De unde sa iau puterea sa merg mai departe?

naiuta spune:

In primul rand vreau sa-ti zic ca-mi pare rau prin ce viata a-i trecut.
Nu stiu daca am inteles bine tot insa incerc sa-ti zic un sfat dupa cate am inteles.
Mama a plecat si te-a lasat.Tata te-a crescut te-a batut in fine...insa te-a crescut!
Daca am inteles bine tu a-i luptat ca mama sa obtina 50% si din intamplare este pe numele tau acest apartament cumparat din acesti bani.
Cine te-a pus sa lupti sa obtina mama mai mult?
Si daca am inteles bine n-ai vizitat tata cand era bolnav.Mare greseala!Indiferent ce ti-a facut are cine sa-l judece obligatia ta este sa-l respecti ca parinte.
Esti tanara acum urmeaza viitorul tau(sa nu crezi ca un barbat n-o sa priveasca ce viitor poate avea langa tine) daca vrei sa scapi de trecut,stai de vorba cu mama ta si vezi ce vrea.
Daca vrea apartamentul da-il este al ei.De ce te-ai zbatut sa ia mai mulT(CONTRA TATALUI).
Fratelui tau nu esti datoare cu nimic!Lui nu i se cuvine nimic din apartament.Doar dupa moartea parintilor,dupa ei ve-ti mosteni.
Tu daca vrei sa scapi de probleme si vrei un viitor curat,vinde casa vezi ce vrea mama,si indiferent daca ti-l ea(sa faca ce vrea)tu a-i o datorie fata de parinti sa-i suni(din departare)sa-i intrebi de sanatate.Iar daca vor fi bolnav sa te ingrijesti de ei.
Chiar daca ei au gresit fata de tine tu fi un exemplu viitorului tau copil.
Daca ei se baga in viata ta cu viitorul sot atunci tine-i departe insa si din departare intereseazate de starea lor de sanatate.
Fratelui tau nu esti datoare cu absolut nimic si daca continua sa te ameninte reclama-l la politie.Poti rupe orice legatura pe toata viata atata timp cat nu e capabil sa se comporte precum meriti.
Lasa ca are cine sa-i bata pe toti dupa merit.

J G spune:

Naiuta, asa de dragul discutiei explica-mi si mie in baza a ce e datoare B cu atata consideratie fata de parintii ei?

Adica orice ar face niste parinti, oricat de rau s-ar purta (ori parintii ei s-au purtat foarte rau!) trebuie (de ce?) sa-i ingrijim, sa nu comentam, sa, sa...

J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

naiuta spune:

E grea intrebarea daca are o datorie fata de mama care a abandondonat-o insa eu a-si tine cont si de cele 9 luni cat a carat-o.Aici a-si zice sa dea un exemplu bun pt. copii ei.
Sau cel putin sa nu vorbeasca niciodata rau la copii de mama ei(bunica lor) asta ar naste un complex de inferioritate la copii.
Talal a crescut-o totusi, fara ei ar fi fost mai usoara viata si poate si-ar fi gasit o femeie care ar fi ramas cu el daca nu erau copii.Bine se putea si mai bine sa-i creasca dar asta e!
Eu nu zic ca saraca B nu este o victima insa doar asa poate merge mai departe si repara ceva din toata groaza asta.
Sincer eu a-si incerca sa-i spun mamei ei sa ea apartamentul pe numele ei daca o linisteste insa sa aiba grija cu fratele ei ca daca i-i da ceva din apartament acest om ar risipi tot.
A-si mai incerca sa-i aduc aminte sa nu uite de ceia ce a facut B sa obtina acest apartament si sa-i ramana recunoscatoare si dupa moartea ei oricum o sa recupereze B din apartament ceia ce i se cuvine.
Totusi eu nu o pot intelege de ce s-a luptat pt. o femeie care a abandonat-o sa obtina mai mult decat i se cuvenea.
(Indiferent ce ziceti acel apartament este al acelei femei si greseala lui B este ca s-a luptat sa poata lua mai mult decat i se cuvenea)
Eu am zis ca suntem datori cu respect fata de parinti nu am zis ca trebuie sa ne sacrificam pt. ei.
Daca mama ei i-a apartamentul si-l da fratelui ei ila sigur o da in strada.Greseala ei (mamei)!
Ea poate sa-i aduca la cunostinta acest lucru insa alegerea i-i apartine mamei.
Daca ajunge in strada B nu este obligata sa o ridice de acolo doar sa o salute si sa-i zica ca regreta ca acolo a ajuns.
E greu de explicat insa eu consider ca totusi suntem datori cu RESPECT fata de parinti.

Porumbita spune:

respectul se castiga....

dc porti un copil 9 luni si dupa il abandonezi la un nenorocot de tata alcoolic si care isi incearca muschii pe el nu numai ca nu meriti respect, merti tot dispretul din lume...

zau ca nu inteleg cum puteti da astfel de sfaturi

berbeaca spune:

salutare fetelor! iaca am avut si eu prima mea zi de munca la noul servici. sincer, unele mesaje m au facut sa lacrimez. m am luptat ca sa obtina 50% pt ca ea ne promisese ca apartamentul acela va fi al meu si al fratelui meu. zicea ca e casa noastra.acum ea s a trezit ca vrea casa. acum nu mai este si casa mea, ci vrea sa plec. cu iubitul m am impacat , regreta ce mi a zis.
cred ca ar trebui sa ma detasez de ei, sa incerc sa uit si sa incep o noua viata, o viata in care ei n au ce cauta pt k ar reinvia ranile. acum nu i pot ierta....poate peste ceva timp. nu mai vreau sa faca parte din viata mea. stau si ma gandesc....daca aveam un copil...copilul meu ar fi asistat la cum ridica fratele meu cutitul la mine? ma doare de mor de mi au facut, dar trebuie sa rup orice legatura cu ei. m au distrus psihic, n am suferit cred niciodata asa in viata mea. ca sa trec peste trebuie sa ma rup de ei...sa uit...sa iert...

Happy_in_TO spune:

Mama reprezinta originea noastra, intrarea noastra in lume. Indiferent de cum este ea, de ce a facut sau nu a facut in viata, mama trebuie respectata si onorata.
Si da, daca este sa ajunga pe strada... din alegerile ei incorecte, ar trebui scuturata, curatata si ajutata cu dragoste si respect!

Eu consider Mama ca fiind cea mai sfinta persoana pe pamint!

blackpanterro spune:

Mda, pacat ca bebelusii aia care mor in tomberoane nu vor putea niciodata sa respecte pe "sfintele" de "mame" care i-au adus pe lume.
Eu sincer nu ii inteleg pe cei care dau asemenea sfaturi unor oameni care au fost distrusi de asa zisii parinti.
Mie taica-miu mi-a facut foarte mult rau(batai crunte) si pt mine e un om mort.Si nu ma intereseaza ca a participat la facerea mea.

Scuze de off-topicul de mai sus.
Parerea mea e sa ii lasi pe toti si sa iti traiesti viata. Atat cat a mai ramas nu merita sa te consumi cu cineva care ti-a adus numai suferinta.

Adriana si Aidan Alexander(27.06.2005)
A ticket to hell has never been funnier

"With or without religion, good people would do good things and evil people would do evil things; but for good people to do evil things—that takes religion" - Steven Weinberg - Nobel Prize winner

Happy_in_TO spune:

Fiecare plateste pentru greselile lui intr-un fel sau altul.
Parerea mea este ca mama nu trebuie judecata niciodata de catre copii ci respectata si iubita. Repet, este parerea mea si nu o spun dupa o viata traita in puf, cu o copilarie perfecta!

Am scris un mesaj mai lung in care am povestit despre copilaria mea de rahat... Dar, nu are nici un rost si nu ar face bine nimanui.
Eu personal m-am impacat cu trecutul si mi-am iertat mama pentru tot ce a facut si nu a facut. Si ma simt bine si eliberata. La fel si ea.

I-am spus si eu lui B sa stea departe de mama ei si de fratele ei o perioada. Si sa isi construiasca viata departe de ei. Cind va considera ca ii vrea aproape, ii va putea lasa sa se reapropie.

Deocamdata insa este mai bine sa se concentreze asupra ei. Este foarte mult de lucrat si cu ea insasi: rearanjarea valorilor, prioritatile in viata, iertarea trecutului, recladirea sperantei etc...

try spune:

Eu cred ca cea mai sfanta persoana de pe pamantul asta e copilul, nu mama.
Mama dincolo de faptul ca poate da nastere cuiva (un drept pe care unele femei nu il castiga si pt care nu se chinuie, ci abuzeaza de el), este om. Si oamenii cateodata pot fi atat de decazuti incat nici miracolul nasterii nu-i poate ridica la rang de oameni.

In opinia mea copilul nu are nici o obligatie fatza de parintii lui, el nu a cerut sa fie adus pe lume, parintele e cel care, adult fiind (sa presupunem aici ca e vorba de adulti), trebuie sa-si asume toate responsabilitatile cand aduce pe lume un copil, indiferent ca a venit pe lume accidental sau nu. Respectul intr-o relatie mama-copil este UNILATERAL. Obligatiile sunt numai si numai ale mamei, copilul ar trebui sa aiba doar drepturi: dreptul de a fi crescut, ocrotit, iubit. Orice adult este responsabil pt ceea ce face, iar atunci cand aduce pe lume un copil, nu poate decat sa fie responsabil pt el, e de datoria lui sa-l creasca si sa-l educe in asa fel icnat acesta sa paota deveni candva o un adult independent si capabil sa se gestioneze singur. Copilul nu are obligatii fara de parinti. Nu implicit, ci numai daca daca simte nevoia sa-si rasplateasca in vreun fel parintii (fapt care ar trebui sa decurga din modul cum s-a desfasurat relatia lor: un copil care s-a simtit iubit si respectat, va tinde sa ofere in schimb aceleasi lucruri parintilor lui, dar nu e o obligatie implicita).
Un copil n-are nici o vina pt faptul ca se naste si cu atat mai putin vreo vina in cazul in care mai nimereste si-ntr-o familie descentrata.

Naiuta, acesti copii au crescut singuri. Considerand tratamentul la care au fost supusi, nu se poate vorbi ca mama sau tata i-au crescut. Cu ce e mai demn de respect tatal lor, daca dupa parasirea mamei, i-a tinut numai in pumni si batai? Din punctul meu de vedere, intr-o astfel de situatie ca a berbeacai e f greu sa mai poti vorbi de relatii familiale. Aici lucrurile se reduc la relatii intre simpli oameni. Pt aceasta familie este o simpla intamplare ca ei au legaturi de sange, nimic din ce e caracteristic unei familii nu s-a intamplat in aceasta familie.
Iar berbeaca acum ar trebui incurajata sa-si faca remuscari ca nu si-a vizitat tatal in spital? De ce? Pt ca el a tratat-o ca pe o vita in staul? Simplul fapt ca ADN-urile acestor 4 persoane au ceva in comun dpdv biologic, nu inseamna ca asta trebuie sa-i oblige pe copii sa mai aiba de acum incolo ceva in comun dpdv afectiv/relational. Parintii lor insa in continuare au aceeasi ogligatie de a le fi parinti (adica de a-i respecta si iubi). La cum s-au desfasurat lucrurile in aceasta familie, singurul lucru pe care ar trebui sa-l urmareasca berbeaca e sa scape cat mai repede de influenta acestui mediu. Sa fie recunoscatoare parintilor ca au crescut-o? Cum? Cu batai crunte? Cu abandon? Cu abuzuri fizice, emotionale? Asta se numeste crestere? Sa zica mersi parintii ca au trait intr-o tara unde protectia sociala tinde catre zero, ca altfel erau decazuti de mult din drepturile parintesti.
Mi se pare o incercare de indobitocire sa recomanzi cuiva sa isi respecte parintii, sa se ingrijeasca de ei cand e vorba de astfel de parinti. Primul care trebuie sa arate respect este parintele, iar cand acesta esueaza lamentabil sa arate si cea mai mica farama de respect copilului pe care l-a facut, atunci nu poti avea nici cea mai mica pretentie ca bietul copil sa-si respecte parintele. In virtutea care-i legi sa-l respecte pe acel parinte? Respectul se castiga, fie ca e vorba de respect intre doi oameni necunoscuti, fie ca e vorba de doi oameni ce-au fost candva o singura persoana.
Daca berbeaca va ajunge vreodata in viatza la incelepciunea ca e mai bine (pt ea) sa-si ierte parintii si fratele pt cum au tratat-o, e doar meritul ei, inseamna ca a evoluat ca om dpdv spiritual. A ierta si a respecta sunt optiuni, nu o obligatii.

Berbeaca, n-ai nici o obligatie morala sau de alta natura fatza de nimeni. Dar din pacate nici drepturi financiare ma tem ca nu ai, nici legal, nici moral. Acumularile parintilor nu-s drepturi pt copii, odata ce acestia ajung adulti (indiferent ca tu ai ajuns adult intr-o maniera atat de tragica). Parintele poate sa dispuna cum vrea de banii lui, tema asta s-a mai discutat si la alte subiecte, poate sa-i doneze si unei fundatii daca vrea, inclusiv dupa moartea lui. Bunirile parintilor se impart intre parinti atat timp cat parintii nu si-au exprimat o alta optiunie pt destinatia bunurilor lor. Banii pe apartament nu-s ai tai si din pacate n-ai nici un drept asupra lor (considerand cum spuena cineva mai sus ca banii investiti in imbunatatiri pot fi contrabalansati de neplata unei chirii). Vinde apartamentul si da banii mamei tale, iar daca ea considera de cuviinta sa-ti dea ceva, tine de ea, tu nu trebuie sa astepti nimic.
Cu cat te legi mai mult de acest apartament si de o eventuala impartire "echitabila" a banilor, cu atat vei continua si mai mult sa-ti complici viata si asta nu te va lasa sa pornesti o viata cu sanse de reusita. Cu cat vei continua sa te mentii in mediul ala, cu atat risti sa-ti compromiti si mai mult viitorul. Pleaca si ia-o de la zero in alta parte, departe de orice sursa de anormalitate pe care a reprezentat-o familia ta.
Nu spun ca nu ai putea obtine nici un ban din toata aceasta problema cu apartamentul (daca vrei neaparat sa pleci cu niste bani din toata aceasta poveste, poti, las pe altii sa-ti sugereze caile), spun doar ca nu ai nici un drept (moral sau legal).

Poate am fost dura in anumite privinte, dar parerea mea e ca doar cu multa hotarare si onestitate fatza de tine insati poti sa iesi cat mai curat dintr-o astfel de situatie, altfel risti sa umbli cu tinichelele dupa tine toata viatza, oriunde te-ai duce. Acum cat esti inca tanara, inca neangajata intr-o casatorie, fara copii si responsabilitati decat pt propria persoana cred ca e cel mai bun moment sa iei totul de la zero si sa inveti incet incet sa intelegi ce inseamna o viatza normala. Poti ajunge sa duci o viatza multumitoare si fara banii mamei tale. Sunt atatia si atatia oameni care au pornit in viatza fara nimic, bani sau sprijin de orice natura din partea cuiva. Cum au supravietuit si, eventual au reusit, acesti oameni, poti si tu. Trebuie doar sa-ti doresti fff mult sa te rupi de tot, sa lasi tot ce te inconjoara acum si sa reusesti de una singura.

naiuta spune:

Nu stiu...nu vreau sa scriu de dragul discutiei...insa SINCER inca am acceiasi parere ca suntem datori fata de parinti cu RESPECT.
Eu nu m-asi putea respecta pe mine insumi atata timp cat nu mi-asi respecta originea(mama,tata,tara).
Vedeam la televizor intr-o zi un copil crescut la casa de copii(avea 17 ani).Explica cum a fost crescut acolo:fara lipsa de alimente,jucarii "dragoste" etc.Privea in gol si spunea ca simte ca n-are nici un rost in lume,a fugit de nenumarate ori si a dormin pe drumuri nici el nu intelegea de ce fugea de acolo cand avea tot.
Spunea ca avea mereu o dorinta sa fie aproape de mama care a preferat sa traiasca cu un alt barbat care i-i batea.Din cauza asta a ajuns el la casa de copii.
Eu nu a-si putea trai uitand de parintii mei sau urandu-i.
Sa nu credeti ca eu nu a-si avea motive sa-i judec pt. cum m-au crescut( motive destul de severe)dar eu consider ca are cine sa-i judece si sa-i pedepseasca pt. asta.
Noi suntem obligati fata de copii sa-i crestem cat sunt mici,insa ei au la fel o astfel de obligatie fata de noi sa fie multumitori ca am obosit sa-i crestem.
Mama lui B n-a obosit prea mult, poate v-a veni si timpul cans v-a vedea asta si i-si v-a cere iertare sau v-a incerca sa repare.
Daca nu e treaba ei!Eu totusi a-si ierta, altfel nu cred ca a-si putea supravietui si educa copii, sau a le arata un exemplu cum trebuie sa faca ei cu mine cand vor creste daca eu nu fac la fel cu mama mea.
Am zis ca a gresit ca nu si-a vizitat tatal cand era bolnav...DA!asta e parerea mea.
Am nascut doi copii extrem de greu(prin cezariana)cu termen intarziat in care zilnic plangeam,si-mi doream sa fie langa mine,Ea nu avea nici un motiv mai serios ca sa nu fie langa mine.Asta a fost alegerea ei!Treaba ei!
Eu am iertat-o, ba mai mult am stat langa ea,am dormit pe scaun,i-i udam burele si fata cand era operata (in spital).Intamplator m-am intalnit cu un vecin,aici, care mi-a spus ca a vazut-o ca se tinea de burta si mergea aplecat.
A doua zi am plecat rapid acasa si am dus-o la spital.
Sunt multi parintii care gresesc foarte mult,de asemenea si copii care gresesc mult insa cine vrea,sa faca ceva sa repare daca se poate.
Si Try a-i multa dreptate insa vreau sa-ti spun ca cunosc personal cazuri cand parinti au crescut civilizat copii,ba chiar se srotrofocau pt. ei iar copii nici macar nu i-i multumesc cu nimic,nici macar un simplu telefon de "Ce faci mama!"
Sa plece departe B sa se linisteasca,sa invete sa ierte insa sa se intoarca si sa-i arate parintilor ca a iertat tot!
Doar asa o sa simta si ei ca au gresit mult fata de acest copil minunat.