despre... bunici
Raspunsuri - Pagina 4
megbeng spune:
deci azi,7 septembrie e ziua bunicilor in US!!! cum spunea cineva..de ce nu am importa si noi sarbatoarea asta??
la multi ani bunicilor nostri!
si eu am devenit mult mai constienta de eforturile si dragostea lor dupa ce am devenit mama! ii sun cat de des pot si le spun de fiecare data cat de mult ii iubesc!
meg,
de
matei(9.02.2007)
ANDREEA11 spune:
La multi ani, bunicilor mei!!!!
Ce coincidienta ca pe 7 septembrie s-a nascut si fiul meu!
Eu mi-am cunoscut 3 bunici!!! Bunicii din partea mamei si bunica din partea tatalui - mamaie Ioana, tataie Gica si mamaie Dora!!!!
La mamaie Ioana si tataie Gica am crescut pana la 4 ani, apoi veneam in vacante. I-am iubit enorm si acum ma gandesc la ei! Era o poveste Pasarea Albastra, acolo se zicea ca de cate ori te gandesti la un om care nu mai e pe lume asta, de atatea ori il vizitezi, si el se bucura. Da, in ultimul timp am cam uitat sa ii vizitez, dar datorita voua am mai calcat o data pe la ei azi. Mi-am amintit cum facea mamaie Ioana scovergi, cum facea tocanita aia de ceapa minunata si mi-o dadea sa o mananc cu mana ca asa voiam, cat de buni erau cozonacii ei, cum ma lasa sa mananc ou ochi din tigaie, cum ma lasa sa ma murdaresc si sa ma schimb de cate ori voiam, cum ma lasa sa vin cu tti copii in casa si multe altele. Mi-am amintit de tataitu meu, pe care l-am iubit cel mai mult, cum imi spunea povesti, cum ma tinea pe picior sa fac eu calu si el avea arterita, cum ma scarpina pe spate , cum statea cu mine afara toata ziua, cum imi facea cei mai buni cartofi pai din lume, cum ma lasau sa sar in pat. MI-E DOR DE VOI, MAMAIE SI TATAIE SI NU VA VOI UITA NICIODATA!!! Imi pareasa de rau ca baiatu meu nu a reusit sa-i cunoasca, erau niste oameni simpli, saraci, insa asa de bogati sufleteste!!!! Si mai presus de toate se iubeau asa mult.... si ne iubeau... In memoria lor verghetele mele si ale sotului sunt verghetele lor! Asa simt ca ma apara mereu!!!
Pe bunica din parte tatalui o iubesc f mult, la ea nu m-am distrat asa de bine, insa datorita ei am crescut si mi-am format o conduita morala, datorita ei am reusit sa fac ceva in viata. Are 80 de ani, si spre rusina mea ajung cam rar la ea, insa promit ca o voi face mai des!!! La multi ani , mamaie!!!!!
CRIXIA spune:
Ce frumos!
V-am citit si am retrait copilaria din amintiri, m-am regasit in povestile voastre!
Chiar daca au fost doar 3, a fost minunat! Si fiica mea are acelasi destin, si se bucura enorm!
Poate sa ne spuna fetele din SUA cum e de ziua bunicului acolo?
happiness spune:
Florina,ai deschis un subiect tare frumos !Povestile fetelor m-au emotionat pana la lacrimi,e asa de frumos sa citesti amintiri din copilaria noastra vesela si fara de griji...Nu pot scrie lucruri mari despre bunici,este prea greu sa exprim in cuvinte ceea ce simt.Imi vine sa plang ca fetita mea nu a apucat sa il cunoasca pe bunicul meu,dar ma bucur ca are sansa sa creasca prin preajma bunicii mele-de fapt noi toti ii spunem MAMA.Copiii fara bunici sunt extrem de tristi,si desi orice bunic este pretios,cred ca bunicii de la tara dau un farmec aparte copilariei nepotilor.Ce mult ma bucur ca vorbim si despre oamenii acestia dragi,desi multi ne privesc acum de acolo,de sus...
nikole spune:
Florina felicitari pentru un subiect atat de frumos
Ptr mine, bunuicii mei mi-au fost mama si tata.M-au crescut de la 11 luni si pana la 19 ani, cand am decis sa merg mai departe pe propriile-mi picioare!
Mereu le-am fost recunoscatoare ptr grija si iubirea ce mi-au oferit-o, insa...am fost mereu mai cu ei, nu stiu de ce...
am devenit mama, si de atunci...nu e zi in care sa nu-mi amintesc lucruri mici, cum ii asteptam acasa , cum saream in bratele lor cand deschideau usa, cum mancam toti la masa, cum meregeam cu bunicul la biserica, cum m-am invatat sa merg pe bicicleta, cum sunau medicul in toiul noptii cand aveam febra, si atatea altele.imi amintesc lucrurile frumoase...
De multe ori , imi privesc copilul si ma apuca din senin un dor sfasietor de ei...sper ca D-zeu sa se indure sa ne tina in viata macar sa ii mai revad o data si sa ii iubesc cat nu am facut-o in 29 de ani...de fapt sa arat asta, ca de iubit mereu i-am iubit 
...
www.onetruemedia.com/otm_site/my_shared?z=2cfbb99e9546e611e2a484&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Albastrel
addinel spune:
pentru mine subiectul "bunici" este unul sfasietor. pe de o parte pentru ca bunica mea cu care am crescut nu mai este si mi-e atat de dor de ea. pe de alta parte pentru ca mariuca nu isi va cunoaste niciodata bunicii materni, adica pe parintii mei, pentru ca s-au dus atat de devreme... atat de mult mi-as fi dorit sa-si cunoasca nepotica si nepotica sa ii cunoasca pe ei.
mama lu' maria
Ajutati-o pe Sonia!
dana210773 spune:
Foarte frumos subiect!
Eu am crescut alaturi de bunicii din partea mamei! Ei ma ingrijeau , ei ma hraneau , ei ma duceau si luau de la gradinita etc...I-am iubit mai mult decit pe parintii mei. Pe bunicul l-am divinizat! Din pacate s-au stins amindoi mult prea devreme, cind eu aveam 9 ani. Bunica din partea mamei a murit chier de ziua mea!
De bunicii din partea tatalui aveam parte cam numai in vacantele de vara! Bunu, caci asa il alintam, era sufletul oricarei petreceri si era un om foarte gospodar! Si el s-a stins mult prea devreme!
Bunica , buni a noastra , traieste si astazi si ii dorim muuuuulti ani inainte! Nu are decit 102 ! Traieste singura, in casa parintilor ei, nu vrea sa se mute de acolo , este lucida si f activa. Iti umple inima cind vorbesti cu ea! Are gaini, are legume in gradina, de care se ocupa ea , asa cum poate! A prins ambele razboaie mondiale si citeva eclipse si nu poate intelege de nici un fel cum functioneaza un telefon mobil , dar il foloseste pt a vb cu noi. Este foarte mindra de stranepoata ei de 2 ani!
Celor ce nu mai sint , pomenire si recunostinta vesnica!
Celor ce inca mai sint , multa dragoste si pretuire!
ingeras26a spune:
Eu pe bunicii din partea tatalui nu i-am cunoscut prea mult, eram micuta cand au murit.
Mama mamei a parasit-o cand era mica, s-au mai intalnit cand ne avea deja pe noi, numai asa, ca a rugat-o tata, ca e totusi mama ei, ca mama nu vroia sa auda...acum ii trimit bani lunar si ne mai ducem pe la ea din cand in cand, insa relatia este destul de rece.
Tatal mamei, ei bine, s-a recasatorit (de vreo 6 ori), cert este ca de cand am aparut eu si sora mea, a fost cu acceasi femeie, care pt noi este mamaie. I-am iubit enorm pe amandoi, dar din pacate tataie a murit anul acesta, acum 6 luni, era bolnav (dar nu atat cat sa moara, adica nu ne asteptam, mama statuse cu el o sapt si era mai bine) si am vorbit cu el la telefon in acea dimineata. Era coerent si i-am spus ca il iubesc - imi vine sa plang si sunt la serviciu - dar am simtit ca ceva nu este in regula, le-am sunat pe mama si pe sora mea (sora mea era insarcinata cu bb2) si le-am spus ca eu vreau sa ma duc la tara, sa-l vad pe tataie. Mama a zis initial ca nu vine, ca avea nu stiu ce treaba (de-abia se intorsese si era tara la 100 km), dar am insistat, ca asa am simtit eu ca trebuie sa fac.
Si am ajuns toate 3 la tara, iar tataie deja nu mai era coerent, s-a agatat de mana mamei si nu vroia sa moara, noi plangeam pe infundatelea, ca ne-a spus sora lui tataie (care ii tinea lumanarea) sa nu-l intoarcem din drum, a fost cumplit, l-am vazut cum a murit, cum s-a stins asa, incet, incet, pe omul cu care ne-am petrecut parte din copilarie si care, cu bune si cu rele, ne-a invatat atat de multe si a avut singur grija de mama.
Cand a murit, mamei nu-i venea sa creada si le tot intreba pe mamai (cele 2), "mai tanti, chiar a murit?" a fost cumplit, insa daca nu as fi luat atunci decizia sa mergem in acea zi la tara, sa-l vedem, as fi regretat tot restul vietii...pt ca toata lumea ne-a spus ca ne-a asteptat, ca a vrut sa ne mai vada pe toate trei inca o data, inainte sa moara...
Si de atunci imi urmez intotdeauna instinctul...
Si de atunci o sun pe mamaia in fiecare saptamana, cateodata si mai des...si ma duc la ea cu pitica mea cat pot de des...
Si de atunci le spun tuturor ca tin la ei sau ca ii iubesc si le arat, de cate ori simt ca vreau sa le spun...
Si de atunci, incerc sa fiu mai intelegatoare si sa ma cert mai putin, sa inteleg ca unii isi doresc altceva decat mine intr-ul anumit moment.
M-a facut sa realizez, inca o data, mai mult decat orice si oricand, ce este cel mai important in viatza: sanatatea si familia, cei dragi.
Iar acum, parintii mei m-au ajutat sa-mi cresc pitica o perioada, dupa care, cand a nascut sora mea si bb 2, soacra mea a iesit la pensie si am mutat-o pe Maya la parintii sotzului. Si incerc sa le multumesc in fiecare zi pentru ca o iubesc si ii dau tot ce este mai bun.
Maya are cei mai buni 4 bunici din cati exista pe lumea asta si ii iubim pe toti 4 foarte tare.
Pupicei, Ingeras de 
Maya Maria (16.12.2006)
Ramonika spune:
mai multe despre bunici... aici...
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=61694
Ramonika
si pisicile www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550848/" target="_blank">Vladutz
www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550510/" target="_blank">Maritza www.flickr.com/photos/11125714@N02/sets/72157601300550608/" target="_blank">Fulgushor www.flickr.com/photos/11125714@N02/2227425419/" target="_blank">Miki
iulia_b spune:
Mi-am petrecut si eu vacantele, am crescut pana la 3 ani la bunicii din partea mamei.Azi nu mai sunt. Mi-e dor de mirosul din casa lor, a fum, mere, mi-e dor sa alerg descult prin praf si noroi, mi-e dor sa mai merg la Prut (era pe malul Prutului) sa spal covoare si sa fac plaja, mi-e dor de porumbul copt pe vatra, de cozonaci, de mere, prune, pere culese din copaci, de multe, de tot. Uneori zic ca as vrea niste bunici la tara de imprumut pt copiii mei, sunt niste senzatii, lucruri pe care nu le intalnesc in oras. Odata cu bunicii mei s-a dus si o parte din mine.