30 septembrie...s-a nascut sufletelul nostru

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

30 septembrie...s-a nascut sufletelul nostru | Autor: Berarpiri

Eram la 39 de saptamani...nerabdatoare,oarecum dazamagita ca nu nascusem cu o saptamana inainte(cand am avut doar contractii pregatitoare)...era sambata dimineata.Am pierdut dopul,si desi stiam ca mai putea trece inca saptamana fara sa nasc,am inceput sa plang...stiam ca a venit momentul.Am zis o rugaciune,si am inceput sa fac una,alta prin casa...sa treaca timpul mai repede.

La 22.00 au inceput contractiile.Ne uitam la tv eu si sotiorul,si nu vroiam sa-i zic nimic,sa nu ii fac sperante.Dupa 2 ore,am inceput sa cronometram contractiile,erau din 10 in 10 min.Nu vroiam sa merg la spital...sa nu raman iar dezamagita,cum se intamplase cu o saptamana inainte...Sotul s-a pus sa doarma,era obosit,ziua urmatoare lucra..La 4 dimineata nu mai puteam.L-am trezit,si am mers la spital.Erau din ce in ce mai dureroase,erau deja 6 ore ...am zis ce va fi,va fi.M-au monitorizat,mi-au facut control,si m-au trimis in camera.Ambra era inalta...dar contractiile erau puternice.
Am mers cu contractii si din 4-4min.pana la ora 10.Nu mai puteam..nu mancasem(decat putin),nu dormisem...i-am zis la asistenta sa imi faca un control.Nu eram dilatata deloc.Dupa o ora am inceput sa plang...venise si sotul de la lucru...simteam ca nu mai am forta.Pana atunci am umblat intr-una pe coridorul spitalului,dar nu mai rezistam.M-am intins in pat,dar erau prea puternice contractiile...La 12 eram dilatata 2;mi-am facut umpic de curaj,si m-am mai plimbat putin.Apoi un alt monitoraj,am inceput sa pierd sange...mi-a zis asistenta ca sunt pe drumul cel bun.Dar nu mai rezistam...i-am zis ca la urmatorul copil fac cezariana.A zis ca nu e chiar asa cum cred eu.M-au trimis iar in camera...si la 3.30,cand am cerut alt control,mi-a rupt sacul asistenta(din greseala).Atunci simteam ca lesin de durere.Nu m-am putut ridica de pe masa,m-a ajutat asistenta,si m-au dus in sala travaliu.M-au dus pe jos,vroiam sa le zic ca e periculos,dar nu aveam putere nici sa vorbesc.Bine ca nu s-a intamplat nimic.

Apoi,cu sfaturile asistentei,cu prezenta sotului,am reusit sa ma concentrez,si sa controlez durerea.Ii ziceam intr-una asistentei ca lesin,ei ii venea sa rada.Stai linistita,imi zicea..nu ai cum sa lesini.Dupa o ora am inceput sa imping(eram dilatata la maxim),imi zicea asisitenta cand sa imping de 2 ori consecutiv,si la un moment dat au inceput sa se agite,m-au pus pe scaun,si m-au dus in sala de nastere.Erau 3 doctori si 5 asistente(eram singura care nastea in momentul respectiv).Impingeam,dar fara forta.Sotul imi ridica,capul cand imipingeam,ma incuraja cum stia...M-au taiat,si i-am zis ca ma doare,am simtit o usturime puternica.Mi-a raspuns ca e capul fetitei,si nu are ce sa faca.Unul din doctori a vazut ca nu mai pot,mi-a pus cotul pe burta...si eu,vazand ca ma ajuta,am impins cat am putut de tare,si in acelasi timp am urlat cu toata puterea.Am vazut cum a iesit fetita noastra,am inceput sa plangem amandoi.Mi-a pus-o pe piept,plangea...nu-mi venea sa cred ca in sfarsit se terminase tot.Nu ma mai interesa nimic in acel moment,nici de suferinta,nici de dureri...A luat-o si sotiorul in brate...ii straluceau ochii de fericire...implinire mai mare in viata nu exista...Dupa ce m-au dus in camera i-am zis sotiorului ca mai vreau un copil.E o fericire care nu se poate descrie in cuvinte!

cand implineste sufletelul nostru un an
poze cu Ambra'
andreea, de ambra

,,In tot raul e umpic de bine,si in tot binele e si umpic de rau.''