educatie sentimentala

am parafrazat un titlu celebru....dar nu doresc o discutie despre acea carte.
la alt subiect cineva isi exprima dorinta de a discuta despre compromisurile ,pe care e bine sa le facem sau dimpotriva , din viata personala.
efectul secundar al acestor compromisuri este modelul pe care il transmitem copiilor , iar motivatiile , principiile care stau la baza acestor compromisuri influenteaza modul de gandire despre (dez)echilibrul de putere dintre cele 2 sexe.

deci , ce le spuneti copiilor(si mai ales ,ce le aratati)cat sunt inca mici ,si ce ii veti sfatui cand vor incepe sa isi caute parteneri?

alex_ioanid spune:

hmm... compromis... la varsta mea sau poate la naivitatea mea, nu prea sunt dispusa sa fac compromisuri! sau fac, dar foarte mici. recunosc ca sunt o rasfatzata, toti iubitii pe care i-am avut, au fost foarte atenti cu mine, si m-au rasfatzat foarte mult, mi-au facut orice pofta si mi-au acceptat foarte multe... stiu! nu e bine asa! insa asta e norocul meu nu pot sa zic acuma ca am cerut chiar luna de pe cer in relatii, pur si simplu sunt eu o fire mai pisicoasa si careia ii place sa fie cat mai alintata... insa niciodata nu l-as face pe cel de langa mine sa sufere, sau sa il oblig sa faca ceva ce ii este peste putintza

Oliv75 spune:

Cu totii facem compromisuri, aproape zilnic, ba chiar ne incurajam spunandu-ne ca "cel mai destept cedeaza" Intr-o familie, copiii nu ar trebui sa stie toate compromisurile mici pe care le fac parintii sau chiar sa tina scorul lor, cate face mama, cate face tata...nu trebuie sa-i impovaram inutil. La varsta lor conteaza linistea si pacea din familie, nu cat de intransigent e unul dintre parinti. Cand o sa ajunga si ei maturi o sa vada ca linistea aia poate ascunde multe furtuni care nu s-au transformat in tornade pentru ca unul a fost mai destept decat celalalt

viviana spune:

monixy

Pe tine ce te-au sfatuit parintii tai?

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

cristiama spune:

Am citit undeva ca cel mai frumos cadou pe care-l pot face parintii unui copil este sa se iubeasca.

Si eu, si sotul meu am crescut in familii in care parintii nu se iubeau, in care compromisurile erau multe dar nu au putut fi ascunse de noi!

Socrul meu a avut ani de zile o viata paralela, in speranta ca se poate, ca nimeni nu sufera. N-a pacalit pe nimeni, doar pe el insusi si sotul meu a fost fericit cand intr-un final socrul s-a hotarat sa plece de-acasa!

Asta sper sa le putem oferi copiilor, cand si daca vom avea: o familie in care parintii se iubesc.
Atunci compromisurile vin de la sine, ca un lucru care-l faci pt celalalt pt ca tii la el, nu pt ca "trebuie, da bine, ce-o sa zica lumea"!