Mai, totusi, noi vom muri!!!
Raspunsuri - Pagina 5
marius spune:
Subiectul era pixul in ambele variante nu patratul. Pixul in bidimensional si tpt pixul in 5 dimensiuni. Daca tu in perceptia tridimensionala poti fara prea mult efort sa iti reliefezi cum arata in proiectie bidimensionala un pix devine zic eu (deocamdata) imposibil sa expui cum ar arata acelasi pix in 5 dimensiuni. Ceea ce nu inseamna ca nmu exista. La fel de greu (deocamdata) i-ar fi si unui patrat sa expuna cum arata un pix in trei dimensiuni. Ceea ce nu inseamna ca nu exista. Suntem noi oare pregatiti pentru altceva?
"Iar pixul probabil ar ramane tot un pix si intr-un univers cu 5 dimensiuni, fiind creat tridimensional e foarte posibil sa nu capete alte dimensiuni in alt sistem de referinta"
Oare?
"suntem mai degraba prizonierii datelor limitate pe care le avem pentru a rationa cu ele."
Descrie-mi rational iubirea pentru mama ta.
Marius Pernes
www.marius.rdsor.ro / Mai multe...
Pagina legislativa
monixy spune:
daca vorbim strict in termenii fizicii , atunci elementele le avem , tre' doar sa gasim alte puncte de referinta si alte procese care ar exista, eventual combinand toate elementele , doar asa a aparut si teoria spatiului-timp curb , a energiei negative a gaurilor negre ,a depasirii vitezei luminii prin gaurile de vierme, samd.
Daca tii neaparat , uite, a cincea dimensiune poate fi asta a sufletului , stiinta nu poate lucra cu ea , dar spiritualitatea poate ! Si in ideea asta , pixului nu-i caut coordonate spatiale , ci motivationale , poftim , ca sa poata comunica cercul cu patratul ....
Limbajul e doar un cod pt ceea ce exista sau ar putea exista, si poti sa il analizezi la nivel logic si/sau sa il percepi muzical (sunetele in sine si tonalitatea celui care vorbeste) si in felul asta se poate schimba sensul unui cuvant .
Eu cred ca raspunsurile la intrebarile care ne sunt necesare, le gasim, la restul n-are rost sa le cautam (si am rezolvat-o taind nodul gordian , si nu dezlegandu-l). Si gasim raspunsurile personal , nu ni le da altcineva , care va sa zica nu poti sti ce e iubirea , durerea , moartea pt ca iti spune altcineva , ci stii cu adevarat cand le traiesti( as zice experimentezi-dar nu-i experiment nici una , ca nu o poti relua).
Hai sa inchei in alta nota de spirit ,"la raison parle , mais l'amour chante" .
rrox3 spune:
quote:
citat din mesajul lui marius
Descrie-mi rational iubirea pentru mama ta.
Pai tocmai ce am scris ca mai comunicam si emotional, nu doar rational. Sentimentele pot fi descrise, mai ales daca ai talent literar, dar ce-i drept descrierea e de obicei un apel la propriile emotii si sentimente... asta-i si motivul pentru care vibram la anumite lecturi in anumite momente ale vietii, fiindca ne recunoastem trairile in ele. Ti-as putea descrie rational iubirea pentru mama, dar ar fi ca si cum ti-as scrie reteta de ciocolata in loc sa-ti dau sa gusti
Sigur, daca tu ai mai gustat inainte ciocolata, e suficient sa-ti povestesc putin despre ea si o sa-ti dai seama ce vreau sa-ti comunic La fel cum eu consider psihologia o stiinta cat se poate de rationala desi se ocupa in principal de emotii. Poti gasi ratiune in emotii si sentimente, dar nu ratiunea le guverneaza.
Raman la parerea mea ca nu suntem prizonierii ratiunii, atat timp cat ratiunea ne pastreaza deschisi si receptivi.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
carla2005 spune:
De cand am nascut am realizat cat imi e de frica de moarte! Aveam in adolescenta o vorba "cu o moarte toti suntem datori"...ce simplu o ziceam si actionam de multe ori fara sa gandesc! Acum, imi e frica de datoria asta, imi e frica pentru copilul meu, pentru apropiatii mei, imi e frica sa nu inchid ochii inainte sa creasca Alex!
Asta am primit eu de la prieteni atunci cand ma apasau gandurile despre moarte...am subliniat prieteni, in ideea ca nu am trait degeaba totusi :))))
Discutie intre doi embrioni
> -autor necunoscut-
>
> - Si tu crezi in viata de dupa nastere?
> - Desigur. Dupa nastere trebuie sa urmeze ceva.
> Probabil ca ne aflam aici tocmai pentru a ne pregati pentru ceea ce
> urmeaza.
> - Ce prostie! Dupa nastere nu urmeaza nimic. Si, de altfel, cum ar
> putea sa arate?
> - Nu stiu exact, dar desigur ca va fi mai multa lumina decat aici.
> Poate ca vom umbla pe propriile picioare si vom manca cu propria gura.
> - Ce tampenie! Nu se poate sa umbli. Iar ca sa mananci cu gura, chiar
> ca ar fi de ras! Doar noi mancam prin cordonul ombilical. Insa ia sa
> iti spun eu ceva: putem exclude viata de dupa nastere, pentru ca deja
> acum e prea scurt cordonul ombilical.
> - Ba da, ba da, cu siguranta va fi ceva. Insa, probabil, ceva mai
> altfel decat ne-am obisnuit aici.
> - Pai de acolo nu s-a intors nimeni. Odata cu nasterea, viata se
> termina, pur si simplu. De altfel, viata nu este altceva decat o
> permanenta inghesuiala, in intuneric.
> - Eu nu stiu exact, cum va fi, daca ne vom naste, dar desigur ca o vom
> gasi pe MAMA, iar ea va avea grija de noi.
> - Pe mama? Tu crezi in mama? Si dupa tine, unde ar putea ea sa fie?
> - Pai oriunde, in jurul nostru. Doar traim in ea si prin ea. Fara ea,
> nu am fi deloc.
> - Eu nu cred asta! Eu nu am vazut nicicand, nici un fel de mama, asa
> ca e evident ca nu exista.
> - Dar, uneori, cand suntem in liniste, o auzim cum canta, simtim cum
> mangaie lumea din jurul nostru.
> Stii, eu cred ca viata adevarata ne asteapta abia de acum incolo!
mama din 16 nov 2006
Draga mea
andira spune:
Mai, m-ati atins la punctul sensibil cu subiectul asta...
Chiar ma gandeam ca am nevoie de un psiholog pe tema asta. De vreun an si ceva, cam de cand am facut 30 ani, constientizez ca voi muri. Inainte, la 20 si ceva de ani, mi se parea atat de departe, ca nici nu merita adus in discutie. Acum...
Mi-e groaza. Ma gandesc ca voi muri... si gata! Nu va ramane nimic din mine, nu imi voi mai putea vedea copiii, nepotii, pe cei dragi. Se va termina totul pentru mine cand voi muri.
Incerc sa ma detasez, sa-mi spun ca mai am destul timp sa ma bucur de copii, de sot, de prieteni. Dar nu se stie, poate mai am destul, sau poate mai am foarte putin. Nu stiu de ce am gandurile astea, n-am fost niciodata pesimista, depresiva etc. Acum nu stiu cum sa ies din ele.
andira spune:
Carla - frumos!
mama_lui_alex spune:
Si raspunsul meu este tot:
"Iti plac stelele noaptea pe cer?"
Si mai cred cu tarie ca eu nu voi muri..asa cum tataie (odihneasca'se in pace!) nu a murit si este alaturi de mine..si de cei dragi lui..asa cum il simt alaturi ori de cate ori am nevoie de ceva imaterial ca sprijin, asa cum, raspunzand acum cu si despre el..am o lacrima dulce in coltul ochilor si un nod greu in gat...el inca traieste pentru mine..si asa vreau si eu, pentru cei dragi..totdeauna..
micsunea spune:
carla-superb!
Marius-bun exemplu cu patratul, cercul in doua dimensiuni
Am senzatia ca varsta de 30 de ani este momentul in care cei mai multi dintre noi incep sa se teama de moarte.
Asa e si la mine, am 30 de ani, anul trecut mi-am pierdut bunica si de atunci maica-mea imi repeta regulat ca viata ei e un esec si ca nu-si doreste decat sa moara. Asta in conditiile in care din ianuarie am devenit pentru prima oara mamica ( s deci mama a devenit bunica).
Si frica de moarte a aparut de curand, cam de la moartea bunicii si probabil si din cauza reactiei ciudate a mamei mele si acum s-a instalat serios.
Mi-e frica de moarte, pentru ca bunica mea care ma iubea foarte mult nu a venit sa-mi spuna ca ea inca exista, in alta forma dar exista. Nu am cunoscut inca niciun mort care sa se intoarca sa imi spuna ce e dincolo, deci atata vreme cat eu nu am o proba fiabila, nu cred. Nu-mi ramane decat sa cred ca o sa dispar de tot la un moment dat si imi pare tare rau.
Micsunea
violeta69 spune:
mie mi-au placut versurile de la o melodie
stelele care cad nu pier,
stelele care cad se duc pe un alt cer
se spune ca nu exista om care sa nu se teama de moarte...cu adevarat...
pt ca daca fiul lui Dumnezeu s-a temut de moarte,omul care e om nu are cum sa nu se teama!
mie imi e teama,si cred ca e normal...imi e teama doar de ce voi da socoteala dincolo...pt ca om fiind am facut multe greseli...da' sper sa mia ma timp sa le "anulez" prin spovedanie
doar pt asta cred ca-mi e teama....ca poate nu mai am timp..cine stie ce va fi maine?!
altfel stiu ca asa e omul ...trecator...
aveam un coleg care-mi spunea ca daca ar mai fi ramas cineva pe-aici definitiv ar fi intrebat da' ala de ce?!
cum nu ramane nimeni aici nu am de ce sa ma supar
Vio,mamica lui Mihnea 
viitor "descoperitor" de infinit
*GRUPUL FETELOR FANTASTICE*
Tot ce se intampla, se intampla intotdeauna cu un motiv!