Cum va pedepsiti copii?

eloise spune:

Problematica disciplinarii si-a pedepselor mi se pare spinoasa .

Nu sint de acord ca ar trebui sa certam si sa pedepsim un copil (mic) atunci cind, din joaca, a deteriorat obiecte. Daca ele sint pretioase, fragile sau au fost achizitionate cu sacrificii, am face bine sa le pazim si sa nu le lasam la indemina copiilor. Mie imi repugna cultul pentru lucruri, obiectul posedat care ajunge sa te posede el pe tine. E imposibil sa ai o casa tot timpul curata si ordonata ca o farmacie atunci cind ai copii. Dezordinea, pictatul peretilor, zgiriatul mobilelor, aparate electronice stricate accidental sint inevitabile. Cine n-a avut parte de ele fie are un copil extrem de linistit, fie reuseste sa-l supravegheze 24/7 si sa intervina de fiecare data inaintea producerii "dezastrului". Un copil mic n-are cum sa priceapa ce-i aceea valoare materiala, ca noi muncim pentru chestiile pe care ei le strica din joaca sau experimentind sau exercitindu-si pornirile artistice. De aceea n-o sa fac o tragedie cind el murdareste canapeaua cu pix sau mai trage cite-o mizgilitura si pe pereti (daca apartamentul va ajunge sa semene cu pestera Lascaux, e numai vina mea ). Pe de alta parte, o saltea Relaxa costa vreo citeva milioane, dar bucuria mea de-a tzopai in pat (chiar daca s-au rupt citeva arcuri) impreuna cu Vladut e nepretuita.

De asemenea un copil nu are cum sa inteleaga ca la supermarket, in raionul de jucarii sau de ducliuri, nu putem scoatem totul de pe rafturi si nu ne permitem sa cumparam tot stocul. E vina noastra ca l-am adus acolo, pe tarimul tentatiilor. Tantrumurile erau previzibile, asa ca n-are rost sa ne enervam.

Desigur, lucrurile incep sa stea putin diferit pe la 3-4 ani cind copilul trebuie sa priceapa ca nu i se permite sa strice lucruri dintr-un capriciu, sau la nervi. Desi orice situatie trebuie inteleasa nuantat, e bine de analizat daca in spatele gestului nu sta o frustrare, o suferinta ascunsa.

Pe de alta parte, si vad ca intr-adevar aproape toata lumea evita sa abordeze aspectul acesta sau sa se pronunte clar asupra lui, ramine problema agresivitatii, pe care eu nu cred ca e foarte ok s-o tratam cu maxima toleranta doar pentru ca agresivitatea e inerenta si naturala. Asa o fi, dar umanitatea din noi ne face s-o domolim, spre a fi acceptabili social. S-o cenzuram macar in formele ei cele mai flagrante, de la virste fragede. De pilda atunci cind V ia in pumni pietris si arunca in alti copii ii spun raspicat ca asa ceva nu se face si-l iau de la locul faptei. Daca recidiveaza, dupa preaviz parasim parcul de joaca. Asta e in mod clar o pedeapsa, dar mi se pare de bun simt. Alte sugestii ar mai fi?


"Today is the tomorrow I was so worried about yesterday".

Andra si Vladut (14.10.2006)
puiul meu creste...
~*~My dear old pics~*~
~*~New old pics~*~

smaranditza spune:

Cred ca in urma atator argumente si de o parte si de cealalta, fiecare alege de care parte a baricadei se situeaza si cum isi creste copilul.

Cele care nu sunt de acord cu nici un fel de "pedeapsa", nu vor adopta pedepsele doar pentru ca le aduc eu/altcineva argumente. Si viceversa e valabil. Fiecare va incerca sa dea exemple la nesfarsit, incercand sa evidentieze ce copii echilibrati, cu bun simt, inteligenti sunt cei nepedepsiti, fie - tabara cealalta - sa demonstreze ce copii bine-crescuti, disciplinati si ascultatori sunt cei la care li se mai interzice una alta, si li se mai aplica cate o "pedeapsa".
So, va doresc sa cresteti niste puiuti sanatosi, perfecti si sa va bucurati de ei toata viata. Asta e cel mai important.

Cristina_C spune:

Nu vrea sa se spele pe maini cu apa si sapun - OK, nu-l pedepsesti, nu-l fortezi, dar nici nu i le lasi asa, ci i le stergi cu un servetel umed. E vorba de igiena aici si lipsa igienei nu duce la imunizare, ci, din contra, pune sanatatea in pericol. Asadar, ca sa te feresti de boli, o regula elementara de igiena este sa te speli pe maini cand vii de afara, inainte de masa, dupa ce te-ai jucat cu un animal si, pur si simplu, cand mainile sunt vizibil murdare.

smaranditza spune:

Cristina, tocmai de aceea am renuntat la discutie: pentru ca unii, din dorinta de a arata ca au dreptate, au recurs la niste argumente cel putin puerile: se poate manca cu mainile murdare, ca asta sporeste imunitatea , te poti uita si inghiti in sec/inchizi ochii cand copilul mananca pamant cu spor , e o adevarata distractie sa arunci cu mancarea pe pereti si sa vezi cum curge sirloaie la vale .
Despre violenta acestor copii "echilibrati" nu se prea vorbeste. Si daca se va vorbi, se va spune ca e normal sa arunce cu nisip in ochii copiilor, ca asa se descarca de energia negativa, e normal sa o scuipe pe vecina de bloc...asa-i trebuie daca nu a stiut sa-i castige respectul copilului meu (ca doar respectul nu se cere, se castiga, nu?)

crinuta spune:

Agresivitatea trebuie stopata de la inceput. La fel si manifestarile de egosim.

Eu nu am probleme nici cu una, nici cu alta, dar daca ar cazul nu as sta cu mainile in san.

Nici eu nu l-as pedepsi pentru stricaciuni, dezordine, etc, dar pentru obraznicie, crize, incapatanre, neascultare ( care il poate pune chiar pe el in situatii primejdioase) DA, insa este extrem de important, ca, indiferent ce pedeapsa alelgem ( time out, no tv,etc), sa ii explicam copilului de ce se intampla asta, si cat de usor ar fi putut fi evitata situatia respectiva.




Crinuta si Rayan









Fara Dumnezeu nimic nu e.
http://www.jnsr.be/ro.htm

maraki spune:

Normal ca il spal pe maini cand vine de afara dar la noi cade ideea cu animalul pt ca...avem catel

Monica
http://www.community.webshots.com/user/maraki36
mamica de bebe Angelo ( 29 Dec. 2005 )
Foto Angelo
Angelo1
Angelo2
Angelo3
Angelo4
filmulete maraki5

Cristina_C spune:

Pai chiar si asa trebuie sa se spele, mai ales daca s-a jucat cu el inainte de masa, spun pediatrii germani (nu numai eu): http://www.ratschlag24.com/index.php/nach-dem-spielen-mit-dem-hund-hnde-waschen_18607038/

Farah spune:

pornesc de la premisa ca fata care a deschis subiectul n-a facut-o doar ca sa ne certam noi.

in consecinta, din mesajul ei inteleg ca are indoieli in legatura cu ce metode foloseste si cauta alternative, doar ca nu a gasit singura prea multe si intreaba si ea pe altii.

asadar, alus, intotdeauna vor fi si de-aia care zic ca TREBUIE pedeapsa si de-aia care zic NO WAY. nu asta conteaza, ai cap sa alegi ce ti se pare tie ok si ce nu din toate variantele citite.
eu nu spun decit ca e nevoie sa-ti clarifici ce vrei de la copilul tau, in ce masura vrei sa-l intelegi si cit esti dispusa sa dai de la tine pentru ca el sa se simta bine.
am incercat in mesajul precedent sa fac apel la "amintiri din copilarie" ca sa se inteleaga si punctul de vedere al copilului.

si da, e extrem de fun pentru un copil de 4 ani sa arunci cu mincare si orice alta chestie care se-mprastie, e extrem de fun sa sari in balti ca sa faci stropi, e extrem de fun sa faci baraje din noroi, chiar daca te faci pin la urechi. voi n-ati facut asta?

eu mi-as pune foarte serios problema DE CE copilul ala a ales sa arunce cu masinuta in loc sa spuna pur si simplu, nu as recrea scenariul a doua zi, stiind care-i urmarea. si DE CE copilul x da cu nisip si cu pietre in ceilalti. dar asta-s eu, pe mine ma intereseaza de ce-ul.

iar cine a zis ca argumentul meu e pueril, tocmai mi-a argumentat "cauza": conform DEX pueril=care tine de copilarie, copilaresc. nici n-am avut alta pretentie decit sa aduc in discutie punctul de vedere al copilului.

copilul face chestii "rele" din punctul nostru de vedere pentru ca se joaca, si atunci ce e asa groaznic in asta, sau cu intentia de a rani/supara/enerva, si atunci n-o fi o idee buna sa ne intrebam DE CE simte nevoia sa raneasca/supere/enerveze?

Ingrid S spune:

Farah, e bine sa te intrebi DE CE?, doar sa nu ramai cu intrebarea asta, fara s-o mai pui si pe CE AR FI BINE SA FAC? S-ar ptea ca sapand adanc in psihologie sa uitam esentialul, si anume, corectarea greselilor. De ce a aruncat nepotul meu cu masinuta? Ca asa a gasit el metoda de a o reduce la tacere pe matusa lui. Ca sunt milioane de copii care nu gasesc sa se exprime civilizat si arunca cu obiecte ca si cu mancarea, n-ai auzit? De ce a aruncat fata mea cu nisip in alti copii? Pentru ca n-a primit o jucarie, nu a ei, a altuia.
Rezolvarea? Gasiti-o voi, cele care nu ii pedepsiti. Eu una sunt satula de atata psihologie.

Ingrid S si Diana
http://www.dropshots.com/Ingrid28_photo

gazzella spune:

argumentele au valoare doar daca reusesc sa le integrez in sistemul meu de valori
adu-mi un singur argument favorabil pedepsei pe care eu as reusi sa-l integrez sistemului meu de valori si a ta sunt
e cam ce zicea Farah, iti definesti asteptarile vis-a-vis de copil
si odata ajunsa acolo reusesti sa incadrezi si argumentele



Smaranditzo, tu pana una alta nu ma cunosti, dar mai ales, nu-i cunosti
si la ce o mama nenorocita sunt ei au fost chiar norocosi scapand cu viata :-)
mai spun ca le permit sa faca baie in rauri inghetate in luna lui martie (nu au racit, ciudat)
deocamdata intre ei si ceea ce citesc pe forumuri - copiii cu vesnice probleme de sanatate - e cale lunga
sunt ca si rocile, indistructibili cat timp nu se rupe un echilibru interior care n-are de-a face cu pamantul mancat
dar eu n-as spune ca-i norocul, ci sunt chiar ei, 2 copii capabili sa se autogestioneze astfel incat sa-si asigure bunastarea

mancarea pe pereti nu mi-o arunca

sa inteleg ca cei care arunca cu nisip in ochii celorlati, scuipa in ochii vecinei sunt ai mei?

hai sa ti-o povestesc pe fi-mea (stiu, stiu, stiu, sunt o mincinoasa)
eram in parc si se dadea pe podul tibetan singura, un pod din funii. la un moment dat din sens opus insotit de tata vine un copilas mai mare
se intalnesc, fi-mea se opreste, dupa care ridica privirea si spune prego (adica te rog, e o formula de politete care-i acompanbia gestul) se urca pe partea de sus si depaseste copilasul
asta e fi-mea :-)
tu poti sa traiesti chiar si cu convingerea ca mint, ca e murdara, retardata si nitel isterica
ah, si pana cand nu aud si eu cuvintele acelea magice iti spun si io "la revedere" :-)


Eloise, fain!
mi-a placut mult expunerea ta
nu ocolesc tema agresivitate, nicidecum, atat doar ca deocamdata n-am fost nevoita sa ma confrunt cu ea
Felix e agresiv in anumite contexte, dar nu ma preocupa pentru ca cunosc originea agresivitatii sale.
Bendis e chiar ireal de pacifica, ofera mancare, jucarii, invita la joaca, face spatiu altora din proprie initiativa...cum spuneam un comportament care sa chiar preocupe :-)
acum despre agresivitatea lui Felix, de cele mai multe ori se opreste la stadiul de ratoiala
azi s-a intamplat ceva in parc (eu sunt genul de mama greu identificabila, nu ma bag in jocul copiilor decat foarte rar) doi copilasi care deja se cunosteau intre ei au atras interesul lui Felix, care s-a lipit oarecum de ei
dar se vede ca prezenta sa nu era agreata si au inceput sa-i arate pumnul, Felix razand le-a spus ca are si el "muschili" si le-a aratat
si au inceput sa se alerge reciproc impingandu-se
la un moment dat s-au dus si pe podul tibetan, unde Felix a simtit ca probabil ar reusi sa se impuna sau sa se faca apreciat si-a facut-o la modul sau, adica facand pe acrobatul (Felix, in realitate, cauta mult sa fie acceptat de copii)
practic s-a strecurat pe lana ei cu mare agilitate fara a-i atinge
ei, in acest moment bunica copiilor a inceput sa mi-l apostrofeze, sa-i ceara sa stea intr-un loc (probabil se temea ca prezenta lui Felix ii pune in pericol)
si atunci am intervenit eu, copilul meu n-a lovit (cel mai vizibil act de agresivitate a fost acea impingere reciproca intre copii cu ceteva momente in urma) si i-am cerut doamnei sa se abtina sa-mi puna la loc copilul cat timp acesta nu i-a agresat pe ai sai
era de datoria ei sa-si protejeze nepotii, dar fara sa-mi intimideze copilul

deci eu astfel comportamente la Felix nu le vad preocupante in masura in care sa ma determine sa intervin
intervin doar atunci cand sunt impinsa de presiunea apartinatorilor care nu stiu de ce (mint, stiu de ce) se simt in nesigurata, isi simt in nesiguranta copiii langa Felix
si e gresit, ar trebui sa-mi cultiv acea capacitatea de-a nu ma lasa gestionata de privirile interogative, acuzatoare a altora
problema e a lor, ei se simt in nesiguranta, deci la ei ar trebui sa lucreze
ah, uneori, cum spuneam, cedez nervos, si-l iau pe Felix impus de la spatiu de jocuri, el simte frustrarea, intentiile sale au fost dintre cele mai bune, adica se juca la modul sau fara a-i rani pe altii ci doar riscand sa-i antreneze in situatii periculoase pentru ei
si atunci plange
daca nu vorbesc cu el ulterior, nu clarific ramane marcat cu zilele, zile in care il vad ca se descarca usor agresiv pe catel, sora-sa, iar eu nu gasesc o cale sa ajung la el....
ce vroiam sa spun, e ca tu esti singura in masura sa observi contextul copilului, sa-i cunosti parcursul si sa intuiesti care sunt dinamicile care au purtat la gestul agresiv
si in functie de ce observi sa decizi daca schimbi ceva in contextul copilului pentru a elimina factorul declansator sau daca ii directionezi agresivitatea


in primul rand pentru ca noi sa putem considera ca a gresit, deci ii aplicam pedeapsa, copilul trebuie sa aiba intreaga dimensiune a tot ceea ce implica actul sau
adica pietrele sunt grele, ajung in ochii copiilor unde provoaca daune, daune care pot sa fie chiar foarte mari
si chiar si asa doar copiii crescuti intr-o maniera empatica vor reusi sa aiba o usoara perspectiva si din punctul celuilalt de vedere (remember, varsta egocentrismului, cand lumea se raporteaza copilului aproape exclusiv prin ochii acestuia)
dar nu este niciodata gresit sa-i explici, sa-i expui copilului, sa-l pui in tema
ah, si asta-mi aduce aminte de un episod, eram la lac cand Felix era inca de vreo 2 anisori
arunca pietre pentru ca-l vedea pe un baietel mai mare c-o facea
pe mine ma deranjeaza foarte mult actul si i-am explicat ca nu se face, ca ma deranjeaza, ca poate sa raneasca pe cineva
a si facut-o, o piatra a lovit catelul - al sau - in cap
dar aici nu discutam despre agresivitate, stii tu acea furie care creste, creste in copil pana cand da pe din afara, ca un vulcan
era doar un act de copiere
si mai ales in astfel de circumstante nu se explica copilului calea pacii, a non agresivitatii prin agresiuni care nu trebuiesc sa fie neaparat fizice, chiar si umilinta constituind o agresiune
alambicata situatie, cateodata si mie-mi vine sa le numar :-))
in ultima instanta il iei de acolo scurt, decis, permitandu-si sa-si verse furia, acceptandu-i furia, eventual directionand-o (eu n-o fac niciodata, sunt prea terminata ca sa ma gandesc la alternative; in plus, am incercat de cateva ori cu Bendis si a devenit si mai furioasa. Bendis e un copil foarte lucid, stie exact ce vrea si gaseste cai clare de comunicare, iar cand incerc sa-i distrag atentia devine foarte jignita; chiar, e ca si cum i-as contesta capacitatile de-a individualiza ce-i trebuie, de a transmite, de a i le favoriza)
Eloise, vorbim despre agresivitate, ceea care e conlegata furiei, descompunerii unui sine, nu un act de copiere, experimentare, etc, ca cel pe care-mi rezulta mie ca l-ai expus.




Felix (3 ani si 9 luni) Bendis (1 an si 9 luni)