Casnicia mea a fost o minciuna?
Raspunsuri - Pagina 17
Aprilie spune:
Alegerea sotului nu face o ceapa in acest moment....cind pleca de acasa ca sa fie cu amanta,aia da,a fost alegerea lui iar Anna nu putea face/zice nimic sa-i schimbe decizia. Timpul in care el ia decizii a luat sfirsit.
In acest moment e afara din casa si cu divort intentat...
Acuma,cea care ia decizii e sotia!
Depinde de ea daca ii mai da o sansa sau ii da cu flit.
Cel mai simplu e sa mearga inainte si sa divorteze de el.Cu toata durerea,va avea totusi mearea satisfactie ca si-a impus punctul de vedere (am inteles ca el nu ar vrea sa divorteze si-i reproseaza ca doar ea a impins lucrurile atit de departe).Asta e cel mai usor de facut.
Putin mai greu e sa te gindesti ce urmeaza peste o sapt, o luna,un an...10 ani,la pensie.
Pe mine una(chiar nu stiu de ce) m-a ingrozit intotdeauna gindul de a ramine singura (divortata/vaduva) si a incepe sa-mi caut un prieten...mi se pare ceva f dificil de facut,vis-a-vis de copiii mei...eu sint o mama nebuna (dupa baietii mei) si nu as putea accepta decit pe cineva care sa fie la fel de innebunit dupa copiii mei ca si mine...ce sanse sint ca sa gasesc un asemenea barbat ??? Virtual ZERO...din aceasta perspectiva,orice altceva mi se pare cumva mai "usor",mai posibil...inclusiv a-i ierta sotului o infidelitate.
Daca te regasim aici,pe forum ,peste 3-4-5 ani sa zicem, si esti tot singura,posibil dupa citeva "incercari" nereusite,neimplinite ( nu va fi tocmai usor sa gasesti un barbat valabil,care sa-ti placa si care sa te accepte cu 2 copii !) ??? daca va trebui sa faci niste compromisuri dureroase , ca sa te mariti ?? poate cineva cu 20 de ani mai in virsta (cunosc un caz, de accea am dat acest ex) si pe care va trebui sa-l ingrijesti la batrinete...tu o femeie inca tinara,el cu Parkinson sau mai stiu eu ce maladii...sau pe cineva de conditie cumva inferioara tie ?? crezi ca ai fi mai fericita ?
Poate atunci ai regreta alegerea facuta cu atita aplomb azi...si aplaudata aici cam de toata lumea.
Stiu ca e exact ce merita.Sa fie repudiat pt intotdeauna.
Cu toate astea ,eu una nu te incurajez sa divortezi.Eu zic sa mai astepti.Mai vezi.
(astept roshiile de rigoare 
De ce ? pt ca dupa momentul de triumf in care ii intorci spatele cind iesi pe usa Tribunalului,urmeaza un drum greu pt tine.
Daca-l ierti si va impacati, vei avea o ascendenta asupra lui pentru tot restul vietii.Stie ca a gresit major si va sta "cumintel" in banca lui.Parerea mea.
Dar asta, doar daca mai e posibil si tu esti singura care stie raspunsul la aceasta intrebare.
Mult noroc, oriunde o apuci !
Aprilie
sorinsonia spune:
Si pe mine m-a ingrozit gandul ca voi ramane singura, divortata, cu un copil de crescut.
Dar teama ca voi ajunge terorizata, bolnava, depresiva si poate in pamant a fost mai puternica si nu regret decizia luata : divortul.
Acum copilul e mare, eu ma descurc.
zepellina spune:
Eu cred ca hope acum trebuie sa se linisteasca , atat.
El nu are cum sa ceara impacarea (daca ar vrea)decat atunci cand renunta la cealalta, si dupa cum il vad este cam bulversat...nu asta conteaza.
Toate am simtit teama singurataii la un moment dat dar nu cred ca merita doar pt asta sa treci peste.Copiii sunt mari, poti sa ai viata ta daca vrei.
Desigur, accept si parerile care sunt impotriva despartirii( oricum divortul e doar in acte). Daca iti doresti, daca il iubesti mult si el la fel, daca vrea si crezi ca o sa mearga, da.
Deocamdata, multa liniste in suflet 
hoppe spune:
Aprilie, si eu sunt constienta de toate aceste lucruri.
Dar asa ar trebui sa gandeasca si el.
Pana una, alta, se vede ca aceste ganduri sunt departe de el.I-a pasat doar de sufletul lui.
S-a gandit ca imi strica viata? S-a gandit la fericirea copiilor?
A luat in calcul ca voi ramane o femeie singura, cu doi copii, care nu se stie daca va mai avea sansa sa-si faca o familie?
Nu cred.
Daca aveam o vina poate ii dadeam mai multa dreptate.
L-am asteptat destul.Avea toate sansele din lume sa revina la noi.
Chiar si acum, consider ca nu eu trebuie sa trag de el, ci invers.
Si ma uit si in urma.Chiar am fost o sotie care nu i-a facut niciodata probleme, care mereu i-a acceptat punctul de vedere, care l-a iubit asa cum era, cu toate ciudateniile lui (foarte tacut si putin comunicativ - scorpion).Pentru binele familiei eu mi-am calcat de multe ori pe inima, chiar am renuntat la visele mele, m-am modelat dupa el.Pentru mine cel mai important lucru a fost linistea in familie, fericirea copiilor.
El a demonstrat ca a avut alte prioritati, in niciun caz copiii.
Ca sot, ca tata, cand a simtit ca o ia razna, trebuia sa se intrebe "mai, ce fac? ce este mai important? Familia, amanta, copiii?"
Daca era un barbat responsabil isi dadea seama ca nu sacrifici copiii pentru o amanta.
Pentru ca lui chiar nu i-a fost rau in mijlocul nostru.A avut toata libertatea din lume, a fost tratat cu respect si a fost iubit, a vut liniste si un camin primitor.
Eu nu stiu ce vrea, dar, daca ar fi avut macar o farama de repect pentru mine, pentru copii, ar fi trebuit ca pana acum sa-si ceara scuze de o mie de ori, sa se caiasca, trebuia sa incerce tot ca sa revina.
Cineva imi spunea ca are dreptul la iubire. De acord.
Dar, cand ai 40 de ani, 16 ani de casnicie, 2 copii, o nevasta care ti-a suflat si in fund, mai poti sa te gandesti doar la placerile tale?
Daca simti ca nu mai esti fericit in familia pe care o ai, nu este mai corect sa incerci sa-i redescoperi valorile?
El chiar nu avea ce sa mai iubeasca? Toti avem rataciri, dar in asemenea momente se vede caracterul omului, se vede demnitatea lui de familist, educatia si valoarea.
Pana una alta, ce diferenta este intre el,om cu carte si multe realizari, care si-a abandonat familia si vecinul meu, om simplu, fara scoala si fara servici, care a facut acelasi lucru cu familia si copii lui?
De cateva zile tot vorbeste la telefon cu copiii. Nu stiu ce, i-am lasat in pace. Dar aseara erau foarte nervosi.Cel mare a rabufnit si mi-a spus ca nu suporta ca tati il minte (de 3 zile le promite ca ii scoate in oras).Pana si copiii au simtit ca din minciuna tatal lor a facut un obicei.Am incercat sa ii calmez, iar lui am incercat sa ii gasesc scuze, ca o fi ocupat, ca o avea sedinta....
Cel mic mi-a spus , tot aseara, ca o sa-i ascunda toata imbracamintea, ca nu il lasa sa plece.
Omul asta nu a fost niciodata constient de dezastrul pe care il lasa in urma.Sau a fost, dar nu i-a pasat?
Sa stii ca esti asa mult iubit de familie si sa nu iti pese?
Nu mai am cuvinte...
anna
Contrapunct spune:
Anna draga,
tot ce spui este perfect fundamentat. Nu cred ca este momentul sa te abati de la drumul tau, cu atat mai mult cu cat sotul nu exprima clar intentia de a te abate de la drumul ales de tine. Cred ca ar trebui sa faca foarte multe lucruri ca sa iti demonstreze ca vrea sa se intoarca,lucruri neechivoce, si sa nu astepte de la tine sa intuiesti ori sa presupui ca asta vrea si sa actionezi in consecinta.
Vezi-ti de drumul tau acum. Daca va sti ce sa faca, nu ma indoiesc ca vei avea puterea sa il ierti. Dar nu acum, nu asa. Acum nu ai de ce sa faci asta.
Tine-te tare.
n/a spune:
eu cred ca el vrea cu tot dinadinsul sa itzi arunce tzie vina in carca, sa te manipuleze, ca socoteala lui de acasa nu s-a brodit cu aia din piatza si nu-i convine.
Este de joasa spetza, te-a dezamagit, daca ii dai ocazia te va dezamagi in continuare. Pur si simplu nu-i da ocazia. Stiu ca doare, dar toata lumea aici itzi spune ca va trece, cu cat tai raul de la radacina si-l idepartezi de tine cu atat o sa itzi revi mai repede. Nu-l lasa sa te mai zapaceasca de cap mai mult de atat. Pur si simplu nu merita.
zepellina spune:
Nu stiu cati ani au copiii, dar la citirea mesajului am simtit iarasi revolta.
Fetita mea era mica, a suferit,a avut probleme si ii facea la fel:promisiuni in vant. De ce? Nu stiu. Asta e caracterul, josnic, pe care nu am avut cum sa il vad pana acum, sau nu am vrut. O iubeste, dar este el mai presus. A suferit mult, m-am revoltat pt suferinta ei, i-am spus ca e fara sens sa promiti aiurea, ranesti....
Abia acum s-a mai linistit, sau cred ca si noi si pur si simplu il amenint:" daca ai spus ca vi, nu ma intereseaza ce se intampla, si mort esti la ora aia aici"...era mirat.
Greseala ta Hope? Ca nu ai pus piciorul in prag, ca ai iubit prea mult..dar asa esti si asta e iubirea.
Miluna spune:
Nu stiu daca am ineteles bine... dar el a spus ca e grav bolnav si nu mai are mult de trait? Ti-a spus ce boala are? Si parca ziceai ca arata rau in ultima vreme.
Si daca e adevarat?
Stau si ma interb eu ce as fii facut daca al meu mi-ar fii spus asta (si ar fi fost adevarat) atunci, inainte de divort. Nu cred ca as mai fii putut sa-i spun sa plece in conditiile astea. In fond il iubeam inca, si nu cred ca m-ar fii lasat constiinta sa-l chinui si mai mult, asa, pe ultima suta de metri.
Serios acuma... daca ai stat 10-15 ani cu un om, ani fericiti, exceptind finalul, cind aflii ca defapt e pe moarte... ce faci? il alungi din casa care a fost si casa lui atitia ani ca sa-si traiasca ultima parte aiurea? Sau il accepti cu bune si rele, pt. cit mai are trait? Cum iesi cu constiinta impacata din asa o situatie?
Acuma desigur, in cazul tau, ar putea si sa minta. Dar daca nu minte? Eu cred ca as avea o discutie serioasa cu el, ma rog, daca vrea si el asta.
mariamunteanu spune:
Aprilie, as avea ceva de spus la mesajul tau: presupunand ca-l iarta, ce te face sa crezi ca el nu va repeta povestea cu aceeasi amanta sau cu altele ? Cu ce te ajuta un sot care umbla cu alte femei si nu se sinchiseste de tine, care e sot doar pe hartie ?
Tu ai aratat partea pozitiva in care cei doi se impaca. Si daca, dupa impacare, suferinta va continua ?
Cunosc femei care au divortat in situatie similara si, desi le-a fost fost foarte greu, au reusit sa-si creasca copiii si sa-si duca viata in liniste.
Dar am o prietena care se chinuie de 5 ani sa mentina o casnicie care scartaie din toate incheieturile, in care copilul a ajuns bulversat de a inceput sa fac pipi noaptea in pat la 7 ani de cand parintii se cearta ingrozitor, un copil bun care tipa noaptea in somn si se refugiaza intr-un colt cand incep certurile. Prietena mea se teme sa divorteze de teama ca nu va face fata singura. Ce parere ai de asta ?
Maria
hoppe spune:
Da, asa este, nu am pus piciorul in prag.Puteam, dar mereu am crezut ca am lamga mine un om deosebit.Am gresit cand am confundat realizarile lui profesionale cu calitatea lui de om.
L-am divinizat si i-am acceptat totul.Munca, realizarile lui le respectam pentru ca asa consideram eu, ca se zbate pentru familie, pentru binele nostru.Si imi aratam recunostinta pentru cele facute prin acceptarea ciudateniilor lui, prin scutirea de la multe treburi casnice.Chiar muncea, zi si noapte.
Dar nu a vazut si nu a apreciat nimic, daca a ajuns sa imi spuns ca doar el a tras, ca eu am fost o leguma si nu am facut nimic.
Pt el probabil am fost un simplu inginer, cu un salariu nesemnificativ, iar tot ceea ce faceam acasa nu conta, nu impunea efort.
Poate acum vede ce faceam, ca probabil isi spala, calca, isi face mancare si curatenie singur.Deocamdata stiu de la copii ca si-a inchiriat un apartament.
Nu inteleg de ce nu s-a mutat la doamna, ca are apartament, o vila gata construita....Nu il mai vrea, pt ca este un barbat cu multe probleme, sau este scoala, pana la divort?
Acum, ma gandesc eu, ce-i trebuie asteia un asemenea barbat?
Pana la varsta asta a trait singura, dupa bunul plac, copilul l-a facut pt ca a vrut (tatal nici nu stie ca are un copil, financiar este f bine.Stie ca baietii mei nu o accepta si mai stie ca pentru copilul ei copii mei sunt un pericol (i-au spus in fata ca daca il vad pe pitic langa tatal lor il bat).Ii trebuie necaz la usa?
Copiii mei sunt maricei, si simt nevoia sa se implice si ei in rezolvarea problemei.Nu am cum sa ii controlez.Ei isi exprima in cel mai simplu mod nemultumirea si dezamagirea, prin mesaje si e-mail-uri.V-am spus ca ne cunosteam de cativa ani.
Am fost de dimineata la scoala, am vorbit cu invatatoarea si diriginta. Copiii incep sa isi revina cu scoala, dar sunt in continuare tristi.
Stiti ce vina ii mai gasesc?
Daca avea ganduri de genul asta, macar nu trebuia sa-i faca pe copii sa-l iubeasca asa de mult.
L-am rugat sa invete sa ne respecte pe mine si copii ca pe o familie oarecare, sa inteleaga ca locul lui este acum in alta parte.Ca o sa ne facem programul dupa bunul nostru plac.El nu mai este buricul pamantului , el trebuie sa-si faca programul in functie de noi.
A fost asa de uimit....cum, sa il uitam?
Da, trebuie sa il uitam intr-o oarecare masura, pentru ca altfel in fiecare seara am astepta sa vina langa noi, pentru ca altfel nu putem sa mergem mai departe.
anna