Face cadou TOT ce are!

Este vorba despre fetita mea de 4 ani si jumatate. La inceput am zis (si m-am bucurat) ca e buna la suflet, gata oricand sa imparta jucariile cu altcineva. Apoi a devenit (cel putin asa mi se pare mie) o boala. Exemplu: se joaca 10 minute cu o alta fetita (pe care abia o cunoscuse)la iarba verde si zice: "mama pot sa-i fac cadou inelul meu?". Mergem in vizita si papusica (preferata) pe care si-a luat-o de acasa o face cadou fetitei cu care s-a jucat. Nu pot sa-i cumpar 2 prostioare ca-mi zice (inainte sa le platesc): unul e pentru verisoara ei! Asta in conditiile in care verisoara ei nu poate sa plece din casa noastra fara un "cadou" de la Irina. Ma rog,la inceput i-am zis ca sunt lucrurile ei si poate sa faca ce vrea cu ele. Apoi i-am explicat ca poate multe dintre jucariile pe care ea le face cadou ar putea fi utile pentru fratiorul ei de 3 ani. Apoi i-am zis ca daca ramane fara jucarii mama nu mai are bani sa-i cumpere altele. Nu funcioneaza nimic! Am intrebat-o de ce-i place atat de mult sa-si dea toate jucariile si ea mi-a zis ca sunt jucarii care nu-i mai plac. Eu stiu ca nu-i adevarat pentru ca uneori e asa incantata de cate 2 maruntisuri dar e in stare sa le dea in secunda urmatoare!
Ma gandeam ca mai demult i-am zis sa renunte la jucariile care nu-i mai plac si cu care nu se mai joaca si sa le facem cadou copiilor saraci. Asta cam un an in urma. Sa fi contribuit la mania asta de a da tot ce are? Oare trebuie sa ma preocup sau o fi ceva trecator? Adica m-as preocupa daca chestia asta ar insemna ceva rau din punct de vedere psihologic, ca poate ar putea fi un semn ca ceva nu e in regula... Voi ce parere aveti?

witeflower spune:

Poate pur si simplu a fascinat-o ceva in legatura cu cadourile (de ex, de Craciun, cand toti isi fac cadouri si sunt fericiti). Sau poate o incanta reactia celor care primesc mereu cadouri de la ea - faptul ca toti ii arata multumire, afectiune - si crede ca in felul acesta isi castiga/mentine aprecierea, prietenia celor din jur.

Cred ca i-ar prinde bine sa discuti cu ea "de ce fac oamenii cadouri". Ca - in principal- nu facem cadou ceea ce nu ne mai trebuie, ce nu ne place. Ci mai degraba ne gandim la un lucru "potrivit" pentru omul respectiv. Si ca nu facem/primim cadouri toata ziua, ci cu anumite ocazii (stabiliti impreuna care sunt acelea).

Poate ar merge sa faceti o intelegere de genul : "De-acum, cand e o ocazie speciala, facem cadouri, dar nu din casa noastra, ci le cumparam de la magazin".

Sau un joc: "Lucrurile de care nu mai avem nevoie, le punem intr-o cutie si apoi hotaram cui le dam, cui ar putea fi de folos". Astfel oricine din familie isi poate alege (poate"salva") un obiect din cutie, de care considera ca mai are nevoie si vrea sa-l pastreze. In acel moment, obiectul cu pricina nu mai e al cui l-a pus in cutie, ci al cui l-a luat. Pentru cele ramase in cutie, hotarati toti impreuna cui ar fi mai bine sa le daruiti.
Cred ca o sa-i placa acest joc si va intelege din el mai mult decat din explicatii.

Pe de alta parte, al meu baiat e foarte zgarcit. Eu as vrea sfaturi cum sa-l fac mai darnic...

Pet spune:

Acuma stau si ma gandesc la ceea ce ai scris tu, witeflower: se fac cadouri numai la ocazii speciale si nu asa, toata ziua. La inceputul anului scolar cand nu voia sa se urce in autobuzul scolii ci voia sa ramana cu mine acasa, ii promiteam mereu ca o sa-i fac o surpriza placuta, un mic cadou pentru cand o sa se intoarca acasa. Apoi faza cu surpriza a persistat si dupa ce nu am mai avut probleme cu plecatul la scoala. In asa fel incat aproape in fiecare zi cand se intoarce de la scoala, ma intreaba: "ai o surpriza pentru mine?" Cateodata o inventez atunci pe loc, altadata ii spun ca nu am avut timp sa i-o pregatesc. Drept pentru care la noi "cadourile" sunt la ordinea zilei. Apoi imi vine in minte si verisoara ei care intr-o perioada nu o mai slabea pe Irina cu: "imi faci cadou asta? imi faci cadou aia?" Si chiar ma miram ca Irina nu zicea o data "NU".
Vezi ca scriind mi-a venit un dubiu. Am auzit-o de vreo 2 ori pe aceeasi verisoara,un pic mai mare zicand: "daca nu ne jucam asa, nu mai esti verisoara mea!" Si in momentul ala i-am spus ca nu putem obliga persoanele din jur sa faca ce vrem noi, santajandu-le. Doar acum mi-a venit in minte ca poate verisoara, in joaca lor i-a spus: "daca nu-mi faci cadou asta nu mai esti verisoara mea!"
Trebuie sa vorbesc cu fetita mea mai mult despre relatiile cu alti copii, o sa aplic si sfaturile pe care mi le-ai dat, witeflower.
Multumesc!

P.S. cati ani are baietelul tau?

Tala spune:

din experienta proprie (ce-mi amintesc eu despre mine de cand aveam 5-6 ani), se poate ca sa vrea sa faca toate aceste cadouri pt a-si face prieteni - la mine asta era adevaratul motiv. incearca si pista asta si explica-i ca poate avea prieteni si fara sa-i 'mituiasca' (repet, in mintea mea asa a functionat ideea de socializare). Oricum, mai bine asa decat sa se paruiasca din cauza jucariilor...;)

witeflower spune:

Pet, baietelul meu are 4 ani. Si noi ii mai facem surprize, si el adora sa primeasca tot felul de cadouri - ca orice copil.
doar ca e tare rau de paguba - ii pare rau dupa orice lucru pe care il pierde, cat de neinsemnat ar fi.
Odata a vazut o poza in care era el mic, cu o jucarie. A intrebat de ce nu mai avem jucaria aceea - i-am explicat ca o aveam cand era mic, dar s-a stricat si...nu mai este. S-a pus pe plans.
Ieri, un copil din fata blocului a aruncat o bucata de piatra pe care o folosea el drept creta (dar sunt o multime astfel de "crete" pe langa bloc. A plans si noaptea in somn.

E foarte selectiv in ceea ce priveste prietenii, cu unii copii pe care ii place el imparte mai usor, dar cu conditia ca la sfarsitul jocului fiecare copil sa plece acasa doar cu jucariile lui.

Ideea este ca el primeste jucarii de la un baiat mai mare, din vecini, care isi mai face ordine si ma "claseaza" dintre cele care nu-i mai trebuie. As vrea sa putem aplica si noi asta, pentru ca imediat nu mai avem loc in casa de jucarii (si clar ca nu se joaca, decat cu cateva...).