Casnicia mea a fost o minciuna? (3)
Raspunsuri - Pagina 8
A_Iulia spune:
Hoppe, nu te mai amari degeaba. El probabil considera ca banii pe chiria respectiva i se cuvin, intrucat el locuieste in alta parte - daca ar fi locuit acolo (cum ar fi fost normal, dupa divort) nu mai aveati chiriasi.
Oricum, toate astea vor fi povesti dupa ce se termina partajul. Vorbeste si cu avocatul daca ai vreo posibilitate sa-i ceri si partea din chiria incasata de cand v-ati separat (exista documente, contractul de inchiriere, etc)
Sper ca ai avocat bun, daca dovedesti ca sursa banilor pentru proprietati a fost de la tine si parintii tai, (si asta dovedesti cu actele de vanzare-cumparare),ai sanse sa ramai cu amandoua, sau macar sa obtii mai mult de 50% din ele. El nu avea bani in cont la momentul introducerii divortului? Ai avea drept si la o parte din ei.
Si stai asa, ca pensie alimentara ai dreptul la mai mult de 20% din salariul lui, ca ai 2 copii.
hoppe spune:
Adina, veniturile si le mascheaza, prin simplul fapt ca se foloseste de numele sotiei lui.Apar ca fiind ale aleia.
Am acte cu care pot sa dovedesc totul in privinta celor doua proprietati pe care le-am dobandit impreuna.
Am consultat 2 avocati, mi-au spus ca pot obtine usor casa nou construita (pe baza actelor pe care le am), iar din cea inchiriata in prezent, pot obtine mai mult de jum(aici am domiciliul stabil, eu si copiii).
Si cred ca si el stie care este situatia, de asta face atatea figuri.
In prezent eu locuiesc intr-un apartament al parintilor, la care el nu are niciun drept.
Nici pana acum nu mi-a dat ce s-a hotarat la divort, adica pensia retroactiv, + chelt de divort, aproape 100 mil.
Copiii au dreptul la 33,3% din veniturile lui(care, pe hartie, a avut grija sa scada).
Dar, oricum, eu sunt relativ multumita cu pensia stabilita de judecator la divort(a fost stabilita o suma, nu un procent).Nu este mica, dar nici mare.
Cu chiria....exista contract...dar am vorbit cu chiriasul.Dc vrea sa mai stea acolo, incepand din decembrie, jumatate imi va da direct mie.Sunt proprietar ca si fostul.I-am spus ca nu stau la discutii.
Omul a inteles cum sta treaba.Mi-a promis ca asa o sa faca.Mai ales ca acum a aflat adevarul, si a fost profund dezamagit de situatie.Eram intr-un fel prieteni.
In privinta partajului, eu nu am ce sa negociez cu el, pt ca este obraznic.Cum stabileste legea, asa sa fie.
Nu mai am chef de nervi.
Vreau doar sa se incheie mai repede, sa imi pot vede de viata mea.
Ma gandesc chiar sa ma mut in alt oras.
| Citat: |
| citat din mesajul lui Adina Iulia Hoppe, nu te mai amari degeaba. El probabil considera ca banii pe chiria respectiva i se cuvin, intrucat el locuieste in alta parte - daca ar fi locuit acolo (cum ar fi fost normal, dupa divort) nu mai aveati chiriasi. Oricum, toate astea vor fi povesti dupa ce se termina partajul. Vorbeste si cu avocatul daca ai vreo posibilitate sa-i ceri si partea din chiria incasata de cand v-ati separat (exista documente, contractul de inchiriere, etc) Sper ca ai avocat bun, daca dovedesti ca sursa banilor pentru proprietati a fost de la tine si parintii tai, (si asta dovedesti cu actele de vanzare-cumparare),ai sanse sa ramai cu amandoua, sau macar sa obtii mai mult de 50% din ele. El nu avea bani in cont la momentul introducerii divortului? Ai avea drept si la o parte din ei. Si stai asa, ca pensie alimentara ai dreptul la mai mult de 20% din salariul lui, ca ai 2 copii. |
A_Iulia spune:
Foarte bine. Am inteles cum sta treaba. 
daca el nu plateste pensia alimentara, poti sa-l dai in judecata si cred ca e vorba de dosar penal. Ar fi bine sa stie treaba asta, nu cred ca-i da mana sa se joace cu asa ceva.
Ia casele, da-i ce cota parte se va stabili, incaseaza-ti pensia alimentara si cu asta basta. N-are decat sa-si acumuleze averi de acum incolo.
hoppe spune:
Vreau sa te intreb, draga Adina,daca ai fi in locul meu, tu chiar ai putea sa uiti si sa ignori totul, doar ca sa se simta el bine?
Ai putea sa il ierti cand vezi ca doar din gura zice ca isi iubeste copiii, cand de fapt face totul ca sa ne ingreuneze situatia?
Macar din bun simt ar fi trebuit sa inceteze cu sicanele.
Chiar ti se pare ca ne vrea binele?
Poti?
Eu, nu.
Aici nu mai este vorba de sentimentele mele, ci de situatia familiei mele (eu si copiii).De egoismul si de minciunile lui.
Asa ar fi procedat un barbat demn?
Eu nu cred.
| Citat: |
| citat din mesajul lui Adina Iulia Foarte bine. Am inteles cum sta treaba. daca el nu plateste pensia alimentara, poti sa-l dai in judecata si cred ca e vorba de dosar penal. Ar fi bine sa stie treaba asta, nu cred ca-i da mana sa se joace cu asa ceva. Ia casele, da-i ce cota parte se va stabili, incaseaza-ti pensia alimentara si cu asta basta. N-are decat sa-si acumuleze averi de acum incolo. |
A_Iulia spune:
Anna, eu am trecut prin asta. Sa nu crezi ca a fost o situatie mai fericita, dimpotriva, as zice. Am sa-ti dau un exemplu, ca sa te lamuresti.
Noi nu am avut bunuri comune, doar un singur apartament, luat ca s-o mutam pe mama lui aici, in Bucuresti. Eu mereu am castigat ca salariu de 3-4 ori mai mult ca el si am locuit amandoi intr-un apartament al meu, dinainte de casatorie. Aportul la acel apartament cumparat a fost 50-50% (vandusera ceva in alt oras, dar nu era suficient, am pus eu toata diferenta, pentru ca doream apartamentul intr-o zona buna, unde locuiam si eu, plus renovarea). La divort, a avut pretentia sa las apartamentul pe numele mamei lui (la care am tinut si tin in continuare foarte mult). Initial as fi inclinat s-o fac, ulterior m-am gandit ca cine stie cum vor mai decurge lucrurile in viata, totusi am un copil, nu pot sa renunt la jumatate din apartament asa, vorba ta, pot aparea alti mostenitori, etc.
S-a suparat foarte tare atunci. Ii spuneam ca e copilul la mijloc si ca vreau sa-i ramana ei. Stii ce mi-a raspuns? Ca fii-mea are destule (de la mine, adica, drepturi de mostenire), si ca el nu are nimic, si vrea si el sa aiba o proprietate.
Uite, acum imi vine sa rad, dar atunci nu mai puteam de nervi. Nervi pe situatie, nici macar pe el, asa, ce lectie mi-a dat viata.
Cred ca am mai spus asta undeva, cand am divortat eu, el nu avea nici un fel de relatie cu copilul. Fetita avea 1 an si abia daca il cunostea, era normal, in anul respectiv el venea mereu tarziu seara acasa. Pe ce fel de sentiment patern puteam atunci eu sa mizez? Cand l-am vazut ca doreste o relatie adevarata cu copilul, imi amintesc ca i-am zis asa: ok, eu nu ma opun si te las sa-ti dezvolti relatia cu ea cum doresti tu. Insa sa stii ca daca in viitor fata va avea de suferit pentru ca tu acum legi o relatie cu ea si apoi ai s-o ignori ca ai sa ai alte prioritati, sa stii ca sunt in stare sa te calc cu masina. A raspuns: ok, asa sa faci, sa ma calci cu masina.
Acum as putea sa bag mana in foc pentru sentimentele lui adevarate, ca si pentru ale mele. In timp te convingi ce simte pentru ei cu adevarat, nu in timpul divortului cand amandoi sunteti plini de ura la adresa celuilalt.
Ma intrebi daca am uitat totul? Nu cred ca am uitat, doar ca perceptia mea asupra evenimentelor acum este cu totul alta. Pot sa inteleg ca atitudinea amandurora din perioada respectiva nu reflecta firea noastra de fapt. Nici a mea, nici a lui.
Totusi da, pot sa ignor totul, si nu "ca se se simta el bine", ci o fac in primul rand pentru ca este tatal copilului meu (deci pentru copilul meu o fac), apoi pentru mine (ca nu ma mai enervez inutil), si de ce nu, si pentru el. Mi-a demonstrat de atunci ca de fapt nu s-a schimbat mult, calitatile sale pentru care l-am apreciat mult timp exista, este un om cu care pot discuta, si, poate cel mai important lucru, este singura persoana de sex masculin care, daca i-as cere ceva pentru fii-mea, n-ar face-o pentru mine (din obligatie sau din placere), ci pentru ea ar face-o. Si stiu ca as putea sa-i cer orice, sa-l sun la 2 noaptea si sa-l rog sa vina - pot sa contez pe el.
Se spune ca timpul le vindeca pe toate - cam asa si este. Nu ai cum acum sa-ti dai seama daca el este o persoana cu care vei putea discuta in viitor, la fel cum nici el nu-si da seama daca va putea discuta cu tine obiectiv vreodata, asta ramane de vazut. Insa va trebui sa te gandesti ce ti-ai dori de fapt: sa va urati pe viata, sau sa considerati trecutul o amintire urata si sa porniti la un nou drum, in calitate de simpli prieteni: parinti ai copiilor si atat.
Eu stiu sigur ca atitudinea lui va depinde 99% de atitudinea ta.
madau spune:
Hoppe discutand despre casa si proprietati, am sa-ti dau si eu exemplul meu, care prin martie cand domnul vroia sa divorteze imi declara sus si tare ca imi lasa mie tot (adica ap in care locuim), ca el nu are nevoie de nimic. Buunnn... Apoi dupa vreo 2 sapt, invatat probabil de cineva vine si imi spune ca el s-a gandit mai bine si ca eu de bine de rau am unde sa stau, la mama. Si ca el ar vrea sa-i ramana lui ap nostru, ca cica asa e corect. Asta in conditiile in care la mama avem 2 camere, adica am fi stat 3 pers in 2 camere, iar el sa stea singur in 3. S-a suparat foarte tare cand i-am zis ca-i nerusinat, si ca ap e al Mirunei, pt ea l-am facut si ca cine sta cu ea sta in casa aia. ca nu-i corect si ca eu vreau ca (,) copilul sa aiba spatiu, camera lui, etc...in fond el e cel care a plecat de acasa, etc. Intre timp a revenit acasa, situatia intre noi nu e inca asa cum ar fi trebuit sa fie, dar de fiecare data cand ne certam doar asta imi reprosaza...ca am fost nesimtita si egoista, ca m-am gandit doar la mine, sa stau intr-o casa mai mare, la el nu m-am gandit ca nu are unde sa stea. Ca deh...el platea chirie in casa amantei. De parca eu l-as fi dat afara si i-as fi spus sa se mute acolo...
Asa ca, dupa cum vezi, toti gandesc la fel...eu insa n-am de gand sa cedez, copilul are nevoie de spatiu, n-are nici o vina ca el are mintile plecate pe coclauri.
Sfatul meu e sa-l ignori, atat cat poti, stiu ca e greu. Poate inca nu esti pregatita. Fa-te ca nu-l auzi, nu-i mai da voie sa te jigneasca, probabil ca se va potoli la un mom dat.
Si asculta sfaturile Adinei...imi place mult cum gndeste.
Va pup, si sa va dea D-zeu linistea pe care o meritati
Madau si 
Alexia Miruna (15 dec 2005)
www.flickr.com/photos/madau/collections/72157600567493374/" target="_blank">poze pana la 1 an, www.flickr.com/photos/madau/collections/72157600567398541/" target="_blank">de la 1 la 2 ani, www.flickr.com/photos/madau/sets/72157603478525150/" target="_blank">PARTY 2 ANISORI , www.flickr.com/photos/madau/sets/72157606362146432/" target="_blank">de la 2 la 3 ani
www.geocities.com/nov_dec_2005/povesti2005.htm#madau" target="_blank">povestea nasterii Mirunei
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=1b04435806e76a5905bfb2&skin_id=4&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">filmulet aniversar 
filmuletze poznase www.dropshots.com/madau" target="_blank">1 si www.dropshots.com/Miruna" target="_blank">2
alexadra spune:
Draga Hoppe, din cauza ta astazi la servici nu am facut nimic, am stat si am citit "viata ta" pe care ai expus-o aici, toate cele trei capotole, iti doresc mult noroc, putere sa treci mai departe si mai ales sanatate . Acum, sa-mi expun si eu un pic punctul de vedere, de ce are acces la tine in casa fara ca tu sa fi prezenta? schimba yala si roaga-i pe copii sa nu il lase sa intre in casa, sa se vada cu ei in alta parte daca vrea ; de ce te suna tot timpul ? schimba-ti cartela si roaga prietenii comuni sa nu ii dea numarul tau, iar daca trebuie sa vb cu el suna-l cu private number ; de ce nu faci partaj ? de ce te chinui cu plata bancilor cand creditele sunt facute in timpul casatoriei ? ia jumate din ce ti se cuvine si mai ales cauta acte si martori ca acea casa pe care ai vandut-o era a ta inainte de casatorie si astfel poti obtine trei sferturi din casa actuala si nu doar jumatate. Astea sunt doar sfaturi, nu trebuie sa ti cont de ele, dar poate e bine de citit.
Mamica de print Raul Mihail
"http://s64.photobucket.com/albums/h183/alexadra26/"
oocristina spune:
Adina Iulia, nu ma pot abtine. Imi ridic palaria in fata ta. Apreciez foarte mult gandirea ta si modul frumos in care stabilesti relatiile.
Hoppe, scuza-ma. Dar aproape o invidiz pe Adina Iulia cit de evoluata este.
Pot sa te intreb Adina, este educatia sau autoeducatia? Incerc sa fiu foarte atenta cu educatia fetitei mele. Dar este greu. Intii trebuie sa ma autoeduc si apoi sa o educ si pe ea.
Hoppe, viata este grea. Si mai ales complicata. Dar esti o luptatoare, nu?
A_Iulia spune:
Cristina, pai nu trebuie sa ma invidiati, si eu am trecut prin ce ati trecut voi, si eu am reactionat in multe cazuri ca voi...poate la mine timpul si-a spus cuvantul, fac deja 3 ani de cand am divortat. Si-mi amintesc ca in primul an lucrurile nu au fost chiar roz.
Ma intrebi daca este educatie sau autoeducatie - pai nu cred ca e nici una, nici alta. Sunt o fire extrem de toleranta, si chestia asta cateodata actioneaza distructiv, dar de cele mai multe ori actioneaza constructiv. Si sunt foarte rationala - la fel, poate fi trasatura negativa, dar chiar asa, orice situatie o iau si o privesc cat mai rational cu putinta, fie ca e vorba de relatie sentimentala, fie ca e vorba de investit bani.
Si uite-asa, luand-o rational, am ajuns la concluzia ca nu trebuie sa gandesc pornind de la o situatie ipotetica, pe care mi-as dori-o eu sa fie, ci de la ceea ce este de fapt. Si intr-o situatie ca divortul, eu nu ma mai gandesc la trecut: oh, odiosul, ce a putut sa-mi faca, si nici la un viitor ipotetic: as fi putut avea o familie frumoasa, ci la viitorul realist: ok, ce-ar trebui sa fac ca sa-mi fie mie si copilului meu bine, in situatia data.
Si am mai facut o chestie, dupa ce am divortat, la ceva timp. Am incercat sa privesc obiectiv punctul lui de vedere. Adica sa nu matur pe jos cu tot ceea ce credea el ca e argument si mie mi se parea ilogic sau stupid; totusi ar putea sa-mi foloseasca in viitor, intr-o noua relatie, sa stiu clar unde am gresit. Am tras concluziile destul de greu si m-a durut putin (stii, e foarte simplu sa-l cataloghezi magar, nesimtit si iresponsabil, insa nu inveti nimic asa), si incercand sa-i acord tot creditul cu putinta, nu pentru el, ci ca sa extrag pentru mine chestiunile importante pentru viitor.
Acu' ca o sa repet aceleasi greseli...ramane de vazut. Dar daca le voi repeta, de data asta imi voi asuma si esecul relatiei.
A_Iulia spune:
Hai sa-ti dau un exemplu de greseala pe care nu mai am de gand s-o repet 
: am mizat foarte tare pe faptul ca era indragostit nebuneste de mine. (de altfel de asta am si acceptat sa ne casatorim, el a insistat foarte tare,ii era frica "sa nu ma piarda").
Am trecut cu vederea faptul ca avem mod de viata diferit, pasiuni diferite, placeri diferite. Pentru ca el isi schimbase radical viata, orbit de sentimente.
Rationala fiind, mi-am zis: ce poate fi mai sigur decat asa ceva? Un om care sa-si dea si viata pentru tine...este o casnicie sigura.
Ceea ce nu am luat in calcul este faptul ca un om poate sa iubeasca, dar nu la infinit. Si ca dragostea asta trebuie alimentata cumva. Si ca nealimentata, ea dispare, dar lasa urme adanci si frustrari foarte mari pentru cel ce a iubit.
Cand am divortat, eu eram socata de uimire si de durere, si el imi falfaia ca argument chestia asta: ca el m-a iubit enorm si ca eu nu l-am iubit, si eu nu intelegeam de ce se ascunde sub un asemenea pretext, cand el m-a inselat...
imi falfaia ca pretext ca el e tanar si ca nu am umblat impreuna in baruri si discoteci (ei bine, asta asa e, nu sunt eu genul) - da, pai el chiar asta isi dorea, eu trebuia sa iau in calcul treaba asta...ca renuntarea lui la o astfel de viata se datora strict sentimentelor de atunci, si ca undeva in timp o sa iasa la suprafata asta, ca uleiul...
In fine, sunt multe. Din fiecare argument de-al lui am invatat cate ceva. Cred ca si el a invatat la fel de multe din povestea noastra. Nici nu stiu daca as putea sa spun acum ca-mi pare rau ca m-am maritat cu el, pentru ca asa a aparut fii-mea in viata mea, dar ma intreb daca viata mea n-ar fi fost altfel daca as fi stiut sa aleg pe alte criterii...pe criteriile de acum. Dar in fond ce conteaza? Parca am mai zis ca important este viitorul, ce a fost a fost, si fiecare trebuie sa-si traga invatamintele.