Disperare

Buna la toata lumea,
Citesc acest forum de aproape 3 ani, cu intreruperi, si am avut mereu initiativa de a scrie, dar intotdeauna m-a urmarit reticenta.Acum cand situatia este intr-adevar disperata, am hotarat sa scriu. Sunt mamica fericita, implinita, dar totusi frustrata a doi copii minunati:Teodor si Matei. Dupa a doua nastere, am facut o psihoza si o depresie, motiv pt care am facut aprox 1 an si jum tratament cu med. Ideea este ca am terminat acest tratament, dar m-am trezit cu o alta bucurie: Involutie cerebrala.Lucrurile sunt destul de dureroase, in sensul ca nu ma descurc la servici, l-am reluat, si as dori sfaturi si recomandari din partea participantelor la acest forum. Va multumesc anticipat si astept cu nerabdare!

anemona spune:

Draga Ana, sunt sigura ca lucrurile nu sunt atat de grave cum le vezi tu sau cum ti s-au spus. Cum ti s-a pus acest diagnostic de involutie cerebrala? Se poate ca starea ta de senzatie de incapacitate sa fie data de medicamentele pe care le-ai luat sau poate inca le ei, dar de aici pana la acest diagnostic mi se pare cam mult.
Eu zic sa mai mergi si la alti medici, nu te baza pe un singur medic care si-a dat cu parerea, aruncand in apa o piatra pe care s-ar putea sa se chinuie multi s-o scoata.
Si sotului meu, la un RMN facut pt niste dureri de spate, i s-a pus diagnosticul de metastaze osoase de catre o doctorita "foarte buna", care mi-a spus ca trebuie sa inceapa cat mai rapid chimio si radioterapia, adaugand ca oricum sunt sanse mici (ea fiind radiolog !). In cautarea tumorii care a dat aceste asa-zise metastaze am trecut prin doua luni de investigatii amanuntite, chinuri imense, timp si bani irositi, pana cand am ajuns la un medic (tot radiolog) care ne-a spus ca trebuie sa uitam acest episod trist din viata noastra, pentru ca nu are nici o metastaza, nu are nimic.
Sotul meu este bine mersi, au trecut mai bine de doi ani, dar nu mai vrea sa auda de medici si de analize...
Ti-am povestit asta ca sa te incurajez si sa-ti spun ca nu neaparat o opinie medicala trebuie luata de buna...
Asadar, mergi la specialisti adevarati si cauta raspunsurile la intrebarile tale.
Multa sanatate si sa te bucuri de copilasii tai minunati !

teodraghici spune:

Ana Maeti, ma bucur ca ai scris pe forum in primul rand si Bine ai venit!
Diagnosticul de involutie cerebrala nu se pune in urma unei discutii avute cu pacientul care dureaza 5 minute, in primul rand.
In al doilea rand, dupa un an jumate de antidepresive si antipsihotice...cum ai vrea sa fii?... Sa nu uitam ca toate medicamente au reactii adverse...dar involutia cerebrala..nu e unul dintre ele.
Renunta la medicatie, incearca sa te aduni si totul va fi ok!
Succes.

diuna spune:

Nu te descurci la servici? Am stat acasa cu baiatul trei ani, dupa care am aterizat efectiv la servici. Sau am venit cu pluta. Tot ce a contat a fost educatia de baza, se schimbasera multe, nu mai aveam rezistenta psihica si fizica sa muncesc, a fost un cosmar! Si pentru mine si pentru colege. Dar am traversat perioada(si nu luasem medicamente!)si in cateva luni devenisem acelasi om pe care se poate conta, chiar daca profesional mai invatam inca. Curaj!

onitza spune:

AnaMeti, sa-ti traiasca ingerasii, Teodor si Matei!! vorbesti despre ei cu multa dragoste, ii numesti "copii minunati", asta imi spune ca esti mandra de ce ai realizat!!!! ai incredere in tine, e cel mai important lucru! asa cum te-ai descurcat sa ai grija de cei doi copilasi, lucru nu tocmai simplu, la fel te vei descurca si cu serviciul...daca nu esti multumita de jobul pe care il ai, trimite -ti cv-ul la mai multe firme....cea mai importanta este sanatatea ta psihica si fizica!! fi tare , nu renunta!!! poti, sunt sigura ca poti!!!!!!! peste ani, vei zambi cand iti vei aduce aminte cate ai reusit tu sa faci singurica!!!!!!! suntem alaturi de tine! arata-ne si noua comorile tale!!!!

Oana si Paul Constantin (28.11.2004)

PUIUTUL MEU, PAUL

m_monique spune:

cred ca diagnosticul e pus prea din scurt.
in primul rand nu trebuie sa te complaci in aceasta situatie. faptul ca ai facut tratament cu antidepresive nu trebuie sa te marcheze. trebuie sa-ti gasesti puterea sa te aduni si sa mergi mai departe. si eu la un moment dat am facut un tratament cu andidepresive, si cand s-a terminat tratamentul (asa a decis medicul), o perioada m-am simtit foarte ciudat, parca nu eram eu. dar incet, cu multa ambitie si rabdaream revenit la normal.
in al doilea rand, daca ai facut o pauza destul de mare la serviciu e normal sa nu te mai descurci ca pe vremuri. trebuie sa ai rabdare, sa te organizezi, si de ce nu, sa schimbi mediul de lucru.
si eu am stat acasa 1 an, iar cand am revenit la serviciu am avut un sentiment de teama. am schimbat putin domeniul (nu si angajatorul) si parca nu reuseam sa asimilez informatii noi. dar incet, si cu un sef de treaba, am reusit sa ma adaptez. vreo 2 luni dupa ce m-am intors la munca eram foarte obosita (uneori simteam ca lesin de oboseala), chiar daca programul meu de munca e doar de 6 ore. dar incet am reintrat in normal.

asa ca curaj si fruntea sus.
propune-ti obiective usor de realizat, si savureaza fiecare victorie!


Andrei (16.12.2006)

Fomalhauti spune:

Draga Ana, diagnosticul tau mi se pare ciudat rau de tot. Consulta alt medic, intai si intai.

Cum s-a manifestat "psihoza" ta, dupa nastere? (Te intreb fiindca am impresia ca medicul tau cam exagereaza cu diagnosticele.)

Mi se pare chiar normal sa nu te descurci la servici prea grozav dupa o pauza de mai multi ani. Ai lucrat intre cei doi copii? Fiindca, vezi tu, de fapt eu nu m-am mai descurcat niciodata dupa nastere ca inainte. Acest lucru nu s-a datorat "involutiei cerebrale" ci faptului ca niciodata dupa ce am nascut nu mai eram cu toate gandurile la servici, o bucatica din mine era permanent...plecata. Inainte de a naste nu ma gandeam niciodata la ce ora ar trebui sa termin, sa plec acasa. Imi vedeam linistita de treaba. Dupa...eram un pic grabita sa plec; incercam sa fac lucrurile corect, dar cu gandul "sa n-o lungim inutil, nimeni nu e perfect..."