Parinti cu grave deficiente emotionale (2)
Raspunsuri - Pagina 2
amoga spune:
quote:
Originally posted by MissParker
Evident toate chestiile astea presupun introspectie si constientizare, ori nu toata lumea e dispusa la asa ceva. Ce am observat eu este fie o tendinta a unor mame de a refuza o asemenea preocupare (cu diferite justificari rationalizate), fie o tendinta a altor mame de a-si pune cenusa in cap si a cauta ajutor in exterior cand situatia le scapa de sub control, adica mult prea tarziu.
Mi-as da putin cu parerea vizavi de autoanalizare (cu riscu' de-a fi clasat la "justificari rationalizate" :-)). Pe scurt: cre' ca-s bune, da' nu-n exces.
Pe nu chiar atit de scurt: bune sunt, pentru ca te ajuta sa tragi niste invataminte uitindu-te la propriu-ti trecut. Asta-i limpede si e probabil indicat ca fiecare om sa se gindeasca din cind in cind la cum i se pare ca se reflecta propriile actiuni asupra oamenilor din jurul sau. Pe de alta parte, nu cred ca introspectii la fiecare pas sunt tocmai potrivite (cel putin nu pentru mine). Si asta pentru ca am impresia ca te duc in extrema in care iti este frica sa mai iei decizii ("da' daca nu fac bine? da' daca nu sunt inteles? da' daca nu-stiu-ce?"). Ceea ce iar nu-i bine.
Asa, din cind in cind, chiar cu riscu' ca uneori sa fie prea tirziu, imi par okay si le-as recomanda oricui.
A.M.
amoga spune:
quote:
Originally posted by XIO
Mie nu mi se pare ca daca iti inveti copilul sa fie constiincios , sa invete bine la scoala , samd inseamna ca treiasti tu prin el .
Depinde, cred, cum il inveti. Oferindu-i propriul exemplu? Sau impunindu-i si controlindu-l la tot pasul? Etc.
quote:
Originally posted by XIO
Vreau sa vad si eu parintele care sta lejer de cate ori se intoarce copilul cu un 4 sau un 6 in scoala primara si ii spune ca nu-i bai , oricum poate reusi in viata .
Sa-ti trimit o poza? :-)
quote:
Originally posted by XIO
Normal ca initial orice parinte privind retrospectiv vede ca a pierdut , ce a gresit . Daca nu a facut sport isi va indruma copilul spre sport , daca nu a avut timp de muzica , pictura , isi va duce copilul acolo si tot asa .
Ideea este sa nu-l fortezi sa faca ceva ce nu-i place.
Intr-adevar, asta mi se pare si mie ca e ideea.
Si-atunci, as avea eu o intrebare catre tine: daca vine copilu' si-ti spune ca nu-i place la scoala, ce faci?
A.M.
olympia spune:
De-aia zic eu sa discutam comportamente, situatii si nu oameni... Ca le-am trait, intalnit si aplicat sau nu, tot avem de invatat!
Chiar, ce faci cu un copil care nu iubeste scoala?
MissParker spune:
quote:
Originally posted by tangerine
care ar fi concluziile mele dupa aceasta lunga introducere: motivul fundamental pentru care copii sunt abuzati este ca parintii(se pare peste tot in lume, conform materialelor indicate de felicia) considera copilul un bun propriu asupra caruia au drepturi depline;
cred cu tarie ca in momentul in care aceasta mentalitate va disparea cu adevarat din societate, numarul copiilor abuzati va scadea dramatic; este de altfel si motivul pentru care se spune ca chiar si parintii abuzatori isi iubesc copii, dar nu reusesc sa isi dea seama de consecintele comportamentului lor
cred cu tarie ca in momentul in care un parinte decide ca copilul sau este o entitate separata, unica si nu o prelungire sau un sclav al persoanei sale, comportamentele abuzive vor fi inlaturate; de aici va rezulta cu naturalete un comportament benefic pentru copil, indiferent daca parintele merge la noroc, cum se spunea inainte sau alege sa citeasca 20 de tratate diferite pe tema cresterii copilului; este principiul care il va indemna sa isi stapaneasca eventualele impulsuri abuziv distructive; este principiul care ma face pe mine sa ma gandesc intr-o situatie particulara cu fiica mea: cum as reactiona eu daca cineva mi-ar face ce fac/am de gand sa fac eu acum?
o sa spuneti ca un parinte modern stie ca "eu te-am facut eu te omor" nu este un mod de educatie; a sti la nivel rational nu inseamna si interiorizarea si aplicarea acestui lucru; faptele multora arata de fapt contrariul si arata ca de fapt suntem inca la nivelul de evolutie la care copilul inca este cea mai defavorizata minoritate de pe aceasta planeta
Iti multumesc din suflet pentru acest feedback extraordinar!!!!!!!
Felicia 
38+ mami under construction pentru 
- David
Poze cu noi si vacantele noastre
Gnothi seauton
rrox3 spune:
Amoga introspectia si analiza sunt utile nu numai pentru a judeca si trage invataminte (uite asa apare experienta), dar si pentru a te cunoaste pe tine mai bine, a-ti gasi nevoile autentice si a cauta mijloace de satisfacere autentice. Altfel risti sa te opresti cu autocunoasterea la un nivel superficial si sa-ti satisfaci nevoile ascunse (in subconstient) in moduri complicate, de multe ori fara succes si tot de multe ori folosindu-i abuziv pe ceilalti.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
MissParker spune:
quote:
Originally posted by amoga
Pe de alta parte, nu cred ca introspectii la fiecare pas sunt tocmai potrivite (cel putin nu pentru mine). Si asta pentru ca am impresia ca te duc in extrema in care iti este frica sa mai iei decizii ("da' daca nu fac bine? da' daca nu sunt inteles? da' daca nu-stiu-ce?"). Ceea ce iar nu-i bine.
Stiu ca nu ma cunosti, deci nu ai de unde sa stii asta, insa trebuie sa-ti spun ca eu sunt un om care sufera mai degraba de "actionita" decat de ezitari sau temeri... Intotdeauna, in toate situatiile de criza din viata mea, am actionat fara ezitare: cand n-a mai mers cu prima casnicie am rupt imediat pisica in doua, cand am realizat raul facut de parinti am rupt relatiile si am inceput o terapie, cand nu mi-a mai placut la servici am schimbat rapid jobul, cand am descoperit (totusi, la 40 de ani) ca "dorinta" mea de a nu avea copii era de fapt preluata inconstient de la mama mea si nu imi apartinea mie nu am mai ezitat si am actionat in consecinta... Nu sunt omul taraganarilor (decat cand e vorba de facut curat in casa
) si nici al ezitarilor... Introspectia nu implica teama de a actiona... Si chiar am convingerea ca exact acei oameni care fug prea tare de introspectie sunt cei incapabili sa reactioneze adecvat in situatii de criza din viata lor... deoarece se tem sa se confrunte cu orice: cu trecutul lor, cu ei insisi, cu viata...
Felicia 38+ mami under construction pentru - David
Poze cu noi si vacantele noastre
Gnothi seauton
XIO spune:
quote:
Originally posted by amogaquote:
Originally posted by XIO
Mie nu mi se pare ca daca iti inveti copilul sa fie constiincios , sa invete bine la scoala , samd inseamna ca treiasti tu prin el .
Depinde, cred, cum il inveti. Oferindu-i propriul exemplu? Sau impunindu-i si controlindu-l la tot pasul? Etc.quote:
Originally posted by XIO
Vreau sa vad si eu parintele care sta lejer de cate ori se intoarce copilul cu un 4 sau un 6 in scoala primara si ii spune ca nu-i bai , oricum poate reusi in viata .
Sa-ti trimit o poza? :-)quote:
Originally posted by XIO
Normal ca initial orice parinte privind retrospectiv vede ca a pierdut , ce a gresit . Daca nu a facut sport isi va indruma copilul spre sport , daca nu a avut timp de muzica , pictura , isi va duce copilul acolo si tot asa .
Ideea este sa nu-l fortezi sa faca ceva ce nu-i place.
Intr-adevar, asta mi se pare si mie ca e ideea.
Si-atunci, as avea eu o intrebare catre tine: daca vine copilu' si-ti spune ca nu-i place la scoala, ce faci?
A.M.
"Invatatul nu e un produs al activitatii profesorilor. Invatatul e un produs al activitatii celor care-nvata." -- John Holt
Depinde de ce nu-i place. Fac lectiile cu el , fac invatarea un proces amuzant si practic , se gasesc.
Eu una ma intreb cum se poate sa vad la generala la care am fost eu corigenti si repetenti inclusiv in clasa a 4-a sau a 5-a.
Uite , inca o dovada ca suntem diferiti toti: mie nu mi se pare ok sa se chinuie copilul cu note de 4 prin primara, iar ti nu ti se pare ingrijorator. DE asta spun ca e cam subiectiva normalitatea si nu exista reguli de crestere sau standarde fixe.
"Mult mai grava ar fi etichetarea nedreapta a unei persoane pe care nu o cunosc deloc "
http://www.youtube.com/watch?v=GewaLNZ1100
http://www.flickr.com/photos/13005458@N00/
olympia spune:
Intr-a patra se dau calificative, nu note. Deci nu prea se chinuie nimeni. Eu am un copil care invata foarte bine, dar nu pare s-o faca cu placere, ci doar cu minim de efort posibil, in conditiile in care acum mediile conteaza(eu am dat doar examene) si fiindca a aflat si el ca asa e "moda" in familie...As vrea sa citeasca mai mult si ma fenteaza mereu, as vrea sa-l vad pasionat de ceva si nu doar de jocurile pe computer...Si nu, nu-l fortez(sper) dar oare daca-l las in zeama lui, n-ar fi o greseala pe care am regreta-o amandoi mai tarziu?
arminad spune:
quote:
Si-atunci, as avea eu o intrebare catre tine: daca vine copilu' si-ti spune ca nu-i place la scoala, ce faci?
Cred ca depinde si de momentul in care iti spune asta .
Daca iti spune dupa prima saptamina de gradinita sau clasa 1 e inca problema de adaptare si te duci si stai cu el o vreme pina trece
Daca iti spune pe la jumatatea celui de-al doilea an de gradi sau prin clasa a treia stii ce e o problema acolo si te straduiesti sa afli ce se intimpla si sa rezolvi .
Daca iti spune prin liceu sau facultate il trimiti pur si simplu la munca sa vada alternativa la a nu invata .Sunt destui adulti care au abandonat liceul si totusi au ajuns adulti responsabili si doctoranzi care au esuat lamentabil .
Cred ca e importanta empatia ,a-i demonstra ca iti pasa sincer de problemele lui dar asa cum spuneam abordarea este diferita la 5 ani decit la 16 ani .
silvi_2005 spune:
Draga Felicia m-am gandit foarte mult daca sa scriu sau nu acest mesaj,am citit cu interes acest subiect fiind curioasa de ce se posteaza si care sunt punctele de vedere dar s-a deviat atat de mult si de des, scuze dar asta a fost a parerea mea, incat am ezitat sa o fac.
Te admir foarte mult pentru ceea ce faci, pentru ca iti recunosti slabiciunile, iti pui intrebari si ai curajul pentru ca despre asta e vorba pana la urma de a expune multe aspecte ale vietii tale pentru a da exemple si a pune intrebari. Eu iti voi spune parerea mea strict neavizata profesional, ia-o te rog ca si un raspuns la un chestionar....facut persoanelor care au trecut printr-o anume situatie, ma refer aici la anumite traume emotionale.
Nu am fost abuzata fizic sau sexual niciodata dar am trait suficiente stari tensionate si am trecut prin destule probleme ca ma incadrez in categoria mentionata de tine. Am incetat demult sa mai dau amanunte sau sa povestesc pentru ca am inteles ca oamenii....din pacate, in cea mai mare proportie se raporteaza si pot sa inteleaga doar trairile si experienele personale. Este undeva atat de adanc inscrisa in natura umana aceasta caracteristica,incat foarte rar se intampla si zic asta la modul general sa intelegem si sa reusim sa ne transpunem in pielea altcuiva sau sa intelegem pe deplin o anumita situatie. Raman deschisa oricarei intrebari pe aceasta tema daca este considerata necesara sau relevanta .
Este foarte normal sa ai temeri in ceea ce priveste relatia ta ca mama cu copilul tau, la fel de firesc este si sa iti fie frica sa gresesti....si o vei face cu siguranta. Revenind la intrebarea ta daca vom repeta greselile parintilor, imprimate in subconstient raspund cu toata fermitatea si convingerea personala ca NU, nu atat timp cat ai cautat sa intelegi si sa constientizezi care au fost acelea si nu atat timp cat intelegi cat de mult te-au afectat pe tine ca si copil. Exista alt risc insa mult mai mare parerea mea, acela de a fi prea permisv, de a exagera in sensul aceasta tocmai pentru ca ai avut anumite traume care ti-au ramas in suflet, in minte, in subconstient ...oriunde ascunse in adancul tau. Si aici pot sa iti dau lista greselilor pe care le fac eu...caci realizez ca sunt la mii de ani lumina de a fi o mama perfecta. Tocmai pentru ca nu vreau sa resimta copilul meu anumite lucruri care stiu ca mi-au umbrit mie copilaria gresesc si sunt constienta de asta.
Fiul meu nu are un program normal de masa pentru ca mananca cand vrea si ceva si eu sunt sclava lui la acest capitol si asa a fost de cand s-a nascut, ii fac o multime de meniuri, ii dau sa manance in pat, la tv si as sta si in cap daca ar fi necesar.
Ii acord mai multa atenie decat ar fi necesar, stiu ca niciodata nu poti da prea mult dar adevarul este ca o faci, s-a obisnuit sa fie mereu in centrul atentie, mereu langa mine sa ne jucam impreuna, sa ne uitam la tv impreuna...abia acum merge in comunitate cu copilasii si nu mai mult de trei ore si il las adesea plangand....si ma simt vinovata si ma gandesc ce voi face pe viitor ca el sa nu simta ca nu sunt langa el cand are nevoie de mine.....asa cum am simtit-o eu de nenumarate ori.
Ii spun de 100 de ori pe zi ca il iubesc poate pentru ca as fi vrut cand am fost mica sa aud asta, stiam ca ma iubesc parintii dar nu mi-au spus-o niciodata...mama mi-o spune acum cand m-a vazut in relatia cu Alain e binevenita oricand.
Nu il cert decat f rar pentru ca nu vreau sa ii fie frica, are un temperament hiperactiv si nu are stare si face o mie de prostiute in 10 minute dar nu vreau as fie cuminte pentru ca ii este frica ...pentru ca mi-am dat seama ca eu eram asa.
Lista ar putea continua dar nu vreau sa abuzez de timpul si rabdarea celor care parcurg aceste postari. Simt si constientizez ca exagerez in toate, stiu ca nu nu este bine poate dar nu pot sa ma opresc...nu inca...pentru ca vreau mai presus de orice sa fie fericit, sa simta asta in adancul sufletului sau cat mai mult timp posibil, cat va depinde de mine.
Nadajduiesc ca atunci cand va creste voi reusi si va reusi sa ma cunoasca si sa ne intelegem si sa ne respectam reciproc cat mai bine si ca isi va gasi un drum in viata ajutat de noi, fara sa ii impunem sa face ceva anume, o facultate, o scoala o meserie....la fel nu cum a fost situatia mea.
Si ca sa concluzionez....cred ca exista repercursiuni in urma traumelor din copilarie si in ceea ce privesc aptitudinile tale de mama si vei face greseli....dar nu vei repeta greselile mamei, cel putin nu la nivel de subconstient.
Silvi si strumf mic Alain 19.01.2006