De ce 'DA' dupa 'NU'?
De ce 'DA' dupa 'NU'? | Autor: bambooica
Ma macina o intrebare.
De ce cei care au fost intr-o relatie, terminata de partener, sunt dispusi dupa un timp, chiar daca celalalt 'si-a facut de cap' sa il accepte inapoi? Bine inteleg ca a fost practic luat pe nepregatite, si in mintea 'parasitului' nu s-au incheiat socotelile, dar totusi, dupa ce suferi, dupa ce memorezi toate situatiile in care poate ai fost desconsiderat(a), in care poate te-ai umilit cerind si pledind pentru continuarea relatiei, dupa toate gandurile de 'se simte bine si nu cu mine', care sint resorturile psihice care duc la acceptarea reluarii relatiei? De ce chiar se cauta in cele mai mici gesturi de prietenie/amicitie ale 'parasitorului' sa se gaseasca simboluri si motive care sa hraneasca speranta de impacare? Care speranta de reimpacare, de ce e mai puternica decat toate cele rele care par mult mai dilaute si mai putin semnificative?
Si sa luam cazul cel mai ... 'simplu': nu familie, nu copii, doar un posibil 'could be'.
Si desigur, nu se poate sa inchei, fara a intreba de panaceul problemei.
regards,
b.
Raspunsuri
Cristina_A spune:
Bambooica, parca as fi fost eu cea care a scris. Am simtit de nenumarate ori si ani la rand tot ceea ce ai descris in acest mesaj. Mi-am pus de mii de ori aceste intrebari. Si, intr-un tarziu, mi-am gasit un raspuns: pentru ca persoana care simte si actioneaza asa, sta prost la capitolul respect de sine.
Respectul asta de sine, e mai mult decat vedeam in aceste cuvinte cu, sa zicem, 4 luni in urma. Am inca mult de lucru in directia asta.
Desi nu mai simt atractie spre a relua nici una din prieteniile mizerabile, am destul de des ganduri de razbunare care nu-mi dau pace. Imi doresc ca respectivii sa fie pedepsiti, sa sufere pentru tot restul vietii, sa plateasca cu nefericirea lor pentru ca m-au tratat prost si...nu m-au iubit.
Partea paradoxala e ca si eu am tratat prost la randul meu si am incurajat sentimentele catorva baieti pentru care de fapt nu simteam nimic, si totusi pentru mine insami simt toleranta.
************************
When you want something you never had, you have to do something you've never done.
************************
Preparing to run away.
bambooica spune:
Hmm ... desi banuiesc ca nu exista o explicatie universala (in ciuda faptului ca am cerut o astfel de solutie :) ), eu nu m-as fi gandit la respectul de sine. Desigur ca el este afectat in urma unor batalii si compromisuri de acest fel, dar as fi spus ca sint in primul rind nevoi nesatisfacute pe undeva. Subconstient folosim masuri disperate la situatii disperate (Care sint unice fiecarei persoane). Dar tot nu inteleg, daca privind la altii, condamni situatia in care te afli tu ("Cum poate sa se umileasca asa?" urmat de invariabilul "Mie nu mi s-ar putea intimpla asta, sint prea logica, prea ...") de ce cind esti pus intr-o anume situatie, cu un anume tip de persoana, dezvolti obsesii parca (pentru ca imi vine greu sa cred ca este vorba de sentmente pure si .. sanatoase).
Am auzit de multe ori ' nu poti iubi pe cineva pina nu te iubesti pe tine' (care nu prea inteleg cum vine: adica sa ce, sa vreau inghetata cea mai buna pt mine?, sa ma ascund intr-o carapace sociala si emotionala unde sa fiu protejata?) si care daca ar fi sa fie, te-ar apara de alegeri gresite. Ca probabil prima greseala e in momentul primei alegeri. Dupa e doar infundare in mlastina mai mult.
Am adus in discutie 'iubirea' si am pus-o alaturi de 'obsesii' ...
Cristina_A spune:
Tu intuiesti ceva, Bambooica, si intuiesti bine.
Intrebi:
quote:
de ce cind esti pus intr-o anume situatie, cu un anume tip de persoana, dezvolti obsesii parca (pentru ca imi vine greu sa cred ca este vorba de sentmente pure si .. sanatoase).
Pentru ca nu este iubire. Este codependenta. Tocmai de aceea sentimentele nu sunt "pure si sanatoase". Vad ca esti noua pe forum, dar sa stii ca au fost multe dezbateri extrem de interesante aici pe tema iubirii si a codependentei. Pentru inceput, te trimit la subiectul "Femei care iubesc prea mult" din sectiunea "In unul sau doi mergem mai departe".
O anumita categorie de femei, inainte de a investi intr-o relatie, se intreaba daca se simt ELE bine alaturi de barbatul respectiv, daca il plac ELE asa cum este, daca isi doresc ELE in continuare compania lui. Daca raspunsul este NU, renunta fara pareri de rau si fara "lupte" ca sa-l ajusteze pe respectivul dupa nevoile lor.
Altele, cele care simt si gandesc asa cum ai scris tu in primul mesaj, se intreaba cum sa se faca placute de EL, cum sa-i castige atentia, aprecierea si iubirea fiind tandre si atragatoare. Adica manipuland, nefiind ele insele. Ele spera ca acesta le va aprecia unicitatea ("se simte bine si nu cu mine" - ai scris tu in primul mesaj) si le va fi loial.
Acum, gandind rational si obiectiv, care dintre modelele de gandire de mai sus crezi ca este mai intelept? Care dintre cele doua categorii de femei are mai multe sanse de a gasi un partener care nu inseala, nu umileste, care nu are nevoie sa fie schimbat prin rabdarea si iscusinta femeii, pentru ca el este bun asa cum este si o place pe ea asa cum este? Si care crezi ca sunt perspectivele de viitor ale femeilor care asteapta ca celalalt sa dea un semn ca se va intoarce, ca se va schimba, ca-i pasa TOTUSI (adica in ciuda tuturor evidentelor) de ea?
************************
When you want something you never had, you have to do something you've never done.
************************
Preparing to run away.
simali spune:
quote:
Am auzit de multe ori ' nu poti iubi pe cineva pina nu te iubesti pe tine' (care nu prea inteleg cum vine: adica sa ce, sa vreau inghetata cea mai buna pt mine?, sa ma ascund intr-o carapace sociala si emotionala unde sa fiu protejata?) si care daca ar fi sa fie, te-ar apara de alegeri gresite.
quote:
Iubirea de sine nu inseamna in nici un caz ascunderea intr-o carapace sau aspiratii de tipul "cea mai buna inghetata pentru mine". Inseamna, printre altele, sa te accepti si sa te iubesti asa cum esti - cu bune si rele. Sa traiesti senin cu toate esecurile si ratarile tale si sa te gandeti ca ele fac parte din viata. Din viata TA.
Apoi urmeaza sa oferi iubire celor din jur dar sa ai grija sa si primesti inapoi iubire. Singurii carora trebuie sa le acordam iubire neconditionata sunt copiii. Pentru restul trebuie sa si primim inapoi din cand in cand.
De aceea, un om care se iubeste, daca a fost ranit in dragoste, va cauta sa-si inteleaga partenerul (nici el nu e perfect asa cum nici tu nu esti), va gasi solutii de iesire din criza - care nu este obligatoriu divortul - va merge mai departe.
Oamenii care se iubesc pe sine nu ajung niciodata intr-o relatie umilitoare sau abuziva pentru ca se vor uita mereu la ceea ce primesc in schimbul iubirii lor si nu vor permite nimanui, de la bun inceput, sa-i abuzeze. Pot fi intr-o relatie de iubire care la un moment dat se stinge, dar pentru ei nu-i un capat de tara; ei se considera suficient de buni pentru a gasi iubirea in lata parte.
Relatia descrisa de tine este una bolnava, in care parenerul umilit nu are puterea sa se ridice si sa porneasca mai departe. Poate pentru ca nu se considera suficient de bun ca sa aiba lumea la picioare? Poate ca intoarcerea partenerului abuzator este singura recunoastere pe care o poate primi o sotie-pres?
alice
bambooica spune:
E bine ca subiectul asta nu e totusi monolog ;) ...
Mie mi se pare ca incertitudinile vin din faptul ca in viata nu totul e alb sau negru, si deci nici deciziile nu sint atat de simple ca bine clar sau rau clar. Incertitudinile se nasc si intrebarile vin, in momentul in care sint aspecte ale (ex-)partenerului care-ti plac, pe care le apreciezi, ca om, ca mascul, ca individ in societate. Plecind de la ideea ca nimeni nu e perfect, e greu sa decizi. Si ma intreb de ce din amalgamul de gri din bine si rau care exista in personagiul care naste sentimente confuze in tine, cind se pune problema de a fi parasita, tinzi sa-ti amintesti numa' alea bune si sa incepi a face compromisuri poate, sa formezi obsesii. E ca la o inmormatare, cand jelesti, cand numa' alea bune primeaza, si de fapt plingi pt tine, pt ca nu cred ca plingi persoana. La inmormintari plingi tot ce exista in tine si te leaga de decedat... cam macabru. Ideea e, ca la terminarea unei relatii, la inmormantarea ei, pericolul este ca 'decedatul' e cat se poate de viu, si deci mental, nu e totul terminat. Care adica problema nu e la partener (care face ce crede ca e bine), ci in propriul cap, in perceptiile si proiectiile pe care le construiesti .. dar de ce?
simali spune:
quote:
Plecind de la ideea ca nimeni nu e perfect, e greu sa decizi.
quote:
Sa ne intelegem. Exista doua tipuri de relatii:
1. relatia in care partenerul este abuzator - a lovit, a mintit cu nerusinare, a manipulat, si-a abandonat sotia, nu i-a oferit nici un fel de suport financiar la nevoie, egoist, egocentric, etc. Pe acest partener nu-l judeci dupa schema "nimeni nu-i perfect". Fugi de el cat poti si gata. Femeia care nu poate sa uite un astfel de barbat are nevoie de asistenta psihologica pentru ca ea nu este OK.
2. relatia in care el este un tip pe care te-ai putut baza tot timpul, o relatie confortabila - atat pentru tine cat si pentru el - tata bun, prieten bun, etc. La un moment dat partenera afla ca el are o relatie.
Poate din plictiseala, poate pentru ca nu mai iubeste destul. Numai cu acest tip de partener este sanatos sa luam in discutie o eventuala reconciliere. Cand decizi nu trebuie sa ti cont de calitatile partenerului in ochii altora - bani, frumos, destept, de succes. Trebuie sa te hotarasti in primul rand daca continuarea relatiei cu tipul asta frumos-destept-cu bani este benefica PENTRU TINE. Daca ai fost fericita si poti sa mai fi.
Despre care tip de relatie vrei de fapt sa discutam? 1 sau 2?
alice
bambooica spune:
Despre a 2a desigur. Cand e alb (el e Fat-Frumos) sau negru pur, atunci e clar, si de alegi negrul, e patologic si are nume greu de pronuntat.
Gri=ul e problema. Cand e ok per ansamblu dar te scoate din minti cateodata, si zici ca nu se poate dar totusi cand e sa zici stop, that's it, iti amintesti numa' de 'ok'. De fapt numa' cand zice celalat 'stop', ca de zici tu, cred ca ai ajuns la intelegere cu tine insati/insuti si esti ok. Si chiar dupa ce se zie stop, parasitul (cel in a carui minte socotelile nu sint incheiate), incerci sa fortezi intoarcerea rotii (desi stii, ca daca ai avea-o, tot ar ramine momentele de scos din minti).
simali spune:
Cand suntem respinsi sau cand iubitul ne spune "iubesc pe alta" nu avem cum sa nu ne simtim devalorizati. Ne gandim "nu sunt destul de buna", "sunt grasa", "sunt proasta", "ce are ea si eu nu", etc. Si este normal sa vrem ca el sa se intoarca la noi pentru ca daca s-ar intoarce ne-ar confirma - prin intoarcerea lui - ca nu suntem asa cum am crezut noi la inceput.
Este totul OK pana la un punct. Adica cam cat de mult ajungi sa-i astepti intoarcerea. Un an, doi, noua? Accepti sa vina la tine o zi-doua si sa plece iar, sa mai vina luna viitoare inca doua zile, etc.? Sa fi tu "femeia cealalta"? Eu am o matusa in situatia asta...
Este aiurea.
In toate cazurile te lasi flosita. Si ajungi in situatia asta pentru ca nu crezi ca poti sau ca meriti mai mult.
Dar sa fim intelese, suferinta, lacrimile, asteptarea ca lui sa-i para rau, scenarii de razbunare, dorinta de-ai da in cap celeilalte, convingerea ca nu suntem suficient de bune... astea sunt perfect normale in FAZA 1.
Daca Faza 1 se prelungeste mai mult de ... sa zicem 1 an ... deja nu-i a buna...
Despre care dintre cele doua situatii vrei sa vorbim?
Faza 1 sau Faza 1 prelungita patologic?
alice
bambooica spune:
Hmm, ma intreb care-i limita la care trebuie sa incepem sa ne ingrijoram. Cand e cazul sa spunem 'domnule, am facut tot ce ma simt in stare mental sa fac pt a lupta pt relatia asta' ok si e timpul sa termini si cat e sanatos sa continui sa speri. Mi-i teama ca a 2 a varianta (cea in care relatia nu e abuziva), este de fapt ... ghinion. Adica daca oama are simptom de obsesii si insistari si visuri (care sint cateodata alimentate de partener care pare ca nu stie ce vrea, ca nu e hotarit in ciuda vorbelor, sau citeodata e pura interpretare si fortare a oricarui gest pt sustinerea obsesiei), pt un om (care om nu-i abuziv), acesta deja este un fel de faza incipienta, si ca daca o sa aiba ghinion pe viitor sa dea peste un partener care este abuziv, o sa ajunga in faza de abuzata(pres adica).
oana1177 spune:
Simali, 
perfect de acord cu tine
Bambooica, nu cred ca exista gri, exista doar persoane care se agata de orice iluzie (si de multe ori si-o fabrica singure) ca sa-si "dovedeasca" atasamantul/iubirea partenerului; e f trist...