Metode reale de prevenire a abuzului

MissParker spune:

Simptomatic (consecinta abuzului la TOTI copiii) mi se pare faptul ca in acelasi paragraf tu povestesti cum te caftea mama ta (se vedea pe tine ca provocai???? ) si apoi spui ca nu crezi ca ai fost abuzata... Mai fa sapaturi, cred ca o terapie te-ar ajuta mult. Vei descoperi multe rani care ti-au ramas nepansate...

Saturnine, exista o legatura CLARA intre bataile aplicate tie in copilarie de mama ta si reactiile tale agresive fata de prietenul tau. Agresiunile tale sunt efecte intarziate ale faptului ca ai reprimat ceea ce ti-a facut mama ta, vad ca si acum bagatelizezi (cum fac toti copiii, care isi iubesc parintii in ciuda batailor!!), de aceea e normal ca aceste agresiuni se vor repercuta asupra altora, niciodata asupra celor vinovati (mama ta). Cand vei avea puterea de a pune raspunderea acolo unde trebuie, va inceta si nevoia ta de a mai lovi pe cineva care te "provoaca"...

Felicia - cea mai fericita mama a celui mai iubit dintre Racusori - bebe David (24.06.2008)

Poze cu noi

Povestea nasterii *** www.onetruemedia.com/shared?p=7248d8e682f97e03a2212a&skin_id=1602&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Slide show David

*********************
Cine nu poate vindeca nici cancerul, dar nici macar o simpla raceala, nu ar trebui sa pretinda ca poate preveni cancerul cu vaccinuri! Rusine mafiei farmaceutice din toata lumea!

alexandraaaa spune:

Eu sunt de parere ca tu ai observat reactiile mamei tale la furie si acum pur si simplu le imiti. Poate ca in acelasi timp iti si reversi propria furie pentru acele palme primite.

Si eu am constatat ca am aceeasi tendinta, cateodata cand cineva ma scoate din sarite imi vine sa sar la bataie. Din fericire m-am abtinut intotdeauna, am fost violenta fizic in numai doua situatii in viata mea: o data ca sa ma apar de mama, pe la vreo 20 ani cand a inceput sa dea in mine si mi-am infipt unghiile in mainile ei, si alta data, dupa multe pahare de alcool, la o replica nesimtita am raspuns cu o palma. Violenta nu aduce nimic bun, gandeste-te ca daca vei continua sa dai in el poate intr-o zi, dupa bautura sau cine stie in ce circumstante, se va simti indreptatit sa dea si el. Nu conteaza ca el e zdravan si tu firava, si ca poate el simte palmele tale ca un fulg, cu toate astea gandeste-te ca tu prin ceea ce faci creezi un precedent. In plus, copilul tau ce o sa invete din asta?

Saturnine spune:

Aveti dreptate... asa ma gandeam si eu, vroiam doar sa cer si alte pareri...
Motivul pentru care poate bagatelizez, si nu consider un abuz, desi am citit toate posturile despre ce inseamna abuz, si atunci ar trebui sa accept ca si asupra mea s-a savarsit un abuz, este ca nu am fost lovita des, si nici cu bestialitate, nu am facut vanatai, nu mi-a curs sange si nu m-a durut zona lovita decat scurt timp . Mai mult actul in sine de a fi lovita m-a deranjat decat intensitatea loviturilor, deoarece sunt convinsa ca nu s-a dorit a mi se face rau, si de aceea nu am fost lovitat tare, ci doar mai mult ca exemplu, nu ca regula, ce sa fac, atat puteau ai mei sa inteleaga, aia era limita lor . I-am spus ieri la mama, deoarece in principiu pot sa ii spun aproape orice, mai putin lucruri intime, ce parere am eu, si ca de ce considera ca e gresit sa dau in prietenul meu, dar nu a considerat gresit ca ea sa dea intr-un copil lipsit de aparare si de la care nu te poti astepta la atata ratiune cat te astepti de la un adult, si ca daca eu trebuie sa il inteleg pe prietenul meu si sa il iert cand ma aduce la disperare, de ce ea nu a putut sa faca asa cand eram eu mica? Raspunsul ei a fost de asteptat... ce se raspunde in general ca sa arate ca era indreptatita si ca eu eram un copil care insistam enorm sa testez limitele rabdarii celorlalti . Ce sa mai zic, atunci si acum ar trebui sa fiu batuta in fiecare zi . Inca testez limitele celorlalti . Sau mai bine zis stiu care sunt dar tind sa intrec masura .

Oricum, cu terapia, va trebui sa astepte, nu dispun de fonduri pentru asa ceva, si nu am chef sa risc sa ma duc la un psiholog incapabil sau nepotrivit pentru mine si sa ii dau o carutza de bani pentru nimic. Ma gandeam... nu exista o metoda sa imi rezolv problemele singura ? O cale de a constientiza singura ce si cum simt si ce sa fac pentru a ma insanatosi ? Mai ales ca nu am suferit traume puternice , si cred ca sunt perfect capabila sa accept orice as putea simti in urma sapaturilor . Si mai ales nu mi-e teama de confruntari , daca asta trebuie sa fac intr-un final, cu mine sau cu abuzatorii mei .

Miss Parker, te rog sa imi recomanzi eventual o cale de a face acest proces singura .

Multumesc .

Saturnine spune:

Ma gandeam, daca aceptam ca s-a gresit in ceea ce ne priveste , si ne vedem parintii ca ceea ce sunt de fapt, abuzatori, in cazul in care sunt, deoarece spuneai ca este normal ca un copil care isi iubeste parintii sa bagatelizeze abuzurile lor, ce se intampla apoi ? Ne mai iubim parintii sau nu ? Sau mai putin ? Ii iertam chiar daca ei nu accepta ca au gresit ? Trebuie sa ii convingem ca au gresit? Ne ajuta cu ceva? Sau daca accepta ca au gresit, ne putem considera vindecati ?

Si totusi, nu trebuie sa uitam si de lucrurile frumoase , mai multe sau mai putine pe care le-au facut pentru noi si cu noi ... Nu trebuie sa ne cantonam doar in ce a fost neplacut .

socrate spune:

Saturnine, imi permit o parere, ca sfaturi nu imi place sa dau.
Poti incerca cateva metode sa te controlezi. Important este ca aceste trairi ale tale sa nu se rasfranga asupra copilului. Eu cred ca nici un copil nu face nimic sa provoace o agresiune fizica. Agresiunea fizica este expresia neputintei parintilor de a controla copilul prin alte metode. Setea ta de atentie nu este motiv sa agresezi fizic partenerul, mai ales ca spui ca il iubesti. Oare el nu a avut niciodata nevoie de atentia ta si tu nu puteai sa ii dai acea atentie din motive de oboseala sau orice altceva? Trebuie sa incerci sa intelegi. LEgat de momentele acelea cand vrei sa dai eu iti recomand sa pleci. Du-te in baie, spala-te cu apa rece, respira adanc si incearca sa repeti o fraza invatata. Atunci cand esti linistita scrie pe o hartiuta ceva care sa iti aduca aminte ca tu iubesti partenerul tau si vrei sa ai rabdare cu el. Si cand simti ca se intuneca lumea citeste acea fraza si repet-o. Poate sa te ajute. Totodata poate ca ar trebui sa iti cauti o activitate fizica care sa te ajuta sa iti canalizezi agresivitatea si sa te ajute sa te controlezi. Poate karate. Iar ca sa iti aperi copilul e bine sa il inveti sa se retraga. Mama cand era nervoasa de la servici ca sa nu se descarce nici din greseala pe mine, imi spunea sa ma duc la mine in camera pentru ca ea e nervoasa si nu e vina mea. Asta este o metoda pe care am de gand sa o aplic si eu cu copilul meu. O aplic si cu sotul meu, ii spun ca sunt plina de nervi din cauza problemelor de servici, o sa imi treaca. El stie ca e cazul sa ma lase in pace pana bufnesc trosnesc.
de sprijin.

MissParker spune:

Daca acceptam realitatea abuzului, iesim din negare, scoatem in constient tot ceea ce era reprimat (si deci risca sa se manifeste prin boli, prin agresiuni fata de altii, nevinovati etc.).

Orice copil (abuzat sau nu) isi iubeste parintii. Fara exceptie. De aceea un copil este si atat de usor de abuzat, din pacate, parintele respectiv tot primeste iubire de la copil si deci nu suporta imediat consecintele faptelor lui urate, ceea ce atrage dupa sine noi abuzuri.

Un adult poate alege sa ierte sau sa nu ierte. Procesul de a se distanta de parintii abuzatori si de a nu mai avea nevoie ca ei sa admita ca au gresit este un proces foarte greu si indelungat. Incepem prin a-i implora sa recunoasca si sa regrete abuzul, fiindca in adancul sufletului nostru inca vrem sa credem in iubirea lor, dar candva ajungem la punctul (dureros si salvator in acelasi timp) in care realizam ca iubirea lor nu a existat niciodata (din diverse motive) si ca ii putem intelege si fara a-i ierta. Eu inteleg foarte multe, dar - ca exemplu - nu pot ierta o mama care afirma, la 34 de ani ai mei!!, ca daca veneam sa-i spun in fata ce-i scrisesem in scrisoare, "ma calca in picioare" E chestie de autoprotectie, pana la urma. Daca ierti asemenea parinti, nu te vei ierta pe tine si nu-ti vei ierta copilul (sau partenerul), asupra carora vei transfera toate agresiunile adunate din cauza parintilor.

Mama mea ma batea fiindca si ea fusese batuta de parintii ei si - atentie - fiindca a continuat sa-i venereze si sa refuze sa vada realitatea abuzului. Atunci cineva trebuia sa plateasca pentru toata furia si ura adunate in sufletul ei. Acel cineva am fost eu.

Sigur ca au fost si lucruri frumoase, situatii pozitive, dar ele nu au voie sa ne orbeasca in fata realitatii abuzului. Sa ne curatam mai intai ranile, sa le vindecam, ca lucrurile frumoase nu pleaca nicaieri...

Vezi ca e un subiect cu carti electronice pentru mamici si bebei, e acolo un server cu carti de psihologie, citeste Alice Miller, Scott Peck, articolele lui Thomas Gruner pe care le-am incarcat eu pe server, te vor ajuta pentru inceput.

Intai trebuie sa constientizezi masiv, abia dupa aceea vei putea incepe sa te controlezi mai bine...

socrate, exact asa intentionez sa fac si eu cu David, sa-i descriu starea mea de spirit ('Mami e nervoasa/suparata/agresiva' etc.) si sa-l rog sa se duca in camera lui pana ma calmez. O prietena a mea (si ea abuzata de mama ei) a avut o idee extraordinara (merge la copii mai marisori). I-a explicat fiului ei de 8-9 ani cum e cu problemele adultilor care uneori se descarca pe copii si l-a rugat ca de fiecare data cand se simte agresat sau simte teama fata de ea sau o vede prea furioasa samd, sa-i spuna cuvintele-cod: Alice Miller! Atunci ea realiza imediat ca se lasa purtata de o furie mai veche, care nu avea nici o legatura cu copilul, si se calma. E si asta o metoda.

Saturnine, mult curaj si speranta, nu e nimic pierdut! Daca vrei cu adevarat sa te schimbi, o poti face. Si la 70 de ani inca ne putem schimba.

Felicia - cea mai fericita mama a celui mai iubit dintre Racusori - bebe David (24.06.2008)

Poze cu noi

Povestea nasterii *** www.onetruemedia.com/shared?p=7248d8e682f97e03a2212a&skin_id=1602&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Slide show David

*********************
Cine nu poate vindeca nici cancerul, dar nici macar o simpla raceala, nu ar trebui sa pretinda ca poate preveni cancerul cu vaccinuri! Rusine mafiei farmaceutice din toata lumea!

Saturnine spune:

Tot citind si mergand din link in link pe toate paginile ce le-ai recomandat anterior, am ajuns la decizia finala si irevocabila ca voi face tot ce imi sta in putere nu numai sa nu imi lovesc copilul dar sa nu ilagresez nici verbalsi nici inalt mod, voi continua sa cercetez metode de eductie non agresiva pana voi simti ca stapanesc metoda si nu numai , o voi exersa . Voi face tot posibilul sa aplic aceeasi metoda de comunicare eficienta si corecta cu partenerul si cu parintii mei . Oricum, in viata mea au fost mult mai multe momente frumoase decat neplacute, in viata de familie, asa ca nu imi este usor sa renunt la a avea o reparare a relatiei cu parintii la nivelul la care discutam, visavis de palmutze, etc.. voi insista incetisor si consecvent pana cand voi ajunge la o intelegere din partea lor, deoarece sunt oameni inteligenti si sunt sigura ca pana la urma vor realiza ce si cum, dar avand in vedere ca au o varsta, e normal sa le fie greu sa iasa din mentalitatea lor si sa vada adevarul , de accea voi avea nevoie de rabdare si perseverenta, dar nu vreau sa renunt . Pe cum voi avea timp voi citi si celelalte carti de care ai spus in speranta ca voi ajunge usor, usor la radacina, ca imi voi descoperi mai multe valente ale suferintei si astfel voi reusi sa o elimin cat mai mult din viata mea . si adevarul este ca e super ok, sa constientizezi de unde vine agresiunea, o poti astfel controla mai bine .

Saturnine spune:

Am fost cu mama si cu Thora la doctor pentru mine, la control, si pe drumul spre casa, am abordat din nou subiectul, si i-am explicat de consecintele negative ale lovirii, amenintarii, pedepsei, etc, si ea mi-a dat exemplu mame care au decis sa nu fca asta, dar copii lor au luat-o razna, si i-am explicat ca acele femei, implementeaza non violenta, dar nu se implica in educatie, ci comit gresala inlocuirii disciplinei cu permisivitatea, cand nu aceasta este alternativa, ci trebuie sa te implici activ pentru a obtine rezultate, nu doar sa nu mai pedepsesti , si a inteles ideea .

Mi-a spus cat de tare era pedepsita ea cand era mica, si ca si-a promis ca nu ma va lovi si pedepsi pe mine cum a fost ea pedepsita, si cum bunica mea, mama ei, ii reprosa adesea ca nu ma pedepseste suficient, deoarece eram prea "rea", imi permiteam prea multe, etc . Deci asupra mamei mele se faceau presiuni ... si ea a aplicat pedepse mult mai usoare decat a primit ea, si sa nu uitam ca la vremea aceea, nu se cunosteau efectele negative ale pedepsei corporale sau de alta natura . Pe langa asta, majoritatea pedepselor ramaneau la nivel de formulare , gen " nu mai ai voie la TV" dar nu erau implementate... Mi-a spus ca ea ma pedepsea in forme mai light, si mi-a spus ca de vreo 3 ori l-am scos din sarite pe tata, care el era mult mai tolerant si atunci el m-a batut "bine", a spus ca nu stia cum sa ma scoata din mainile lui . Ei, vezi tu, asta am uitat ... eu ma tot gandeam la bataitzele luate de la mama... si puneam pe seama lor .. cand de fapt, s-ar putea ca marele rau sa fi fost facut cu acele 3 iesiri violente ale tatalui, din care, daca ma gandesc nu mai tin minte decat una , si aia, vag . Ceea de dpdv psihologic trage un semnal, adica cum sa tin minte mici lovituri si sa uit aproape complet bataile luate de tata , care om la 120 kg. se napustea cu furie asupra mea. pentru ca doar cu furie putea, el fiind un om calm, deci daca era sa ma agreseze, nu o facea cu sange rece, din sadism ci doar ca atinsesem eu o limita a suportabilitatii .

I-am spus cum agresivitatea se invata prin exemplu...si am intrebat-o daca recunoaste ca a gresit , si a recunoscut . si a spus ca nu i-a facut niciodata placere . cum se mai vad cazuri din acelea ca unii is bat copii cu bestialitate, si a zis ca stie ca acei oameni au fost abuzati la vremea lor, si i-am spus cum copii invata sa abuzeze de cei slabi, asa cum au fost ei abuzati cand erau slabi, varsandu-si frustrara, in loc sa le-o plateasca celor care merita .

Ce mai vroiam sa ii spun si nu am apucat, am uitat , este ce ineficiente sunt pedepsele, si asta pot spune din proprie experienta, caci imi amnintesc cu claritate, ca atunci cand un copil este pedepsit cu bataie sau altfel, in principiu prin cauzare de neplacere, el nu se gandeste la ce a facut, sau ca a gresit, ci la faptul ca este nedreptatit, este furios, si ca se va razbuna, in momentul acela pe parintele pedepsitor, dar ce nu stie este c nu va apuca sa se razbune pe parinte, ci se va razbuna retroactiv pe proprii copii sau pe cei mai slabi in diferite circumstante, asta daca nu reuseste sa realizeze acest traseu si sa se infraneze .

Amellyn spune:

Vad ca nu ati mai scris de ceva timp la acest subiect. Initial l-am deschis din curiozitate si apoi nu m-am mai putut dezlipi de el si l-am citit pe nerasuflate. Nu am cuvinte sa descriu ce am simtit citind toate aceste pagini, cate am constientizat. Am un baietel dar in ziua de azi nu cred ca e mai ferit de pericol decat fetitele :(
Intreb si eu (desi poate intrebarea nu-si are locul aici): am un baietel de 7 luni care a facut fimoza si pe care tb sa-l decalotez in fiecare seara si sa-i dau cu diverse pt a nu ajunge la cutit. Problema e ca i se ridica penisul iar cand il las fara pampers duce direct mana acolo si se trage singurel. Credeti ca il va afecta cumva chestia asta? Stiu ca poate nu-si va aminti ce facea la 7 luni dar nici nu as vrea sa isi aduca aminte de mamica lui care ii face diverse la cuculet :( Oare cum e mai bine....

ravena spune:

Dupa ce am citit aici cred ca si eu am trait ceva asemanator....Tatal meu era un mentor pentru mine, un idol. Asa ca atunci cand a hotarat sa imi faca o educatie sexuala nu m-a mirat... am discutat mult pe tema, eu eram destul de mare, deja la liceu, deci nu un copil fara aparare... problema a aparut cand s-a oferit sa imi demonstreze pe viu cum vine treaba asta cu sexul... eu am fost foarte jenata, si i-am spus ca nu ma intereseaza chiar asa mult, si ca oricum cand va veni vreamea voi afla... de atunci nu s-a mai intamplat nimic, nu a mai adus niciunul dintre noi subiectul in discutie, eu nu am indraznit sa-i cer parearea mamei, nu vroiam sa-mi dau jos tatal de pe piedestal. Singurul lucru care ma mai nedumerea, era faptul ca diverse casete pornografice erau lasate la indemana mea, cu mesajul clar sa-mi fac instructajul, mai bine acasa in mediul controlat, dact cine stie pe unde...

Drept pentru care, uneori ma gandesc ca poate episodul acela nici nu s-a intamplat, o fi rodul imaginatiei mele, dar stiu ca nu e asa. Acum cand am si eu o varsta si copiii mei, imi dau seama ca tatal nu a fost asa perfect cum il vedeam, pedeapsa corporala era pentru el un mijloc de educatie, dar vad ca este si el schimbat, si nu am indraznit niciodata sa-l intreb de ce a trebuit sa se intample acel episod? Acum am si eu doua fete, si sincer, pe masura ce cresc, am o mare retinere sa le las la bunici, ceva e inca nelamurit in mine, dar parca nici nu vreau sa sap mai mult. Intelege cineva?