O problema de dezbatut !

O problema de dezbatut

Fetita mea are acum 8 ani, este in clasa a doua, si a fost adoptata de la varsta de 1 an si 3 luni.
I-am povestit ca este adoptata la varsta de 5 ani, cu mare greutate si atunci ,fortata fiind de niste imprejurari (o prietena de joaca i-a spus ca a fost “cumparata”).
Cand a inceput scoala, am realizat ca era o situatie hilara, ea stia ca este adoptata, totusi restul lumii (invatatoarea, colegii) nu stiau acest lucru . Am vrut odata sa deschid un subiect pe aceasta tema, pentru un sfat asupra modului de abordare a situatiei si imi pare rau ca am tot amanat… Pentru ca acum cateva zile, dupa un an si jumatate de scoala,
fetita mea iese de la ore plangand, si-mi povesteste cum colegul ei de banca (caruia probabil chiar ea i-a spus ca este adoptata) a facut publica aceasta stire cu mare tam-tam,iar toti colegii ei au inceput sa rada de ea.
Nici acum nu sunt sigura daca fetita a povestit ca este adoptata ( eu nu am indemnat-o sa spuna dar nici un i-am interzis sa o faca, pentru a nu o face sa perceapa adoptia ca un fapt negativ).Iar invatatoarea sau ceilalti copii nu aveau cum sa stie, pentru ca noi suntem proaspat mutate in cartier. Doar poate din certificatul de nastere pe care l-am prezentat candva la scoala sa se fi dedus ca este adoptata? (data nasterii necoincizand cu data eliberarii certificatului)
Mi-am pus o mie si una de intrebari, si bineinteles ca deindata am sunat-o pe invatatoare, care sustine ca ea personal nu stia nimic. A promis ca ma ajuta sa rezolv situatia, totusi ea sustine ca probabil nu trebuia sa-i spun atat de timpuriu fetitei ca este adoptata, sau ca trebuia sa o indemn sa pastreze secret acest lucru (ca un secret de familia cica)
A doua zi invatatoarea (pentru care eu am o mare admiratie, are multa experienta cu copiii) a “rezolvat” problema in modul urmator:a scos-o pe fetita mea in fata clasei si a intrebat-o ce s-a intamplat cu o zi in urma ( ma doare stomacul cand ma gandesc cat de stanjenita trebuie sa fi fost micuta, totusi eu o pregatisem de acasa, i-am spus ca am vorbit cu invatatoarea si aceasta va lamuri problema!).Fetita a povestit ca este adoptata, iar doamna le-a povestit cu aceasta ocazie copiilor ce inseamna adoptia unui copil, pentru ca ei probabil nici un stiau ce inseamna acest lucru. Ma gandesc ca susotelile parintilor lor (stii ca ala este adoptat?) ii fac sa perceapa adoptia in mod negativ.
Le-a povestit ca exista familii care din saracie probabil nu isi pot permite sa creasca un copil si atunci il incredinteaza spre adoptie. Si ca exista mamici (eu sunt o mamica singura) care din diverse motive nu au putut naste un copil, si atunci pot adopta un copil.
Ca fetita mea se poate considera un copil fericit ca are o mama care o iubeste foarte mult si ii ofera tot ceea ce ii trebuie etc etc.
Micuta nu mi-a comentat nimic in legatura cu aceasta discutie, numai ca se pare ca s-a linsitit.Ma intreba si inainte dar parca acum cu si mai mare insistente, cat de mult o iubesc, pe cine iubesc eu cel mai mult pe lumea asta si alte intrebari de genul asta ticluite in fel si chip…
Un incetez sa ma intreb insa:
-puteam sa evit aceasta situatie neplacuta? Trebuia intr-adevar sa tinem” secretul de familia”?
-a procedat invatatoarea in modul cel mai bun cu putinta?
-se vor mai repeta situatii de acest gen?
-cum sa o invat sa se comporte in situatia in care vreun copil va mai incerca sa “rada de ea”?
-sa consult un psiholog?
Va rooog, m-ar ajuta mult sa dezbatem impreuna aceasta problema, cu care cu siguranta s-ar putea confrunta odata si odata oricare din copii adoptati.

marius spune:

Ceea ce am sa scriu va fi strict din punctul meu de vedere.
Probabil eu as fi amanat un pic ideea de comunicare a adoptiei, varsta fiind mult prea frageda pentru a intelege macar ideea de adoptie. Sunt convins ca nici copilul tau nici colegii sau colegele ei de clasa habar nu au ce este aceea o adoptie. Aud un cuvant si daca reusesc sa tina minte mai mult de 1 ora e deja mult daramite sa priceapa ce si cum vine cu adoptia.
Acum nu conteaza.
Ceea ce a facut invatatoarea este chiar bine dupa mine pentru ca a transat problema direct. Asa sunt eliminate confuziile. Insa eu nu m-as opri aici in locul ei. Adoptia trebuie construita mai departe ca si imagine nu cu ajutorul cuvintelor. Cuvintele sunt grele pentru gama lor de varsta. Eu de exemplu as aduce un animal mic un pui de pisica, un pui de catel, un boboc de rata sau de pui deci un animal tanar. Si intr-o zi as propune sa se aleaga o grupa de 5-7 copii care sa aiba grija de el in acea zi. As preciza foarte clar ca acest boboc, pui va fi ADOPTAT pentru 1 singura zi de acel grup. Sunt ferm convins ca ar avea un impact major. Pe tabla as scrie mare de tot cuvantul ADOPTAT. As repeta experimentul si dupa ce toti sub forma a doua - trei grupe ar fi trecut prin procesul de adoptatori as da o tema de clasa sau de casa libera. Fiecare dintre ei sa isi aleaga un mod de exprimare a experientei de adoptator. Modul poate fi orice, un desen, un text povestit, orice. Toate lucrarile le-as expune sau citi dupa caz intr-o ora astfel incat toti sa se auda si sa se vada intre ei pe aceasta tema. In mod sigur as propulsa-o pe fiica ta de exemplu ca fiind unul dintre bobocii, sau puii care sunt asemeni celor aflati in zilele declarate ale adoptiei.
Copiii nu sunt rai ci nestiutori si de aceea este extrem de importanta modelarea corecta.
Cat despre tine si copilul vostru raspunsul este extrem de simplu si se numeste :
IUBIRE NECONDITIONATA!

Marius Pernes
www.marius.rdsor.ro / Mai multe...
Pagina legislativa

Elise spune:

Eu m-as fi dus cu copilul meu in fata clasei si as fi lamurit problema a doua zi, cu ea de manutza, alaturi de invatatoare.
Nu stiu, probabil as fi simtit nevoia sa nu o las singura.

Si sa le spun ca da, poftim , eu sint mama ei, in carne si oase, si e copilul meu, si o iubesc foarte mult: asta inseamna adoptie. Live. Si unplugged.

Elise & BBLisa

marius spune:

Elise probabil ar fi fost timorati. Acestea nu sunt chestiuni "de forta" de demonstratie. "Eu sunt ma vedeti!?" Copiii in general sunt ca si niste bureti. Uneori conteaza impunerea dar nu pe chestiuni ce tin de sensibilitate. Ori adoptia este o problema 200% de sensibilitate, de dragoste, de atasament, uneori de compasiune, de sprijin si protectie. De aceea am spus ca este importanta linia. CUM anume modelezi? Care este tinta mea? Ce anume trebuie sa trezesc in sufletul acelui copil? Cum as dori sa perceapa notiunea de adoptie? Cum ar trebuie sa devina un gest reflex in cazurile in care altadata s-ar intalni cu un caz similar? Cum anume ar ajunge el sau ea peste timp sa modeleze alti copii mici? Iubirea nu se explica in cuvinte adica parerea mea este ca e dificil. Dar la varsta lor poate imbraca multe modele practice cu acelasi efect. Si la urma urmei atat de simple.

Marius Pernes
www.marius.rdsor.ro / Mai multe...
Pagina legislativa

sabineta spune:

Foarte folositor subiectul deschis de Kenya.
Si eu ma gandsc de pe acum cum as putea face astfel incat copilul meu sa nu sufere mai tarziu. Am decis ca lui ii vom spune incepand de pe la 2 ani. Dar celorlalti?
Acum vreo 2 saptamani m-au luat niste mamici la "interogatoriu" in parc, desi eu sunt cam sociofoba :). Cum am nascut? Daca l-am alaptat? Cand i-a cazut buricul? Le-am spus ca am nascut normal, ca nu l-am alaptat si ca nu mai tin minte cand i-a cazut buricul. De ce?
Intrebarile lor m-au luat pe nepregatite si, mai presus de ratiune, a functionat instinctul de aparare. Nu m-am gandit decat ca trebuie sa-mi apar copilul.
Nu vreau ca peste 3-4 ani, copiii lor sa-i strige lui Rares, la groapa de nisip, ca este adoptat si sa rada de el. Si nu pentru ca ar vrea sa-l raneasca, ci doar pentru ca le-au auzit pe mamicile lor vorbind despre el in cine stie ce termeni.
Seara i-am povestit sotului meu si impreuna am incercat sa ne dam seama cum ar fi mai bine sa procedam.
Sa spunem tuturor? Daca il vor face pe Rares sa sufere mai tarziu cu vorbele lor aruncate fara sa gandeasca...
Sa spunem doar celor apropiati? Cum ii vom explica lui Rares ca unii oameni trebuie sa stie si altii nu? Ca doar nu e nimic de rau, nu?
Inca nu ne-am decis cum ar trebui sa facem ca sa-i fie LUI bine...


mami lui rares
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=48ec1d800ffab157e435eb&skin_id=601&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Rares

ioanaalice spune:

Subiectul "cand ii comunicam copilului ca este adoptat" si subiectul "cine mai trebuie stie despre asta" s-au mai dezbatut pe forum. Prin urmare, imi reiau si eu pdvd de atunci:
1. copilului trebuie sa i se comunice cat mai repede. Ca sa preia ideea fara interpretari, care apar odata cu inaintarea in varsta. Asta spun eu ca mama adoptiva si ma alatur specialistilor care spun si ei asta.
2. Cred ca persoanele importante pentru copil trebuie sa-i stie situatia, iar aici includ (in afara familiei extinse) educatoarea de la gradinita si invatatoarea, pentru ca sunt doua persoane in care copilul are incredere si la care se raporteaza. Daca invatatoarea ar fi stiut din prima zi despre situatia fetitei tale, impreuna cu ea, ati fi putut gestiona problema, de la inceput.
3. NU cred ca persoanele intamplatoare, din parc, vecinii de la bloc, ar trebui informati in mod special. La mine in bloc (cu 10 etaje si 40 de familii), unii stiu ca Mihai e adoptat, altii nu. Poate ca s-au informat reciproc sau nu. LA mine nu au ajuns nici un fel de "judecati de valoare". In schimb, dupa ce l-am adoptat pe Mihai, spunandu-i unei vecine cu care ma inteleg bine, imi da si ea o informatie: vecina X are si ea copilul adoptat. Nu stiam asta, asa ca am tras concluzia ca oamenii de la mine din bloc, fie sunt discreti, fie au problemele lor, mai importante ca ale mele.
4. Ca si Elise, in situatia data, m-as fi dus la scoala si m-as fi aratat cu degetul: "eu sunt mama". Nu cred ca e o pozitie de forta. Si chiar daca ar fi interpretata asa, e o pozitie din care copii din clasa (care cred ca sunt vreo 25, cel putin) invata ca un copil adoptat nu e al nimanui, are si el o mama, un adult care sa-l apere daca este agresat. In situatia ta, kenya, in momentul asta, cred ca m-as face mai 'vizibila' la scoala. Nu cred ca o singura discutie de grup rezolva definitiv problema.
5. Si mai cred, ca la 8 ani, fetita ta ar trebui sa invete ca oamenii nu sunt buni si binevoitori tot timpul , ca pot fi si rautaciosi din cand in cand. Peste 3 ani, s-ar putea repeta povestea si ar trebui sa fie pregatita.

ioana, mama lui Mihai

kenya spune:

Marius, cand i-am spus ca este adoptata, avea 5 ani, dar expertii pe care i-am consultat la momentul respectiv mi-au spus ca am gresit ca nu i-am spus inca mult mai devreme. Se pare ca specialistii au ajuns la concluzia ca este bine sa le spui cat de mici, iar acum inteleg ca viitoarele mamici adoptive sunt instructate corespunzator la cursurile pe care le urmeaza, asa e sau nu? (aici rog sa raspunda cele care au adoptat recent copil)
De adus animale la scoala spre a fi adoptate de copii nu cred ca ar fi o idee agreata nici de invatatoare nici de parintii copiilor, si apoi ideea n-ar prinde nici la micuta mea, care este foarte isteata si ar putea riposta ca ea nu este un animal...
Dar fara sa ma consulte, vad ca invatatoarea le-a dat sa citeasca dintr-o carte noua, exact ultima lectura, care ....cum credeti ca se numeste? "Ratusca cea urata". Este o tema pe care mi-au dat-o acum niste ani de zile si specialistii pe care i-am consultat la data respectiva.
Elise, ai perfecta dreptate, poate ca ar fi trebuit sa ma duc a doua zi cu fetita la scoala... Invatatoarea insa imi sugerase ca va discuta intre patru ochi cu baietelul respectiv, pentru a nu da amploare evenimentului, si pentru a afla de la el de unde stie etc.
Pana la urma ea s-a orientat pe loc, constatand ca deja toata clasa stia evenimentul.
Sabineta, si eu ma simt stinghera in discutiile cu parintii altor copii. Dar acum ca s-a spart buba, cred ca am sa abordez altfel problema. Poate ca ar trebuie sa intervin spre a-i face pe copiii lor sa inteleaga partea frumoasa a adoptiei?

kenya spune:

Ioanaalice, cred ca ne-am intersectat la scris.
Ai perfecta dreptate, trebuia sa discut aceasta problema de la inceput cu invatatoarea, regret ca nu am facut-o, macar alte mamici sa aiba de invatat din experienta mea.
In ceea ce priveste faptul ca micutii nu stiu ca fetita mea are o mama, nu se pune problema, este deja un an si jumatate de cand suntem impreuna, ii cunosc pe toti si doar eu o astept de la ore.Eu cred ca pur si simplu colegii ei nici macar nu stiau ce este un copil adoptat,dar nici un moment nu au pus la indoiala faptul ca are o mama.
Dar imi insusesc critica, voi fi inca si mai prezenta si mai vigilenta de acum inainte.

cons spune:

Intr-un timp mai apropiat sau mai indepartat copilul va afla ca este infiat. Problema este cum va afla si cum va reactiona.
Cred ca este mai bine sa-i spunem copilului adevarul inca din pruncie . Dar modul cum vor reactiona celelale persoane din jurul nostru nu il vom sti niciodata. Acele glume proaste pe care le fac copii la scoala sau in fata blocului nu vor disparea niciodata. Trebuie insa sa observam aceste stari prin care va trece copii si noi parintii sa le fim aproape. Am vazut destul de multe persoane care te felicita in fata pentru ca ai un copil, iar daca pleci de langa ele si intorci putin capul ii vezi cum se stramba. Eu una sunt nepasatoare la ceea ce gandesc ei, problema este ca nu stiu cat de nepasator va fi copilul meu cu ceea ce vor gandi colegi de scoala despre el, ceea ce gandesc prietenii de joaca despre el. Si mai cred ca nici un copil nu-i va fi indiferent ceea ce vor spune prieteni despre el.
Ma gandesc cu groaza la aceste lucruri pentru ca sunt constienta ca voi trece si eu prin ele, sau mai bine zis copilul meu.

Kenya, cred ca aceste clipe sunt dificile dar cu multa intelepciune, rabdare si iubire veti trece peste ele tu si fetita ta.
Oricum eu sunt curioasa ce se va mai intampla la scoala cu fetita ta.

Marius, ai niste idei geniale si tare as vrea sa fie puse in practica.

Elise spune:

Marius,
pai departe de mine ideea de "forta".
M-as duce, probabil, doar ca sa ma "vizualizeze" cind se gindesc ca e adoptata: sa vada ca are mama, ca mamica ei o iubeste, etc.
Sa nu faca legatura "a, e adoptata deci n-are parinti."
Suna crud, da'ar putea face si legatura asta.

Iar eu cu fie-mea am de gind sa folosesc expresia "s-a nascut din alta burtica." Atit. Mi se pare suficienta. Nu ma incurc cu si eu sint mama, si ea e mama, deci tu ai doua mame, una mai mama ca alta mama, ca zapacesc copilul. O sa ii spun repede, si o sa ii spun clar, ca pe ea ne-a trimis-o Doamne Doamne pentru ca ne-am dorit foarte mult un bebitz, dar burtica lui mami era bolnavoiara (si o sa ii arat semnele de le operatie) asa ca a crescut in alta burtica. Dar e copilul meu ca oricare alt copil al mamei lui.
Si o sa ii spun si in ce burtica, daca o sa o conving pe naturala sa accepte, ca nu prea vrea.

So, buna, rea, asta e versiunea pe care am eu de gind sa i-o spun, cel putin cit e mica. Pentru ca notiunea de "mama" are niste semnificatii foarte importante pentru un copil mic. Faptul ca "mama e mama"si "tata e tata" constituie un punct de sprijin in echilibrul ei pe care nu vreau sa-l zdruncin. Deloc. Si nici sa o mint nu vreau.



Elise & BBLisa

daphnyie spune:

Exact varianta pe care a spus-o Elise mi se pare si mie cea mai potrivita pt. a-i explica copilului mic ce inseamna adoptia. Cu exceptia(deocamdata) a detaliilor despre cea in a carui burtica a crescut, si eu ii voi spune aceeasi poveste.
Voi avea ocazia sa rostesc cuvantul "adoptat" atunci cand vom merge la Ziua copilului adoptat, pe care dpc-ul nostru o organizeaza in fiecare an. (inca nu stiu data exacta dar daca sunteti interesate o sa va spun)