Nastere la Spitalul judetean Satu Mare

Nastere la Spitalul Judetean Satu Mare

Vreau sa va spun povestea nasterii mele, ca toata lumea sa invete din ea.
Dupa o scurta convietuire am hotarat impreuna cu sotul meu sa concepem un bebe. Au trecut mai multe luni, pline de sperante si asteptare, si eu dintr-odata am simtit ca se intampla ceva minunat cu mine, in mine. Nu radeti de mine, crede-ti-ma ca eu am stiut aproape imediat, ca am ramas gravida.
Doua saptamani mai tarziu am fost violata. Nu ma intrebati cum, totul s-a petrecut atat de repede ca nici n-am avut timp sa ma impotrivesc. Nu am depus plangere la politie, nu i-am zis nimanui, nici sotului meu. Nu ma intrebati, de ce. Cred ca am protejat în mod inconstient noua viata care a inceput deja sa se formeze celula cu celula in pantecul meu. Toata lumea (sotul, parintii mei, prietenii, medicii) mi-ar fi dat aceeasi sfat, adica sa fac avort. Mai mult, ar fi insistat: e prea riscant, va fi mai bine asa, mai pot avea copii etc. Eu insa cred ca omul e om din momentul conceptiei si din filmul Strigatul mut stiam exact cum se face avortul, cum se comporta fatul inainte sa fie sfasiat si scos din uter bucata cu bucata. Am tacut.
Am gasit un ginecolog foarte bun si toate ecografiile pareau sa dovedeasca ca nu in urma violului am ramas insarcinata, ci mai inainte. Asta nu inseamna ca am uitat de viol, am retrait acele clipe umilitoare de mai multe ori in fiecare zi, de parca as fi uitat la un film vazut de o mie de ori. Am incercat insa sa ma concentrez pe viitor si viitorul era copilul meu atat de mult asteptat.
Cu o luna inainte de nastere a trebuit sa-mi schimb medicul, ceea ce m-a afectat destul de mult. M-am dus la ginecologul recomandat cu inima grea, pentru ca nici unei femei nu i-ar placea sa alearga la altcineva atat de aproape de termen. Nici la prima vizita nu mi s-a parut prea simpatic acel om, dar nu am cautat altcineva, n-am avut timp sa fac asta.
Dupa ce am depasit cu 10 zile data probabila a nasterii, m-a internat la spital. Acolo nu prea s-a ocupat de mine, mi-a facut un examen, am primit o injectie si m-a lasat singura. In ziua urmatoare m-a chemat la ecografie (s-a consultat cu alti doi medici, care l-au sfatuit sa-mi provoace nasterea), dupa care mi-a facut amnioscopie. Nu trebuie sa nasc inca – a declarat el. Mi-a zis asta atat de sigur de sine ca nu puteam gandi la altceva, decat la faptul ca am ramas gravida in urma violului, ceea ce m-a speriat teribil. A observat cat de intunecata sunt la fata si a trebuit sa-i spun ce s-a intamplat cu mine. Astfel a inteles, macar in ceasul al 13-lea, de ce am intrat in panica cu ocazia fiecarei examinari ginecologice. Nu l-a impresionat deloc tragedia mea (poate ca nici nu m-a crezut), asa ca am fost externata de la spital, cu recomandarea sa ma intorc atunci cand voi avea dureri.
Va puteti inchipui la ce stare sufleteasca am ajuns pana in ziua in care in sfarsit s-a declansat travaliul. Situatia mea a fost ingreunata de o serie de probleme familiare. Am avut ganduri de sinucidere.
Primele contractii neregulate au aparut dupa ora 16. In jur de 23 seara durerile s-au succedat la 7-8 minute, dar au fost destul de slabe, de aceea am asteptat dimineata si m-am dus la spital cu dureri la fiecare 5 minute. Doctorul m-a examinat si mi-a zis ca o sa nasc. Pana in jur de 11.30 nu s-a intamplat nimic, contractiile nu s-au intensificat, nici moasa nu prea s-a uitat la mine. Pe tot parcursul travaliului m-a privit de parca ar fi fost suparata pentru ceva, din pacate am realizat prea tarziu ce avea cu mine. Voi reveni mai jos asupra acestui aspect. Aveam 4 cm de dilatatie, cand la indicatia doctorului mi-a pus perfuzie de oxitocina. Dupa aceasta medicul m-a lasat singura.
Moasa, dupa ce doctorul a disparut, nici atat nu s-a ocupat de mine, ca pana atunci. Cand imi era sete am fost nevoita sa cer apa de la mamica care zacea in patul de langa mine, deoarece cu perfuzia in mana dreapta nu am putut sa-mi desfac singura capacul flaconului de apa minerala. Neajutata de nimeni, si la toaleta a trebuit sa ies tarand dupa mine suportul de perfuzie. Cine stie cat de stramt e locul acolo, poate sa-si inchipuiasca, cat de usor m-am descurcat cu dureri tot mai intense la fiecare un minut si jumatate. Nu trebuie sa va explic cat de cumplit m-am simtit tot timpul, dar stiam ca n-am ce sa fac, trebuie sa nasc acest copil, si vom vedea...
Medicul s-a intors dupa ora 14 si a precizat ca sunt complet dilatata. In urmatoarea jumatate de ora a trebuit sa ma plimb, iar moasa care intre timp a aparut din nou, m-a asezat pe o galeata rosie de plastic si m-a indemnat sa fac caca (ca sa apare contractiile de expulzie). Cand m-am incovoiat de durere si am incercat sa ma prind cu mana stanga de marginea patului, s-a rastit la mine sa nu ma comport ca o tiganca.
Doctorul s-a saturat sa mai astepte si i-a zis moasei sa fiu pusa pe masa de nastere. In momentul in care m-am urcat m-au coplesit niste dureri mult mai puternice decat pana atunci, am simtit nevoia ca trebuie sa ma misc, l-am rugat pe moasa sa ma prinda bine daca vor sa ma examineze. Nu au facut. Nu-mi aduc aminte, cat timp m-am chinuit acolo cu picioarele desfacute (cam 20 de minute), stiu insa ca au stat inaintea mea si s-au uitat la mine ca la un animal nesupus. Nimeni nu a scos o vorba, nu inteleg nici acum de ce nu mi-au spus ce se asteapta de la mine, as fi facut ceea ce mi-a stat in putinta. Medicul a mentionat ca in loc de asta ar fi vrut sa bea o bere in umbra, apoi mi-a dat o palma. Poate ca ar trebui sa schimb ordinea, si am fost palmuita inainte sa fi gandit el la berea respectiva, n-are importanta. I-am zis medicului ca nu pot sa nasc acest copil si l-am rugat sa-mi faca cezariana. Mi-a raspuns destul de enervat ca sunt dilatata la maxim, totusi a pus in fata mea o hartie, prin semnarea careia mi-am dat consimtamantul la operatie. In situatia aceea as fi facut orice sa pun capat sirului lung de umilinte. Desi m-a considerat inconstienta, mi-a atras atentia asupra faptului sa nu semnez cu mana stanga. A aparut anestezista, neonatoloaga si inca cateva doamne în halat alb, probabil asistente. In loc de oxitocina au inceput sa-mi administreze in perfuzie altceva, nu stiu ce. Anestezista mi-a pus cateva intrebari, a avut o voce blanda, imi aduc aminte cat de mult mi-a placut ca in sfarsit cineva se comporta frumos cu mine, desi durerile nu numai ca n-au incetat, dimpotriva s-au intensificat. Cineva mi-a spus ca trebuie sa-i dau 100 lei, ceea ce a si scos din geanta mea si mi-a dat in mana. M-am gandit la faptul ca totusi valorez ceva, desi nu prea mult, numai un milion de lei vechi. Crede-ti-ma, nu ulterior am adaugat ironia, in acea situatie m-am vazut din ce in ce mai mult prin ochii altora, abia asa am putut sa suport ceea ce nu se poate suporta. Capul copilului e jos – i-a zis cineva medicului. El a aruncat o privire asupra mea si a constatat ca nu va fi cezariana, a ordonat sa mi se dea oxitocina din nou. Nu-mi pot reaminti, cum au scos copilul din mine. Cred ca m-au apasat pe burta pana ce a iesit. Pentru mine a fost o durere groaznica, nu voi uita niciodata. Urmatoarea mea amintire e ca moasa a strigat la mine, sa nu ma mai misc, pentru ca imi strivesc copilul. Asa am aflat ca in sfarsit s-a nascut copilul meu. Doctorul a tras afara placenta de cordonul ombilical, au inregistrat datele nou-nascutului si ale mele, au inceput sa ma coase (in sfarsit ceva, ce au facut cu anestezie). Moasa m-a indemnat sa ma uit la copil. N-am avut chef sa fac asta, totusi mi-am intors capul spre acesta. Si atunci am vazut bebelusul meu minunat de frumos, o miniatura de 4 kg a sotului meu. M-ati inteles bine, in clipa aceea cand mi-au aratat, mi-am dat seama ca numai barbatul meu poate fi tatal acestui bebe admirabil si m-a cuprins... goliciunea. N-am simtit altceva atunci, decat goliciune, si asta nu s-a schimbat nici dupa o zi, nici dupa o saptamana, nici dupa o luna. Sunt goala, lipseste ceva din mine, poate ca va lipsi mereu.
Aceasta poveste nu are Happy End, dar ar fi putut sa fie si mai rau. Cu timpul o sa ma refac si eu. Va veni o zi în care nu ma voi trezi si adormi gandindu-ma la faptul ca e dezgustator si umilitor sa fiu femeie si sa dau viata unui copil. Va veni ziua in care o sa-mi iubesc copilul atat de mult cat ar merita.
Cred ca v-ati pus intrebarea deja, am uitat oare sa dau spaga si de aia am fost tratata atat de nedemn? N-am uitat, am crezut doar ca trebuie sa fiu recunoscatoare dupa ce am nascut, nu anticipat. Moasa a primit de la mine 100 lei, iar doctorul 600 lei, salariul meu pe o luna intreaga. Nu-mi place sa fiu datoare nimanui, nici oamenilor ticalosi. Amandoi au acceptat acesti bani fara a clipi din ochi, deoarece au muncit pentru suma respectiva, nu?
E adevarat ca dupa nastere amandoi mi-au cerut iertare, ceea ce au facut la fel de indiferent cum m-au tratat in timpul travaliului. Sunt convinsa asupra faptului ca nu au regretat nimic, au vrut doar sa-si impace constiinta lor.
In ziua urmatoare medicul a intrat la mine in sala, spunandu-mi ca foarte bine am facut ceea ce am facut. Copilul e al meu si eu o sa-i fac educatia. Noroc ca mai exista optimism in lumea asta. Potrivit domnului doctor o femeie ajunsa intr-o asemenea situatie trebuie sa faca urmatoarele: sa taca din gura, sa nasca copilul conceput in urma violului, sa joace teatru, sa-si minta sotul, familia, copilul, sie insasi de-a lungul intregii vieti. Poate ca nu asta a vrut sa-mi spuna, pur si simplu a vorbit aiurea.
Sper ca ceea ce am patit eu e un caz unic, ca la sectie mai lucreaza oameni constiinciosi care au grija de gravidele cu probleme. Eu nu pot sa-mi dau numele si crede-ti-ma ca nici nu este important, cui i s-a intamplat aceasta grozavie, doar ca a putut sa se intample, dar nu mai pot sa tac, pentru ca toate femeile insarcinate au dreptul sa stie ce le asteapta daca vor sa nasca la Satu Mare si ajung pe mainile unor oameni fara suflet, fara bun simt si fara scrupule. Rog viitoarele mamici sa-si aleaga bine medicul si moasa, nasterea lor le poate afecta toata viaaa, relatia cu copilul lor. Eu sufar acum de depresie postnatala, am perioade mai bune (intr-una dintre ele am notat povestea mea) si perioade mai grele (ceea ce nu doresc nimanui sa afle cum este).
Am incercat sa fiu foarte obiectiva, sa nu exagerez nimic, chiar daca mi-a fost destul de greu si anumite parti sunt pline de tristete si de autoironie. Rog toata lumea, chiar daca m-ar recunoaste cineva, sa-mi respecte dreptul la anonimitate, pentru ca mie doar atat mi-a mai ramas dupa o astfel de umilinta.
Aceste randuri au fost scrise de catre o femeie care a avut nevoie de ajutor si de o atitudine umana intr-o situatie cat se poate de dificila, ajutor ceea ce nu a primit.
Am facut test ADN, 99,99% ca barbatul meu e tatal copilului meu, dar eu nu am devenit o mama mai buna.

anisiap spune:

pacat ca nu se poate citi povestea asta e plina de numere si semne adm care e problema?

bambooica spune:

Sunt intamplari in vietile noastre asupra carora nu avem control, sunt oameni care intra cu picioarele in vietile noastre. Toate acestea nu reflecta cu nimic calitatile noastre si conditia noastra umana. Toate acestea nu se intampla 'din cauza noastra', ca suntem intr-un fel sau altul, ci din cauza lor, celor care si-au permis sa ne considere obiecte fara valoare. Noi nu avem nici o vina, decat ca am fost la locul nepotrivit la momentul nepotrivit.
Dar noi avem control asupra gradului in care lasam sa ne influenteze vietile. Putem controla sa traim o viata intreaga cu sechele, si involuntar sa cladim noi sechele in cei dragi din jurul nostru care incep sa nu ne inteleaga, si care involuntar or sa se invinovateasca de nefericirea noastra care va transpare din vorbele rostite sau numai insinuate, din privirile mai putin calde, din saruturile nesarutate.
Te rog, acum, cand nu e prea tarziu pentru tine si cei dragi tie, mergi la un psiholog. Un psiholog, un om, te poate ajuta sa te intelegi si sa intelegi in aceste momente, sa-ti gasesti pacea cu tine insati si lumea din jur. Si toate atea pentru tine. Nu este cinstit si corect, ca niste scursuri umane sa te marcheze intr-atat incat sa nu te poti bucura de viata ta, de copilul tau, de sotul si iubitul tau. Fa-o pentru tine in primul rand, si apoi pentru familia ta, pentru a avea o mama si o sotie in viata lor.
Poate ar trebui mutat subiectul acesta la 'Cabinatul Psi', acolo Principesa (care este psiholog si psihoterapeut) cat si alte fete, pot sa ajute cumva sa iti limpezesti trairile si gandurile acum in faza aceasta si sa iei o decizie care sa nu te macine toata viata, decizia care te va face fericita.
Cu drag,
c.

gudinde spune:

virginiaf,

Iti doresc multa putere sa poti sa treci cu bine prin aceste momente grele. Sa-ti dea DD sanatate si tie si copilului.