E maniac de jocuri si eu sunt un pachet de nervi !
Raspunsuri - Pagina 3
Sybille spune:
Cel mai bine ar fi sa discuti cu el si sa-i transmiti si dorintele tale,ca nu esti singura in aceasta casnicie.Bafta multa!
Dahriana spune:
kokiy,am facut si chestia asta.Ii ziceam : Vii,sau plec ?
Si zicea : Du-te,fa ce vrei,numa lasa-ma sa ma joc.
Alteori,cand era vb sa plec cu vreo amica,zicea : Du-te,dar sa nu comentezi pe urma,cand plec si eu cu baieti cand vrea muschiu meu ?
Deci tot el se scotea bine.
kokiy spune:
quote:
Originally posted by Dahriana
kokiy,am facut si chestia asta.Ii ziceam : Vii,sau plec ?
Si zicea : Du-te,fa ce vrei,numa lasa-ma sa ma joc.
Alteori,cand era vb sa plec cu vreo amica,zicea : Du-te,dar sa nu comentezi pe urma,cand plec si eu cu baieti cand vrea muschiu meu ?
Deci tot el se scotea bine.
Parerea mea este ca nu exista deloc comunicare intre voi,in felul acesta,care pe care, nu o sa ajungi departe cu el.Avand in vedere ca nu sunteti casatoriti ar fi bine sa te gandesti ce faci pe viito.Cu asa sot o sa ajungi sa faci tu totul(piata,curat,sa ai grija de copii).Normal ca intr-o casnicie trebuie sa existe si compromisuri,dar daca el pune pe locul intai un joc ,scuza-ma ,dar nu prea ii pasa de tine.
Ca o paranteza
:-te si vad intrand in travaliu
,iar el ofticat
iti spune:si tu acu' te-ai gasit sa nasti,nu vezi ca-l bateam pe astaKokiy
mami de 
Claudia (12dec.2001) si 
Razvan (8 iunie 2007)
Dahriana spune:
kokiy,mi-ai adus aminte de o cunostinta,care era in travaliu si sotul ei avea meci de fotbabil.Romania cu nush cine.
Ea vroia,la spital,el: stai un pic ..acu te-ai gasit si tu !
larissa_79 spune:
Darhiana, pai draguta daca nu esti casatorita si se ajunge deja la discutii de genul....eu zic sa mergi mai departe! Iti complici inutil viata ramanand alaturi de acest om...doar daca nu esti sado cumva 
Larisa si Alexia 
(13 iulie 2006)
http://www.flickr.com/photos/32393475@N00/
www.sonia.as.ro" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia!
CristinaT spune:
quote:
Originally posted by Dahriana
Nu suntem casatoriti.
si atunci de ce stai cu el?? asa ai de gand sa-ti petreci restul vietii???
www.babiesonline.com/babies/o/oana/" target="_blank"> 8 ani .... La multi ani!
miereamara spune:
quote:
Originally posted by XIO
si a spus ca stie pe cineva, cuplu casatorit care jucau impreuna in reetea , fiecare avea computerullui si jucau in fiecare zi pana .... au divortat din cauza jocului, ca se certau prea desAsta chiar mi se pare culmea culmilor.
Richard..... http://www.youtube.com/watch?v=U5POHmIIujg
http://www.youtube.com/watch?v=GewaLNZ1100
http://www.flickr.com/photos/13005458@N00/
Parca vorbesti de noi
, noi suntem aia...ne jucam in retea, unul contra celuilalt, sau contra altora,si eu ma supar pe el ca nu imi trimite soldati sau ma ataca pe la spate . Acum mai nou, ne-am luat WII (Nintendo) si jucam tenis, box, si alte jocuri cu razboaie si apocalipse....Cand ne-am cunoscut, el mi-a spus ca ii plac jocurile pe calculator si ca o sa petreaca cel putin o zi din saptamana jucandu-se. Eu am tacut malc, dar in gandul meu il compatimeam, zic...stai sa ma vezi pe mine ce pasionata sunt.Noi am ajuns la un compromis: avem o noapte a jocurilor, de obicei in weekend. Asa, nimeni nu se supara ca celalalt petrece prea mult timp cu jocurile.
“Vietile noastre se incheie in ziua cand ramanem tacuti in privinta lucrurilor care conteaza.”
Martin Luther King Jr.
www.eklipsse.net/gallery/main.php" target="_blank">Fine Art Photography
www.flickr.com/photos/14984866@N07/" target="_blank"> Photo Album
Edit: inca nu am divortat, daca vom divorta va fi din cauza faptului ca ne certam cine sa schimbe nisipul la pisica.
cristiama spune:
Dahriana,
Eu zi ca tu esti foarte tanara. Nu este neaparat important ce anume face in weekeend, ci ca nu puteti stabili impreuna programul, si sa fiti de acord cu el.
Sotul meu nu se joaca la calculator, dar are un viciu legat tot de calculator: lucreaza mult, frate.
Asta inseamna si cateva ore in weekend, uneori noaptea, alte ori toata seara.
DAR: stabilim impreuna ce facem si ma anunta cand si cam cat are de lucru. Uneori dureaza mai mult.
Ma gandesc ca poate nu ma deranjeaza asa de tare ca stiu ca face ceva util?
Dar la voi cum se intampla: tu gatesti, speli, calci si el omoara personaje pe calculator? Zau daca eu as misca un pai!
ayleen spune:
Draga Dahriana,
Ti-am urmarit povestea de pe forum. Este una atat de asemanatoare cu a mea, incat aveam impresia ca-mi citesc propria postare. Am dedus urmatoarele: tu esti o fata isteata, implicata, serioasa in intentii, si destul de indragostita. El este un tip ok, cu calitati foarte multe, dar are preocupari nelegate de tine, traieste binemerci si singur, de te intrebi de ce naibii mai vrea relatie.
La noi e aceeasi situatie (noi ne-am despartit de 3 saptamani), doar ca noi avem 30 de ani amandoi.
Intrebarile pe care ti le pui tu, mi le-am pus si eu. Prietenul meu joaca World of Warcraft, un joc online (cu mai multi jucatori). Jocul acesta este unul pacatos, pt ca nu se poate opri cand vrea el, fara sa lase balta alti 9, alti 4 sau alti 40, dupa caz. As putea sa-ti vorbesc foarte mult despre cata frustrare am acumulat in doi ani si aproape jumate de relatie. Fetele care ar citi s-ar cruci, pt ca e greu de inteles cum de un om poate fi absorbit complet de un joc si cum poate fi atat de orb sa nu vada cat de tare ii raneste si ii sperie pe cei care il iubesc.
Am trecut prin toate fazele si eu: una luuunga, in care nu intelegeam de ce naibii se joaca atata si de ce nu petrecem mai mult timp impreuna, asa cum eram obisnuita din relatiile anterioare, si asa cum vedeam la lume. Apoi am inceput sa-i sugerez ca are o problema si ca poate ar trebui sa consulte un psiholog. Mi-a ras in nas, m-a repezit si a incercat sa ma faca sa pricep ca jocul n-are legatura cu ceea ce simte pt mine (mda, bine, doar ca se exclud una pe alta...) Am incercat apoi sa negociez un numar de ore jucate si nici n-a vrut sa auda, desi imi frangeam mainile de suferinta si neputinta. Apoi am inteles ca nu-i a buna, ca nu voi reusi nici prin plans, certuri, morala, batut din picior, injuraturi si masuri de forta. Primeam si eu, ca si tine sfaturi din astea nefunctionale cum ar fi: "scoate-i calculatorul din priza", etc. Vedeam prea bine ca nu as face decat sa dezleg fiara... In etapa urmatoare m-am transformat in maica rabdarii, vazand ca nu functioneaza nici un ultimatum. Ne-am despartit de cateva ori, dar n-am avut putere si, pt ca imi era tare drag si imi doream un viitor cu el, am mai acceptat.
De cand il stiu se joaca la calculator, dar de cand joaca acest joc, juca dimineata, seara si in w/e, cu mici pauze, autoimpuse fara tragere de inima, in care statea cu mine (o ora, doua in w/e).
Imi devenise clar ca, daca l-as putea accepta asa, cu tot cu damblaua lui, am trai o viata, fara sa aud de la el nici "da-te mai incolo". In fond, el nu avea nevoie decat sa fiu acolo, sa-i mentin aparenta de normalitate si...sa fiu harnica. Nu-mi cerea niciodata nimic, parea ca nu are nevoie de mine. Sa fiu acolo si...sa tac.
Situatia a degenerat, in sensul ca familia lui ma invinovatea pe mine ca nu pot sa-l fac sa se lase de jucat si sa-si schimbe modul de viataq intr-unul sanatos. Si Trageau concluzii de genul: el nu te iubeste, esti proasta ca te atarni de el, vezi-ti de viata ta, daca te iubeste isi va da singur seama si va veni dupa tine
Nimic mai neadevarat, draga mea.
Nemaiputand indura indiferenta lui, crizele de disperare ale mamei lui (ma suna pana innebuneam), simtindu-ma neiubita, nefolositoare, nerespectata, vazand lipsa de perspectiva a relatiei, am decis sa ne despartim, decizie cu care a fost de acord imediat, pt ca nu ma mai suferea deloc nici el.
Am plans enorm, am ars o cantitate uriasa de afectivitate si energie psihica, m-am framantat si consumat monstruos. Pt ca...aveam de toate, de toate, premisele erau foarte promitatoare, dar nu aveam, de fapt o relatie. Nu e relatie aia in care te uiti toata ziua la umerii lui si la capul lui cu castile pe urechi si nu-l poti intrerupe niciodata. Nu ieseam, timpul petrecut impreuna era putin si ma simteam vinovata ca-l retin. Ma ridiculiza ca vreau sa stam bot in bot, ma repezea, injura printre dinti sau ma ignora ca pe o mobila.
dahriana, mii, milioane de vorbe, de intrebari cu sau fara raspuns...totul DEGEABA. Am realizat ca iubitul meu, pe langa calitati evidente, are si o mare problema: e dependent de un joc pe calculator.
Buuun. In cautarile mele pe internet am descoperit niste site-uri, ale caror link-uri ti le voi da, care mi-au validat banuielile, si care m-au facut sa inteleg ca nu sunt nebuna si ca nu exagerez.
Acolo am aflat ca nu sunt singura, ca sunt mii, zeci de mii de femei in situatia aceasta. Chiar si barbati. Din pacate multi, multi copii si tineri devin dependenti de jocuri.
Acum, sa fim bine intelese: dependenta de ceva nu este alba sau neagra. Ea poate fi si gri, asa cum cred ca e cazul prietenului tau. Eu insa nu mi-as paria toti banii pe el ca se va lasa de jucat. Pentru unii este un mod de viata, o alegere, care apoi scapa de sub controlul lor. Ce pacat.
Din nefericire, jocul pe care il joaca prietenul meu (prescurtat WoW), este unul cu mare potential de adictie. Este, de exemplu, un site al "vaduvelor" acestui joc, care isi impartasesc nefericirea: http://www.gamingsucks.com/
Am citit, si am si postat pe un forum, Online Gamers Anonymous. Acesta a fost ideea unei mame care si-a pierdut fiul intr-un joc: acesta s-a sinucis in fata computerului, cand jocul lui s-a terminat. Avea doar 21 de ani. Pe acest forum sunt inscrisi nu doar gameri care au renuntat la jucat dupa ce au pierdut familii, job-uri, sanatate, etc, ci si familiile gamer-ilor. Sunt femei cu 6, 4, 2 copii, insarcinate, logodnice bulversate si sfasiate de neputinta de a lua o decizie. Sunt cupluri care au jucat si care au sfarsit prin a se parasi unul pe altul, pt ca si-au gasit in joc un alt partener. In aceste jocuri ei se indragostesc, flirteaza si deci, strica familii.
http://www.olganonboard.org/
E dureros, dar foarte adevarat. Am decis sa nu tac. Jocurile pe calculator sunt ok doar pana in punctul cand acapareaza si nimic altceva nu mai conteaza.
Asa ca, fetelor carea aveti acasa un gamer, intrati si cititi. Va atasez si link-uri cu articole despre uriasul potential destructiv al acestor jocuri. Mie mi-au furat iubitul si acum imi e tare greu 
Dahriana, eu nu am ce sa te sfatuiesc. Desigur ca nu pot fi parinti implicati, asa cum nu pot fi soti implicati. Imi pare rau. Eu am citit drame scrise de mamici disperate, carora li se rupe sufletul vazandu-si cpiii neglijati de tati. Eu m-am gandit, atunci cand mi-am facut alegerea, la viitorii nostri copii. Poate-s nebuna, dar chiar nu vreau sa asist la o scena in care copilul sa se roage de tati sa se joace si tati sa urle "nu acuuuuum! Nu ma-ntrerupe, ca sunt in raid/instanta, ma lupt cu un boss!"
Nu de alta, da i-as infige un cutit intre coaste.
Tu ia din povestea mea doar ce crezi ca se potriveste. Eu am trait ce ai trait tu, si nu doar frustrarea cauzata de jucatul lui, ci si...restul.
http://wowdetox.com/about.php
http://us.i1.yimg.com/videogames.yahoo.com/feature/wedding-woes-the-dark-side-of-warcraft/1186366
http://www.computeraddiction.com/
BurnedBrain spune:
"Game addiction" e din aceeasi clasa de afectiuni cu "gambling addiction" sau "drug addiction" si nu prea e nimic de facut din punctul de vedere al partenerului de viata, cel mult indrumarea catre terapie. Din cate mi s-a mai povestit problema isi are radacinile in personalitatea fiecaruia, unii dintre noi sunt mai expusi in a deveni "addicts" decat altii si aici nu e mare lucru de ales. Si eu as fi putut fi considerat obsedat sau bun de dus la "9" intr-o perioada confuza a vietii mele insa dupa schimbarea esentiala in bine a unor conditii externe (job mai bun, relatie stabila) lucrurile s-au.... calmat intr-un mod radical 