Nevroza

pitzinuca spune:

cum te vad? un om profund, un om bogat sufleteste.

din pacate nevrozele si depresiile si cele de gen ii ating pe oamenii ca tine, pentru ca sunt mai sensibili, pentru ca nu traiesc doar ca sa manance si sa sa faca averi.

dar nu esti neputincioasa. esti atat de puternica! sufletul tau iese la iveala zilele astea si de aceea iti este greu. ar fi ok daca nu l-ai innabusi cu cipralex. vad ca iti place de tine, vad ca lupti pentru tine. nu spun sa devii autosuficienta pentru totdeauna, dar macar o perioada.

vad ca ai apucat taurul de coarne in ceea ce proveste mutarea. perfect! tine-l cat mai strans!

ma autocitez : "ai incredere in tine!"

b

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."

blue eyes spune:

Multumesc, Maru, Manami, Pitzunca si Cristina.
Am acea carte acasa, Cristina. Uitasem de ea, o am de la o prietena. O sa vad daca voi reusi sa citesc ceva. Actualmente sunt atat de confuza, cititul unei carti de psihologie parca mai rau mi-ar incurca itele. Ma voi uita peste ea, sa vad ce efect are.
Cristina, ma revad in multe aspecte expuse de tine. Am inceput sa fiu mai intelegatoare cu mine, sa nu mai iau totul la puricat si sa spun: "Asta e, am gresit, sunt o fiinta umana. Acum sa vad daca exista o solutie pentru aceasta eroare; daca nu, asta e! Ce sa fac? Data viitoare o sa fiu mai atenta la o situatie asemanatoare." Trebuie sa invat sa ma iubesc pe mine insami, sa indrept dorinta de afectiune catre mine, sa nu mai astept din afara. Simt ca sunt pe drumul eliberator de cateva dependente: in ultimii doi ani mi-am cumparat multe pentru mine: imbracaminte, incaltaminte, accesorii, lenjerie intima cu cutiile, vreo 60 de parfumuri, multe carti, am calatorit. 8 ani de casatorie cu un om cu convingeri asemanatoare celor musulmane si-au pus amprenta; a trebuit sa recuperez ceea ce-mi lipsea. Mi-a mai ramas doua lacune: cea afectiva si cea socio-profesionala. Iar pe astea nu le pot cumpara. Nu pot merge la bancomat, scoate bani si cumpara o cutie de afectiune sau de siguranta sociala.. . Cristina, cum zici tu, si eu trebuie sa invat acum cum sa merg in viata, cum sa ma comport normal. Nevroticii au o serie de sabloane toxice, au amprenta lor psihologica de care cu greu, cu multa munca trebuie sa se debaraseze. Eu o compar cu urmatoarea situatie. Nu pot decora nou o casa de pe care cade zugraveala, care are mobila veche, usile scartaie si parchetul e uzat. Intai trebuie sa curat peretii, sa-i zugravesc din nou, sa schimb parchetul, sa schimb usile, sa iau mobilier nou, si abia la sfarsit pun decoratiunile, tablourile cele noi... Ehe, stiu ca e chestie de rabdare cu tratarea nenorocitei asteia de nevroza!

In ultimele zile sunt din nou pe o "montagne russe" a trairilor. Mi-a aparut din nou linistea legata de mutat; iar am dubii. Exista pro si contra. Imi e teama ca nu voi face fata. Imi fac griji. Ce se intampla cu puii, daca mami a lor e bolnava, daca are un accident? Cine imi are grija de ei? Statul? Nu vreau sa treaca prin nelinisti, frici. Aici, de bine de rau, e familia tatalui. Legat de munca si de salarii: acolo e mai greu de gasit ceva, somajul e dublu comparat cu zona unde stau eu. Partea buna e ca la angajari si la locul de munca nu sunt asa de ciufutzi, perfectionisti, fixati si rai ca aici. M-a uimit ce mi-a povestit o prietena olandeza, care lucreaza in birou aici. Ea e o tipa foarte puternica, stabila, receptiva si sociabila, dar rautatea si mancatoria care sunt la locul de munca au impresionat-o. "Dincolo" sunt oamenii mai umani. Salariile sunt mai mici, cheltuielile mai mari. Singura, cu doi copii, nevrotica, sa plec la drum... Nevroza si-a scos tentaculele aici, dar nu voi scapa de ea peste noapte, nu ma imbat eu cu apa rece. Am temerile mele... In fine, pro si contra.

Legat de "baubaul" meu... Creierul meu e imbacsit cu griji, ganduri, obsesii, vise, iluzii, cai verzi pe pereti albastri... Toate acestea imi paralizeaza des capacitatea de a gandi realistic, de a invata pentru scoala pe care o voi termina peste o luna jumatate. Nu am note la adevarata mea capacitate intelectuala, iar la un interviu se uita la diploma. Ce sa le zic? "Stiti, pe mine ma duce mintea, dar tocmai in anul cu scoala am avut nevroza, divort cu razbel pana la tribunalul cantonal, copilul accidentat si cu piciorul in ghips, ajutor din parti, griji financiare etc..." Si apoi, se vede pe fata mea ca am o suferinta interioara, nesiguranta...Oricat as incerca eu sa zambesc, oricat de fascinanti ar fi ochii mei, oricat de dama bine as fi eu, se vede sufletul...Offf....

Ps. am uitat sa ma plang pana la capat. Aici m-a facut KO si clima. 6 luni din an e gri, umiditatea e foarte ridicata. Ma ustura corpul (nu exagerez, ma simt ca biciuita), ma doare des capul, am des migrene, uneori ajung la urgenta (am nevoie de intravenoasa), apoi sunt 24 de ore paralizata...


Cadoul potrivit pentru o femeie? Descopera-i feminitatea!
Cadoul potrivit pentru un barbat? Apreciaza-i masculinitatea!
Cadoul potrivit pentru un copil? Lasa-i copilaria!

MissParker spune:

Mai fluturasule drag,

Noi ieri am revenit dintr-o vacanta de 2 saptamani in Austria, de aceea imi cer scuze ca intru asa tarziu din nou pe subiectul tau si mai ales ca nu-mi permite timpul sa scriu atat de mult cat as vrea.

Ce sa-ti spun? Eu te percep ca pe o persoana foarte inteligenta si lucida, care trece printr-o perioada absolut normala de depresie. Asa imi era si mie, simteam cum ma prabusesc intr-un hau negru si plin de suferinta, dar in acelasi timp ma diagnosticam singura si explicam foarte competent ce se intampla cu mine, motiv pentru care toata lumea refuza sa creada ca "Felicia cea puternica si de neinvins" are, iata, si ea probleme... E greu, dar mi-a fost mai usor din clipa cand am acceptat ca e cel mai normal lucru din lume si ca DA, am dreptul sa trec prin depresie cand descopar la terapie ce copilarie trista si lipsita de iubire am avut.

Lasa-te prada sentimentelor negative, plangi pana nu mai poti (evident fara sa te vada copiii, daca se poate), mai citeste Alice Miller, Arno Gruen, Karen Horney, dar mai ales constientizeaza la greu adevaratele motive ale depresiei (fiindca eu inclin sa cred ca divortul, "raceala" elvetienilor etc. au fost doar un catalizator pentru iesirea la suprafata a unor dureri muuult mai vechi si adanc ingropate in subconstient). La terapie ce descoperi?

Rezolva trecutul ca sa poti gestiona mai bine prezentul, asta e sfatul meu.

Ma gandesc cu drag la tine si iti trimit ganduri pozitive si optimiste. Nu mai incerca sa fii perfect de tare si sa functionezi cu orice pret, ia-ti niste pauze de la perfectionismul ala atat de gaunos si ia-ti dreptul la suferinta, gandeste-te ca e ca o tema pentru acasa, ai de prelucrat niste traume si asta nu se poate decat trecand prin depresie, simtind durerile vechi. Atunci cand le vei constientiza, ele se vor diminua. Ti-o promit!!

Felicia - cea mai fericita mama a celui mai iubit dintre Racusori - bebe David (24.06.2008)

Poze cu noi

Povestea nasterii

blue eyes spune:

Draga Felicia, multumesc pentru tot. Pai lipsa de dragoste, de stabilitate, de apropiere umana, de apreciere, nerecunoasterea capacitatilor intelectuale, imposibilitatea de a fi eu insami, convingerea ca nu e bine asa cum sunt eu, ca ar trebui sa ma adaptez altui mod de a actiona, ca nu e bine sa fii asa, ca se poate trai si fara afectiune, important e sa ai burta plina si-au pus amprenta pe psihicul meu. Imi vine acum in minte subiectul de anul trecut, "Dragostea neconditionata". Hehe, acolo se vede mult din convingerile mele "lumesti".
Casnicia toxica, divortul si elvetienii mi-au agravat starea; am scris in paragraful de mai sus ce-mi trebuie si exact asta nu am primit. Ah, stabilitate sociala si economica am primit in Elvetia. Atat. Adapteaza-te, suflete! Fii multumit ca ai unde sa te duci la psihoterapie si ca ai bani sa-ti sufoci necesitatea de afectiune cumparand una alta... Clar, iti poti plati si sedintele de psihoterapie, dar nici ea nu face minuni intr-o lume sterila si perfectionista.

La terapie simt ca imi e rusine sa spun ca imi lipsesc afectiunea, apropierea umana, ca nu am dreptul sa cer "asa ceva", ca trebuie sa fiu mai rationala si sa fiu multumita ca am ce sa mananc, ca am cu ce plati facturile. Vrem nu vrem, mediul in care traim de influenteaza personalitatea. Toti strainii se plang de elvetieni, de faptul ca sunt "constipati emotional". Sunt oameni corecti, pe care se poate pune baza, muncitori, ordonati, civilizati, respectuosi. Ah, ce am citit intr-un ziar foarte important al lor, poate stii de NZZ.
"(...)cateva calitati care il definesc pehomo helveticus: curiositate, perfectiune, conduita corecta, modestie, neincredere, multa precautie, humor sec, afacerism, ambitie, mania de a munci (am tradus asa Arbeitswut). Acum, fiecare intelege cum vrea aceste calitati elvetice.
Nu vreau sa dau vina pe ei, astia sunt, altii nu am si trebuie sa raman aici. Eu am conflictele mele interne, purtate in rucsac inca din copilarie, iar aici s-au agravat. Daca as fi trait intr-o lume mai calda, cu un partener iubitor, respectuos, interesat de un parteneriat echilibrat, un tata normal pentru copii, o familie primitoare, armonie, nu as fi avut problemele de acum, nu m-as mai fi simtit ca o maimuta intr-o cusca.

Cadoul potrivit pentru o femeie? Descopera-i feminitatea!
Cadoul potrivit pentru un barbat? Apreciaza-i masculinitatea!
Cadoul potrivit pentru un copil? Lasa-i copilaria!

maru spune:

sunt alaturi de tine, pentru ca vad ca ai resurse interioare sa te scoti din aceasta ...nevroza
te consider o femeie puternica, care are nevoie de afectiune, ca noi toate, care stie f bine ce are de facut, si care o sa-si gaseasca drumul intr-un final

Doamne'ajuta!

POZE
POZE2

http://maru-incotro.blogspot.com/