cum iti recuperezi sotul
Raspunsuri - Pagina 11
decenuela spune:
Poate subiectul ma edpaseste.Eu nu am fost inselata dar am divortat. Pt nimic in lume nu as alerga dupa un barbat sa-mi ofere dragostea. Trebuie sa fie o dragoste foarte mare sau o "obisnuinta" nebuna sa ramai incasa cu cineva care te-a inselat. Barbatii sunt niste vanatori. Insa daca ajung sa ne insele inseamna ca ceva e putred , ceva a murit.Si daca nu exista comunicare sa putem sesiza din timp se duce totul de rapa. Acum cred ca daca as fi in situatiea celei inselate mi-as face un proces de constiinta. Daca as sti ca am uitat sa fiu femeie...si-am devenit "o sotie clasica" poate l-as ierta. Dar daca stiu ca acasa gaseste si o femeie frumu, si gospodina si ...buna...atunci ceva sigur nu e in regula. Eu cred ca trebuie sa-i tinem in sah. De la inceput sa-i facem sa simta ca ne pot pierde oricand daca nu sunt ok fata de noi. Nu-mi place ideea de divort cum nu-i place nici ideea de casnicie in sensul ca....ne vedem cu patalamaua in mana...gata. Nu nimic nu e vesnic.
Aveti grija de voi, nu se merita istericalele.Cu cat veti tipa mai mult cu atat ei vor cauta linistea...in bratele altcuiva...De obicei trebuie sa raspundeti asa cum ei nu se asteapta....Va spun din experienta.Trebuie sa fiti viclene, cu un pas in fata lor, daca-l vreti inapoi.Sa-l castigati fara sa-si dea seama nu sa cersiti prin tipete.PUsi
ANAR spune:
Buna Dany,
Nu sunt in masura sa dau sfaturi, stiu asta. Ce pot face este sa relatez cate ceva din ceea ce mi se intampla mie, in speranta ca poti face ceva analogii, diferente, poti privi altfel, mai obiectiv, mai detasat si poate te poti ajuta singura. Oricum si pe mine ma ajuta enorm sa scriu, sa impartasesc. Asa ca..
Eu, repet, nu am putut demonstra vinovatia lui. Pentru ca m-am grabit sa-l confrunt cu argumente usor demontabile. Norocul lui si al meu :) a fost ca s-a oprit. Nu stiu de ce sunt asa sigura de chestia asta, dar sunt. Ma avantajeaza pe mine sa cred ca astepta cumva sa ma sesizez ca sa poata lua o decizie. Nu stiu, nu imi dau seama ce l-a determinat sa rupa atat de brusc relatia cu respectiva.
Oricum, din momentul in care am devenit suspicioasa stia ca nu prea ar fi putut misca f mult in front. Listingul , arhiva de mess, programul de lucru, intalnirile cu clientii, ... - toate le-as fi putut supreveghea extrem de usor pentru ca lucram impreuna la firma noastra. De ce cu toate astea a fost posibil? Asta ma intreb si eu , dar e alta poveste. Simpla oarecum. Din prea multa incredere in el, sigur.
Asa ca, ce am inceput sa fac de atunci. Pe langa zbierete si pierdut controlul, am incercat sa ma schimb. La figurat dar si la propriu. Mi-am innoit garderoba. Acum, de exemplu, constat ca la vremea respectiva aveam doar 3 fuste in sifonier, de o lungime, linie si culoare "indecise". Adica de-n-ar-mai-fi. Sunt multe de spus aici, eu am dat un exemplu marunt.
Mi-am impus tot soiul de activitati "extracurriculare"( adica exceptand servici, gatit, spalat, curatenie, aprovizionare) : dans, inot, fitness, gimnastica, aquagym, citit, uitat pe pereti, nu conta ce, important era sa fiu departe de el. Ca se pare ca de asta sufeream : prea mult timp impreuna, prea mare dependenta mea de compania lui. Incerc inca sa fiu detasata si sa ma bucur de timp petrecut cu mine insumi.Chestia e ca a inceput sa-mi placa. Bine, asta e si ideea, altfel detasarea mea ar fi sunat fortata, falsa.
Ultima, dar nu in ultimul rand, inca, reinvat sa-l iubesc. Asta e cel mai greu. Printre picaturi mi s-a reprosat ca mai degraba obisnuiesc sa-mi “strig” dragostea dacat sa ma port ca atare. Ca nu sunt toleranta, blanda, calda. Eu, care ma percep a fi fooarte toleranta! Uite, na!
Daca imi amintesc bine, la inceputul unei relatii, inainte sa ceri, oferi. Chestia asta cred eu ca se pierde cumva pe parcurs. Incepi sa iubesti conditionat. Da, stiu ca e greu sa nu o faci in contextul in care imparti o casa, un buget. DAR, asa incepe totul, nu? Asa te indragostesti. Cand iubesti si esti iubit fara sa pretinzi. Speri, ai asteptari dar nu pretinzi. Parc-ar fi o diferenta, nu? Intr-o casnicie cred ca efectiv se ajunge la a cere grija, iubire, apreciere, intelegere, suport, toleranta, tandrete, pasiune, ... Penibil, nu? Consideram, indiferent de sex, ca ni se cuvine.
Mda, recunosc ca in teorie suna bine, cu practica ce ne facem...cand avem o scurgere infundata la cada de baie, o teava fisurata in bucatarie si nu ne descurcam singure, ei nu percuteaza iar instalatorii sunt toti la munca in Spania? E, ia sa vedem cum facem sa rezolvam problema fara sa pretindem, fara sa reprosam. Sau ca nu primim flori. Des, cat mai des. Cine stabileste la ce interval ii oferi unei femei flori ca sa se simta fericita, iubita? Cum ziceam, greu.
Dar poti incerca. E mai trist sa esuezi framantandu-te ulterior ca poate mai era ceva ce ai fi putut face si nu te-ai straduit indeajuns... Ca intr-un fel , cumva, pierdusei pe parcurs esentialul : DRAGOSTEA. Sau si mai trist, (daca se poate) sa nu intelegi deloc ce ti s-a intamplat, convinsa fiind ca ai facut totul. Trebuie sa fie ceva ce nu iti iese bine. Poti fi gospodina, sotie, mama devotata/dedicata uitand de tine si nevoile tale si cu tot sacrifciul asta sa-ti scape, totusi, ceva...Sunt optimista, nu? Asta e si ideea. Asa sunt eu, tot timpul am crezut pot face ceva, ca pot interveni. Desi sunt si cazuri in care pur si simplu nu depinde de tine. Dar pana la a ajunge la concluzia asta, pana la a renunta, trebuie sa speri si sa lupti.
decenuela spune:
ANAR, foarte frumos spus ai perfecta dreptate cred ca prin ceea ce ai explicat tu, multe femei cu probleme pot citi printre randuri si sa vada esenta.Intrebarea mea e...daca acolo in suflet moare, ce se intampla. Daca la un moment dat il vezi ca pe un bun prieten cu care imparti casa, bugetul? Vad ca incepi sa te simti bine ca ai mai multa grija de tine, te face sa te simti mai puternica, mai stapana, poate asta ii dezarmeaza pe ei, siguranta unei femei putenice...bafta multa, multa.
ANAR spune:
Multumesc. Intr-un fel, daca l-as vedea asa cum spui tu, un bun prieten, cred ca ar fi mult mai simplu pentru mine si cred ca si pentru el. M-as elibera, l-as elibera. Cateodata imi doresc sa ma vindec de el, pentru ca am cam obosit.
Din pacate sau din fericire (nu m-am decis inca) tradarea lui nu a reusit sa-mi “omoare” sentimentele. Partea nasoala e ca banuiesc ca el ma vede ca pe o colega de apartament. Imi lasa o senzatie de om resemnat.
Chiar vorbeste despre asta, la modul general, cum ca “oamenii” desi se simt mai nefericiti, desi poate intalnesc o ea/un el “mai fermecatoare/mai fermecator” n-ar trebui sa divorteze, ca sunt sanse mici ca o doua casnicie sa mearga mai bine, c-ar da dovada de lipsa de responsabilitate si ar trebui sa se tolereze iar cand simte ca incerc sa indrept discutia catre noi devine contrariat. “Cum de ma gandesc ca ar putea fi cazul nostru ;), ce ma mai nelinisteste, ce nu e bine, ce conflicte interioare mai am, ce tragedii imi mai inchipui ca traiesc, am chef de o aventura?” Ma manipuleaza extrem de usor, iar eu nu pot decat sa-i permit. Sunt prinsa intr-o capcana.
Desi se poarta minunat, se straduieste chiar sa faca lucrurile sa mearga, e atent, dragastos, generos, curtenitor, ma alinta, pare ca ma iubeste. Nu mi-e greu sa iubesc un om ca el.
Dar, ma dau in carusel :acum sunt sus, zbor, sunt pe val, ca in momentul urmator sa pic la ultimul nivel fara sa pot controla asta.
Asta apropo de ce sa nu faci cand simti ca “acolo in suflet moare”...Sa nu te resemnezi. Pentru ca daca e asa, mi-e mila de sufletul lui si de al meu.
decenuela spune:
Stii, noi eram cuplul perfect, frumosi, bugetari dar ne descurcam, in rel ok cu familia. El un om bland , de casa. Imi doream sa ma simt si eu femeie sau mai bine zis sa simt ca am un barbat langa mine. Era cred f slab, ar fi vrut dar totul ramanea in gandurile lui. Nu puteam avea copii, el avea o prb, viata sexuala scartia, dar noi ne intelegem bine ca doi colegi buni de ap. Am aj la 30 de ani sa am totul n afara de un copil. Facusem destule sacrificii sa avem poate prea mult pt cat putem eu. Am aj sa ma simt straina in casa mea si de ce ? Pt ca sufleteste eram goala. Abia atunci am realizat ca aproape nimic nu te mai incanta. Femeile sunt altfel. A incercat sa salvam, asta ar fi insemnat sa se shimbe ori asta e mai greu. Mi-am zis pai daca la 30 simt asta la 40 oare n-am sa regret ca la 30 n-am luat o hot? Ce putea fi rau? In loc de 2 aveam grija dar d mine...ce-i drept e rau cand te trezesti singur...ma mai consolam cu netul. Intrasem in vb cu div persoane care m-au facut sa vad altfel viata.Am div. Nu regret, creed-ma. Toti spuneau ca unul ca el nu mai gasesc. Vrajeala. Am renuntat la tot. Am venit in Bucuresti , am luat-o de la capat , de la 0, mi-am schimbat serviciul, modul de viata ....totul, am inceput si chiar ma tin de o facultate.Am evoluat, ma simt mandra de mine.Nu as face compromisuri, nu pt sufletul meu.Nu as sta langa un barbat pe care sa nu-l simt acolo in suflet.Nu-l urasc, am vrut sa ramanem prieteni, Mi-e mila ca s-a legat cu prima venita care il conduce cum vrea ea dar in rau.
Stii ce-i mai rau? Cred ca asta simti si tu. Cand te raneste tare, acolo moare ceva....se duce cate putin pana ramane paharul gol. Nu vrem sa recunoastem.Eu am av mari prb cu familiile cu toata lumea ca div. Cine se gandea la sufletul meu? Nimeni? sa pastram aparentele? Pt ce?
ANAR spune:
Iti admir determinarea. Asta si incercam sa spun. Ca e de preferat sa nu te resemnezi intr-o casnicie de convenienta. As divorta si eu daca asta ar fi ceea ce imi doresc. Dar n-am ajuns la fundul paharului. Asta e.