Gravidute curajoase de Noiembrie-Decembrie2008(74)

Raspunsuri - Pagina 3

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns diamisha spune:

Mamiseli, sa-ti traiasca fetitza! Inteleg perfect ce simti, si a noastra a fost baiat pana in saptamana 20, si nu ca ai fi suparat, doar ca trebuie sa refaci toate setarile, planurile, anticiparile ...pe lista noastra finala de nume de fete, au ramas 4 nume, toate incepand cu litera S, am constatat noi dupa ce ne-am uitat mai bine, desi a fost total intamplator: Sanziana, Simina (nu Simona), Smaranda si Sonia...si sotul meu vroia ceva deosebit pt fiica-sa, de aceea am taiat toate numele mai mult sau mai putin obisnuite si au ajuns in finala cele de mai sus.

In final, am ales Sonia pt ca se potriveste mai bine cu numele de familie si cu al doilea nume, cel de sfant, care este mai lung (Alexandra). Iar in legatura cu numele de sfant, noi n-am vrut sa alegem un sfant din luna noiembrie (Mihail, Gavriil si Andrei), cand o nasc, pentru ca i se vor cumula intotdeauna cele doua sarbatoriri, cea de aniversare si cea de onomastica, asa ca am preferat un sfant din alta perioada a anului, ca sa avem un alt prilej de a-i face copilului un cadou . Pe de alta parte, desi nu vreau sa par lipsita de modestie, si numele meu imi place foarte mult, dar nu puteam sa-i spun Diana jr....

Madutza, nu stiu cat de buna este reflexoterapia pentru eliminarea apei din tesuturi, insa stiu sigur ca drenajul limfatic este foarte bun, incercat pe pielea mea. Ca eu am aceasta problema si in stare normala, de cand sunt insarcinata doar s-a accentuat...dupa 10 sedinte de drenaj limfatic, am glezne de caprioara... bafta pt evenimentul de maine!

Diana ce faci, unde esti? Mai da-ne vesti despre tine !

Fetelor, eu ma duc in seara asta la cursul de alaptare. Mi-am programat in luna septembrie, cat sper ca ma mai pot misca cat de cat usor, toate cursurile la care vreau sa ma duc: alaptare, baita si masaj, prim ajutor si nastere prin cezariana. O sa va povestesc dupa fiecare cum a fost si daca a meritat...oricum, mi se pare putin ciudat ce fac...dupa zeci de cursuri profesionale facute in atatia ani de munca, nu as fi banuit ca va veni si ziua cand o sa-mi prezinte cineva in power point cum se alapteaza copilul ...

Va pup si ne reauzim pe seara,

Diana

29+ Sonia

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns miram spune:

Burtici, pt gaze si balonare, de care sufar si eu, ba cred ca asta a favorizat si contractiile BH, eu am luat carbune medicinal(obligatoriu simplu, fara alte imbunatatiri pe baza de plante) sau incercati paine prajita tare de tot, mai bine zis aproape carbonizata...daca suportati, mie imi placeNu stiu daca teoria cu contractiile BH si balonarea nu e o tampenie scornita de mine...
Cred ca cine spunea de mancatul inainte cu doua ore are dreptate. Si mie imi plac strugurii si piersicile si nu pot sa ma abtin in plus sunt sanatoase...
Cand aud de greutati din astea incrediblile de 49kg ma sperii fiindca eu credeam ca stau bine...am pus 5kg dar nu am asa o pornire, e adevarat ca sunt ceva mai lunga dar oricum 49kg e adolescentin si nici 55kg nu mi se pare de adult...
In fine mi-am facut analizele de sange si urina si nu am infectie urinara, nu am albumine sau zahar peste normal. Ura!!!! Si sunt foarte putin anemica...cica ar fi normal, iau fier si elevit de cateva saptamani, asa ca o sa fie ok.
Mira25+Ilie

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns carmendu spune:

alexa, draga mea, unde ai tu 70 de kg? m-am uitat la pozele tale si nu le vad.dar, am vazut lucrusoarele pe care le-ai cumparat din "banii lui tata".
manu - teoria cu balonarea este urmatoarea. fructele trebuie mancate ca fel separat. adica este bine sa le mananci cu o ora inainte de masa sau cu 2 ore dupa masa.
fructele se digera mai repede dacat mancarea solida, si daca tu le mananci imediat dupa masa, cand inca nu s-a digerat mancarea, ele nu mai au unde sa se duca, vor incepe sa fermenteze si se va creea un dop.
este forte usor de respectat regula asta. trebuie doar sa ti-o asumi ca si modus vivendi

28+ Victor
http://good-times.webshots.com/album/565055246KyFrzA

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Mirela_1 spune:

Diamisha, unde faci cursurile si cat costa?

Mirela 23+

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns carmendu spune:

diamisha- eu fac masaj cu drenaj limfatic o data pe saptamana. n'am probleme cu acumularea apei, iar cu celulita sunt programata genetic sa o fac. mama a facut'o. e adevarat n trebuie sa fie neaparat ca la ea. in schimb eu am incercat sa o combat si sa previn mai dihai cu muuuult sport ininte de sarcina. deocamdata nu ma plang de celulita sau de kg luate. am 71,5 kg, am pornit de la 67 si am slabit 2 kg in primele luni. eu ma declar multumita daca acumulez 15 kg in sarcina.

28+ Victor
http://good-times.webshots.com/album/565055246KyFrzA

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns manumanu spune:

miram, cum ai luat carbunele?
carmen, mereu am mancat fructele cam la 2h dupa masa.... o sa incerc si v arianta inainte ...

manu 24+ +

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Amalia spune:

Seara buna, burticute!
Loren@ bine ai revenit din concediu! Ma bucur ca bebelina este bine!
Oceanborn am ras de numai de faza din magazin! super ca ai pus-o la punct!
IuliaCospy la multi ani pentru sotul tau! Sa-ti traiasca si sa te bucuri de el!
Mada multa sanatate si sa te lase contractiile alea!
Leeloo multa bafta la dentist! Ma bucur mult ca te duci pana la urma..ai sa vezi ce bine va fi dupa!
Ma alatur si eu fomistelor...si eu as tot manca, dar ma abtin si mananc mancare doar de 3 ori pe zi. In rest, cand mi se face foame, pap un iaurt, beau lapte, mananc struguri, mere sau nectarine...sau covrigei uscati (dar mai rar) Momentan am luat doar 8 kg si cred ca sunt toate pe burta.


Ami, mamica lui David Alexandru ( 7 ani)
si 31+ Luca Gabriel

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns diamisha spune:

Mirela, fac cursurile cu moasa aceea mai cunoscuta, Vania Limban. Daca-i pui numele pe google, cred ca te duce direct in site-ul firmei ei (activecenter.ro), unde afli toate detaliile. Am scris asa ca sa ma lase sa dau informatia, sa nu considere reclama...

Carmendu, esti fericita ca nu faci parte dintre cele care retin apa...cu celulita normala e mult de muncit, eu nu prea cred in programarile genetice, cred in eforturi mari, sustinute, pe perioade lungi de timp...asa cum nu cred ca "oamenii grasi au probleme cu glanda" si ca si din apa pun pe ei...cum am citit intr-o carte si mi s-a parut foarte relevant si logic, pe la Auschwitz nu era nimeni gras, adica n-avea nimeni probleme cu glanda...si au fost milioane, deci esantion reprezentativ ca sa tragi concluzia ca nu te ingrasi si din apa... este o combinatie de alimentatie, odihna, sport si multa, multa vointa, care nu ne este mereu la indemana...alimentele sunt pline de chimicale, odihna e greu de prins intr-o societate in care suntem alergati, stresati si frustrati, sport mai rar, ca nu e timp sau chef, iar vointa este greu de mentinut pe o perioada lunga de timp...e un mod de viata, de fapt, si daca nu esti crescut in spiritul asta, nu tine decat pe termen scurt...

...simt asta pe pielea mea, reusesc sa ma tin de un program riguros o perioada scurta de timp, practica ma omoara...de aceea caut sa aflu daca exista gradinita sportiva cu mancare organica pentru copilul meu in Bucuresti, vreau sa stea afara si sa se joace, sa faca orice sport potrivit pentru varsta ei, nu vreau sa stea cu nasul in calculator si in televizor...vreau sa fie sanatoasa si vesela, inainte de orice altceva...engleza si calculator are toata viata inainte sa invete..

Va scriu in urmatorul mesaj despre curs.

29+ Sonia

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns diamisha spune:

Sa va povestesc despre cursul de astazi, la care tema a fost alaptarea la san.

Prima mea surpriza a fost ca eram singura participanta care a venit la curs fara sot. Sincer, mie nu mi s-a parut ca al meu ar avea de ce sa vina la acest curs, ca nu prea are cum sa te ajute sau sa te suplineasca. Iar daca e vreun fel in care ai nevoie de ajutorul lui, ii spui tu clar ce sa faca...nu cred ca trebuie sa mearga la acest curs.

Si studiindu-i pe distinsii barbati care erau de fata, i-am impartit in doua grupe distincte: vreo doi erau clar tarati cu forta de neveste acolo, pe sistemul "nu am facut singura copilul, treci cu mine prin orice trec si eu", le era destul de jena ca se afla acolo si sunt martorii unor discutii destul de aparte despre sfarcuri si glande mamare, si hormoni care determina secretia laptelui, dar si contractarea uterului dupa nastere, etc. Dar cel mai mult m-au uimit alti doi care erau, in schimb foarte, foarte interesati de tema, atat de interesati ca au cerut si ei doua papusi ca sa exerseze pozitiile prin care se pune copilul la san....in momentul ala, chiar ca n-am mai inteles ce se intampla...

Nu vreau sa judec pe nimeni, dar mi se pare ciudat si sa trag de al meu cu orice pret sa vina cu mine, mai ales ca nu vreau sa ma "vada" in termeni de glande mamare, si uter, si secretii nu stiu de care, dar si sa am un barbat care exerseaza cot la cot cu mine pozitiile de alaptare in conditiile in care el nu are cum sa faca asta!!!!

Ma rog, fiecare e liber sa faca ce vrea evident, dar eu m-am simtit stingherita de prezenta acelor barbati cand imi arata Vania cum se mulge sanul...probabil ca sunt ceva mai clasica sau mai demodata, vreau sa pastrez un minim de mister chiar si in relatia cu barbatul meu...de aceea n-as putea sa accept sa stea cu mine cand nasc, nu vreau sa ma vada asa si sa-i ramana in cap imaginea respectiva...mi se pare ca ne-ar apropia ca prieteni si ne-ar indeparta ca iubiti...ori prieteni am destui...

Altfel, cred ca este foarte folositor sa stai de vorba cu o moasa inainte sa nasti si sa te informezi despre lucrurile astea fara sa existe presiunea copilului care plange de foame langa tine...de asemenea, cred ca e important sa stii cum poti evita ranile, cand vine laptele dupa anestezia cu epidurala, indiferent ca este nastere naturala sau cezariana, cum poti face cat mai repede contact cu copilul tau chiar daca asta nu inseamna neaparat alaptat, ce aliment stimuleaza lactatia (patrunjelul, de exemplu, pe langa binecunoscutele remedii clasice din farmacii)...sunt informatii folositoare, pe care le poti asimila intr-o perioada mai buna decat dupa ce nasti, cand ai o multime de lucruri de facut...

Am mai dezbatut ceva ce mie mi se pare putin exagerat si cu consecinte destul de mari asupra psihicului proaspetei mame...exista o mare presiune in ziua de azi sa alaptezi cu orice pret, iar femeile care ajung mai greu sa faca asta sau, si mai rau, se trezesc ca nu au lapte, intra in adevarate depresii si se simt vinovate ca ele nu pot alapta...sigur ca asa este ideal, sa iti poti alapta copilul, dar mi se pare gresit ca lucrurile sa fie prezentate astfel incat singura optiune buna este sa alaptezi...deci, imediat incepi sa te simti vinovata in cazul in care nu poti sa faci acest lucru din motive obiective...mi se pare mult mai grav ca sa fii o mama afectata emotional si sa te indepartezi de copil, decat sa nu-l poti alapta si sa trebuiasca sa treci pe formula...

Sper ca nu m-am lungit inutil, daca vreti sa povestesc ceva concret, intrebati-ma si va spun care a fost parerea moasei despre un anume subiect. Vineri, ma duc la partea a 2-a.

Va pup, o seara frumoasa!

Diana




29+ Sonia

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns criss703 spune:

Diamisha foarte interesanta experienta acumulata la cursul de alaptat , regret ca la noi nu se organizeaza asemenea cursuri , sincer nici eu nu am inteles prezenta taticilor la acest curs .

In schimb stiu ca exista cursuri de puericultura pt. tatici iar in urma lui taticii beneficiaza de 10 zile libere de la servici la nastere , dar nici de acesta nu se organizeaza la mine in oras off , medicul de fam a zis sa-si scoata sotul de pe net un formular cum ca a absolvit asa ceva si il semneaza pt. a putea obtine cele 10 zile libere de la servici . Bine si asa , sigur voi avea mare nevoie dupa nastere de el acasa .
Somn usor , va pup

Criss 28+
http://community.webshots.com/user/criss703

Mergi la inceput