Campanie civica - responsabilizare a autoritatilor
Raspunsuri - Pagina 21
ioana_p76 spune:
Fetelor, am compus si eu petitia, am personalizat-o, insa ma gandesc daca e cazul sa o trimit acum sau mai bine o las pana dupa 2 mai, cand va reveni toata lumea la munca.
Am introdus si un alinieat referitor la concediul medical, pentru ca m-am lovit de aceasta problema, si cred ca si voi, nici un doctor neacceptand sa-mi dea medical, abia am obtinut cu chiu cu vai 5 zile pentru o anexita si inca 5 de la medicul de familie, dar toti mi-au spus ca nu exista cod pentru fertilizare in vitro.
Copiez si aici alineatul, sa va dati si voi cu parerea:
In plus, nu exista reglementari nici pentru concediul medical, avand in vedere ca in unele cazuri este necesara chiar o luna de concediu medical, pentru cele doua saptamani de stimulare, (mai ales in cazul in care procedura FIV se face in alt oras decat cel in care isi are domiciliul cuplul ), care pot conduce la diverse reactii, apoi pentru perioada intre punctie si embriotransfer si chiar perioada pana la testul de sarcina, deoarece unii medici recomanda multa odihna si uneori repaus la pat. Fiind o procedura delicata, cu numeroase implicatii pshice, fizice si financiare, se impune pentru fertilizarea in in vitro alocarea unui cod pe lista de afectiuni pentru care este necesar concediul medical.
Pentru ca nu prea am ce pregatiri de Paste sa fac, cadourile de iepuras sunt gata pregatite, oualele gata vopsite, si ne pregatim de vizite, deci nu gatesc, am gasit timp sa compun petitia, dupa draft-ul scris de Luca (apropo, la noul capitol, cred ca ar fi bine sa-l pui pe prima pagina, sa fie usor de gasit). Imi pare rau ca n-am scris-o pana acum, insa oricum si de acum incolo e nevoie sa mai trimitem petitii. O s-o si modific sa o mai trimit si in numele unor prietene.
Va pe toate si va doresc spor la pregatiri si sa aveti un Paste minunat!
PS- Sunt tare curioasa ce raspunsuri ne vor da la petitii, dupa 1 mai ar cam trebui sa soseasca raspunsurile.
Ioana -the new me!
animalutele mele iubite
www.petitiononline.com/legemame/petition.html" target="_blank">SEMNEAZA SI TU petitia pentru legea mamelor!
cristal1995 spune:
Fetelor, ce e linistea asta pe aici?!
Luca: pe unde umbli, iubita? Cum te simti?
Pupici
Aly-"Inca mai sper..."