O problema de dezbatut !
Raspunsuri - Pagina 2
kenya spune:
Da, si eu i-am spus ca n-a putut creste in burtica mea, si ca a crescut in burtica altei femei, exact asa cum am fost sfatuita la momentul rspectiv...Bineinteles cu toate comentariile de rigoare, ca ea este copilul meu chiar daca nu a crescut in mine, ca o iubesc si mi-am dorit-o mereu, ca doamne-doamne a hotarat asa etc.
De cand i-am spus, a avut momente cand netam-nesam mi-a strecurat diverse intrebari,nu toate odata ci cand si cand... cum ar fi : cum arata femeia in burtica careia a crescut, cine a hotarat sa fie data spre adoptie, sa-i povestesc tot ce stiu in legatura cu ea cand am adoptat-o etc.
In general nu-i place sa insist asupra temei adoptiei, totusi m-a intrebat recent (dupa incidentul cu pricina) daca o verisoara de-a ei a fost si ea tot adoptata.De unde am dedus ca simte nevoia sa stie ca nu numai ea este in aceasta situatie, mai exista si alti copii adoptati.
Ba odata mi-a povestit despre o colega de-a ei, care mai are vreo 6 frati, ca si ea a fost adoptata, lucru inventat de ea, dupa cum am aflat acum de la invatatoare.
daphnyie,cred ca ar fi grozav daca ar mai intalni copii in situatia ei, sau mame adoptive ca mine, sa vada ca ea nu este "altfel" ...nu stiu nimic de "Ziua copilului adoptat" m-ar interesa sa particip la o astfel de festivitate cu fetita mea.
Marti este sedinta la scoala cu parintii, ce ziceti? ar fi bine sa discut cu invatatoarea pentru abordarea acestui subiect impreuna cu parintii, poate astfel evitam pe viitor susotelile pe la spate?
ioanaalice spune:
quote:
cum arata femeia in burtica careia a crescut
kenya, la un an si 5 luni cat a avut ea cand ai adoptat-o ea avea, ca toti copiii de varsta ea, o "memorie senzoriala" (in care intra culori, mirosuri, forme vagi, sunete vagi). Este posibil sa-si aduca aminte amanunte despre cea care ii este mama biologica si despre sora ei mai mare. Mihai, puiul meu,care avea aceeasi varsta cand l-am luat, desi e circumspect cu persoanele straine, e foarte prieten cu cele care seamana cu asistenta maternala la care a stat aproape un an.
...iar in ceea ce priveste discutia cu parintii privind adoptia, eu sunt mai rezervata. Dar cred ca tine de propria mea paranoia.
ioana, mama lui Mihai
daphnyie spune:
quote:
Originally posted by kenya
daphnyie,cred ca ar fi grozav daca ar mai intalni copii in situatia ei, sau mame adoptive ca mine, sa vada ca ea nu este "altfel" ...nu stiu nimic de "Ziua copilului adoptat" m-ar interesa sa particip la o astfel de festivitate cu fetita mea.
kenya
Asa cum am spus si mai demult, este o sarbatoare organizata de dpc Brasov in preajma zilei de 1 Iunie (de obicei cu o saptamana inainte sau dupa). Se intra pe baza unei invitatii trimise de dpc tuturor celor din evidenta sa (adoptati sau adoptatori).
Ramane de vazut daca vor sa trimita invitatii si altor familii care nu apartin de ei. Daca ei sunt de acord va trebui sa le comunicam adresele celor interesati.
Insa din ce am vazut eu anul trecut, locatia a fost neincapatoare, cu greu am gasit un loc unde sa stam si noi jos si sa asezam si caruturile (mai eram cu o mamica de aici
). Dar piticii oricum nu vor sta intr-un loc, iar parintii vor gasi un coltisor unde sa stea .
aiuras spune:
Si eu imi pun multe din intrebarile enuntate anterior. Adica antagonismul cum ca este perfect normal sa adopti un copil dar este mai bine sa avem acest lucru ca un mic secret de familie.
Copii nostri sunt mult prea destepti ca sa cumpere asa ceva. Eu am inceput sa dezbat acest subiect cu copilul meu. Adica i-am spus ca in inima mea s-a nascut si ca inima mea este a ei. S-a amuzat pe moment (cum am ajuns eu acolo?) dar a 2 a zi m-a intrebat direct in burta cui a stat ea. Si i-am rostit numele acelei fete. A fost Ok pe moment. Dar acestea sunt discutii de 4 ani. Vreau sa invat sa rostesc eu tot adevarul fara sa am vocea emotionata si privirea incetosata de lacrimi. Vreau sa o fac sa inteleaga diversitatea in toate formele ei.
Kenya, pana la acest moment aceia dintre colegi care erau interesati de subiect au discutat deja cu parintii lor asa ca au primit deja informatia pe care parintii o puteau emite. Redeschiderea discutiei acuza ca micutii lor nu au reactionat OK si poate degenera in reprosuri si enervari inutile. Daca erai divortata ridicai problema in sedinta? Cred ca nu, asa ca nu vad de ce sa faci o furtuna intr-un pahar de apa. Si noi trebuie sa invatam sa ne purtam firesc.
Vreau sa cred ca majoritatea sunt mai ocupati de educatia copilului lor decat de situatia voastra.
Eu cred ca este bine sa vorbesti cu un psiholog daca ai ajuns sa iti pui aceasta intrebare, ar fi mai grav sa regreti inutil peste un timp ca nu ai facut-o. Un profesionos ar sti sa iti dea mai multe parghii si v-ar antrena mai bine pentru situatiile neprevazute.
Succes!
kenya spune:
Ioanaalice, fetita mea din fericire nu-si mai aduce aminte de asistenta maternala la care a stat pana la 1 an si trei luni. A-si aduce aminte de mama si sora, nu se pune problema, stiu din dosar ca are o sora mai mare, dar n-a cunoscut-o intrucat mama a abandonat-o in spital imediat dupa nastere.
N-am putut sa folosesc pana acum, vis-a -vis de acea persoana, numele de mama, cand am pomenit-o, am spus doar ....femeia aceea in burta careia ai crescut.
Deci, cand m-a intrebat cum arata femeia aceea, i-am raspuns ca nu am cunscut-o, si acesta este purul adevar.
Cand m-a intrebat cine a hotarat ca ea sa fie adoptata, i-am raspuns iarasi ca ..."femeia aceea" (asta fiind o fantezie, bineinteles...ce sa-i spun, ca "femeii aceleia" prea putin i-a pasat de ce urma sa se intample cu ea? )I-am spus ca probabil era foarte saraca, si nu isi putea permite sa aiba grija de un copil mic, asa cum am eu de ea. Nu pot sa spun ce o fi fost in sufletul ei, cert este ca mi-a dat sa inteleg ca ea credea ca ceva mult mai grav se petrecuse cu ea, ca fusese aruncata la gunoi sau asa ceva...
De unde asa o idee? Probabil asa cum aud toti copii alaturi de parintii lor la TV, cum zilnic copii nou nascuti sunt aruncati de mame in tomberoane...
Ca la noi la nimenea...
Aiuras, chiar am sa caut un psiholog care sa ma lamureasca cum trebuie rezolvata problema aceasta,este un paradox faptul ca specialistii ne sfatuiesc sa spunem copilului adevarul, dar pe de alta parte cu toatele simtim ca in relatiile cu tertii,e mai bine ca acest lucru sa fie cat mai in secret tinut...spre binele copilului, bineinteles...
anaisanais spune:
Eu i-am citit lui Vlad povestea cu ratusca cea urata si i-am spus ca el este ''ratuscul'' cel frumos si iubit. Este drept ca pana acum Vlad nu ne-a intrebat nimic, are de-abia 3 ani jumatate. Eu ii tot spun ca el a crescut in inima mea si el este foarte fericit de acest fapt. Vecinii stiu ca Vlad este adoptat, toti privesc adoptia lui ca pe un lucru normal si il considera ca fiind genetic al nostru, insa eu nu am spus la gradi ca Bubu este adoptat, nu stiu de ce, am avut o retinere. Cel mai mult acum am de luptat cu sotul meu, care este adeptul ''secretizarii'' adoptiei, in sensul ca el crede este bine sa nu mai folosim cuvantul si derivatele sale in prezenta lui Vlad. Desi acum cateva zile Vlad m-a uimit: mi-a spus ca atunci cand era mic, la el la patut erau mai multi tati, dar tati al lui nu era ( tati al lui este sotul meu!). De mami n-a spus nimic, inca!
Eu cred ca pana la urma noi, parintii de copii care ne cresc in inima, ar trebui sa avem mai multa incredere in ei, in copiii nostri si in puterea lor de intelegere.
Mirga spune:
Fetita mea are 4 ani si e la noi de 10 luni. La 2.5 ani a fost luata de acasa de catre protectia copilului si dusa intr-o casa de copii unde a stat 10 luni.
Din cite imi dau eu seama de familia ei nu prea mai isi aminteste - la inceput vorbea de mama Guli, apoi Guli fara mama, apoi Ghili si in ultimul timp nimic.
Dar de vreo luna de zile iar ne-am intors la inceputuri, era tot timpul speriata ca ma pierde. Am aflat ca motivul e o discutie la gradi despre familie si cum se nasc copii. Aproape in fiecare di ma intreba daca si ea a fost in burta la mine - si cind ii spuneam ca nu se supara. Dupa citeva zile m-a lasat sa continui povestea aparitiei ei pe lumea asat si in familia noastra. Acum sper sa fi revenit la normal.
dar vreau sa av spun ca totusi stie ca nu a fost de la inceput cu noi. Intr-o zi m-a intrebat ca de ce nu i-am dat noi biberonul cind a fost bebelus, de ce nu i-am schimbat noi scutecele, etc. Deci stie ca altcineva a facut toate astea si nu noi.
Cit priveste timpul cind copilul e bine sa afle ca e infiat, eu zic ca trebuie sa fie cit mai devreme ca sa aibe timp sa se obisnuiasca cu ideea si cu cuvintele. si asa ne-au spus si noua cei in materie, adica psihologii si asistentele sociale.
Pupici si multa bafta.
Mirga
aiuras spune:
Va pup dragelor,!
Toate avem mica noastra poveste si trebuie sa ne luptam cu spaimele si indoielile.
Sa ne spuneti si noua ce mai aflati si ce idei mai aveti, poate mai ne inspiram, poate mai invatam. Important este sa reusim si sa facem cat mai putin dureros adevarul pentru puiutii nostri, acum cat sunt cruzi.
kenya spune:
Odata lamurite lucrurile de catre invatatoare, se pare ca apele tulburi din sufletelul fetitei mele s-au linistit. Colegii ei se comporta normal, de altfel la varsta lor ei se cearta si se impaca tot atat de repede.
Ieri am vorbit cu mamaica unui baietel, coleg de clasa si bun prieten al fetitei mele. Mi-a spus ca baietelul nu le-a pomenit absolut nimic acasa despre "incident" , de unde trag concluzia ca noi parintii ne facem mai multe griji decat trebuie.
Important in aceasta poveste este ca fetita mea a fost "pregatita", stia ca este un copil adoptat, iar rolul meu de acum inainte este sa-i nutresc continuu convingerea ca ea este un copil iubit, dorit, si nu un copil abandonat.
Anaisanais, in legatura cu decizia sotului de a nu mai folosi cuvantul adoptie si derivatele lui in prezenta copilului, ,da, ma gandesc ca nu trebuie facut caz prea mare de fata cu el de faptul ca este adoptat, totusi daca apare o ocazie cuvantul "adoptat" trebuie folosit cu dezinvoltura si cu toata dragostea, pentru a intelege ca acesta are un sens pozitiv.
Eu de exemplu, cand am gasit in scara blocului candva o pisicuta, i-am spus fetitei mele:" N-ar fi grozav daca noi am adopta aceasta pisicuta, daca am lua-o la noi acasa si am iubi-o?" Si am profitat de ocazie pentru a-i reaminti..."stii ce inseamna adoptie, nu? si iarasi i-am reamintit cata iubire ascunde acest cuvnat.
In alte situatii, de ex cand i-am citit povesti tematice (ex. degetica) nu am ezitat sa-i punctez ca Degetica a fost "adoptata" pentru ca parintii ei isi doreau enorm un copil,asa cum si eu am adoptat-o pe ea, pentru ca am dorit-o foarte foarte mult.
Elise spune:
eu m-as feri de paralela asta cu pisicutele si catelusii. Nu cred ca vreau sa-i inoculez ideea ca adoptie inseamna sa iei de pe strada un animalut dragut.
Elise & BBLisa