Mamici norocoase de ianuarie-februarie 2009 (19)

Raspunsuri - Pagina 11

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns flowerbee spune:

Buna dimineata, burtici!

Ieri am avut una dintre cele mai grele zile ale sarcinii, adica pe la ora 9 seara am inceput sa vars si nu ma mai opream, chiar si cand nu mai era nimic de dat afara. Stomacul avea niste spasme continui incat la un moment dat am vut sa ma duc la spital la urgenta, sa imi faca ceva. Noroc cu sotul meu care m-a calmat (cred ca ma si panicasem) si care m-a tinut in brate pana am simtit ca mi-a luat parca spasmele. De dimineata am luat-o de la capat, insa parca sunt ceva mai bine, chiar daca am vomitat. E greu, insa bebe sa fie bine, sa il tina mama in brate.

Vad ca vorbiti despre soti. Fetelor, sotii constientizeaza mai greu ceea ce se intampla. Si ei au aceleasi indolieli ca si noi, si ei se intreaba daca vor fi parinti buni, in concluzie, au nevoie de o perioada mai mare de acomodare. Important, parerea mea, este sa ii implicam in tot ceea ce inseamna sarcina, sa vada si ce e bine si frumos, dar si cat de greu ne este si cat de important e sprijinul lor, macar moral, daca nu altfel.

V-am innebunit de dimineata, scuze.

Pupici.

Bee9+
http://bd.lilypie.com/6jfFp3.png

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns flowerbee spune:

quote:
Originally posted by tuchi123

Buna dimineata fetelor,
Astazi este ultima zi in care va scriu dar, am sa va citesc; bag seama ca sunt invizibila pe acest forum si...asta este, am sa ma bucur de bb cu sotul meu si cu prietenii, cei care stiu sa-mi raspunda la intrebari si nedumeriri; nu vreau sa par sau sa fiu rautacioasa dar, de ceva timp am senzatia ca sunt ignorata complet...asta e...nu le pot avea pe toate.
Credeam ca acest forum este in primul rand pt. a ne descarca, a ne cunoaste, a rezolva (partial) unele nedumeriri.
Va doresc sarcini sanatoase si bb frumosi
11+Doamne ajuta



Tuchi, iubita, nu esti invizibila. Nu pleca, esti o burtica de a noastra.

Pupic.

Bee9+
http://bd.lilypie.com/6jfFp3.png

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Michelle81 spune:

Tuchi123-eu te bat pe tine!Hai te rog eu nu te supara si nu pleca de aici.uite si eu am pus o intrebare ieri si abia azi mi s.a raspuns dar nu ma supar ca uite unele fete pot intra numai dimineata,altele numai seara si tot asa!nimeni nu iti ignora mesajele,hai te rog eu!te inteleg ca esti mai sensibila acum dar hai s ne bucuram IMPREUNA de acesta perioada minunata!

13+ Doamne ajuta!

http://tickers.baby-gaga.com/p/dev004pp_.png

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns RalucaAlexa spune:

Neata burtici!!
Oxigen- bine ai venit!!! sarcina usoara si bebel sanatos!!! Spunene mai multe despre tine. Primele 10 mesaje sunt moderate si nu apar in timp real, deci scrie repede 10 ca sa scapi de moderare!!
Tuchi- draga mea, vorbeste hormonu??? :))) Eu una tocmai ce ma pregateam sa raspund si vad mesajul cu pricina!! Eu chiar te vreau pe aici deci, te rog sa vorbesti cu noi in continuare! Despre poze, nu te pot ajuta pt ca eu nu am cum sa incarc nimic (citesc si scriu de la servici si am toate siteurile de poze blocate!!), despre babystrology - intri pe site (poti sa-l iei dintr-o semnatura - eu asta am deci o poti folosi pe a mea) iti calculezi pt sarcinuta ta, apoi copiezi linkul la semnatura - si ai babystrology!!!! Hai nu mai fi suparata!!! PLSSSSS!!!!
Iris- felicitari pt rezultatele bune ale mormolocului!!! :))
Michelle- si mie mi se umfla mainile dar am presupus ca e din cauza greutatii luate!! M-a intrebat si pe mine doctora si i-am spus ca nu - la mom respectiv chiar nu era cazul! Nu-ti face probleme, intreaba data viitoare cand ajungi la dr care e cauza - eu una beau si f multe lichide, e si f cald si cred ca asta accentueaza umflaturile!!

12+

galmita mea

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Michelle81 spune:

Tuchi123-eu nu stiu cum se pune poza de la eco la ticker ca ti.as fi spus.mai esti suparata?uite de la mine

13+ Doamne ajuta!

http://tickers.baby-gaga.com/p/dev004pp_.png

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Michelle81 spune:

Mimika-imi pare rau ca ai cazut pe scari,chiar m-am speriat cand am citit.ai mare grija!si eu cu atata grija cobor scarile,de asta mi tare frica sa nu cad...ce o sa facem iarna?Cum este piciorul astazi?

13+ Doamne ajuta!

http://tickers.baby-gaga.com/p/dev004pp_.png

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Michelle81 spune:

Iris-felicitari pentru rezulatele bune!

13+ Doamne ajuta!

http://tickers.baby-gaga.com/p/dev004pp_.png

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Michelle81 spune:

flowerbee-of imi pare rau ca ai vomitat asa...dar o sa treaca chiar daca acum ai impresia ca nu vor trece...

Raluca-nici eu nu am observat cand am fost la medic ca mi-s putin umflate degetele doar dupa inele mi.am dat seama.si eu beau multe lichide,acum ajung cred ca la 4 litrii pe zi...

13+ Doamne ajuta!

http://tickers.baby-gaga.com/p/dev004pp_.png

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Naty spune:

Neata!

iris ma bucur ca l-ai avzut pe bebe si ca e totul OK. Ce frumos ca ai luat-o si pe Francesca! Ce a zis?
Drum bun mamei tale! Cred ca iti e greu s fi asa departe de ea!
O sa scot si eu hainutele de bebe la un moment dat, dar mi-e graoza fiindca le-am pus tare amestecate, am hainute de toate marimile de la nastere pana la 3 ani la un loc!

oxigen bine ai venit!

michelle mie acum nu mi s-au umflat degetele, dar tin minte ca la Ioana mi se umflasera groaznic (nu mai stiu insa daca asa devreme sau mai spre sfarsitul sarcinii). Pana la urma nu imi mai intra nici un inel, le purtam pe ale maica-mii.

justme si eu am o pofta de inghetata ... As manca in fiecare zi, cu greu ma abtin!

roxanaz am avzut pozele, mi s-a facut un dor de mare ... Totdeauna v-am invidiat pe voi, cei din Constanta ca aveti marea acolo, langa voi.

flowerbee imi pare rau ca te-ai simtit asa! Sper ca azi iti va fi mai bine.

tuchi hai nu te supara! Sigur ca te vedem! Cred ca fiecare a avut la un moment dat senzatia ca e "invizibila", pentru ca nu i s-a raspuns la ceva. Dar suntem asa de multe ... cateodata nu avem timp sa raspundem la toata lumea, alteori nu stim ce sa zicem, nemaivorbind de faptul ca unele fete intra numai in anumite momente ale zilei.

Raluca, mami de Ioana - Alexandra (10.10.2004) si 11+
Ioana la 3 ani
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=52035" target="_blank">POVESTEA BEBELINEI

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns justme25 spune:

Tuchi..vrei bataita? Ce inseamna asta? Nu vezi ce ne-am inmultit acilea?!!..eu abia apuc sa citesc ce scriu fetele..pana sa mai si raspund, uit care si ce a intrebat...Deci..nu te supara si stai cu noi. Da?
Uite...sa iti treaca supararea!

Justme 13+
http://bd.lilypie.com/sejIp3.png
http://babystrology.com/tickers/baby-ticker-glass.swf?parent=justme25&year=2009&month=1&day=3&babycount=1

Mergi la inceput