Durerea unei pierderi de sarcina (75)
Raspunsuri - Pagina 3
Ninia81 spune:
M-am trezit cu gandul la Michelle. Parca nu am chef de nimic. Desi mai am doar cateva zile pana la nunta...nu mai ma pot concentra asupra a ceea ce am de facut. Ma doare sufletul enorm. Tot in aceasta perioada, anul trecut, am trait si eu cosmarul pierderii bebelusului. Sunt ravasita si nu imi pot reveni.
De unde sa mai ai incredere sa incerci sa ai un copil? De unde?Ma gandeam zilele trecute cand vom incerca si noi sa avem un bebe...si sincer? Nu pentru ca nu ma simt pregatita nu incerc...ci ma tem de cele 9 luni...ma tem de stresul acela zilnic...de gandurile acelea...daca mai este bebe acolo sau nu? Offf...sunt cuprinsa doar de ganduri pesimiste.
http://dw.daisypath.com/sj4jp2.png
http://tt.lilypie.com/5JRSp3.png
unducthable spune:
NU SE POATE !!! eu acuma am venit de la mare si plec din nou , dar citesc de la final incolo si
MICHELLE , ti-am lasat mesaje pe mess , tu esti fata mea , te-am lasat fericita , eu eram aia suparata !!! m-am obisnuit cu multe .... si am ajuns la liniste sufleteasca ... dar NU VREAU SA ADMIT CE TI S-A INTAMPLAT ... !!!
cand poti , cand te mai lasa sufletul, da-mi sun semn de viata , te implor, nu am vrut in timpul lunii iulie sa te mai impovarez cu tristetile mele si oboselile mele, vroiamsa te te stiu linistita ... NU E DREPT ...
Michelle , esti surioara mea , si nu esti singura , Doamne ajut-o si Doamne ajuta-ne ! diana
A FI MARE NU-I MIRARE, A FI OM E LUCRU MARE .
pagina mea: http://www.dianabostan.evonet.ro/
jasmine30 spune:
Of, fetelor cand citesc ce li se intampla lui Michelle si Mimika, imi vine sa urlu de disperare. Caci noi cele care am pierdut ingerasi si care ne chinuim atat de tare sa ne implinim acest vis stim gustul amar al acestei tristeti...
Citind aceste povesti imi dau seama tot mai mult ca exista si posibilitatea ca unele dintre noi sa nu poata avea copii niciodata, in ciuda tuturor incercarilor...Chiar daca e greu de crezut, greu de suportat... E o realitate care loveste in adancul sufletelor noastre...
Nu stiu, dar in acest post al Adormirii Maicii Domnului, in care parca mai mult ca niciodata am incercat sa ma apropii de Dumnezeu sa ma obisnuiesc cu ideea ca oricum orice am face noi tot El hotaraste... aflu de aceasta nenorocire si parca ma prabusesc din nou in adancul fricii.
Al fricii de a nu mi se intampla si mie din nou. Frica de a nu pierde si a treia sarcina si frica de a nu avea copii niciodata si frica de a adopta...
De cand incercam sa avem un copil in fiecare luna in care am incercat sa facem bb am aflat de cate o colega sau de cate o prietena ca a gustat din bucuria ca va fi mama. Si ma intreb cat va mai continua aceasta ironie a sortii, cat voi mai auzi "Sunt cea mai fericita ! Sunt insarcinata". Iar eu sa plec capul jos gandindu-ma la neputinta mea si apoi sa il ridic si sa le felicit pe cele pe care Bunul Dumnezeu le-a binecuvantat cu acest dar...
Nu ma intelegeti gresit nu invidiez pe nimeni doar ca atunci cand aflu o astfel de veste simt ca interior ma prabusesc in rusinea neputintei de a fi mama, iar in exterior incerc sa impartasesc bucuria aceasta cu cele care peste 9 luni vor aduce in lume o noua viata...
Si ma gandesc cat de binecuvantate sunt fetele care astepata un copil si cata bucurie au in suflet... iar eu am un gol imens...
Poate daca nu as fi ramas nicodata insarcinata nu as fi bucuria de a creste un alt suflet in adancul fiintei tale... dar stiu si ma doare ca aceste sufletele de ingeri nu au ramas cu mine pana la sfarsit...
mcrissa spune:
...de cand am primit mesajul lui Michelle pe mess ma gandesc in continuu la ea.acum sunt dupa stimulare, in perioada monitorizarilor, dar nu-mi arde de nimic.ma intrebam aseara daca are rost sa ma mai chinui atat.i-am povestit si sotului meu de Michelle si ne-am rugat impreuna pentru ea.
Michelle il rog pe Dumnezeu sa sa va dea inzecit putere si optimism ca sa mergeti mai departe
Cristina, sigur in curand 
Fericiti cei ce plâng, caci aceia se vor mângâia
IreneCAM spune:
Michelle imi pare foarte rau...
Jasmine, ce bine iti inteleg frica! Eu deja m-am resemnat, ma gandesc ca nu sunt nici prima nici ultima femeie care nu o sa aiba copii. Sper sa reusesc sa adopt, cred ca doar asta mi-a mai ramas. 
Nu peste mult timp 
de 
jasmine30 spune:
E adevarat ca nu suntem singurele femei care nu au copii, dar... pentru mine e ca un handicap, acela de a nu fi capabila sa daruiesc sotului meu cel mai de pret dar, ce da sens iubirii noastre...
Si ma gandesc ca din vina mea si el suporta aceasta mare rusine a nerodirii... Aceasta mare durere a neputintei de a fi tatic... De a anunta cu emotie in glas ca peste 9 luni o sa fie tata, iar la nastere de a astepta cu lacrimi in ochi sa isi tina in brate minunea.
Voi ati vazut cata fericire se ascunde in ochii unui barbat cand anunta ca sotia ii este insarcinata ? Si cu cata grija se comporta cu ea, incercand parca sa ii daruiasca intreaga lume drept multumire pentru darul de pret ce creste in pantecele ei ?
O fata de pe forum spunea ca de cand a ramas insarcinata, sotul ii inchina burtica in fiecare dimineata si spune rugaciuni pentru pruncul lor !
Cata bucrie ! Ce minune !
Of Doamne cat mi-as dori sa ii pot darui si eu sotului meu o astfel de implinire !
mcrissa spune:
jasmine30 m-am regasit in cuvintele tale.ma doare sufletul cand sotul imi spune ce copilasii a vazut pe strada si ca s-a gandit ca si fetita lui va arata asa, ca ar vrea si el un baietel cu care sa se joace cu trenuletele...si ma simt atat de neputincioasa, atat de goala, parca nimic nu-mi mai place...
Cristina, sigur in curand
Fericiti cei ce plâng, caci aceia se vor mângâia
unducthable spune:
nu este un handicap sa nu ai copil nascut de tine
dupa mine nu conteaza daca am nascut ... conteaza ce fac eu in viata asta , poate chiar sa adopt , poate sa si nasc un copil si sa adopt , dupa putere , dar chiar ma gandesc ca poate nu voi naste copil si ma simt foarte intreaga si de la Dumnezeu vine totul, fiecaruia ii da un rost
si toti ne bucuram ca apar doua linii , ca suntem gravide , dar pana la urma suntem oameni toti si adevaratele nenorociri sunt boala si razboiul ; cat despre copil , ca il nasti , nu stii ce copil vom avea , bun sau mai putin bun, chiar si cand il adopti , totul e dupa crucea care ne e data , asa ca deasupra a tot este DUMNEZEU si la El eu gasesc adevarata liniste si de ce nu , fericire
diana
A FI MARE NU-I MIRARE, A FI OM E LUCRU MARE .
pagina mea: http://www.dianabostan.evonet.ro/
mcrissa spune:
diana sunt de acord cu tine si azi mai mult ca oricand ma gandesc la adoptie.mie-mi plac toti copiii de pe strada, ma uit dupa toti, iar daca voi adopta unul sunt convinsa ca voi fi topita dupa el.
Cristina, sigur in curand
Fericiti cei ce plâng, caci aceia se vor mângâia
unducthable spune:
am o prietena a carei fetita seamana leit cu mine, am pus-o la mine pe pagina :), toti ma intrebau daca nu e fata mea
acuma la mare am fost cu niste prieteni intr-un pelerinaj si erau 2 fetite ; fetita ai carei parinti sunt in Constanta nu au venit cu noi, ei bine, fetita aceasta nu numai ca era o dulce , dar se si lipise de mine , a dormit la mine in brate si cred ca o iubesc :)
nu e nimeni handicapat si discriminarea o fac oamenii , intre cele care au si cele care nu au , important este , daca ai un pui de om in brate , sa stii sa il faci fericit si sa iasa un om adevarat din mainile tale
eu nu tin minte cand m-a nascut mama mea draga, dar stiu toate sacrficiile care le-afacut pentru mine sau macar eforturile, cred ca a reusit sa creasca un om normal si ii multumesc , sunt intreaga si ii multumesc lui Dumnezeu si celor ce m-au crescut
diana
A FI MARE NU-I MIRARE, A FI OM E LUCRU MARE .
pagina mea: http://www.dianabostan.evonet.ro/