Rugaciune colectiva pentru a avea un copil (14)
Raspunsuri - Pagina 11
anadomnica spune:
Fetelor, va rog sa luati cateva minute si sa cititi randurile de mai jos. Mie mi-au placut atat de mult, nu am cuvinte, mi se pare ceva atat de special, si asa de bine a reusit acest Mitropolit sa surprinda modul de realizare a unei legaturi profunde cu Dumnezeu... E minunat!! Va rog sa cititi si sa spuneti cum va place! 
"A ne adresa lui Dumnezeu
Rugaciunea este in mod evident o relatie, o intalnire, un mod in care avem o relatie cu Dumnezeul cel Viu. Exista un moment in care aceasta relatie devine ceva viu. Si, de vreme ce este vorba de relatie, vreau sa incep cu ceva care se refera deopotriva la rugaciune si la relatiile umane. O relatie devine ceva personal si real din momentul in care deosebesti o persoana din multime. Aceasta se intampla cand persoana devine unica in ea insasi, cand inceteaza sa mai fie anonima. Cineva a vorbit despre "societatea anonima", in care, in loc sa avem nume si prenume, calitati si personalitate, suntem definiti prin termenul general de "contribuabili" etc. In relatiile noastre cu ceilalti exista deseori acest element de anonimat: "aceia". Folosim in vorbirea noastra persoana a treia atunci cand simtim ca cineva poate fi inlocuit cu usurinta de altcineva, pentru ca relatia este functionala, nu personala, si aceasta functie poate fi asigurata de altcineva, pe cand aceasta persoana nu poate fi inlocuita de altcineva.
In alte limbi as fi spus ca o relatie devine reala din momentul in care cineva incepe sa se gandeasca la o persoana in termenii lui "tu" in loc de "dumneavoastra". Aceasta nu solicita o schimbare de limbaj, ci este vorba de o schimbare interioara. Sunt convins ca stii foarte bine ca poti avea cu cineva o relatie de tipul "eu-tu" sau una de tipul "eu-acela".
Rugaciunea incepe in momentul in care, in loc sa ne gandim la un Dumnezeu indepartat, la un "El", la un "Atotputernicul" si asa mai departe, te gandesti la Dumnezeu ca la un "Tu", ceea ce face ca relatia ta cu El sa nu mai fie una la persoana a treia, ci una la persoanele intai si a doua. Uita-te, de pilda, la Cartea lui Iov, unde are loc un conflict. Sau la oricare alta situatie din Scriptura si din viata, din vietile sfintilor si ale pacatosilor, peste tot unde exista tensiune si confruntare violenta. In toate aceste cazuri este vorba de ceva personal. Nu poate fi vorba de rugaciune cat timp exista o distanta precauta, o relatie distanta si rece, atat timp cat exista conventionalism intre noi si Dumnezeu, atat timp cat nu-I putem vorbi, ci trebuie sa trecem printr-un complicat sir de cuvinte si de actiuni.
Exista insa un moment cand, in ciuda tuturor acestor conventii, razbatem dincolo de ele si reusim sa vorbim la persoanele intai si a doua. Spunem "eu" si ne asteptam ca El sa fie "Tu". Sa nu confundam acest "Tu" cu politicosul si regescul "voi", ci sa-l lasam sa fie singularul si unicul "Tu".
Exista apoi inca un moment intr-o relatie umana calda: momentul in care cautam un nume pentru o persoana. Nu ma refer la un nume generic lipsit de continut, ci la acea situatie in care incepem sa vedem felul in care aceasta persoana tine de un anumit nume. Stii, de pilda, cat de personal poate fi un diminutiv, atat in sens pozitiv, cat si in sens negativ. Un diminutiv poate fi un mod de a te desfiinta, de a te anula, de a distruge tot ceea ce poate fi intre doi oameni; dar poate fi si un nume pe care numai doi oameni il pot folosi, sau un grup foarte restrans de persoane care sunt atat de adanc si de intim legate intre ele, incat numele le pare plin de inteles, fiind personal in gradul cel mai inalt. Intr-un fel, cu cat este mai absurd, cu atat este mai personal, fiindca nimeni altcineva nu l-ar inventa in afara de tine.
Avem apoi numele de familie. Acesta ne pare deseori cumva strain, un termen general precum "umanitatea"; sunt atat de multi oameni cu acelasi nume de familie. Totusi, daca privim cu mai multa atentie relatiile umane, putem vedea ca el reprezinta marca unei comunitati. De la o generatie la alta in cursul istoriei, oameni care sunt de un sange cu noi, a caror viata o purtam in oasele noastre impreuna cu ereditatea, cu mintea noastra au avut acest nume, iar el ne pune in legatura cu generatii foarte indepartate, dupa cum probabil ca ne va lega si de cei care ne vor succede in viitor, iar prin variatele legaturi de casatorie si familie va constitui o vasta retea de oameni profund legati unul de celalalt. Daca, in loc sa te gandesti la nume de familie, te gandesti la ereditate, la genealogie, nu este asta tocmai ce gasim in legatura cu Domnul in doua din Evanghelii? Nu este acesta tocmai lucrul asupra caruia ne atrage atentia genealogia: o legatura cu fiinte umane concrete si reale, care merge de la o generatie la alta? Asadar, un nume de familie este un lucru pe care il putem trata cu deosebit interes, pentru ca aduna intregul nostru trecut intr-un singur cuvant, iar, daca ne gandim si la alti oameni in termenii acestia, numele oamenilor ar putea prinde viata. In loc sa fie expresia unicitatii cuiva si a acestei unicitati care ar aparea in relatia noastra cu persoana respectiva, asa cum sunt diminutivele, numele de familie ne-ar pune dintr-o data in legatura cu aceasta persoana unica si, prin ea, cu o intreaga lume de fiinte...
In sfarsit, exista prenumele, numele pe care il primim la botez: este numele prin care Dumnezeu primeste o persoana care astfel devine a Lui. Numele de botez o leaga pe persoana botezata de Dumnezeu, pentru ca, primindu-l, omul acela moare cu Hristos si invie din nou; de asemenea, numele de botez il leaga si de o multime de oameni care au primit acelasi nume, si, mai inainte, cu cel care a transformat primul un nume pagan intr-un nume crestin, primul sfant care a adus acest nume in Biserica.
Mai avem si un alt nume, unul pe care nu il cunoastem, iti amintesti de cartea Apocalipsei, care spune ca in imparatie fiecare va primi o pietricica alba avand un nume scris pe ea, un nume care este cunoscut numai de Dumnezeu si de primitorul numelui. Acesta nu este un diminutiv, nu este nume de familie si nici nume de botez. Este un nume, un cuvant, care este aidoma noua, care coincide cu noi, care este noi. Am putea chiar spune ca este un cuvant pe care Dumnezeu 1-a pronuntat cand a voit sa fim si care este noi, asa cum noi suntem el. Acest nume defineste unicitatea noastra absoluta si de nerepetat in legatura cu Dumnezeu. Nimeni altcineva nu poate cunoaste acest nume, caci nimeni nu poate, in ultima instanta, sa cunoasca pe cineva asa cum il cunoaste Dumnezeu; si totusi, tot ceea ce poate fi cunoscut despre noi izvoraste din acest nume necunoscut.
Poate ca te surprinde ca insist atat de mult asupra numelor. Aceasta se explica prin faptul ca o parte din rugaciunea noastra tine direct de Dumnezeu si este legatura noastra personala cu El, iar o alta parte a rugaciunii este legatura noastra cu intreaga lume exterioara, iar atunci cand ne rugam unul pentru celalalt, cand ne rugam pentru lume, ii aducem lui Dumnezeu nume si nimic altceva. Dar aceste nume sunt goale sau pline de sens in functie de imprejurari, dupa cum suntem sau nu in stare sa simtim profunzimea lucrurilor pe care le rostim. Daca rostim insensibili numele oamenilor inaintea lui Dumnezeu, folosind aceste nume ca pe niste etichete, golite de substanta, relatia noastra este una de slaba calitate; dar daca pronuntam un nume avand constiinta oricarei semnificatii din cele pe care am incercat sa le exprim pe scurt, atunci rugaciunea noastra devine nu doar aducerea unei persoane pe bratele noastre intinse, ci ne leaga de aceasta persoana cu o profunzime nu de compasiune, nu de dragoste, ci de identificare, de impartasire, de solidaritate, intemeind o relatie de o cu totul alta calitate. Acesta este un lucru care se verifica si dintr-o alta perspectiva. Daca nu putem gasi numele adevarat al lui Dumnezeu, nu putem avea un acces liber, real si fericit la El. Atat timp cat trebuie sa-l chemam pe Dumnezeu cu termeni generali precum "Atotputernicul", "Domnul Dumnezeu", cat timp trebuie sa folosim articolul hotarat pentru acesti termeni pentru a-i face anonimi, pentru a-i transforma in niste termeni generici, nu-i puterii folosi ca nume personale. Sunt insa momente in care sfintii izbucnesc si i se adreseaza lui Dumnezeu cu niste expresii care au calitatea unor diminutive, adresandu-se lui Dumnezeu intr-un mod in care nimeni nu ar putea s-o faca, un mod care este la limita dintre posibil si imposibil si care este cu putinta numai pentru ca exista o relatie. Aminteste-ti de psalmul in care, dupa cateva exprimari mai rezervate, David izbucneste deodata: "Tu, bucuria mea!"' Acesta este momentul in care intregul psalm se insufleteste. A spune "O, Tu esti Domnul nostru", "O, Atotputernice" insemna a exprima in fata lui Dumnezeu adevaruri despre El, dar izbucnind si spunandu-i lui Dumnezeu "O, bucuria mea!" era un lucru cu totul diferit. Iar atunci cand ii putem spune lui Dumnezeu "O, bucuria mea!" sau cand putem spune "O, suferinta vietii mele, O, cel ce te-ai pus in viata mea ca un chin, ca o problema, ca o piatra de poticnire!", cand I ne putem adresa cu violenta, atunci am stabilit o relatie de rugaciune.
Asadar este foarte important sa cercetam si sa vedem daca exista nume in experienta noastra a chemarii lui Dumnezeu. in primul rand, intrebuintarea numelor se poate schimba de la un timp la altul. Sunt momente in care simtim un aspect al relatiei noastre cu Dumnezeu, iar in alte momente sesizam alte aspecte, in acelasi fel in care, in relatiile noastre de prietenie sau de afectiune, nu alegem o singura expresie pentru a-i vorbi celuilalt, ci o diversitate de culori si nuante. Avem la dispozitie nume precum "Atotputernicul", "Domnul", "Facatorul", "Proniatorul", "Intelepciunea", dar mai avem si un nume foarte simplu cum este Iisus, care este, ca sa zic asa, un nume de botez.
Ar putea suna mai degraba curios sa spunem ca Hristos are un nume de botez, si sper ca vei intelege ce vreau sa spun. Asta imi aminteste de o discutie pe care unul din enoriasii mei, care este o crestina, a avut-o cu sotul ei, care nu este crestin. Acesta si-a petrecut patruzeci de ani din viata incercand sa-i demonstreze ca totusi crestinismul este lipsit de temei, iar intr-o zi, ajunsa la disperare, femeia i-a spus: "Cum poti sa zici asa ceva, cand stii ca Dumnezeu a fost mai intai evreu si apoi s-a facut crestin?" Felul in care am spus ca Iisus este un nume de botez iti poate aminti in buna masura de aceasta abordare mai simpla a femeii, numai ca el este intr-adevar un nume omenesc, primul crestin inscris in registrul Bisericii. Iar daca ne amintim acest lucru, daca devenim constienti de apropierea pe care o aduce intre El si noi, atunci vom intelege de ce generatii de crestini s-au legat de acest nume; si poate ca nu atat datorita cuvintelor Sfantul Apostol Pavel: "Ca intru numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece" caci desi sunt cu siguranta corecte, nu ele fac ca un nume sa ne fie drag si apropiat inimii noastre. Asta ar insemna sa ne intoarcem la "Atotputernicul" sau la "Domnul", insa numele lui Iisus este un nume viu, adevarat, personal.
Poti afla si multe alte nume. Sunt absolut sigur ca atunci cand acel "O, Tu, bucuria mea!" sau oricare alt strigat de felul acesta va tasni din tine, atunci va fi momentul in care vei fi descoperit o relatie intre El si tine care este efectiv a ta, un gen de relatie pe care nu o impartasesti decat cu foarte putini oameni. Nu vreau sa spun ca nu trebuie sa o impartasesti. Dispunem de cuvinte pentru Dumnezeu care ne apartin tuturor, dar sunt si cuvinte care imi apartin numai mie sau numai tie, in acelasi fel in care exista, in relatiile dintre oameni, nume de familie, nume de botez si diminutive. Este bine daca poti avea un diminutiv cu care sa i te poti adresa lui Dumnezeu, un cuvant care sa aiba adancimea inimii tale, toata caldura de care esti in stare; care sa devina felul tau de a spune: "Acesta este modul in care ceea ce este unic in mine simte unicitatea ta". Daca in procesul de a descoperi unde anume te afli in relatia ta cu Dumnezeu - cat esti de strain - ajungi la punctul de a bate la usa, la o adancire tot mai mare in tine insuti, indreptand rugaciunea spre tine insuti, silindu-te pe tine pana acolo unde exista o usa la care sa bati, la punctul in care poate fi deschisa -atunci va veni un timp cand usa se va deschide, dar pentru asta trebuie sa ai un nume pentru Dumnezeu. Trebuie sa fii in stare sa spui un cuvant care sa arate ca tu esti cel care ai fost in cautarea Lui si nu un om substituibil in cautarea unui Dumnezeu anonim.
In procesul cautarii vei fi indurat durere, teama, speranta, ori vei fi avut diverse asteptari - toata gama de emotii omenesti. Dumnezeu va fi fost Cel dorit, dar si Cel ce te-a amagit. El va fi fost Cel dupa care tanjesti si Cel pe care-L urasti pentru ca nu Se lasa prins, si Cel pe care il iubesti mai presus de orice, fara de care nu poti trai si Cel pe care nu-L poti ierta, de vreme ce nu-ti raspunde, si El va fi fost inca multe altele. Iar din aceasta cautare vor iesi treptat cuvinte pe care I le poti spune lui Dumnezeu, cuvinte iesite din propria ta experienta in cautarea Graalului, cuvinte care sunt ale tale. Ai putea descoperi ca ele coincid cu multe cuvinte folosite deja de altii. Atunci ele vor inceta sa fie cuvinte anonime, ci vor fi cuvinte pe care le ai in comun cu alti oameni, dar care au devenit cu adevarat ale tale. Nu folosi insa cuvinte care se gasesc in dictionarul comun, cuvinte care nu-ti apartin. Cand incepi sa auzi un lant zornaind la usa, cand ai impresia ca usa se va deschide, atunci vino cu acele cuvinte care sunt ale tale si cheama-L pe Dumnezeu cu numele pe care El si L-a ales in imprejurarile vietii tale. In acel moment va veti fi intalnit. In relatia tot mai profunda si mai bogata care va urma, vei avea o multime de timp pentru a descoperi si alte cuvinte, si sa te lepezi de cuvintele urii si ale temerii. Asemenea mucenicilor din Apocalipsa, vei spune si tu: "Drepte si adevarate sunt caile Tale" (Apoc. 15, 3).
Iar aceste cuvinte vor sterge toate cuvintele de amaraciune, toate numele care suna crud; vei pastra insa numele care sunt personale, care sunt ale tale si care vor exprima o adevarata relatie si un adevarat mod de a fi in legatura cu Dumnezeul cel Viu.
Ceea ce am spus despre "a invata sa ne rugam" este, cred eu, suficient de practic pentru a putea face o incercare, pentru a-i face proba. Este foarte limpede ca sunt inca multe lucruri care ar fi trebuit spuse despre aceasta tema si inca multe altele care ar fi trebuit spuse in legatura cu alte aspecte; incearca totusi sa verifici lucrurile pe care ti le-am sugerat de-a lungul acestor randuri si vei vedea ca nu este o pierdere de timp. Cauta un nume, si, daca nu ai vreunul, nu te mira ca nimeni nu te aude: nu strigi pe nimeni.
Mitropolitul Antonie al Surojului"
Doamne ajuta in drumul meu spre bebe!
http://tt.lilypie.com/WaoFm7.png
anadomnica spune:
inca am mai descoperit ceva. Sper sa nu va plictisesc. 
"Etapele maturizarii iubirii in vederea sfintei taine a casatoriei
In procesul ce se desfasoara de la indragostire pana la iubirea conjugala exista cateva etape ce ar trebui luate in considerare. In mod normal, suntem foarte atenti la ceea ce nu trebuie sa facem inainte de casatorie; e necesar insa sa privim cu atentie la tot ceea ce, in schimb, trebuie sa luam in consideratie. Vom indica doar cateva din etapele acestui parcurs.
- Un interlocutor spiritual. Pentru ca in ziua de astazi familia prezinta mari dificultati, adeseori tinerii nu gasesc in membrii familiei lor o prietenie spirituala si, astfel, isi cauta, desigur, in alta parte un interlocutor spiritual, adesea in cupluri ce au deja cativa ani de casnicie sau in preoti ori maicute ce li se par lor mature din punct de vedere spiritual. Este intelept din partea unui cuplu de indragostiti sa-si aleaga un interlocutor de felul acesta pentru ca traim intr-o lume, intr-o cultura care este in mare parte in contrast cu valoarea iubirii intre femeie si barbat. Mai mult, cultura este structurata in asa fel, incat familia si iubirea conjugala intampina foarte mari obstacole. In alegerea acestui interlocutor spiritual trebuie verificat daca este vorba de o persoana matura din punct de vedere afectiv si daca distinge conotatiile spirituale de paternitate/maternitate, daca are o inima atat de pura incat sa nu urmareasca interese personale in privinta celor doua peroane, ci sa nutreasca o singura dorinta: cei doi sa poata face voia Domnului in dragoste si in libertate. Pana cand cei doi logodnici nu se casatoresc, este bine sa perceapa ca parintele lor spiritual le vrea binele, dar este tot atat de important ca parintele spiritual sa nu-i lase sa inteleaga nici satisfactia sa pentru casatoria lor si nici dezaprobarea sa. Uneori se ivesc mari probleme atunci cand au loc interferente si cand, in loc sa fie insotit, cuplul este "aranjat" de acesta. Este bine sa se gaseasca o persoana cu o notabila experienta pastorala, care sa cunoasca lumea, cultura juvenila de astazi, dar si etapele cresterii spirituale. Este important sa nu fie o persoana curioasa, sa nu faca cercetari si mai ales sa nu se interpuna in campul moral al intimitatii fizice celor doi. Este bine ca cuplul sa gaseasca pe cineva caruia sa-i poata spune in deplina sinceritate pana si propriile dificultati si ezitari de ordin afectiv, insa este tot atat de bine ca interlocutorul spiritual sa primeasca aceste lucruri, sa le incredinteze lui Dumnezeu si sa le ilumineze teologico-spiritual fara sa se interpuna intre ele. Este important sa se gaseasca o modalitate justa in vederea unui colocviu in trei cat si pentru initierea tinerelor cupluri in misterul inviolabil al constiintei personale. Este util ca logodnicii sa nu pretinda unul de la celalalt sa-si spuna totul, ci fiecare dintre ei sa aiba posibilitatea de-a vorbi personal cu parintele lor spiritual. La randul sau, parintele spiritual trebuie sa fie foarte rezervat si discret fata de ceea ce aude de la fiecare din cei doi si sa mentina o absoluta tacere asupra acestor lucruri. El va avea, mai ales, sarcina de a-i conduce in continuu pe cei doi spre o viziune de ansamblu, spre logica relationala si optica pascala. Cu gandirea sa spirituala va deschide mereu cuplului justa optica, asa incat sa se evite eroisme, sacrificii fanatice, vise romantice, depresiuni... Din cand in cand, va aminti indragostitilor sa tina cont cand de o dimensiune, cand de o alta, pentru a se intoarce apoi la cea dintai, pentru a merge inainte. Aceste etape nu trebuie intelese in sens cronologic, ci ca dimensiuni ale iubirii. Cuplul este atent o perioada de timp la o anumita dimensiune, apoi, printr-o legatura interioara, descopera alta si tot asa.
- Jurnalul iubirii. Este bine ca, inca de la inceputul raportului lor, indragostitii sa tina un fel de jurnal al iubirii lor. In privinta aceasta se impune o mare sobrietate: sa se scrie putin si numai ceea ce persoana retine intr-adevar esential. In mod normal, acest caiet foloseste in special pentru a adnota ceea ce persoana descopera pe parcursul cresterii sale in iubire.
Este caietul cresterii in intelepciune, ce ii va ajuta sa traiasca adevarata poveste de iubire. Ceea ce trebuie sa calauzeasca persoana in faptul de-a scrie trebuie sa fie un principiu biblic. Precum Iacov a inaltat cate o piatra in amintirea fiecarui moment important al "intalnirii" lui cu Dumnezeu, tot astfel si persoana indragostita sa inceapa a descifra primele adevarate elemente ale iubirii ce se iveste. Se incepe astfel sa se invete a se ingriji de acele aspecte ale vietii ce in mod sigur sint calauzite si iluminate de iubire. Cu alte cuvinte, caietul poate deveni un adevarat "seismograf, care sa indice planul de mantuire a lui Hristos, invaluind cele doua persoane prin "vizita" acestei iubiri. Dupa cum am observat, continutul acestui caiet poate deveni foarte important in cursul vietii matrimoniale. Multi soti mi-au spus ca atunci cand au sosit momentele dificile, descurajarea, dubiul, cand a venit vremea de seceta, pentru ei, in momentele acelea, "caietul iubirii lor" fusese precum memoria a ceea ce devinisera, o specie de lampa in calea vietii lor. Nu numai. Vad ca si fiii de-acum, crescand, ajungand pe la varsta de 12-15 ani, incep sa-si puna multe intrebari despre parintii lor. Si am vazut cat de bine le prinde daca mama sau tata le citesc unele pagini din acest "misterios caiet" dupa cum mi-a spus mie o copila.
- O cunoastere profunda de sine insusi si a celuilalt. Este bine ca cei doi sa fie ajutati sa fie atenti la faptul ca, din momentul in care se indragostesc, cunoasterea de sine se schimba. Daca, incet, incet apare adevarata iubire, atunci persoana incepe sa observe unele capacitati, talente, caracteristici de care inainte nu stia. Incepe sa se priveasca din ce in ce mai mult pe sine insasi cu acea privire de iubire ce este o privire de ansamblu. Si este tocmai celalalt cel care-o ajuta sa se maturizeze in aceasta privinta. Din cand in cand trebuie sa se insiste pe aceasta atentie, deoarece persoana poate trece prin faze optimiste, pline de entuziasm, idealiste sau, pe masura ce-si descopera propriile slabiciuni, zonele sale obscure, prin faze de descurajare, de deprimare. Persoana trebuie sa creasca pana cand ajunge la capacitatea de-a privi totul in ansamblu; binele prezent si ceea ce va sosi; ceea ce exista deja si ceea ce lipseste; calitatile dar si defectele. O privire de ansamblu care sa inteleaga vocatia de-a-l iubi pe celalalt cu toate calitatile si defectele sale: un "te iubesc cu tot ceea ce sunt".
Tot la fel, trebuie sa se ajunga la o progresiva cunoastere a partenerului. De la o initiala cunoastere generica, "rezumativa", se trece, in mod normal, printr-o cale stramta, anevoioasa, la descoperirea progresiva a celuilalt, dar este inca foarte greu, la acest nivel, sa se vada intregul, ansamblul...
Exista adesea tendinta de-a absolutiza un aspect, o caracteristica, in procesul cunoasterii celuilalt, se ajunge la o specie de maturitate atunci cand celuilalt i se constata si defectele, punctele obscure. Iubirea, insa, reuseste sa le includa, sa le inglobeze intr-o viziune reala, fara sa apara ca salvator al celuilalt (pentru ca este atit de sarac) si nici supunandu-i-se, in cazul in care il simte superior. Este necesara acea cunoastere realista datorita careia persoana se vede nu numai in dimensiunea sacrificiului dar si in cea a invierii cu celalalt. Adeseori, la nivelui acesta, intra in miscare un tip de mecanism ce duce la corectarea celuilalt, incepand de la lucrurile cele mai marunte, cum ar fi gusturile, obiceiurile etc, pana la problemele fundamentale de credinta, adevar si asa mai departe. Va fi necesar sa se strabata o cale lunga, lenta si dificila pana cand sa se ajunga la acea intelepciune capabila sa-l corecteze pe celalalt. Asa ceva va fi posibil doar atunci cand celalalt va fi fost acceptat asa cum este. Cand s-a ajuns la aceasta intelepciune, i se arata totul celuilalt plecand de la interior catre exterior, astfel incat celalalt sa inteleaga ca este vazut in demnitatea lui, in frumusetea sa interioara, iar tot ceea ce i se spune, i se spune pentru a-l ajuta sa depaseasca anumite comportamente exterioare, cazuale ce sunt in dezacord cu interioritatea sa.
- Prietenii si propria familie ca sfera a verificarii. Daca indragostirea este adevarata si se maturizeaza in iubire, atunci, primii care-si dau seama de aceasta, sunt cei care traiesc zi de zi langa cei doi indragostiti. Verificarea cea mai sigura ca in cei doi incepe sa se trezeasca iubirea este data de relatiile cu ceilalti. Raporturile cu tatal, mama, fratii, prietenii, cu persoanele cele mai apropiate incep sa se schimbe. Daca, dimpotriva, indragostirea duce la un timp indelungat de izolare a cuplului de familie si de prieteni, e semn ca ceva nu este in regula. In orice caz, indragostirea duce la o ruptura cu familia. Este just si de inteles sa fie asa, deoarece fiul se afla pe cale de a-si abandona tatal si mama pentru a se uni cu femeia lui si a deveni cu ea "un singur trup". Daca este un proces sanatos, raportul cu proprii parinti devine, la nivel emotiv, din ce in ce mai detasat si din ce in ce mai constient ca iubirea este fundamentul oricarui raport. Va incepe sa apara recunostinta pentru tot ceea ce s-a primit si se vor cere sfaturi din ce in ce mai des de la persoanele mature. Daca parintii sunt problematici, raportul cu ei este o iubire care sufera dar care reuseste, totusi, sa arda, sa elimine ura, ranchiuna, si acuzatiile. Tanarul isi urmeaza din ce in ce mai mult propriul sau drum. Nu dispretuitor, nu cu cuvinte dure adresate parintilor ci, mai curand, cu acea suferinta ce caracterizeaza raportul matur, capabil de-a accepta si durerea, in loc sa se "razbune" dupa criteriile lumii. Oricum, este important ca despartirea sa fie frumoasa. Acolo unde aceasta despartire nu are loc, indragostirea va deveni foarte greu iubire, iar viata de cuplu va avea o problema in plus. in ceea ce priveste raportul cu ceilalti, este importanta si verificarea a cum reactioneaza cuplul in public, in societate. Doua persoane care traiesc o faza de indragostire ce tinde spre o iubire adevarata, se vor maturiza "deschizandu-se" celorlalti. Cuplurile ce nu se pricep sa stea in grup decat lipite unul de celalalt mai au inca multe de invatat. Evident, raportul lor este total absorbit de nevoia psihologica a celuilalt, o nevoie inca
netransfigurata in necesitate "ontologica" de celalalt, adica eu il iubesc pe celalalt, dar nu ma sprijin de el. Eva il ajuta pe Adam sa iubeasca, sa iasa din el.
- A-si ingriji reciproc radacinile. Unul dinte elementele fundamentale este constientizarea faptului ca iubirea duce la siguranta relatiei. De la un raport de tip "lipitoare", ce are drept
efect "consumarea" celuilalt, indragostitii incep sa inteleaga ca se creste doar in masura in care isi ingrijesc, isi "stropesc reciproc radacinile". Fiecare din cei doi stie ca se afla mereu in
preajma celuilalt, in inima lui, ca celalalt ii vorbeste in sufletul lui, ca ii doreste numai binele, ca se roaga pentru el si de aceea fiecare poate sa fie linistit, sa lucreze, sa studieze si sa traiasca cu seninatate in mijlocul lumii. Aceasta grija de "radacinile inimii" este extrem de importanta deoarece, pe de o parte, creeaza si afirma libertatea in iubire - opereaza deci trecerea de la simtirea iubirii la constiinta de-a fi iubit - iar pe de alta parte, creeaza in inima spatiul necesar celui iubit. Exista o anumita interactiune intre "formarea" propriei inimi dupa imaginea raportului si iubirea cu care eu ma ingrijesc de viata celuilalt. O mare problema in casnicie, astazi, este faptul ca nu se reuseste sa se faca pasul de la a fi iubiti, la a fi constienti de acest lucru. Daca cineva nu se simte in relatie, se conclude automat ca relatia s-a terminat. Prin urmare, indepartarea fizica devine, adeseori si indepartare relationala, usurinta de-a intrerupe raportul.
- Pregatirea pentru o viitoare viata sexuala. In general, tinerii de astazi traiesc o concentrare "pan-sexuala". Totul pare canalizat spre sex, iar acesta, asa cum am vazut, este foarte usor inteles doar in sens genital. Indragostitii trebuie ajutati sa-si intinda raportul in toate dimensiunile vietii. Le face bine daca hotarasc sa petreaca o perioada iubindu-se fara gesturi explicite de afectiune. Am observat ca indragostitii au apreciat intotdeauna foarte mult aceasta specie de asceza. Odata conclusa aceasta perioada, au inceput, spontan sa o traiasca din nou. In general scriau in jurnal ca, dupa parerea lor, ceea ce se facuse ori gandise, in timpul zilei, se facuse doar din iubire pentru celalalt, fara ca toate acestea sa implice ceea ce, de obicei, se intelege prin "afectiune" atunci cand este vorba de doi indragostiti. (Intrucat afectiunea este parte integranta a oricarui raport de iubire, vorbind de "afectiune" nu ne referim aici la actul sexual si la nici o alta "afectiune" pe fond sexual.) Imi amintesc de cativa care scriau ca, de exemplu, nu avusesera nici un chef sa studieze insa, din cauza unui avant launtric pentru prietenele lor si gandindu-se la ceea ce-ar fi putut insemna o viata impreuna, au reusit totusi sa studieze. Imi amintesc si de altii care, din iubire, nu mai raspundeau cu rautate si nu mai tinea cu tot dinadisul sa aiba dreptate. Aceasta este atentia cu care trebuie pregatit muntele de gheata al viitorului iceberg. Se incepe astfel deschiderea catre iubire a tuturor aspectelor vietii. Iubirea este lasata sa intre si sa inceapa transfigurarea vietii pornind din interiorul persoanei. Astfel, atunci cand va fi consumat actul conjugal, va putea fi gustata deplin placerea, deoarece se va avea siguranta ca se traieste adevarul, ca nu este vorba de o iluzie si nici de un simplu si gol simbol. Acest traseu face bine si afectiunii viitorilor soti. Sexologii spun ca, pentru a avea o viata sexuala sanatoasa, afectiunea nu trebuie delimitata doar la actul sexual.
In iubirea conjugala ea este proprie tuturor sferelor vietii. Odata, un cuplu mi-a povestit despre o excursie la munte, in timpul iernii. Traiau atunci o perioada in care hotarasera sa-si demonstreze iubirea fara nici o mangaiere. La un moment dat, au ajuns la un rau. El a spart gheata si a stropit-o, spunandu-i ca nu voia sa o mangaie cu mainile si de aceea o facea cu apa. Atunci au inceput sa se joace cu apa. Atat de mult s-au udat incat au trebuit sa se intoarca imediat acasa. Concluzia este ca se naste, in felul acesta si o anumita fantezie, un joc. Important este ca indragostitii sa inteleaga ca nu trebuie sa se grabeasca deoarece, intr-o zi, isi vor apartine in totalitate si deci este important ca ei sa aleaga drumul acelei afectiuni care sa fie expresia unui raport ce intelege dragostea conjugala in adevarul sau antropologic. Este important ca indragostitii sa-si reinnoiasca frecvent optiunea de-a trai sexualitatea numai in adevarul ei sacramental. Tandretea nu este automat preludiul actului sexual si nu poate fi un substitut sau o compensatie atunci cind acesta lipseste. Afectiunea (gingasia, tandretea) este tocmai cadrul in care se manifesta iubirea capabila de a-l recunoaste pe celalalt in adevarul sau personal. Este acea gingasie care afirma persoana, care o considera integral, care n-o foloseste si, tocmai de aceea, nu o tulbura in dimensiunea sa cea mai vulnerabila (trezindu-i astfel pasionalitatea), carnea. Deoarece in viata, adeseori, se traiesc si momente de indepartare, este foarte intelept sa se tina chiar perioade de "post", de abstinenta in ceea ce priveste afectiunea. Prin acest ritm cuplul creste intr-o perspectiva de personalizare progresiva a modului de-a se raporta unul celuilalt si isi pregateste un stil personal, propriu de-a trai dragostea. Este intr-adevar, important ca, perechea de indragostiti sa nu urmeze, pur si simplu, moda in voga, ci sa aiba limbajul si expresiile ei proprii. Astfel, gesturile, modul de-a fi impreuna, de-a manca, de-a sarbatori ceva, de-a petrece si chiar de-a se imbraca, se personalizeaza. Extrem de important, in dinamica maturizarii unei iubiri, este aspectul festiv, capacitatea de-a surprinde semnificatia festiva a lucrurilor marunte, cotidiene, capacitatea de-a impleti sarbatoarea cu munca. Daca iubirea absoarbe materia in corp (corp care este o realitate cu caracter personal), acest lucru se va rasfrange asupra mediului in care traieste cuplul; in virtutea principiului iubirii realitatea va fi progresiv transformata si, prin urmare, va deveni frumoasa. Chiar daca cuplul traieste intr-un mediu sarac, toate aceste lucruri ii va da un aer de sarbatoare, il va structura in baza criteriului frumusetii. Frumusetea aceasta este insasi iubirea cuplului traita intr-un timp si spatiu concret.
- Rugaciunea in comun. "Numai sa fie prezent si al Treilea iar acest al Treilea sa fie dragostea". Este esential ca perechea de indragostiti ce se pregateste pentru casatorie sa inceapa a invata sa se roage impreuna. Am vazut deja ca, momentele de insotire a celuilat cu rugaciunea de multumire sau de cerere (fiecare pe cont propriu) sunt numeroase. A se ruga impreuna insa este foarte diferit. Rugaciunea este o realitate relationala. Omul, cu ajutorul lui Hristos, cu lumina si puterea Duhului Sfant, incearca, cu toata fiinta lui, sa instaureze un raport personal cu Dumnezeu. Aceasta inseamna ca rugaciunea adanceste si intareste caracterul relational al inimii umane. Deoarece indragostirea este exact trezirea relatio-nalitatii in individ si duce la comuniune intre persoane - doar in momentul acela se implineste iubirea -, se intelege imediat importanta rugaciunii. Raportul cu celalat inseamna iesire din sine insusi, recunoasterea celuilalt si instaurarea unei relatii fidele si stabile. Rugaciunea este o progresiva deschidere a relatiei inspre Celalalt, inspre Sfant, pana la recunoasterea unei prezente ce "alimenteaza" dorinta ca Celalalt sa-si implineasca planul cu cel care se roaga. Rugaciunea augmenteaza constiinta fidelitatii si a stabilitatii. Se observa imediat deci, cat de legata este rugaciunea cu relationalitatea ca atare si, prin urmare, cu indragostirea. Mai mult, cele doua persoane se insotesc reciproc inaintea lui Dumnezeu; fiecare simte in ce raport se afla celalalt cu Dumnezeu. Incet, incet, rugaciunea va patrunde si va defini dragostea lor. Astfel, rugaciunea ii va ajuta pe cei doi sa inteleaga, progresiv, ca sunt facuti pentru iubirea conjugala si sa primeasca aceasta iubire ca pe o misiune pe care le-a incredintat-o Dumnezeu pentru ca iubirea insasi, prin ei, sa apara in lume. Initial, rugaciunea poate fi spontana, sau biblica, scurta (rugaciuni scurte repetate deseori impreuna), dar progresiv, rugaciunea insasi, ce evolueaza odata cu iubirea lor, ii va face sa se roage impreuna cu Biserica, va deveni liturghie. A se ruga impreuna si a participa la viata de rugaciune a Bisericii inseamna si un "exercitiu" de acceptare al obiectivitatii vietii celuilalt. Este vorba de a-l accepta pe acel Hristos prezentat in evanghelii, un Hristos euharistie si nu unul visat, imaginat, intim. Prin urmare, rugaciunea va deveni reala, parte din viata concreta ce va duce tot la viata. Prin intermediul rugaciunii cu Hristos cel adevarat, pana si lucrurile neplacute, dificile, momentele dramatice vor fi absorbite de rugaciune iar cei doi le vor vedea intr-o lumina noua. Aceasta lumina pune in evidenta semnificatia cea mai profunda a lucrurilor, semnificatie legata de-acum inainte de iubire. Se constata o anumita maturizare atunci cand cuplul incepe sa citeasca in cotidian, in munca, in evenimentele de fiecare zi, semnele ce vorbesc de dragoste si care ii orienteaza unul inspre celalalt. A vedea lucrurile intr-o lumina spirituala inseamna a le vedea in asa fel incat ele sa aminteasca de Dumnezeu si de dragostea lui- in aceasta consta adevarata maturizare spirituala.
- Iertarea. In acest proces de maturizare, indragostitii, privindu-se mereu cu iubire, incep sa se cunoasca mai bine. Prin urmare, fiecare din cei doi incep sa observe si laturile obscure, acele zone opace care rezista, se opun inca iubirii. Fara a le vedea, fara a le constata, nu s-ar putea vorbi de o iubire adevarata, matura, sfanta. Trebuie sa se ajunga la constatarea ca, iubirea este atit de puternica incat, considerandu-l cu realism pe celalalt, reuseste sa-l accepte fara sa se manifeste in chip eroic sau masochist, ci intr-un spirit de transfigurare realista. in felul acesta, cele doua persoane isi accepta constient si reciproc realitatea si inteleg ca in dragostea lor se manifesta harul iubirii lui Dumnezeu, datorita caruia ei reusesc sa se iubeasca si sa integreze chiar si aceste laturi obsure. Cu alte cuvinte, dandu-si seama de forta invierii, cei doi intrevad faptul ca, in pofida propriilor zone umbroase, se pot iubi si ajuta reciproc sa-si angajeze viata in slujba binelui comuniunii. Prin iertarea pacatelor, persoana experimenteaza actiunea lui Dumnezeu si are certitudinea ca nu se iluzioneaza.
De aceea, perla pedagogiei crestine este taina spovedaniei. Sunt convins ca, pentru o buna crestere in vederea uniunii matrimoniale, marturisirea este extrem de binevenita. Chiar si la nivel de dramatice experiente sexuale, pe care, in ziua de astazi, foarte multi tineri le experimenteaza si care il determina pe cel care le-a trait sa nu mai creada ca uniunea sexuala exprima o dragoste radicala si o uniune totala cu celalalt, spovedania duce la miracolul transfigurarii. Urmand calea rugaciunii, ascultand Cuvantul lui Dumnezeu participand la viata liturgica, aceste persoane pot ajunge la acea impacare ce, incet incet, le va confirma transfigurarea pacatelor pana la mantuire, in asa fel incat sa se poata vedea intr-o alta lumina si sa-si poata privi corpurile ca pe un loc al iubirii, al daruirii totale de sine, un loc ce are toate caracteristicile adevaratei iubiri. Prin consecinta, cuplul trebuie ajutat sa intre in logica iertarii reciproce. Chiar aici insa, se ascunde o capcana. Nu este vorba de o iertare psihologica, ci de una intru credinta, adica teologica. Persoanele nu trebuie sa ierte pentru ca-si impun sa faca ceea ce-ar fi bine de facut, ci ajung sa poata ierta deoarece au fost mai intai iertate.
Marko I. Rupnik "
Doamne ajuta in drumul meu spre bebe!
http://tt.lilypie.com/WaoFm7.png
sandaa spune:
Buna seara tuturor!
Ce mai faceti dragelor? Sunt si eu pe aici. Imi sunteti tare dragi va multumesc tuturor pt tot.
Suflet sa-ti traiasca copilasul sa te bucuri de el.
Virginia ma bucur ca ne scrii. Esti un suflet deosebit sa dea Dumnezeu ca fetita sa-ti semene. Ai ales un nume foarte pt fetita ta.
Cami te rog sa-mi dai nr de telefon a lui dr. Marinescu sau cum poate fi contactat mai repede. Poti sa-mi scrii pe privat. Multumesc mult. Te pup si iti doresc sarcina usoara.
Alinushca ma bucur ca ne-ai scris. Iti doresc si tie sarcina usoara.
Anadomnica multumesc pt tot ce faci pt noi.
Va pup pe toate dragele mele. Doamne ajuta!
cami_antonia spune:
5+anadomnbica am luat acid folic 4 pastilute pe zi si duphaston....2pe zi pt sustinerea sarcinii....dar asta pe la 5 saptamani caci atunci am fost la marinescu sa-mi confirme si habar nu aveam sa iau de una singuraaaaaaaaaa....
dar sa nu ne spui ca ai un bebeeeeeeeeeeeeee....si ne lasi in suspanssssssssssssss
va multumesc la toate pt urari si va pup
5+
Camelia
georgia_c spune:
buna dimineata micutele
ce mai faceti voi ... io am cam lipsit caci am avut muuuultt de treaba ... insa ,acum m-am mai eliberat ...
asa ca ...
cami , ma bucur sa "vad" ca esti o graviduta in toata regula , cu certitudinea sarcinii , cu sustinere ... cu tot ...sa ai o sarcina plina de bucurii
alinus, asa am citit si io ca e bine ca apropierea dintre soti sa fie cat mai "redusa" p eperioada sarcinii ... desi nu am trecut niciodata prin asa ceva , dar imi doresc din suflet , te sfatuiesc sa vorbesti cu duhovnicul tau ... e pacat sa se "sminteasca" sotul si sa apara alte probleme , asa ca parintele te poate sfatui cel mai bine
sufletel , sa-ti traiasca minunea , sa fiti sanatosi...
virginia , imi par la tine atat de naturale toate lucrurile , cu atata modestie vorbesti , cu atata naturalete , ca si cum nimic nu ti-e greu , si in mod sigur ceva te sustine ...ceva te ajuta ...tare mi-ar place si mie sa ajung asa de smerita si inteleapta .... nu te laud .. doar costat ... sa va traiasca fetita ... cred ca mare e bucuria Cereasca cand se nasc copiii , din parinti cu frica si credinta in Dumnezeu ...
despre mine , pot sa va spun , ca m-am hotarat , si mi-am ales un duhovnic , aseara am si vorbit cu dumnealui , i-am povestit toate cum stau , a fost calm si intelegator , si mi-a zis ca pot sa vin linistita la spovada ... sa ma pregatesc cu toate pacatele pe care mi le amintesc pe o hartiuta ..si ma va ajuta si dumnealui ... parca deja m-am spovedit asa ma simt ....
inca ceva ... mi-am cumparat o carticica despre , sau mai corect un dialor cu parintele arsenie papacioc ....tare interesanta
va doresc la toate numai si numai bine ..sa ne aduca DD darul atunci cand crede El ca meritam si este spre folosinta ...
Coincidenta este felul lui Dumnezeu de a ramane anonim
Albert Einstein
anadomnica spune:
cami - ce dragut Inca nu stiu sa fiu insarcinata, dar mai am 4-5 zile pana sa pot face un test ... si ma inarmez cu toate informatiile, daca e bebe??? Deci, eu iau in fiecare luna progesteron dupa ce a trecut ovulatia si voiam sa te intreb daca tu ai luat ceva inainte de a afla ca esti graviduta. Sau a fost un ciclu obisnuit si nu ai luat nimic, pt. ca am vazut ca tu esti trecuta si la PCOS, si ma gandeam daca luai tratament cu progesteron si inainte de fericitul eveniment !!!
Pupam toate fetele care trec sa ne salute si care ne voteaza.
Si pentru toate, fac galerie - mai ceva ca la meciul de fotbal:
HAI BEBEEE!! HAI BEBEEEE!!!
Doamne ajuta in drumul meu spre bebe!
http://tt.lilypie.com/WaoFm7.png
alinushca spune:
anadomnica foarte bine ca iei progesteron daca sti ca ai o "carentza". Si eu am luat dupa ovulatie chiar in luna in care am ramas insarcinata si sigur a facut bine la prinsul sarcinii. Ca mai pierdusem una menstrual cu cateva luni inainte si probabil fusese de la lipsa de progesteron. Mie mi-au placut f mult chestiile pe care le-ai postat si le-am salvat sa le citesc in tihna cu sotul.
georgia_c multumesc de raspuns. cu duhovnicul am tot vorbit si ne-a zis ce si cum, dar pana la urma ramane "la latitudinea noastra" ce se intampla in practica. Noi ne-am abtinut din diverse motive (interdictie la inceput, apoi post, apoi a fost plecat el in pelerinaj, apoi apoi apoi) inca de cand am ramas insarcinata. Dar acum eu sunt cea care simt ca ne-am cam atins limitele amandoi. Si nu prea stiu ce sa fac. Parca oricum ma gandesc la chestia asta nu iese bine.
sandaa merci 
Vroiam sa va zic in mod special voua (ca altcuiva nu prea am cui povesti despre chestia asta). M-am gandit ca poate sunt printre voi fete care s-au gandit mai mereu ca si-ar dori o nastere cat mai naturala. Cat mai linistita si mai asa cum a fost ea lasata de Dumnezeu. O nastere care daca decurge asa cum e bine ii da cele mai bune sanse lui bebe sa fie sanatos tun.
Mare a fost shocul meu cand am inceput sa aflu ce inseamna in zilele noastre, la noi (si numai la noi) in tzara, "nasterea naturala".
Pai nastere naturala la noi inseamna o miraculoasa injectie in coloana pentru ca mama sa nu mai simta durerile (si uneori nici sa nu mai simta ce anume face acolo - anestezie despre care nu imi poate nimeni spune ca nu ajunge si la copil!), eventual alte substante care sa grabeasca/incetineasca nasterea in functie de programul doctorului, epiziotomie de rutina (ca doar s-a impamantenit la noi ideea ca e musai sa te taie la fel de tare ca si ideea ca daca deschizi geamurile la mashina vara sa mai respiri cat de cat "te trage curentul")... nu prea semana deloc cu ce stiam eu ca inseamna nasterea si chiar deloc cu ce citisem ca inseamna nasterea in f multe dintre tzarile straine. Nu mai incep aici sa vorbesc despre femeile care aleg cezariana programata convinse fiind ca e cea mai buna si pentru ele si pentru copil.
Cand mi-am dat seama ca toti doctorii (unii faimosi) la care merg se ghideaza dupa principiile astea nou instituite despre ce inseamna nasterea naturala, mi-am cautat un alt medic cu alte pareri.
Am gasit o doctora care trateaza sarcina ca pe ceva firesc, care merge normal de la sine fiind dat de Dumnezeu, care prefera sa nu se foloseasca pe cat posibil medicamente de nici un fel in sarcina, care te pregateste fizic si psihic pentru nasterea naturala, care nu taie decat atunci cand nu mai e nici o cale de intoarcere iar inainte de asta are rabdare si te ajuta sa intelegi si sa faci ceea ce trebuie ca sa nasti asa cum am fost noi lasate. Eu sunt foarte bucuroasa ca am gasit-o. Si foarte linistita ca am scapat de coshmarul asta cu medicamente, ecografii in fiecare luna (mai mult comerciale).
Daca mai e cineva care cauta asa ceva si nu a gasit, 
U know where to find me.
Azi intru in luna a 6-a! Ma bucur foarte tare ca mai sunt maxim 4 luni pana sa ne intalnim si noi cu baietelul nostru minunat!
http://tickers.TickerFactory.com/ezt/d/1;20722;126/st/20081023/k/d976/preg.png
Bebe reloaded 22+ 
anadomnica spune:
Fetele, am sa va povestesc ceva... foarte, foarte dureros, insa care pe mine m-a facut sa fiu mult mai atenta cu viata mea si cu oamenii din jur, pentru ca nu se stie ce va fi maine.
O colega de servici care lucreaza la punctul de lucru din Bucuresti a intrata in prenatal de cateva saptamani, fiind sapte luni jumatate de sarcina. Ultima data am vorbit cu ea pe 2 iunie si o intrebam cum se simte, si ii ziceam sa stea in pat. Era foarte fericita, ea si sotul isi doreau un copil de cativa ani buni si in iarna asta au aflat vestea cea mare ca vor fi parinti. Ieri a sunat-o contabilu' sa-i spuna sa trimita la noi o adeverinta de la medic pt. plata salariului... si... atunci am aflat cu totii vestea: sotul ei a avut accident de masina mortal. L-au ingropat deja sambata asta 
. Imi venea sa plang, mi-era asa de draga... Nici nu pot sti ce e in sufletul ei. Medicii i-au dat tratament puternic pt. sustinerea sarcinii... nu am cuvinte. Mi s-a parut atat de dur... ce i s-a intamplat, mi-am amintit de nunta lor, de bucuria lor cand ne-au anuntat ca vor fi parinti... si acum??? Off.. ce greu! Domnul sa-l odihneasca pe Ionica. Altceva nu stiu ce sa spun. 
Doamne ajuta in drumul meu spre bebe!
http://tt.lilypie.com/WaoFm7.png
alinushca spune:
Dumnezeu sa ii dea si mangaiere multa acolo unde l-a laut pe sotul ei ca sa poata continua pentru copilul care se naste!
Si eu am cunoscut recent o femeie minunata. Care are 3 copii, ultimul fiind inca in carutz deci sub un an. Sotzul ei a murit subit. Greutati din astea ... sunt mult dincolo de puterile nostre de intelegere...
Sa ne rugam in fiecare zi sa ne tina Dumnezeu sanatosi impreuna si sa ne pazeasca de asa ceva...http://tickers.TickerFactory.com/ezt/d/1;20722;126/st/20081023/k/d976/preg.png
Bebe reloaded 22+
anadomnica spune:
alinushca- sa fii sanatoasa si frumoasa . Ma bucur ca ti-au placut eseurile puse de mine, si pe mine m-au impresionat mult si de aceea le-am dat la "citit".
Pup toate feteleeeeeeeee!!!
Doamne ajuta in drumul meu spre bebe!
http://tt.lilypie.com/WaoFm7.png