Ingerasii mei au venit pe lume la Municipal

Am ezitat oarecum sa ma destainui aici cu intamplarile legate de venirea pe lume a celor doi baietei ai mei, gandindu-ma ca , desi pentru mine este impresionant ceea ce mi s-a intamplat, pentru altii s-ar putea sa nu fie la fel.Si cu toate astea, am decis ca nu trebuie sa tin doar pentru mine acele evenimente minunate care mi s-au intamplat in urma cu 6 anisori, 4 luni si 12 zile si respectiv 3 ani,3 luni si 23 de zile.
Asadar, voi incepe cu inceputul, adica cu faptul ca doctorita care mi-a supravegheat sarcina , Rachitan Alina de la Policlinica Coltea si care activa si la sp. Cantacuzino, unde urma sa nasc, prin luna a saptea mi-a spus ca ea urmeaza sa plece in America in perioada in care tre sa nasc eu. M-a deranjat f. tare acest lucru evident si m-am reprofilat in ultimul moment, in sensul ca am apelat la dr. Chiroiu de la Municipal cu care mi-am aranjat in cele din urma sa nasc. Toate bune si frumoase pana intr-o dimineata in care nu-mi gaseam locul(nici noaptea n-am putut dormi crezand ca totusi de vina sunt chiftelutele pe care le-am mancat), eram f. agitata si incepusem sa pierd si ceva lichid. Am sunat-o imediat pe doctorita, care mi-a spus sa stau linistita ca nu-i nici o problema.Asta se intampla pe 18.10.2001 la 8 dimineata. Pe la 11 o sun din nou, de data asta sangeram.Mi-a spus sa merg la control pana la 12.30 cand iese ea din tura si bineinteles ca asa am facut.Plina de emotii , am luat taxiul si am pornit impreuna cu mama mea care venise sa ma incurajeze, catre spital . Dupa interminabila asteptare de pe holurile spitalului, cand eu nu mai puteam nici macar sa stau in sezut din cauza presiunii ce o simteam , ma consulta , pe la ora 12.30 doctorita si-mi spune...paradoxal, ca n-am nici un semn de nastere si ca voi naste de abia maine, cand va fi ea de garda si-mi va face provocare. Buuun , normal ca am crezut-o ca doar ea era specialista. Ma interneaza cu toate acestea, spunand ca o ingrijoreaza sangerarea pe care o am.
Pana imi face formele de internare si ma plimba cu caruciorul pe la ecograf si apoi in salon, se face deja ora 12.55, moment in care ma lasa in spital pe mainile medicului de garda dr. Bogdan Ciontea, nu inainte de a ma asigura ca durerile de care incepusem sa ma plang sunt doar dureri de ciclu, in nici un caz de nastere. Am crezut-o si de data asta...ca doar stie ea ce zice.Ei si cum a plecat, contractiile erau aproape permanente, moasa incepuse sa se agite, sa-mi dea scobutile(fara nici un efect bineinteles), mi-au monitorizat bebelusul,de fapt e un fel de-a spune caci propriu-zis nu prea m-au prins, ca pe o parte ma urcau ei pe pat si pe alta ma dadeam eu jos, ca nu mai puteam indura.Sotul meu (care ajunsese intre timp)de rusinea personalului,incerca sa ma convinga sa nu-mi mai desprind centura de la monitor si sa stau acolo. Dar ma tem ca n-a reusit.Mama intre timp plecase si mi-a fost mai usor asa caci nu suportam sa ma vada in halul in care eram.
Preocuparea mea cea mai mare si de fapt si a sotului , caci ii povestisem si lui parerea doctoritei, era ca daca acum , cand ma cam tavaleam pe jos de durere aveam doar contractii premergatoare celor adevarate, cum vor fi cele ADEVARATE ??? si cum voi suporta pana a doua zi cand mi-a zis doctorita ca urma sa nasc. Nu m-am gandit f. mult nici la aspectul asta, caci nu-mi dadeau pace contractiile care erau aproape contnui.Ce pauze de cateva minute, cum auzisem pana atuni,ca eu n-aveam asa ceva !!! Pt. ca m-au vazut oamenii asa de agitata, iar ei sustineau ca nu nasc(inclusiv medicul de garda) mi-au dat niste mialgin sa linisteasca nebuna.
Nu stiu cat mi s-au potolit contractiile, dar cu siguranta in cele cateva zeci de secunde dintre doua contractii stiu ca deliram si visam brusc nu stiu ce lucruri casnice.Si uite asa printre contractii si deliruri, dupa putin timp a venit moasa sa ma vada, iar la intrebarea mea inteligenta -daca pot sa ma screm, caci asa imi vine- mi-a spus bineinteles ca nu, dar a constatat cu stupoare ca, de fapt copilul e pe planseu si...NASC! Fericire mare pe capul meu si al sotului, caci noi eram convinsi ca mai avem de indurat inca vreo 24 de ore de chin, asa ca , pe jumatate adormita(de la sedativul administrat), m-a luat moasa de o mana si sotul de cealalta si m-au dus mai mult pe sus la sala de nasteri.Au convocat repede medicul , care tocmai ce iesea de la o cezariana si nici n-a apucat sa-si traga sufletul ca bebe al meu a iesit rapid, asa ca la numai 2h si 20 de travaliu la ora 15.15, pe 18.10.2001, mi-am vazut si minunea de ingeras care nu era prea activa, din cauza mialginului presupun, sau poate a circularei de cordon.Dar asta nu mai conteaza, copilul a fost sanatos , iar doctorul a rezolvat rapid problema asta.Cam asta e peripetia noastra cu venirea pe lume a primului nostru baietel, care a vrut sa ia prin surprindere pe toata lumea si a facut el ce a facut ca sa fie adus pe lume de un medic de sex masculin si tanar pe deasupra -in ciuda demersurilor mele contrare.
Si pentru ca medicul cu care l-am nascut pe primul copilas a fost un domn adevarat, bineinteles ca si pe cel de-al doilea copil l-am nascut tot cu el, de data aceasta la alegerea mea.Numai ca acum mergeam sa nasc o fetita.Cel putin asa mi-au spus in repetate randuri echografiile pe care le-am facut, inclusiv in luna a noua!!!
Toate bune si frumoase, am aranjat cu dr. sa-mi faca provocare ,asa ca pe data de 29 nov. 2004 ma grabeam sa ajung la spital sa-mi pun streangul de gat, caci tin sa spun ca mult mai greu este sa te duci ca mielul la taiat-adica sa-ti faca provocare- decat sa te apuce durerile facerii-cum se zice si atunci stii ca nu mai poti da inapoi, cauti doar sa rezolvi ma repede apasatoarea problema.Asa deci, cum ziceam, la ora 9 dimineata ma internez si incep controalele, administrarea de calciu, oxitocina si da-i si asteapta.O ora, doua, trei...nimic.Moasa deja era deranjata de faptul ca nu se declanseaza nasterea si se temea cu nu nasc in tura ei. Pe la ora 15 m-au pus pe monitor, poate se intrezaresc niste contractii si intr-adevar erau cateva, dar aproape ca nu le simteam. Asa ca pana la ora 16.30 cand s-a declansat brusc nasterea ,de n-am mai stiut de mine(caci se pare ca asa imi place mie sa le fac intr-o mare viteza)am cam lalait-o.Atunci a venit medicul la mine, pentru a nu stiu cata oara- tin sa spun ca era f. atent si m-a supravegheat pas cu pas- si cand m-a intrebat din nou cum ma simt, i-am spus cu o voce f. suparata ca ma simt rau(cred ca si-a dat seama si singur din privirea mea f. graitoare). Daca pentru mine asta era ingijorator, pentru el era desigur un semn bun, ca munca lui n-a fost in zadar, pana si moasa era mai luminoasa la fata, caci se parea ca totusi voi naste in tura ei.Nici n-a apucat dr. sa ajunga la usa salonului, ca l-am si intors cu un tril de soprana, iar acest moment nici nu l-am mai realizat decat cand m-am oprit din urlat , caci mi se taiase firul, de durere.Atunci am realizat ca dr. era langa mine si ma tinea de mina, iar de partea cealalta a patului era nerabdatoarea moasa.Atat am mai apucat sa-mi sun sotul caruia i-am spus sa vina repede ca NAAASC,am aruncat telefonul si cu toata echipa am plecat repede la sala de nasteri.Trebuie sa fac o paranteza aici si sa spun ca, sotul meu cu care m-am inteles sa nu stea tot timpul langa mine, ci doar cand incepe travaliul si in consecinta l-am trimis sa-si cumpere niste placintele de la patiserie, de la ora11 nu s-a mai intors si nu pentru ca nu a vrut, ci pentru ca, in drum spre placintele a gasit pe o banca din parcul spitalului, n-o sa ghiciti ce... un bebelus!!!O fetita, de numai cateva zile, abandonata intre catei si vagabonzi. Bineinteles ca a luat-o si a dus-o in spital, de unde am si aflat ulterior ca provenea.Au urmat apoi declaratii la politie si o serie de formalitati, asta dupa ce, in prealabil a fost privit cam ciudat, dar numai pana cand o asistenta a recunoscut fetita.Dupa aceea deja devenise eroul spitalului.
Pentru noi a fost un eveniment care ne-a marcat, mai ales dupa ce copilul nostru care s-a nascut la ora 18.45, tot dupa 2h.20 de travaliu, ca si primul,doar ca de data asta ceva mai greu, s-a dovedit a fi baietel si nu fetita asa cum stiam.Prin urmare, ne-am tot intrebat apoi, daca nu cumva fetita gasita de sotul meu in parc era cumva vreun semn? Nu stim daca a fost un semn nici pana in ziua de astazi dar, cu certitudine stim amandoi ca acea zi a fost una plina de evenimente.
Ca o concluzie a celor doua intamplari minunate care mi-au marcat existenta si m-au facut sa ma simt implinita ca femeie, vreau sa spun ca, asa dificila cum este nasterea, nu cred ca este mama care sa regrete ca a trebuit sa treaca prin aceasta experienta, daca acesta este pretul pe care trebuie sa-l plateasca pentru a primi in schimb imensa fericire de a-si tine odorul la piept.
Eu una marturisesc ca, desi nu-mi mai doresc neaparat inca un copil, nu m-as da in laturi sa mai am odata privilegiul de a naste.Cred ca este cel mai inaltator lucru pe care il putem face noi femeile si pe care ne pricepem sa il facem atat de bine.

maru spune:

sa va traiasca, sa va bucurati de ei!

Doamne'ajuta!

POZE
http://maru-incotro.blogspot.com/

Vivela spune:

quote:

---

Ca o concluzie a celor doua intamplari minunate care mi-au marcat existenta si m-au facut sa ma simt implinita ca femeie, vreau sa spun ca, asa dificila cum este nasterea, nu cred ca este mama care sa regrete ca a trebuit sa treaca prin aceasta experienta, daca acesta este pretul pe care trebuie sa-l plateasca pentru a primi in schimb imensa fericire de a-si tine odorul la piept. Eu una marturisesc ca, desi nu-mi mai doresc neaparat inca un copil, nu m-as da in laturi sa mai am odata privilegiul de a naste.Cred ca este cel mai inaltator lucru pe care il putem face noi femeile si pe care ne pricepem sa il facem atat de bine.

---

Felicitari si sa va traiasca!

Ai dreptate, asa suntem noi femeile construite, sa uitam repede durerea fizica. Darul minunat pe care il primim dupa acele chinuri anihileaza toata durerea si parca ne spala creierul. Eu, la 6 luni de cand am nascut, pot sa spun doar ca stiu ca ma durea, dar durerea efectiva nu mi-o mai amintesc. Motiv pentru care, si maine as naste daca ar fi sa mai am un copil acum.



www.babababies.com/view/viewt2.cfm?SITEID=52049" target="_blank">JURNAL DE STRUMF

“Toata lumea stie ca anumite lucruri sunt irealizabile, pana cand vine cineva care nu stie acest lucru si le realizeaza.” (A. Einstein)

M&M spune:

Felicitari, Martisor!!! Foarte frumos povestit. Si cum adica sa nu ni se para impresionant????? Tocmai pentru mine este o placere sa citesc povestile de nastere ale fetelor de pe forum. Abia astept sa o scriu si eu pe a mea...

Cristina 16+ ,cu Mihai Daniel


" Fii devotat lucrurilor marunte, caci in ele sta puterea ta"

Roxie spune:

Felicitari pentru cei doi baietei. Sa-ti traiasca!
Chiar ca au fost nasteri cu evenimente!

Roxie, bubulutza Denisa (23 decembrie 2005)si bebe Mihnea Sebastian (11 ianuarie 2007)

mgabi spune:

Sa-ti traiasca cei doi ingerasi!

Nasterea este durerea rasplatita cu o medalie/medalii care te urmeaza fizic si psihic toata viata. Este cel mai minunat sentiment pe il poti trai ca femeie dupa acele ore de chin in care spunem cu mare convingere ca "nu l-as mai vrea si pe al doilea prin cate am trecut", dar cand apare minunea uiti de toate ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Nu te mai intereseaza nimic ce este in jurul tau decat acea mogaldeata care este complet dependenta de tine in zilele, lunile si anii care vor urma.
Asa suntem noi.

Multila puiutii activi si care vor veni!
Bucurati-va de ei ca sunt minunati.
Si eu am doua astfel de minuni si ne bucuram in fiecare zi cand suntem impreuna (si cu tati).