Hai sa sustinem mamicile gravide....

Delia21 spune:

ICAI,scumpa,eu la 25 de ani am aflat ca am un singur rinichi.Nu am avut deocamdata nici o problema legata de rinichi,....doar mi s-a spu atunci ca e putin marit cel pe care-l am pentru ca isi face datoria cat pentru 2.Si ...ca trebuie sa am mare grija de el,...fiind singurul din dotare.

Paula,felicitari pentru subiect si pentru puiutii tai.Am o prietena care dupa un copilas perfect sanatos,a aflat ca al 2-lea are o problema,...uitai termenul medical,megalo...,adica are capul mare,...caz in care si sansele de a ajunge la viata adulta sunt undeva la 5%,...Desi a aflat de toate astea si de riscuri de l amnio ,a decis sa pastreze copilul,fapt pentru care o admir enorm,copilasul va face 2 ani in noiembrie,intradevar prezinta simptomele anuntate de doctor,dar e un precoce de nu se poate,adica la nici 2 ani vorbeste in fraze,am ramas muta cand am fost la ei in vizita luna trecuta sa-l vaa asa de dezghetat si vorbaret.Bine,are fratiorul de 4 ani si se spune de obicei ca cei cu frati mai mari sunt mai precoce.Sanatate si putere multa pentru tine ca sa ai grija de puiuti si sa te bucuri de ei!!!

wnimra spune:

Buna!

Asta da subiect.Sa nu ma inteleaga cineva grestit. Toate sunt importante si mi-au retinut atentia dar cum si eu sunt mama unui copil cu handicap grav , a fost imposibil sa nu iau in calcul nasterea altui copil.Sunt ingrozita de a mai face un copil, primul mi-a fost terminat de incompetenta unui medic, de altfel eram bine sanatosi amandoi, asa ca acum ne luptam si suferim pt fiecare picatura de fericire.
Imi doresc enorm de mult inca unul, sa ne zica si noua mama si tata , sa il iubeasca cineva neconditionat pe Alex, sa ne aduca pace in suflet si sa fim fericiti.Dar cum eu o sa ma lupt si cu sarcina si cu copilul care nu merge , nu vorbeste , nu mananca singur si este dependent de mine chiar nu stiu.Cum o sa fac fatza , sa nu cedez , sa ma pastrez sanatoasa pt el , pt cel care va veni si pt mine, nu il mai iau in calcul pe sotul meu care sufera sufera atat de mult si imi este mila de el.Chiar as avea nevoie sa ma incurajeze cineva , sa imi povesteasca cum a trecut deja prin toate astea singura , ca pe mine nimeni nu ma ajuta, sa imi fac un plan, sa incep sa am incredere.
Sunt destui care ne sfatuiesc frumos si uneori complet aiurea in nestiinta de cauza si destui care imi zic ca as fi nebuna sa mai fac inca un copil.
Si ma mai gandesc si daca Alex se va simti neglijat,cum o sa ii scot pe amandoi afara ca nu am decat doua maini , iau carut pt gemeni ?????, daca Alex nu se recupereaza ca sa mearga si al doilea copil o sa imi reproseze mai traziu ca l-am facut ca sa aiba grija de fratele lui dupa ce nu mai suntem noi, si multe multe alte ganduri care imi scapa pe moment.
Cred ca sunt mamici care au reusit , cum este Paula de exemplu.Poate intrati aici si ne mai lasati din experienta voastra.

http://community.webshots.com/photo/2261592570103302750zREysg

mihaela77O spune:

multe ,pt o mamica curajoasa!dar timpul le va rezolva pe toate!

despre noi aici...
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=124757

MIHAELA MAMI DE ANDREEA(03.04.1997)SI MIHAITA(25.09.2003)

mari_paun spune:

e adevarat ca e greu sa nu te gandesti ca mai doresti un copil care sa comunice cu tine si sa sti ca te intelege...ca il intelegi...
si eu ma gandesc ca si alte mamici, insa mi-e teama...pot sa am 10 copii ca tot pe cel cu probleme ma kinui sa-l ocrotesc...
de multe ori poate ca din teama ca istoria sa nu se repete, renuntam sa mai visam ... uneori ne mustra constiinta pentru ca nu avem taria sa luam viata in piept...dar e greu sa te decizi

ce sa zic? uneori imi doresc enorm sa mai am un bebe...alteori nu

www.help-ema.puls-il.ro
ajutati la terapia pt Ema
Mari, mami de Ema
http://kittyland.dyndns.org:8180/ema/
bijuteriile printesei Ema

Farah spune:

vreau si eu sa sustin ideea si sa spun tuturor femeilor gravide sau care incearca sa ramina gravide sa nu lase la o parte nici o analiza pe care o pot face si sa nu-si asume nici un risc pe care pot sa-l elimine.

eu m-am apucat cind am hotarit sa fac un bebe sa fac analizele de infectioase, desi nu ma asteptam sa iasa nimic in neregula si le-am facut mai mult asa, pentru ca pot. si surprise surprise, infectie recenta cu citomegalovirus. dus la ginecolog, discutat indelung, eu ramasesem pe creier din facultate cu un copilut pe care-l vazusem la neuro cu leziuni grave cerebrale la care n-au gasit alta cauza decit asta, o infectie in sarcina cu citomegalic, asimptomatica, in concluzie am decis cu ginecologul sa astept 6 luni apoi in principiu era in regula.
repet analiza dupa 6 luni, ca stateam cu piticu' pe creier, si iarasi surprise, infectia mea nici gind sa treaca. am mai asteptat 6 luni.

povestea mea nu e impresionanta, stiu, dar vreau sa spun ca de multe ori un lucru atit de mic face o diferenta atit de mare...
asa ca vreau sa incurajez toate femeile din lume sa faca tot ce poate face. banii aia care unora li se par multi sunt incomparabil mai putin decit pretul pe care-l pot plati altfel


am si o rugaminte la voi, parca mi-e jena sa intreb, dar nici nu stiu pe cine sa intreb. am o prietena buna cu un baiat de un an cu probleme mari, mari, encefalopatie hipoxica la nastere, tetrapareza spastica acum, cu gastrostoma, nu tine capul, nu vede bine, aude c-o singura ureche un pic, face convulsii pe linga ca e spastic. ei chiar au vrut sa opreasca aparatele care-l tineau in viata, asa cum li s-a sugerat, dar s-au trezit ca atunci cind hotarisera sa faca asta le-au spus ca e prea tirziu, daca intrerup acum poate traieste oricum si ramine cu sechele si mai mari.
ea spune ca daca ramine gravida se sinucide. ca nu vor sa mai faca un copil ca sa nu mai sacrifice inca unul care sa aiba un frate handicapat si care sa traiasca cu povara ca macar moral se va simti obligat sa-l ingrijeasca, care va fi privat de a avea un camin normal pentru ca nu le mai ramine vlaga, ei spun acum ca nu mai fac inca un copil sa sufere.
eu am aflat ca sunt gravida in ziua cind ea a intrat in travaliu. aproape ca incercam s-o evit ca sa nu-i aduc mereu aminte cu burta mea de suferinta ei. acum de cind s-a nascut copilul meu care e sanatos, am fost o data la ei si mi s-a rupt sufletul sa-i vad pe amindoi cum se uita la copilul meu care la o luna avea achizitii pe care baiatul ei nu le avea la 8 luni, s-o vad cum se uita la al meu ca MANINCA.de-atunci vorbim, dar de vazut cu copii cu tot nu ne-am mai vazut
ma scuzati ca va impovarez cu problemele mele care par frivole, dar nu stiu cum sa ma port cu ei. as vrea sa ne vedem, mai ales ca si ei spun ca doar prietenii ii tin sa nu-si piarda mintile, dar nu am cum sa ma vad cu ei decit cu copilul meu cu tot. ei intreaba de bebi meu ce face, cum face aia si ailalta, dar eu nu stiu daca nu cumva nu le fac mai rau.
eu as vrea sa se cunoasca si copiii, ma gindesc ca poate si baiatului ei i-ar face bine un alt copil prin preajma, dar nu stiu...
daca aveti timp, va rog spuneti-mi cum ati vrea voi sa se poarte cineva cu voi

si tot din ciclul preveniti cit se poate. copilul prietenei mele este asa pentru ca cine trebuia s-o asiste la nastere nu s-a deranjat de-acasa. copilul a facut dubla circulara de cordon si intr-o expulzie de 45 minute singura, a ajuns asa.
aveti grija de voi si de puii vostri, viitoare mame. putem controla atit de putine lucruri pe lumea asta, macar pe-alea sa le facem!

wnimra spune:

Buna Farah , bine ai venit!

Frumos ce ai scris tu.In legatura cu prietenii tai...imi este foarte cunoscut.Copilul meu are tetrapareza , nu atat de grav dar destul incat sa il vad in picioare pe la un 7-8 ani ( speeeeer ).Ii inteleg pe prietenii tai.Asa eram si noi la inceput.Daca nu venea nimeni era rau ca ne simteam singuri daca veneau si bonus aduceau si copiii era iar rau , nu ma puteam uita ca omul , faceam mereu comparatii si plangeam.O perioada ne-am izolat , sau triat si prietenii , am ramas cu cei mai buni si le ador copiii.
Trebuie sa treaca timp peste ei sa se obisnuiasca oarecum cu ideea unui copil cu handicap.Apoi sa isi accepte cunoscutii cu copii cu tot.Iti zic exact cum am procedat noi.Dupa un an si ceva cand deja faceam terapie cu el si am observat ca incepe sa isi tina capul , mici chestii care ne-au facut mai optimisti am inceput sa iesim mai mult in lume , nu am mai plans si sa ne plangem de mila, am facut si certificatul de handicap, a fost oribil sa tin aceea hartie in mana.Dar prietenii mei ne-au sustinut , mi-au aceceptat copilul , mereu se poarta cu el ca si cum ar fi al lor , adica in cel mai normal mod posibil.Ii poti jigni doar daca te uiti prea insistent , daca te porti cu el cu manusi sau daca eviti sa vb de el si problemele pe care le are cand sunt atat de evidente.Este perfect normal sa iti intrebi prietena cum se simte cel mic , ce progrese a mai facut , sa ii dai mici sfaturi, nu de cum sa aiba grija de el ci de cum sa il socializeze.Are mare nevoie sa aiba lume in jurul lui, sa vada fetze noi , sa ii se vorbeasca in permanenta si de ...copii, multi copii.
Eu am gresit muuuult de tot.Nu suportam sa stea cineva prea mult in preajma lui, il lasam ca pe el, statea linistit , a fost si un copil destul de cuminte, i-am facut mai mult rau , pe la 8-9 luni ( cat are acum bebele prietenei tale ) se speria din orice si nu statea decat la mine in brate , de obicei refuza alte persoane.In felul acesta devine si mai spastic.Cu timpul m-am acomodat , l-am pus in premergator( stiu ca nu este bine , dar era balansoar), il caram dupa mine prin casa , statea in preajma musafirilor , cu cate un copil doi , chiar daca nu se putea juca cu ei , macar se distra in felul lui. Asa a inceput sa gangureasca , sa nu se sperie de blender , aspirator, o usa trantita , muzica tare , etc si surpriza a inceput sa mearga incet incet cu premergatorul.Tin mine ca nu isi tinea capul , statea jumate peste premergator si isi misca piciorusele ca sa vina dupa noi prin casa , am scos si pragurile de la usi ca sa poata patrula.La verticala a avut parte de o alta lume mai frumoasa zic eu.A devenit extrem de curios , unde nu reusa sa tina in manuta nici macar o scama , m-am trezit ca mi-a rupt floarea , tras de fire , mici prostiute de care ma bucuram ca o nebuna.
Nu ma mai lungesc , am incercat sa raspund cat de bine am putut.Le doresc multa putere prietenilor tai si sanatate copilasului.Iar tu daca poti sa le fi cat de mult posibil alaturi , pt ca in spatele durerii se ascunde o mare nevoie de a vorbi si de a fi inteles si respect.
Pupici.

http://community.webshots.com/photo/2261592570103302750zREysg

wnimra spune:

A!!- am uitat ceva foarte important.Chiar daca am destule probleme cu cel mic asta nu ma va face sa nu imi mai doresc inca un copil.Dupa un timp ii poti dezvolta aceasta idee si prietenei tale, o sa isi mai schimbe impresia dupa 3-4 ani , acum este mult prea devreme.Si o vei putea ajuta sa isi depaseasca temerile pe care le are in legatura cu urmatorul bebe.
Pupici.

http://community.webshots.com/photo/2261592570103302750zREysg

Farah spune:

multumesc si scuze ca am incarcat topicul cu problema mea

paula2003 spune:

Daca as fi avut cu ce sa-l cresc.... as mai fi facut un bb. Acum nu mai pot, dar nici financiar nu am cu ce.
Pot spune ca ma bucur enorm ca il am pe Paul. Paul este mare, vorbeste fluent, gandeste...si da niste replici... de ne uimeste, este un smecher si un bun frate. A vazut ca fetita nu poate multe si o ajuta enorm. Ii sopteste, ii arata, o duce la baie....inca nu m-a intrebat nimic de ce este altfel??? Sper sa fiu pregatita si puternica atunci sa-i pot da o explicatie. Datorita lui mai uit de durerea imensa din suflet si de gandul ce va fi maine???? Azi i-a cazut primul dintisor. Am fost la dr. sa intrebam de ce la 4.8 ani cresc dintii definitivi? Pot spune ca am o fetita mare.
Va pupic si sa aveti incredere in voi de a va darui o mica bucurie in plus.

Carmena spune:

Paula pentru tot ceea ce faci si pentru ca e numai inima in tine. Iti citesc postarile cu drag de fiecare data si desi ai probleme, transmiti o stare de optimism oricarei persoane care te citeste. Sa dea Dumnezeu sa-ti dea putere sa treci cu bine peste toate incercarile vietii.

Putere tuturor mamicilor care au suflet de sfant si mainile aripi de inger, cand au grija de puiutii lor...

Citindu-va, realizez cat suntem de mici in fata lui Dumnezeu si cat de inguste ne sunt limitele...Si atunci nu pot sa nu ma intreb, cum de unele femei isi abandoneaza copiii, sau mai grav, ii parasesc mai tarziu, din ce aluat sunt ele plamadite...



pentru lectia de viata pe care o oferiti fiecareia dintre noi.