Prima iubire...ne mai amintim..
Raspunsuri - Pagina 3
ForemanElf spune:
Ar fi si culmea sa nu-mi amintesc 
Terminasem liceul, cind, in sfirsit, un tip de la informatica s-a invrednicit sa se uite la mine. (Pina prin clasa a douaspea am aratat oribil, daca as fi fost baiat nici eu nu m-as fi uitat la mine. Intr-a douaspea am renuntat sa mai port haine cu sapte numere mai mari, mi-am pensat sprincenele, mi-am epilat mustata si am renuntat sa mai port ochelari, macar ca nu mai vedeam daca ma urc in autobuz sau tramvai).
Ee, si incepe povestea de dragoste, mai mult din partea lui decit din partea mea. Nici mie nu-mi venea sa cred ce mi se intimpla. Il caram pe bietul baiat in Herastrau pe vint, pe ploaie, pe furtuna, nu zicea nimic. De fapt, peste tot, nu doar in Herastrau, ca tocmai intrasem in perioada mea de haladuiala.
Toate bune si frumoase, pina cind m-am indragostit de un tip de la radio. (Intre timp, incepusem facultatea). Intirziam la ore, numai sa-l ascult pe Sorin; toata lumea se invirtea in jurul lui Sorin, ce-a mai facut Sorin, ce-a mai zis Sorin...Mi-era jena sa ma duc singura sa-l caut la radio...pina intr-o zi. Cind am luat-o pe prietena mea de brat si ne-am dus la radio sa-l cautam pe Sorin. Norocul nostru ca pe vremea aia, adica in '96, inca mai puteai sa intri intr-un radio fara sa te intrebe nimeni de sanatate.
Ne postam la usa studioului ca in fata dispensarului, pina apare EL. N-apuca sa se dezmeticeasca omul, sa inteleaga ce era cu nebunele din fata lui, ca incep sa debitez: "stii, Sorin, noi sintem in anul intii la jurnalistica, si tre' sa facem interviu cu cineva de la radio, n-ai vrea sa ne ajuti, ca eu te ascult de mult..." Prietena mea se facuse rosie-sfecla, noroc ca Sorin a fost dragut si mi-a raspuns la intrebari - pe care a trebuit sa le inventez pe loc. Fac pariu ca omu' s-a prins de ce sintem acolo, fiindca m-a intrebat la inceputul "interviului":
"-Vroiati sa vedeti cum arat?
Noi? Nooooooo, avem tema de la facultate."
S-a prefacut ca ne crede si ne-a spus povestea vietii lui. Probabil ca sa scape de noi mai repede :)))
Am luat interviul, am plecat cu inima si mai insingerata decit venisem. Bineinteles, povestea mea de dragoste cu Sorin s-a terminat inainte sa inceapa. Omu' a fost la fel de interesat de mine cam cum sint eu acum de echipa de fotbal Foresta Falticeni :))
De suparare, am inceput sa-l chinui pe prietenul de-adevaratelea, care, evident, nu era ca Sorin. La scurt timp l-am parasit, tot din cauza asta.
Cam asta ar fi cu prima dragoste. Intre timp mi-a trecut amorul ghebos pentru Sorin :)))
Laura
alot spune:
Vai ce frumos povestiti.
De mult nu ma gandisem la prima mea iubitre si in seara asta parca mi se deruleaza tot filmul in fata ochilor.
A fost vara mea perfecta la bunica la tara .Era baiatul nou in sat, misterios, mai mare ca toti baietii din grupul nostru de prieteni. Era inalt, brunet, avea un accent ciudat, venea din Alba (de departe)… ce sa mai o raritate…. Si in mintea mea de copila evident era foarte interesant.Nu-mi aduc aminte de fluturasii de la inceput, curiozitatea sigur era mai mare,dar pana la sfarsit ne-am iubit foarte frumos.
Cu o prietena de pe vremea aceea ne-am dat noi seama ca e baiatul frumos nevoie mare, totusi in numele prieteniei l-am lasat pe el sa aleaga. Si a ales, m-a ales pe mine .
Au fost vreo doua luni minunate. Bunicile noastre erau vecine.Ne intalneam pe furis in gradina in spatele casei. Ne pupam rapid de buna dimineata peste gard la coltul bucatariei de vara…. Fiecare avea cate ceva de facut dar ne urmaream unul pe altul toata ziua. Parca il vad cum se urca pe lemne sa observe curtea mea sa vada unde sunt, cum vedea sa ma ajute in gradina sa terminam mai repede sa putem merge in sat.Cand eu mergeam dupa paine sigur ii trebuia si lui ceva de la magazin. Daca ma trimitea bunica la cineva iesea si el, si chiar de inconjura tot satul dar tot fugea si ajungea fara suflu sa ma intalneasca undeva.Ne bucuram din lucruri asa marunte si frumoase; ii placea cum miros dupa dush, era inalt si eu cam pitica si imi facea movile de pamant pe care sa stau la capatul gradinii sa ne putem tine mai bine in brate.
Au fost doar sarutari si momente de strans in brate dar iubire mai intensa ca la 15 ani nu cred ca e.
Si sa si terminat frumos, zic eu. Se termina vara, eu trebuia sa plec, el a mai ramas doua saptamani la tara.La despartire m-a condus la gara,nu mai stiu exact ce ne-am zis, cred ca aveam planuri de revedere dar stiam amndoi ca o sa ramanem numai cu amintirea asta frumoasa Ne-am scris un timp... asa mai prietenesc, iar mai incolo scrisorile au inceput sa se piarda….
Nu mai stiu multe de el. A mai trecut prin sat de cateva ori cand eu nu eram pe acolo, acuma nu mai are la cine sa vina.
Imi aduc aminte cu mare drag de zambetul ala smecheresc de baiat mare ( mai mare cu 4 ani decat mine), era frumos, era fascinata de cum le stie el pe toate.
Nu l-am mai intalnit dar sunt sigura ca si-a pastrat zambetul.Mi-ar fi tare drag sa-l revad.
Ce vremuri....
Ana
Elise spune:
prima iubire... "adevarata" a fost pe la 17 ani: si a tot fost vreo citiva ani buni, timp in care am plecat de acasa (singura, nu cu el, doar asa, sa imi construiesc independentza) am dormit intr-o cosmelie cu sobolani, nororc ca ma dezghetam la scoala, ca la cursuri era cald. In fata lui bravam la greu, venea si ma lua cu masina de la cursuri seara si ne plimbam prin oras. Niciodata nu mi s-a parut Bucurestiul frumos noaptea, exceptind acea perioada.
De fapt, si daca ne-am fi plimbat prin infern, tot frumos ar fi fost.
Avea o prapadita de masina care ne-a lasat cu fundul in balta la cel mai propriu mod, dar tot nemaipomenita era si aia. Ca sa nu mai vorbesc de el!!
Privind in urma, mi se pare ca era un tip cam prea ezitant, chiar bleg, instabil si mincinos, si probabil n-as fi dat pe el nici o ceapa degerata daca l-as fi intilnit acum. Dar atunci eram amorezata rau... 
De fapt, daca ma gindesc bine, cam fiecare iubire a fost in felul ei prima si, desigur, ultima, si fiecare personaj a fost perfect si singurul pe care l-am iubit vreodata cu adevarat... dar asta doar la momentul respectiv. 
Andrada spune:
elf
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu
maru spune:
hehe, prima iubire?
am fost un copil ciudat, cu doua cozi impetite, cu cosuri pe fata, cu vioara si partiturile dupa mine si continuu infatuata dupa baieti, topita la propriu. M-am trezit pe la 18 ani cand am realizat ca nici unul nu imi dadea atentie din cauza ca eram o frumusete ( ca nu eram si nici nu sunt) ci ca le placea mintea mea, dialogul cu mine, ca aveau tot timpul ceva de invatat...si daca tot m-am trezit am inceput sa ii chinui, sa nu ii mai iubesc pe bietii baieti
pe la 14 ani m-am indragostit de un coleg de la sc de muzica, frumos de pica, fiu de celebritate locala, modest, fara fitze, nu cred ca respiram decat cand il vedeam pe el. el imi cauta companie ca sa il ajut la solfegii, brrrrr
apoi colegul de la pregatire, mama ce serenade i-am facut, sub balcon, pe bune, ca faceam ceva opereta pe atuncii la teorie si solfegii, saracii vecini, noroc ca m-am mutat curand din cartier. s-a sfarsit cand a luat nota mai mica ca mine la admitere
si tot asa pana mi-am intalnit sotul
aveam un prieten de care ma chinuiam de mult sa scap, care nu intelegea ca s-a terminat, care apela la tricuri, mergea la ai mei si se plangea...ai mei imi mai frigeau o mama de bataie sa imi bage mintile in cap...
si mi-am cunoscut sotul, a intrat in grupul nostru de prieteni, l-am invitat cu noi la teatru, nu i-am dat atentie luni bune, eram prea coplesita de problemele pe care mi le facea celalalt...pana cand la ziua copilului mi-a daruit un chanel nr 5, si m-a topit...si am inceput sa ma uit cu alti ochi la el...si l-am apucat de ceafa si l-am tarat in grota, a se citi ne-am casatorit...avem 17 ani
a, ne-am mai intalnit cu exul, s-a oferit sa ne ajute cu ceva, l-am refuzat....si asta a fost
Doamne'ajuta!
POZE
http://maru-incotro.blogspot.com/
Alecsia spune:
Ce frumos povestiti, mi-au placut povestile voastre 
Prima mea iubire...nu o voi uita niciodata. Nu va pot povesti in amanunt, din diverse motive , dar pot spune ca a fost unica mea iubire adevarata. Este inca vie in sufletul meu.Zambesc si plang deopotriva cand imi amintesc. Asta si datorita sentimentelor pe care i le port si pe care nimeni vreodata nu le va putea schimba, dar si datorita golului imens care a ramas in sufletul meu cand ne-am despartit. Drumurile noastre din pacate s-au despartit...dar si astazi imi este un dor nebun sa il privesc, sa ii vorbesc, sa il ating...
Ii port un respect deosebit, il voi iubi mereu si va avea intotdeauna un loc special in inima mea. Ii doresc tot binele din lume si mai ales mi-as dori sa-l stiu fericit.
-------------------------------------------------------------------
"Sunt atatea minunatii pe lume pentru fiecare, doar ochi sa ai sa le vezi, inima cu care sa le simti si brate sa le cuprinzi si-atunci ale tale, toate vor fi..."
adana spune:
Off doamne,prima mea iubire si primul barbat
Si acu ma dor amintirile,as vrea sa-l vad sa-l aud,dar imi dau seama ca nu are rost,ca nu merita iubirea mea si tot ce i-am daruit
Si atunci de ce ma bintuie,de ce as vrea sa zbor sa-l vad macar o data???
N-eam despartit brusc,i-am spus ca s-a terminat si mi-am gasit o noua iubire...eu am plecat,si de atunci nu ne-am mai vazut si nu ne-am mai auzit.Au trecut 7 ani
danutz spune:
Prima mare iubire la mine a fost adolescentina, curata si perfecta!
Clasa a 8-a, eu cea mai inalta fata din clasa, slaba bat, bruneta si la ochi si la par si la piele, el cel mai destept baiat din clasa, blond si cu ochi albastri, evident mai mic de inaltime ca mine!
Eu complexata, nu ma consideram nici macar draguta, sportiva, baietoasa, avand ca prieteni baietii 'golani' din cartier, El dezinvolt, isi cunostea bine de tot calitatile si stia tare bine sa le etaleze, sportiv, prieten cu toate fetele dragute din scoala.
A inceput sa stea cu mine in banca pus fortat de profa de franceza ca sa-l mai domoleasca, inceput dezastruos pentru ambii fiindca nu ne puteam suporta reciproc fiecare fiind opusul celuilalt. Dar incetul cu incetul am inceput sa ne cunoasteam, sa vorbim, sa stam in aceeasi banca la toate orele,sa ne plimbam, sa ne vizitam reciproc ca sa ne pregatim pentru admiterea la liceu impreuna,sa mergem la cinema, sa ne plimbam sub stele, sa ne sarutam, sa fiu partenera lui la banchetul de sfarsit de clasa a 8-a, sa dam de barfit micului oras de provincie in care traiam!
A urmat examenul de admitere la liceu, am candidat amandoi pentru aceeasi clasa, am intrat, el primul, eu a 4-a (prima dintre fete). Si ...gata! In vacanta de vara care a urmat, fiecare a plecat cu parintii in alta parte, cand m-am intors am incercat sa dau de el dar era inca plecat, m-am plimbat singura ca nebuna prin toate locurile pe unde umblasem impreuna sperand ca la un moment dat o sa-l vad din nou. El a aparut la inceput de clasa a IX-a, total schimbat, s-a comportat ca si cum am fi fost 2 straini, a urmat practica agricola cand el a stat retras cu prietenii lui, am incercat sa-l provoc la o discutie, a evitat elegant si a dat-o pe glume si vulgarisme. Timp de 3 saptamani am incercat in zadar sa-mi dau seama de ce era atat de schimbat...cand a inceput scoala eram ca doi straini care nu aveau nimik in comun. Timp de 4 ani am fost doar colegi de clasa, apoi fiecare si-a vazut de drumul lui, facultatea, cariera si viata traita in orase diferite. La intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului nu am putut sa ajung si asa nu mai stiu nimik nici de viata lui, nici de ceea ce a devenit!
Deianira spune:
Ce povesti frumoase aveti 
Prima mea iubire... am inceput in clasa a 9-a cand el ma placea, dar si-a dat seama ca sunt afurisita 
asa ca facea tot posibilul sa ma enerveze si reusea 
. A continuat sa ma streseze si sa se dea la mine in acelasi timp pentru cateva luni pana cand am inceput sa ma comport urat 
si a lasat-o balta dupa care timp de 3 ani si ceva ne-am evitat foarte elegant si nu am discutat deloc 
. Am inceput total sa intamplator sa vorbim pe mes la cateva luni dupa terminarea liceului si de atunci suntem impreuna 
.
Nu stiu cum a putut sa nu-mi placa la cat e de dragalas Il iubesc la nebunie si el pe mine si ne potrivim de minune (am constatat tarziu )!!!
Morgano spune:
Prima mea iubire a durat multi ani.... vreo 8. Mi-a macinat adolescenta, m-a facut sa nu vad pe nimeni altul in jur. O iluzie frumoasa, dealtfel.
Cand a inceput totul aveam vreo 14 ani.
De cand l-am vazut prima oara mi-a picat rau de tot cu tronc. El sportiv de performanta, elev fte bun, eu la fel, nu-l interesau fetele, pe mine ma interesa sportul pentru ca el avea antrenament dupa noi. Inalt, brunet, parul lung (si ce metalisti eram la vremea aia, sub venom sau sepultura nu ascultam nici pasarile) cu tenul inchis, ochii verzui, ingamfat la maximum. Ce conta ca la un moment dat era plin de cosuri de parca ii scapase cineva un tort cu pesmet pe fata? Tot frumos era, al naibii. 
Ne "filam" peste tot, la liceu m-am mutat cu muulte abureli fata de ai mei, in liceul de vizavi de el, cand venea dimineata la scoala si si uita in sus trecand pe langa clasa mea eram fericita. Doar ca lui nu-i pasa de mine defel. Pur si simplu nu-l interesam, iar eu ma convingeam ca ma iubeste pentru ca se uita la mine.
Am avut prieteni intre timp, apoi o relatie serioasa si credeam ca imi iubesc primul prieten si iubit adevarat, dar cand il vedeam pe Mr. muream de 10 ori. Ieseam de multe ori in acelasi cerc, mai dansam pe la chefuri, dar nu se lega nimic.
Subit, intr-o seara s-a dat la mine. Cand sa plecam toti de la o terasa, el m-a luat de mana. Nu-mi venea sa cred, eram asa fericita de crapam. Asteptasem asta 8 ani. Cand m-a sarutat era sa cad jos... de dezamgire. Nu simteam NIMIC. Imi spuneam in timp ce el ma saruta lipita de gardul vecinilor: ce dracu am asteptat io atatia ani? Plicitiseala asta? Imi vine si acum sa rad cu nostalgie, ma vad la 22 de ani dupa atatia ani de lupte seculare de cucerire gandindu-ma: nu mai termina asta cu pupatul ca mi se face somn.
Dar INVINSESEM . A plecat in armata, mi-a scris saptamanal scurt, dar pt el mare lucru ca scria. Apoi a venit de Craciun la colindat... eu nu eram acasa, nu-l mai asteptam si doream.
Si totusi, mi-a ramas in minte imaginea lui cu pletele prinse intr-o bentita alba fugind spre cos cu mingea in mana. Zambetul ala care m-a innebunit ani de zile.
Ne-am intalnit in ziua in care s-a casatorit, acum vreo 5 ani, eu aveam biroul langa starea civila. Se casatorise cu o tipa masiva, uratica, cu rezidenta permanenta in Olanda. M-a sunat dupa cateva ore sa ne vedem la o bere. Mi s-a facut greata. Cand l-am intalnit dupa 2 zile intamplator, manca la Varzarie si mi-a spus: ei, am facut-o si pe asta ca e confortabil totul si de perspectiva. Pentru vorbele astea la inceput de casnicie mi-am dat seama cat de egocentrist si lipsit de caracter este.... asa cum a fost in toti anii in care s-a jucat cu mine pentru ca-i era mai comod sa flirteze decat sa duca o relatie pe care chiar si-o dorea. Evident, insuficient. Te-am iubit foarte mult :)) I-am spus: mare tampita am fost eu, care chiar te-am iubit, fara sa te cunosc cu adevarat. Ripley, mami de Ana Ecaterina (10.11.2005) si Iris Maria (10.10.2007)