Parinti cu grave deficiente emotionale
Raspunsuri - Pagina 13
Ramona J spune:
Daca mama mea ar fi asa "needy" din punct de vedere emotional, eu nu vad cum i-as putea trage cu piciorul. Sigur, nu mi-as pune viata "on hold" ca sa fiu in permanenta linga ea, dar ce e asa de greu sa acceptam ca sintem diferiti si poate ca toti sintem avem asemenea deficiente emotionale?
The best thing you can do for your children is to love your wife.
Sneeuwklokje spune:
quote:
Originally posted by alra
cred ca mai am o explicatie a dorintei de perfectiune: "calea cea mai grea e calea cea dreapta" - adica nu am cum sa gresesc, doar ma chinui atata sa fac bine.
stiu o mamica care nu iesea din camera pana nu adormea fetita. cateodata o tinea de manuta pana adormea chiar cand era ea insasi obosita. asa credea ca trebuie sa faca. "superb", vor spune multi, "nu e nimic de acuzat in asta, e o mamica ce isi iubeste mult fetita si ii creaza un sentiment de siguranta fiind alaturi de ea"
acum a venit bb2. fetita nu mai adoarme daca mamica nu sta langa ea sa adoarma. daca se trezeste o striga. pentru mama deja situatia a devenit complicata caci trebuie sa aiba grija si de bb mic si nu ii mai place faptul ca fata este asa dependenta de ea. devine deja un stres.
acuma am o intrebare mai generala - ce faci cu un astfel de copil care a fost centrul absolut al atentiei cand vine al doilea? nu ii mai poti acorda aceeasi atentie, ce o fi in sufletul lui cand realizeaza schimbarea?
editez caci voiam sa mai punctez faptul ca si psihologul din interviul ruxandrei se refera la familiile mici. o mama cu 4 copii cu siguranta nu va fi o "mama perfecta".
Vacanta cu Laura in Romania
Ntzzz... faptul ca o adoarmea mama o facea centrul atentiei???
E o chestie care se numeste "attachment parenting" a-ti educa copii prin atasament emotional.
Eu am doi copii si-i adorm pe amandoi. Unul de-a dreapta, unul de-a stanga. O poveste, o mangaiere, se lipesc si gata... asa-i 80% din timp. In restul, le spun ca mami are treaba si seara asta nu-i poate adormi... si gata adorm si singuri... Dar daca pot alege, prefera cu mami. Dar stiti cum arata desenul fiicei mele cu cel mai rau cosmar al ei? Un omulet cu gura trista . Nu s-au trezit vreodata tipand sau speriati. Au nevoie de aceasta caldura si o primesc. Cat o vor cere.
Fetita (are aprox 5 ani) a mai avut periode de independenta, cand dupa poveste voia sa doarma singura. Le-a cerut le-a avut... apoi a revenit. Evident e trasa-n jos emotional de cel mic. Pentru ca tot ce face el vrea si ea.
Chiar si de n-a dormit vreodata cu tine, daca cineva il adoarme pe bebe va vrea si ea acelasi lucru. La urma, urmei in casa aceea nu-i un tata sa adoarma sau bebeul sau fetita?
Si nu pricep de ce cineva care n-are doi copii si nu stie cateva chestii elementare... isi permite sa judece. Chestii elementare: orice copil mai mare regreseaza mai mult sau mai putin emotional la aparitia altuia si cu copiii te comporti egal. Mangai egal, le faci cadouri egal, faci la paritate activitati, ai timp separat cu fiecare din ei, evident ii culci in acelasi fel... etc. Si regula de aur... pe care ti-o spun toti... e cel mic isi va aduce aminte mai putin din primele sale luni, decat cel mare si gelos... asa ca gelosul care sufera trebuie mangaiat cu mult spor si ajutat sa se simta pe picioarele lui.
Nu e normal sa-i ceri unui copil... tu esti mai mare tu poti sa te privezi de mama. Cine-si doreste al doilea copil are macar 6-7 luni sa se cugete la ce va face si cm se va organiza, ci cum si-ar dori sa-i creasca.
Eu n-am patru copii si nici nu-mi doresc, dar am vazut mame mult mai bune decat mine, prbabil nu " perfecte" (se pretinde careva???), cu vreo cinci copii. Erau relativ distantati, mama nu a lucrat, dar uite ii cunosc de sapte ani deja, unii au devenit adolescenti intre timp. Si cel putin cu doi a trecut cu brio de multe etape si cel mai mic la vreo opt anisori imi pare foarte echilibrat.
miau-miau spune:
eu cred ca marea majoritate a adolescentilor isi, hai sa nu zic urasc, dar nu pot suferi parintii si asta nu neaparat fiindca respectivii parinti sint rai, ci datorita faptului ca natura ne-a lasat la virsta asta cu o dorinta instinctiva sa fim pe picioarele noastre, sa decidem pentru noi si orice vine de la parinti (simbolul autoritatii) provoaca revolta, repulsie. dupa ce scapam de adolescenta, ne mai ponderam, sintem stapini pe noi, ba mai mult, chiar pe soti/sotii, copii nostri si ne trece revolta pe parinti, ba chiar ne vedem in postura lor. Rar se mai intimpla sa raminem ca adulti inca in stadiu dolescentin si sa ii urim. dar in general, raminem la virsta adulta cu mai multe imagini bune despre parinti decit rele. mai ales ca acum sint batrini, sint sau vor ajunge neputinciosi, singuri. Numai cind te uiti pe poze si o vezi pe mama tinara si apoi mama acum, te apuca mila, dragostea, de tata la fel.
Ramona J spune:
Si dupa ce devii parinte cred ca ii intelegi mai bine pe ai tai.
The best thing you can do for your children is to love your wife.
Andrada spune:
Tot pe la virsta adolescentei afla copiii ca si parintii gresesc sau mai rau, ca NU gresesc. Greu de spus care e mai greu de suportat,
A
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu
Sneeuwklokje spune:
Ah si sa-mi mai marturisesc cateva defecte.
Primul dpdv vostru de vedere este ca eu cred in instinctul acela animalic. Prin care un copil tinut aproape de tine intai fizic s-apoi moral are-ncredere in el. L-am redescoperit alaptand. Prima data cred ca am citit despre el intr-o carte Eram inca in .ro si cartea se numea - In umbra omului,(in the shadow of man) de Jane Van Lawick-Goodall(http://en.wikipedia.org/wiki/Jane_Goodall). O cercetatoare care studia cimpanzeii in salbaticie... care le descria comportamentul cand erau speriati, incurajati... si mai spunea asa in treacat cum au aplicat cate ceva in cresterea propriului copil. M-a socat ideea si am retinut-o.
Exista reguli, dar cand sunt obositi ma fac ca nu vad. Daca observ verbal ii pedepsesc insa (in camera lor sau iau jucaria pe care se cearta, sau cu care fac ceva nepermis).
Majoritatea lucrurilor le explic pe intelesul lor in asa fel incat modificarile in timp sa fie minore(gen traversatul strazii care-i clar, dar si de ce mancam sanatos si variat... exista zana Fructelor, zana Legumelor, vrajitoarea Colesterol, vrajitorile Lipide, vrajitoare a Paradontoza si Carie).
Nu-mi place sa dau ordine si cred ca o explicatie simpla e de dorit. Chiar si acum mancam ca-i ora de masa suna mai bine decat acum mancam simplu. De ce-i ora de masa...pentru regulat organismul nostru consuma ce-i dam s-apoi e ca o jucarie fra baterii, o lampa fara bec, o masina fara benzina...
De fapt nu le cer ceva arbitrar. Eu am o ratiune in a le-o cere, asa ca de ce sa nu o spun. Cum sa am pretentia ca ei sa-nvete safie logici daca eu nu le-o arat. Si da pentru lucrurile de facut in casa suntem ca si la Sorana parteneri. Strangem, curatam impreuna... la udat gradina e bataie si bilete de ordine
. De ce impreuna... ca sa terminam mai repede si sa facem tot impreuna altceva...
Alta buba copiii mananca foarte echilibrat, dar pentru orice leguma gasim o combinatie impreuna. Si multe devin puree si suc proaspat de rosii pe deasupra. So what? Gatesc separat pentru ei. Le place ceva din ce mancam noi...perfect vor manca si ei putin daca e afumat sau picant si daca nu le fac si lor.
Legat de haine unele le aleg ei, unele eu. Nu le plac le returnez la magazin, dar daca sunt neutre le pastrez. Gustul se si educa, nu? La fel si spiritul practic. Adica nu merg vara-n parc in fusta, rochie ca-si parleste fundul d-soara pe topogan si nici nu pot sa-ntorc doi copii din drum pentru ca unul maraie...
Noi nu ne tragem de sireturi, dar suntem prieteni. Nu le sunt sef. Nu vreau sa fiu "neaparat iubita", dar vreau sa le fiu prietena sa stie ca pot apela oricand la mine si ca eu sunt mereu acolo.
Nu-i tratez ca pe adulti, dar nici nu-i dresez. Si da repet de mii de ori unele lucruri... nu ne scobim in nas, nu tarsaim picioarele, nu aruncam cu nisip, impartim jucariile... etc.
Tot legat de ce zicea d-nul acela. In clasa fetitei mele (aflata sub supravegherea dept de psihologie al univ) se fac diverse experiente. De exemplu se pare ca ziua lor decurge mai bine cand dimineata nu li dau activitatile secvential. Ci se prepara pe trei mese diferite, cele trei. Fiecarui copil i se spune pe scurt ce ar trebui sa faca pt fiecare si ei aleg. Alegand ordinea nu au mai protestat impotriva unor activitati mai plictisitoare. Si nu au nici o problema in a alege.
Faptul ca nu asculta de ceva... nu-nseamna neaparat ca au mereu dreptul de a alege. Pisalogeala si regulile nepricepute au acelasi efect. Am si eu cateodata cate o spaima care ma face pisaloaga. De exemplu hidratarea in timpul verii. Ei se joaca mult afara unde si la umbra evident tot cald e. Si eu sunt pe capul lor cu apa... eh si-ncerc sa ma stapanesc...pentru ca cel mic daca-l pisez prea tare cu apa (detesta sa o bea) nici nu ma mai aude... si sfarseste in casa muiat tot de dezhidratare. Vina mea. Fetita e mai mare pricepe ca e cald transpira si apa aceea trebuie recuperata si bea fara nici o problema de vreun an si ceva. Si nu bea decat apa.
Si legat de mandria parintilor... nu e chiar simplu sa fii parinte. In spatele unui mancat sanatos, al unui desen, al mersului pe bicicleta, al facutului la olita, al unui mers, al spalatului pe dinti, al inotatului, al impartitului unei jucarii ... al oricarui lucru facut de un copil ... sta mult timp pierdut, multa dragoste si multa determinare, mult timp in care adesea esti gata sa-ti pierzi speranta de a trece frumos si lin si de asta. Si si parintii au necazuri, suisuri si coborasuri in viata lor de adulti... pe care preocuparea lor pentru copii le face sa se rezolve mai incet. Si asta in cazul unui copil sanatos.
Cand e cea mai mica urma de umbra asupra sanatatii copilului...orice achizitie a copilului este privita ca un triumf... Cand dupa luni de terapie al doilea copil a zis primul lui cuvant diferit de mama, papa.. apa... : "motocicleta" am luat o sticla de sampanie bunaaa si am baut-o cu vecinul care si-a reparat motocicleta si- declansat, dupa doua saptamani de brrrrmmmm, motorasul vorbirii. De ziua mea in acelasi an...am baut asa pe fuga un pahar cu o prietena venita-n vizita, sotul find cu fetita mea si bunica plecati pentru cateva luni departe, iar eu cu pruncul faceam terapie. In mod cert orice alt scop in viata mi se sterge cand copiilor mei li se-ntampla ceva grav. Sunt pe primul loc...
Ramona J spune:
Andrada, mie mi-a trebuit mai mult ca sa ma prind ca parintii nu gresesc. La virsta adolescentei ar fi chiar ideal!
Snee, sint de acord. Tot spre asa ceva tind si eu, dar recunosc ca ma mai impiedic, am zile cind nu-mi ies toate cum as vrea. Ma si testeaza copilasii astia!
The best thing you can do for your children is to love your wife.
Sneeuwklokje spune:
Ramona si eu ma-mpiedic ... dar o iau de la capat si cu mine si cu ei.
Si cu testele la care te pun copiii .... Eh ce vremuri cand dura sesiunea o luna, hai o vara de licenta... hai si cinci ani .
simali spune:
Snee, foarte frumos postul tau. Exact asa vad si eu "parenting-ul".
Cand ai inceput cu tipa cu cimpanzeii am crezut ca o sa exagerezi intr-un fel sau altul - pentru ca autoarea citata de tine, desi are multe idei bune si aplicabile in cartea ei este usor extremista si dupa parerea mea nu face destul de clar diferenta dintre oameni si cimpanzei. O inteleg pentru ca, fiind jobul ei sa studieze cimpanzeii a ajuns sa-i iubeasca iar orice fel de iubire are si o unda de irational. Oricum eu cred ca mai toate cartile de "parenting" contin diferite teorii cu care poti sa nu fii de acord; dar reti ceea ce ti se potriveste.
alice