M-am convins...
Raspunsuri - Pagina 5
IreneCAM spune:
Eu nu sunt de acord ca fetita lui Rufus ar fi avut aceleasi probleme, indiferent de ceea ce i s-ar fi intamplat pe parcurs. E clar ca divortul si apoi familia cea noua au afectat-o si ca are frustrari legate de atentia care i se acorda si de cat de mult e apreciata.
In primul rand, e foarte greu atunci cand apare un copil mic si mai exista unul adolescent. Eu am fost singura la parinti, dar mama a fost extrem de ocupata o vreme cu finul lor, ani de zile isi facea programul in functie de cand trebuia luat de la gradi, ca sa nu mai spun ca vreme de cateva luni dupa ce s-a nascut mergea pe la el zilnic (maica-sa era necasatorita si mama considera ca e de datoria ei s-o ajute). De curand i-am spus ca ma simteam foarte neglijata atunci, ca venea acasa tarziu, obosita si nervoasa...a fost extrem de surprinsa: "dar tu ti-ai primit partea de atentie cand ai fost mica, ai avut timpul tau, atunci il ajutam pe el, tu erai mare si trebuia sa intelegi". Gresit! N-am inteles...si probabil prin asta trece, partial, si fetita ta Rufus, chiar daca tie ti se pare ca ii oferi mult, pt ea nu e suficient.
Deci perspectiva e diferita. Ea vrea sa fie centrul universului si trebuie sa descoperiti ce o face sa simta asta. Nu conteaza ce crede parintele ca e suficient, ci cum percepe copilul apropierea si atentia.
Oricum, Rufus, va doresc tie si Torei multa putere si intelepciune, sunt convinsa ca nu va e deloc usor.
"Daca pamantul pe care il cauti nu exista, Dumnezeu il va crea pentru a-ti rasplati indrazneala" - Isabela de Castilla catre Cristofor Columb
miau-miau spune:
eu nu cred ca rufus, tora, fac ceva neinregula sau nu de ajuns, dimpotriva toata atentia lor e pe copii. pe toti copii. cred ca fata mare are un egoism sanatos, normal virstei. aratati-mi si mie un copil la virsta asta care e multumit, care considera ca i se da tot ce are nevoie. cred ca faptul ca vorbeste urit, injura, sau mai stiu eu ce, minte nu trebuie justificat prin cine stie ce lipsuri de atentie, ca-i copilul mare din toti copiii, ca au divortat parintii, ca e adoptata, ca are tora inca un copil, etc. si altii singuri la parinti injura, mint. minte, ii spui ca nu e bine si nu se accepta, injura, ii spui la fel. nu te mai chinui sa te gasesti doar pe tine vinovat, sau sa gasesti explicatii intortochete din care sa reiasa cit de traumatizata e fata, ca nu e chiar asa. e criza virstei si ca parinte tot ce poti sa faci e sa incerci sa impui orece limite, cu vorba buna, sa nu scape caii mai rau.
Rufus spune:
quote:
Originally posted by miau-miau
aratati-mi si mie un copil la virsta asta care e multumit, care considera ca i se da tot ce are nevoie.
Oooo...nici nu-ti dai seama cata dreptate ai...
Problema mea (una dintre ele...) este ca toti imi spun " asa e varsta, tu nu-ti aduci aminte cum erai la 14 ani?". Ei bine, eu nu-mi aduc aminte sa fi avut atatea of-uri, chiar daca numai cumintel nu am fost. Sigur, aveam bariere, ba eu cred chiar ca eram mai ingraditi, dar nu ma simteam frustrat zilnic si dornic sa ies in evidenta indiferent cum.
Cred ca asta-i si motivul pentru care cred ca, in afara de varsta, ar mai fi si motive ce tin de situatia din familie. Ma rog...
Pana la urma, vorba voastra, atentie marita si asta e, sunt lucruri mai grave. Da' ma gandesc ca puteam sa stau si eu linistit, nu?
poze multe cu noi
Ana a implinit un an 20062007
Ramona J spune:
quote:
Originally posted by Rufus
[Pana la urma, vorba voastra, atentie marita si asta e, sunt lucruri mai grave. Da' ma gandesc ca puteam sa stau si eu linistit, nu?
poze multe cu noi
"EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde
Nu...The best thing you can do for your children is to love your wife.
larissa_79 spune:
Rufus, din postarile tale nu a reiesit ce fel de realtie are Ioana cu mama ei, fosta ta sotie. Se intalnesc, simte ca mamica ei o iubeste? E foarte importanta pentru un copil dragostea mamei. Ma gandesc ca ar simti o frustrare imensa daca ar simti ca mama ei naturala nu o iubeste indeajuns. Copii tin enorm la dragostea mamei. Eu am fost mereu topita dupa tata, eram si sunt "fata tatei" insa a fost mereu f f important pentru mine sa simt dragostea mamei mele!
Copiii la scoala discuta mult si despre mama si lasa sa se inteleaga cat de mult sunt iubiti si cate mofturi le suporta mama in numele dragostei!
In alta ordine de idei..imi aduc aminte ca tatal meu cand faceam ceva aiurea rau se supara pe mine si statea trist 1 zi, 2, 3. Simteam ca era suparat pe mine! Era singura chestie care ma facea sa imi para rau pentru ce am facut. Preferam sa primesc 2 3 palme dar nu sa il vad suparat. E bine ca mai ales dupa o anumita varsta ( fata ta e destul de mare) copii sa vada consecintele faptelor lor asupra oamenilor dragi. Daca in comportamentul tau fata de ea nu s-a schimbat nimic va crede ca i se permite orice, oricand, oricum!
Sigur, eu nu cunosc bine contextul vostru familial-- am zis doar cateva idei...ce mi-a venit in minte din adolescenta mea!
Multa rabdare si intelepciune iti doresc! Cineva zicea ca nu exista adolescenti multumiti la varsta asta! Poate nu in totalitate....insa se poate trai si frumos la aceasta varsta sau putin mai frumos. Vorbele urate sunt totusi putin cam mult la o fata! Poate duce la lucruri mult mai urate in timp acest inceput. Si mai ales, rufus, instinctul de parinte nu inseala mai niciodata. Daca tu simti ca ceva nu e in regula....da atentie situatiei!
Larisa si Alexia 
(13 iulie 2006)
http://www.flickr.com/photos/32393475@N00/
www.sonia.as.ro" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia!
try spune:
Cumnata mea a fost adoptata si singur copil la parinti. Diferenta e poate ca ea a stiut de mic copil ca e adoptat, dar a fost in permanenta un adolescent si un adult careia nu-i convenea nimic, tot timpul avea ceva de comentat (nu a avut un astfel de ex. in familie, din contra, mama ei a fost o femeie foarte diferita de ea, cumnata mea)
Asa am ajuns probabil sa dau poate mai multa importanta aspectului adoptiei si cu ceva timp in urma urmaream relatarea unui adult despre momentul in care a aflat adevarul (si povestea lui m-a marcat). Si spunea ca toata viatza a simtit un soi de diferenta intre el si restul familiei lui (avea frati/surori proveniti din parintii care i lcrescusera). Ceva inexplicabil pt el si care era sursa multor confuzii si incertitudini pt el. Iar acel ceva a capatat sens doar in momentul in care a aflat ca el nu e copilul parintilor lui. Pt el aflarea adevarului a fost o usurare. De ce? pt ca in sfarsit inceta sa se mai autoinvinovateasca ca ar fi ceva in neregula cu el, in sfarsit toate sentimentele lui contradictorii, toate trairile (la nivel instinctiv, intuitiv) capatasera un sens, in sfarsit exista o cauza pt toate framantarile si conflictele lui interioare.
Poate ca Ioana are acelasi soi de simt ca in cazul de mai sus. Intuiesc ca e o adolescenta f inteligenta (nu o fiica de taran care ia lumea precum natura, intelegi ce vreau sa spun). Poate undeva in sufletul ei simte ca ceva nu e la locul lui, ceva nu are sens pt ea si probabil ca o parte din aceasta revolta a ei e cauza acestui "ceva nu are sens si nu inteleg ce". Ma indoiesc ca ar avea vreo banuiala, altfel, la cat de rebeli si dramatici sunt adolescentii, cu siguranta ti-ar fi spus, ti-ar fi dat un indiciu ca stie sau ca banuieste. Si probabil ca acest conflict interior pe care-l duce (si care se manifesta in afara precum vezi tu) ea il atribuie divortului si recasatoriei tale. Deci ea poate pune asta pe seama acestor intamplari (nu ca ele n-ar reprezenta motive pt un astfel de comportament). In cazul barbatului de care spueam el nu a avut o explicatie logica a starii lui conflictuale (nu divort, nu abuzuri, nu certuri, nu nimic, totul era in limite normale).
Ma gandesc ca poate o fi si asta o posibila explicatie, pe langa cele clasice (divortul si recasatoria ta). Poate de-aia nimic din ce faci nu reprezinta pt ea o dovada ca esti al ei, pt ca nimic din tot ce-i oferi tu deocamdata nu ii satisface acea intuitie fara rezolvare inca. Eu acuma divaghez un pic pe tema asta, dar probabil ca nu vei afla cu adevarat cum stau lucrurile decat in momentul in care ea va afla adevarul si iti va putea spune daca a simtit ceva sau nu in legatura asta, daca acest adevar ii explica ei o parte din conflictele interioare. Banueisc ca un psiholog te poate indruma cel mai bine cand ar fi momentul sa faci acest pas (sau poate ca tu ai decis deja cand va fi asta), insa nu cred ca ar fi potrivit in starea de ravratire in care e ea acum. Ar putea sa-i ofere niste raspunsuri ei, dar ar putea pe de alta parte (daca teoria asta cu intuitia e falsa) sa-i aduca noi probleme, sa fie o sursa suplimentara de razvratiri si sa simta ca are de-acum toate dreturile sa se razvrateasca.
Uff, grea adolescenta.
Ziceai de tine ca nu ai simtit aceasta perioada dificila, adolescenta, dar banueisc ca baietii sunt poate mai simpli (nu in sens negativ) in perioada asta. Fetele tind sa fie uneori prea complicate si modul cum gandesc le ajuta sa ajute si mai mult lucrurile. De multe ori, adolescenta unei fete e mai suferinda decat a unui baiat. Psihologic, cred ca baietii suporta mai usor adolescenta decat fetele.
Eu mi-aduc aminte de mine ca, desi n-aveam nici un motiv real sa ma simt asa, adlescenta mi-a fost foarte zbuciumata interior. La experior nu s-a vazut pt ca pe vremea mea nu erau tolerate manifestarile de genul asta, exteriorizarile, asa ca aceste batalii se duceau in interior mai mult si erau impartasite cu ceilalti adolescenti care, eventual simteau si ei la fel.
Iar legat de vorbitul urat. Si noi cand eram adolescenti am incercat acest tip de dialog vulgar sau mai degraba la noi s-a manifestat pe vremea studentiei, dar cu generatiile actuale sunt mai precoce nu ma mira. Si nu are legatura cu cat de frumos se vorbeste in casa, are legatura cu a fi cool si a nu face nota discordanta fatza de restul prietenilor/gastii.
Iar, mai mult ca amuzament, ca sa vezi precocitate, povestea o mamica de pe grupul lui fi-miu (3,5 ani) ce i-au auzit urechile sotului ei cand s-a dus la gradi si copiii ramasesera nesupravegheati de educatoare. Se alintau cu replici de genul "bai cap de p***a". E adevarat ca daca la 3 ani paote sa ti se para amuzant, la 14 ani nu mai suna la fel.
GeorgetaR spune:
Nu stiu daca e char relevant, dar iti spun cam ce am simtt eu. Parintii mei s-au despartit cand eu eram mica- mica (de fapt, nici nu stiu exact cand). Tatal meu cel "nou" a aparut pe cand aveam mai putin de doi ani. Cum nu am amintiri dinainte, eu l-am luat de "natural". Pe cand aveam 5 ani a aparut si sora mea, copil "comun", evident. Toate au fost bune si frumoase, totul era normal pana cand, pe cand eram cu vreo 2-3 ani mai mica decat Ioana voastra, am falt "din gresala" adevarul. Eram in vacanta, la tara si o vecina a intrebat-o pe bunica-mea daca mai stiu ceva de "taica-miu adevarat" si eu eram prin preajma. E clar ca mi s-a prabusit tot universul atunci. Si mai grv a fost ca ai mei au incercat s-o dea la intors, ca de fapt n-am inteles eu bine, ca era vorba despre altcineva. Atunci chiar m-am simtit tradata si m-am razbunat pe amandoi... pe tata ca nu era "tata" si pe mama... n-o mai credeam nici pe ea "mama". Evident ca nu m-a dus nimeni la nici un psiholog atunci, nu cred ca le-a trecut prin cap, asa erau vremurile, mult din zbuciumul meu nici nu s-a prea vazut, tot la fel, asa erau vremurile, nu prea-ti era permis un comportament care "nu se cuvine", ma rog, am refulat si eu cum am putut si am trecut mai mult singura prin asta.De fapt, vazut asa din afara, nu am ce sa le reprosez, s-au purtat amandoi la fel cu mine si sora mea, si inainte si dupa, asta chiar nu a fost vreodata o problema.Pe mine m-a durut ca m-au mintit. Acum sunt OK. Imi respect parintii, ii iubesc ... dar nu total, nu stiu cum sa spun...lipseste ceva.
Ce vreau sa spun este ca Ioana are nevoie sa ai incredere in ea si s-o tratezi ca pe un adult, ca pe un egal, nu mai vrea sa fie copil, daca te intreaba ceva incomod fii cat poti de sincer, fiinca daca te prinde cu minciuna in perioada asta delicata riscati sa se rupa ceva intre voi...
Nu am nici un fel de competenta in psihologie, spun doar ce am simtit eu, pentru ca citind postarile anterioere mi-am adus aminte.
"In cresterea copiilor, cheltuieste cu ei jumatate din banii pe care ii
cheltuiesti acum si de doua ori mai mult timp." - Autor necunoscut
POZUTE
Clover spune:
Rufus, eu cred ca trebuie sa ii spuneti(tu si fosta sotie) inainte sa afle de pe net sau de la vreun coleg binevoitor. Nu ai cum sa stii ce parinte citeste si cum se afla. Parerea mea e ca ai de-a face cu o bomba cu ceas si trebuie sa actionezi cat mai repede.
If all else fails, look cute.