Daria Elena

Nici nu stiu cum as putea incepe aceasta poveste minunata. Parca nu imi gasesc cuvintele. Ma pierd printre emotii cand imi aduc aminte cum a inceput si a decurs totul. Si totusi...
Aceasta sarcina nu a fost planificata a se petrece anul trecut. Ne doream un copil dar am spus sa mai asteptam putin. Insa Dumnezeu a vrut sa se intample asa. Atunci a fost momentul prielnic pt a concepe o minunatie de fata. Totul a inceput intr-o dimineata de luni cand m-am gandit eu sa imi fac un test, deoarece imi intarziase vreo cateva zile. Bineinteles ca a iesit pozitiv. Instantaneu am inceput sa plang si sa tremur (toate acestea erau de fericire si emotie)si l-am sunat pe sotul meu sa ii dau minunata veste. Nu prea a reactionat el atunci, insa mai tarziu si-a dat si el seama ce se intampla de fapt. Am anuntat imediat toate rudele si prietenii.

Au urmat apoi saptamani bune de asteptare, pline de momente fericite atunci cand mergeam la ecograf si vedeam ca totul este bine si de emotii cand ma gandeam ca incet-incet se apropie momentul mult asteptat.

Luni, 14.01.2008, am mers la consult si doamna doctor a constatat ca trebuie sa ma interneze, deoarece aveam contractii (eu nu simteam nimic, in afara de copilul care se impingea - asa spun eu). M-am prezentat a doua zi dimineata, fiind ziua de 15.01.2008 , cea mai importanta zi din viata mea, la spital unde mi s-a facut internarea si imediat au inceput cu analizele. Ma simteam foarte bine. Nu aveam dureri si parca simteam din cand in cand ca se intareste putin burta, dar cred ca mai degraba au inceput atunci cand imi cautau venele sa imi puna branula, dar nu le gaseau. A venit doctorita mea, m-a vazut, mi-a spus ca am contractii, dar nu mi-a spus nimic de nici o operatie. In tot acest timp am vorbit la telefon cu sotul si cumnata mea, care a facut si ea tot cezariana si stia exact cum stau lucrurile. Spunandu-i ca deja mi-au pus perfuzie m-a instiintat ca ma pregatesc de operatie. Emotiile au crescut si in acelasi timp m-a cuprins frica. Nu stiam cum va decurge totul, daca fetita mea va fi bine in totalitate, daca va avea toate degetelele, daca va auzi, daca va vedea, ce sa mai... eram de-a dreptul panicata. Intr-un final mi-au zis si mie ca ma pregatesc de operatie, insa nu mi-au lasat mult timp la dispozitie ca m-au si mutat in sala.
Acolo era plin de asistente,doctorii si anestezista. Mi s-a aplicat rahianestezia (pot sa ma laud ca am fost foarte cuminte) si imediat, inainte de a ma intinde pe masa chiar,a inceput sa imi amorteasca piciorul stang. Stiam de la cumnata mea ca o fata a simtit toata operatia din cauza ca anestezia nu s-a prins cum trebuie si au inceput sa o taie pe viu. Eu nu am vrut sa trec prin aceasta experienta si le spuneam tot timpul sa nu inceapa sa ma opereze pt ca eu simt tot si dadeam din picioare ca un copil mic si razgaiat care face nazuri. Cred ca au ras alea de mine, dar nu aveam incotro. Trebuia sa ma asigur ca totul va fi bine.
Imediat ce au inceput sa imi umble prin burta am simtit o ameteala puternica urmata de o stare de somnolenta de nu imi mai puteam tine ochii deschisi. Dupa cateva minute am auzit discutandu-se "cred ca e fetita", "e fetita, dupa fata se cunoaste". A venit o doamna asistenta, mi-a apasat putin pe burta si am auzit-o pe Daria cum a tipat, a urmat un moment de liniste(ma rugam la Dumnezeu sa tipe din nou dar mai mult ca data trecuta) si apoi iar a inceput. O alta asistenta mi-a adus-o sa o vad. Era murdara mititica si nu am putut sa o pup. Si ce regret eu cel mai mult e faptul ca imi era somn si nu am putut sa ma uit la ea foarte mult pt ca imediat am inchis ochii. Nu ii puteam tine deschisi. Parca cineva imi apasa pe ei si nu ma lasa sa ii deschid. Imi pare rau pt asta.
Au mai durat alte cateva minute pana cand m-au terminat si m-au transferat in salon. Am vorbit in ziua aceea la telefon, mai exact dupa ce am iesit din operatie, ore in sir. Nu mai puteam, dar eram atat de fericita si implinita, incat nimic nu mai conta, si abia asteptam sa se scurga orele ce au mai ramas pana la intalnirea cu micuta mea. Ziua ce a decurs am tinut-o in perfuzii si somn foarte putin.
Cea de-a doua zi a fost una foarte frumoasa. Dimineata a venit asistenta si m-a dat jos din pat. Atunci am simtit ca mi se rupe operatia sau ceva de genul asta. A fost o durere foarte mare. Dar a trecut. M-au mutat in alt salon si imediat mi-a fost adusa fetita. Am tinut-o in brate si am incercat sa ii dau putina tata. Nu stiam ce trebuie sa fac. Aveam niste emotii, ca si acum cand scriu toate acestea si imi aduc aminte toate cele petrecute, mi se face pielea gaina si parca imi dau lacrimile. Nu am tinut-o prea mult timp, dar mi s-a zis la ce camera o gasesc si ca pot sa ma duc cand doresc. Din clipa aceea holurile erau ale mele. Cand ma duceam stateam vreo 10 minute pt ca dormea, ma intorceam inapoi in camera, mai stateam ce mai stateam iar ma duceam si tot asa.
In ziua urmatoare m-au mutat in salon cu ea si aici au inceput problemele. Am crezut in zilele urmatoare ca voi face o ditamai depresia. Micuta mea nu a supt deloc cat a stat in spital. M-am chinuit de una. Plangea de foame, mai degraba urla, dar gura pe tata nu punea. M-am chinuit cu o asistenta, ca am zis poate nu stiu eu cum sa ii dau tata, dar degeaba. Nu vroia. Si din spital nu imi dadea cat lapte vroiam eu... si cand aveam nevoie... si fata mea plangea! Am simtit ca innebunesc pana cand cumnata mea a avut inspiratia sa imi trimita lapte praf. Si de atunci parca s-au mai domolit treburile. Cel putin fata mea nu mai plangea de foame.
Insa cum am ajuns acasa a inceput sa pape tata, dar e cam puturoasa la supt. Mai dam si o portie maxim doua de lapte praf pe zi, in special seara. In rest totul este bine pana acum.

Ce sa mai... nici o durere nu este prea mare si nici un sacrificiu pt aceste minunate fiinte. Sentimentele pe care ti le provoaca nu se pot compara cu absolut nimic.

Sa dea Dumnezeu ca toti copiii din lume sa fie sanatosi si fericiti si sa aiba parte doar de cele mai bune si frumoase lucruri.

liviana

ariel_7000 spune:

felicitari pt putiutza! si Dumnezeu sa o ocroteasca!

alexutza aproape 5 ani si 34+ Teodor Mihai AMR 6 SAPTAMANI (42 ZILE)

TEODOR
POZE
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=5207ed359c8adf213e5f23" target="_blank">alexutza 2003-2004
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=5221eb237d9db27ce0b939" target="_blank">alexutza2005
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=522454e8697e14d6ce6966" target="_blank">alexutza2006
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=52253cfdd7ccfda00914d4" target="_blank">alexutza2007

mami_papatot spune:

sa iti traiasca sufletelulmdrag si sa fiti fericiti mereu impreuna!

Doar 6 saptamani pana cand o vom strange in bratzuca pe
fetitza noastra iubita, Honey Ioana !
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=51be13e67dfb912b27f7f1&skin_id=601&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">POVESTE FARA SFARSIT
mami_papatot +34 Honey Bunny
POZICI
Sunt cucoana-n casa mea!
BEBE-N BURTICA

Roxie spune:

Liviana, felicitari, sa fie sanatoasa si fericita, si sa va bucurati de ea!

Roxie, bubulutza Denisa (23 decembrie 2005)si bebe Mihnea Sebastian (11 ianuarie 2007)