DOAMNELOR...
Raspunsuri - Pagina 3
Simona R. spune:
Gabriella,sunt sigura ca daca te-as intreba acum cat de bine te cunosti si daca esti sigura pe afirmatiile tale ,raspunsul ar fi pozitiv...toata stima daca asta e realitatea!
Acum mai bine de un m-as fi luptat si eu cu oricine pt. convingerile mele ,dar am aflat ca nu -i chiar cum credeam eu...in tot raul e si un bine...poate am mai spus asta,macar acum stiu sigur ca orice este posibil...
Stii..e foarte ciudat sa realizezi intr-o zi ca e posibil sa fi perceput gresit un om(timp de 12 ani)..iti da senzatia ca e ceva in neregula cu tine,nu mai stii nici daca ceea ce simti e real ....brr...si suferi..vezi ?sunt o gramada de motive pt. care suferi...
http://community.webshots.com/user/simonarida
violeta69 spune:
quote:
citat din mesajul lui Elle_seb
Daca m-as fi maritat si eu la 19 ani si as fi divortat la 25, fara sa fi avut copii din acea casnicie deci responsabilitati numai fata de propria persoana, as fi zis si eu ca si tine: pentru ce atatea lacrimi si suferinta? Crede-ma, am avut si eu 18 - 20 - 25 de ani si imi amintesc foarte bine ca aveam aceiasi atitudine si parere. Aproape ca le dispretuiam si le priveam de sus pe cele care suferau dupa barbati. Unele poate nejustificat, caci sufereau strict pentru faptul ca le-au lasat. Si in esenta nu m-am schimbat de atunci, la fel gandesc si acum, insa nu mai privesc de sus, pentru ca am trecut printr-un divort, cu un copil, si te rog sa ma crezi, chiar daca la momentul la care m-am despartit de fostul sot am facut-o convinsa fiind ca asta este cel mai bun lucru pe care il aveam de facut, nu il mai iubeam, nu am mai varsat o lacrima pentru el, tot am suferit, si daca am suferit am suferit pentru copilul meu si atat. Nu pentru mine. Stiam ca pentru mine viata poate va merge inainte. De fapt nu stiu daca iubirea m-a facut vreodata sa vars lacrimi, cat nedumerirea, faptul ca ma simteam ranita, neapreciata, desconsiderata, astea ma faceau sa vars lacrimi, nu o presusupusa iubire pentru un individ, fie el si tatal copilului meu.
Acum, vis-a-vis de femeile care sufera si plang, trebuie sa admitem ca nu toate sunt la fel, nu toate reactioneaza in acelasi mod, gandeste-te ca oamenii sunt foarte variati, si ce-i strimuleaza pe unii ii afecteaza pe altii, nu toti reactionam la fel in aceleasi circumstante, provenim din medii diferite, cu valori dobandite diferit, si fiecare aspect al vietii personale cantareste in luarea unei decizii si in acceptarea unui fapt, cum ar fi un barbat care te inseala.
Unele sufera, intr-adevar, cum zici tu, strict dupa barbat, acel gen de suferinta egoista si irationala. Sufera ele, sufera orgoliul lor, sufera ca se gandesc ca nu vor mai avea o relatie poate niciodata (desi e clar ca numai daca vrei asta cu tot dinadinsul, ramai singura), sufera ca au senzatia ca se fac de rusine, ca le afla satul, ca li se pun etichete samd.
Altele sufera pentru visele spulberate si pentru anii pierduti (poate 10, poate 20), pentru copii, sufera pentru suferinta lor.
Si, nu, nu ai dreptate, mi se pare simplist ceea ce afirmi tu, ca ii spui pur si simplu ca tati nu mai vine si gata, copilul intelege si accepta. Poate intelege, nu zic ca nu, insa suferinta lui e mare, cu cat e mai marisor copilul cu atat percepe mai acut despartirea parintilor. Iar ei sufera, sufera de-adevaratealea si in cea mai pura forma, sufera din cauza dragostei si afectiunii fata de parintele care pleaca din viata lui, nu le poti bagateliza suferinta. Iar un copil, de cele mai multe ori, nu stie sa-si exteriorizeze suferinta. Unii mai marisori plang efectiv dupa parintele care lipseste, alti copii chiar daca nu plang se inchid in ei si nu mai comunica, altii se inraiesc si te contreaza din orice si exemplele pot continua.
Da, sunt de acord, trebuie sa mergi mai departe, insa ca sa mergi mai departe trebuie sa-ti infrunti suferinta, chiar daca asta inseamna lacrimi sau facut tandari niste farfurii. Te elibereaza. Ai nevoie de timp sa accepti situatia, o casnicie care dureaza de ex 20 de ani si ai si 2 copii, nu se rupe a doua zi dupa ce afli ca sotul te-a inselat. Treci prin niste etape ale acceptarii si apoi te eliberezi. Si suferinta exista, in felurite feluri si la diferite niveluri, in tot acest timp.
Elle
subscriu
gabriela,tu nu poti privi problema decat din pozitia de fiica...
nu inca de mama...
lasand la o parte celelate aspecte....
sigur ca ne putem da cu parerea despre o situatie sau alta,putem generaliza insa chiar si cei/cele cu copii actioneaza diferit ... in functie de starile interioare sau in functie de alti factori!
cu atat mai mult n-ai cum sa stii cum ar fi daca ar fi si un copil in "joc"....
dar...viata merge inainte...si daca reusesti sa fii echilibrat/echilibrata
mai repede cu atat mai bine pt toata lumea
Vio,mamica lui Mihnea
viitor "descoperitor" de infinit *GRUPUL FETELOR FANTASTICE*
Tot ce se intampla, se intampla intotdeauna cu un motiv!
gabriella1 spune:
quote:
citat din mesajul lui Simona R.
Gabriella,sunt sigura ca daca te-as intreba acum cat de bine te cunosti si daca esti sigura pe afirmatiile tale ,raspunsul ar fi pozitiv...toata stima daca asta e realitatea!
Acum mai bine de un m-as fi luptat si eu cu oricine pt. convingerile mele ,dar am aflat ca nu -i chiar cum credeam eu...in tot raul e si un bine...poate am mai spus asta,macar acum stiu sigur ca orice este posibil...
Stii..e foarte ciudat sa realizezi intr-o zi ca e posibil sa fi perceput gresit un om(timp de 12 ani)..iti da senzatia ca e ceva in neregula cu tine,nu mai stii nici daca ceea ce simti e real ....brr...si suferi..vezi ?sunt o gramada de motive pt. care suferi...
Simona si David Mario
http://community.webshots.com/user/simonarida
Simona,ai un copil SUPERB!Sa-ti traiasca si sa-i dea Dzeu sanatate si tot ce-i mai bun.In fata lui ,dezarmez!:))
pupici
Gabriela
gabriella1 spune:
Cred ca avem convingeri diferite.Si daca as avea un copil,tot nu m-as uita inapoi.Din punctul meu de vedere ,viata poate fi luata de la capat in orice secunda.Ca pana la urma ,ce-as pierde?Un apartament?Sa si-l tie sanatos si sa plateasca banca. Mobila?covoarele?II mai dau de la mama de acasa numai sa nu-l mai vad.Important e copilul.Cate femei divortate si cu copiii cu ele sunt in strada?!Intotdeauna exista solutii.Ce putin asa cred eu.Cand nu mai speram in nimic,Dumnezeu mi-a intins o mana.Mi-a dat ,nu mi-a pus in traista.Dar am luptat ptr ce mi-a dat,si traista mea fiind destul de incapatoare,am tot adunat :))...si bune,si rele,le am,sunt rodul vietii mele,ma bucur ptr tot ce am,dar nu tanjesc niciodata pentru mai mult.
Cred ca la momentul unui divort important e sa nu depindem financiar de mitocan.Sa n-am un servici bun,sa n-am decat 8 clase,as spala wc-urile,as ingriji o batrana si copilul meu AR AVEA !Atat cat pot eu sa-i ofer.I-as explica ca atat se poate,sa nu sufere dupa ce mie mi-ar fi imposibil,sa creada in Dzeu ca intr-o zi ii va da,prin rodul muncii lui,ca mama mai mult de atat,nu poate!Ce copil n-ar intelege ?!
Important e sa credem in noi,in puterile noastre-chiar daca ,si ptr o fractiune de secunda simtitm ca nu mai putem-in fericirea noastra si implicit a copilului/copiilor nostri.
Am cateva principii de la care nu abdic,nu fac compromisuri si nu accept sa fiu injosita.Un barbat a inteles asta-acum e sotul meu.Unul n-a inteles (adica primul meu sot din anii studentiei) si e sotul alteia care plange pe la toate colturile.Umilinta si calvarul n-o inalta,iar ptr mine nici demna de mila nu poate fi!Daca la momentul ala i-as fi spus ce canalie isi ia la casa,ar fi crezut ca-i vreau raul.Cand s-a convins nu-l lasa..vanata la ochi il priveste ca pe Sfintele icoane...cred ca -i place..ori e prea lasa.Si atunci sa-si duca crucea pana la capat.Unele aleg fericirea si linstea,altele .............
pupici ,liniste si putere!
Gabriela
szivarvany spune:
Si eu subscriu la "sa o luam de la capat" ... doar ca este oleak de timp de jale intre "am pus punct" si luatul asta de la capat.
Aici de obicei faci pauzele alea lungi cand iti privesti copilul in ochi si te intrebi: oare fac ceea ce trebuie pt mine, pt copil ?!
Cum naiba ma voi descurca singura ? ... Ce-mi va spune copilul ?
Dupa care fiecare realizeaza ca da, se poate :-)
Daria & 
GIULIA(2004 08 16) arta la 3,4 ani dans la 3,9 ani 1 2 3 
gabriella1 spune:
quote:
citat din mesajul lui mamagiuliei
Si eu subscriu la "sa o luam de la capat" ... doar ca este oleak de timp de jale intre "am pus punct" si luatul asta de la capat.
Aici de obicei faci pauzele alea lungi cand iti privesti copilul in ochi si te intrebi: oare fac ceea ce trebuie pt mine, pt copil ?!
Cum naiba ma voi descurca singura ? ... Ce-mi va spune copilul ?
Dupa care fiecare realizeaza ca da, se poate :-)
Daria &
Giulia... rasul ei rupe inimi:) Pentru ea si linistea ei,sunt convinsa ca darami si muntii.Sa-ti traiasca fata!Am sa fac un baiat sa ne incuscrim..:)Sau poate fac o Giulica 2 si ma incuscresc cu Simona:))
Vezi, ei sunt motivele luarii de la capat.Si motivul si puterea!
Copiii sunt totul,noi ..doar o parte din tot.
Gabriela
gabriella1 spune:
Fetelor,am incurcat-o:)))))))))) Sotul meu a privit toate pozele si clipurile copiilor vostri. Intrebarea e urmatoarea:cati copii tre' sa fac eu astfel incat sa-i am de gineri/nurori si pe ai vostri?!
Aveti copii MINUNATI SI REUSITI!Sa lea dea Dumnezeu tot ce e mai bun pe lume!
Dupa ce rezolv cu mama ,plec la Iasi la specialist, sa ma ajute sa fac un bebe,sa fiu cea mai mandra mamica, sa ma "urati" , si sa ajung clipa sa "innebunesc" de fericire .
pupici,fug la servici:)
Gabriela
gabriella1 spune:
Ma framanta o intrebare:de ce femeile iarta aventura barbatului (in procent de 99,9% dintre femei o fac),iar barbatul numai daca "miroase" ceva ,in cel mai elegant caz iti da cu flit?!Dar cum 99,9% au acasa mitocani ,flitul se administreaza cu palme,pumni,picioare in fund,sfintii din 3 religii diferite si lasarea respectivei la vatra..adica"dispari la maica-ta doar cu hainele de pe tine ".
Gabriela
alexxia_80 spune:
Paate exagerezi ptuin procentajul, dar in mare amsura ai dreptate. majoritatea nu ar ierta. Niciodata. Si mai ales, nu ne-ar plange d emila. Nu s-ar uita inapoi. poate de-aia lor le cresc coarne mai rar...v-ati intrebat asta? Ca eu nu stau dup-aia sa despice firul in patru, vai, iubita mea, de ce ai facut-o, mai poftim o sansa sa ma tarai prin noroi, profita, iubita, de mine ca sunt prost....de unde. Eu una stiu ca al meu (al nostru,pardon, al meu si al ei..) nu m-ar ierta. Mi-a si zis-o. cred ca as deveni ultimul om ptr el...Si eu stau si imi storc mintea, cum sa storc din el ceva buna, de undeva, din strafundul sufletului lui (imperecheat cu al ei)...De-aia d eluam castane, ca suntem blege...
Sau poate n-am intlanit eu barbatul care sa ma iubeasca suficien astfel incat sa ierte,...dar nici n-am auzit de el...sincer
gabriella1 spune:
eu inca n-am intalnit femeia iertata de barbat si primita cu bratele deschise inapoi ,ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat!Barbatii au mai mult noroc
.
Gabriela