Depresia cauzata de infertilitate
Raspunsuri - Pagina 6
KoraPop spune:
ramy am citit povestea vietii tale....trista si grea viata ai avut si ai....dar eu intotdeauna incerc sa extrag partea frumoasa a lucrurilor si pentru tine e aceea ca ai frati si in viata asta conteaza enorm si ca o ai pe Teo,ai un sot bun si muncitor si sunt convinsa ca DD va va rasplati si va va ajuta in continuare.Trebuie sa se poata face ceva cu cartea de munca a sotului tau.Daca sefii nu vor sa i-o dea,duceti-va la ITM si spuneti sau la OPC sau nu stiu ca nu ma pricep,dar autoritatile trebuie sa va rezolve problema.Trebuie rezolvata pt ca trebuie sa va ganditi si la pensie,iar daca nu merge cartea de munca si nu platiti cotizatia pt pensie nu e bine.La fel ar trebui sa va platiti cotizatiile pt sanatate,daca e nevoie de spitalizare sau alte treburi de genul acesta in viitor...?Cu cartea ta de munca ce se intampla?Nu beneficiezi de ajutorul de la stat pt cresterea copilului?Pentru Teo ar trebui totusi facute niste investigatii,poate sufera de astm si asta nu e o problema foarte mare,dar trebui stiut si avut grija,sau poate are vreo alergie ( se fac teste alergologice),ar trebui sa depistati care e problema,poate se poate trata.
Multa sanatate si putere sa aveti,nu inceta sa te rogi la DD, EL va va ajuta!
Kora
CARPE DIEM!
ramyteo spune:
Teo are doi ani si jumatate si nu ami beneficiem de nici un leut. Asa ca asta e. Fostii sefi a sotului au atatea relatii incat ne-ar putea sa ne faca sa platim dublu ceea ce nu mai vrem si altele pe cap. Dar oricum vedem noi cum ne vom descurca, acum Teo mi s-a racit si sunt suparata.
Mersi mult pentru incurajari.
Pupici
eu
gadaleane spune:
Buna fetelor,
M-a bucurat mult deschiderea acestui subiect al depresiei prin care trecem noi femeile. Nu este usor si de fiecare data dupa CM speram si noi dupa 14 zile sa aflam un raspun la asteptarile noastre care se lasa asteptat. Va inteleg ca este f greu pentru multe dintre noi de a trece peste acesta problema,si eu ma rog la DD sa-mi lase mintea limpede. Am si eu 4 ani de casatorie, de peste 2 ani incercam sa avem un BB dar nu Vine. Eu plang adesea dar am un sot care ma sustine si pentru asta-l iubesc mult. Multi prieteni (care deja sunt parinti) ne spun sa ne bucuram unul de celalalt. Amandoi iubim copii f mult dar se pare ca trebuie sa ne indreptam dragostea asupra altor copii. marea nostra dorinta de a avea un copil pana suntem mai tineri sa putem sa-l crestem o perioada lunga de timp. Poate ca DD crede ca inca nu a sosit vremea noastra si ca nu este cum vrem noi ci, cand crede el de cuvinta.
Sa avem speranta ca va rasarii si pe strada noastra Soarele!!
ada29 spune:
Buna fetelor,
Va inteleg perfect pe toate,de zece ani incercam si noi sa avem un bb.Toate analizele bune,timpul a trecut foarte repede,ne-am casatorit tineri si am simtit ca timpul nu ne preseaza.Eu sunt o fire foarte vesela,rad si ma bucur de viata.Din afara parem cuplul perfect.Putine persoane stiu durerea noastra,am refuzat sa spunem.
Nu stiu cum se intampla dar noi SUNTEM SIGURI ca o sa fim parinti.Ceva din interiorul nostru,poate Dumnezeu,atunci cand cadem ne ridica si ne arata ca viata totusi e frumoasa.Dupa zece ani mai plang,poate nu asa mult dar stiu ca ma asteapta o viata mai frumoasa cu familia marita.
Va doresc la toate multa liniste sufleteasca si mult optimism!
Ada
ramyteo spune:
Fetele hai sa va povestesc ceva. Am o prietena de-o varsta cu mine si mama ei mi-a povestit ca 10 ani s-a chinuit sa ramana gravida si dupa 10 ani cineva ia zis sa faca niste injectii care se gasesc si acum in farmaciile noastre (nu stiu daca nu ma insel cred ca e vorba de polidine dar nu vreau sa zic o prostie pana nu intreb) si cu asta a ramas gravida . Daca vreti ma interesez cum li se spune poate vreti sa incercati si cu asta.
VA pup pe toate
eu
jasmine30 spune:
Dragele mele va rog sa ma primiti si pe mine in grupul vostru. Am trecut in ultimele luni prin niste momente ingrozitoare: am pierdut 2 sarcini mult dorite, prima prin avort spontan complet si a doua s-a oprit din evolutie. Sufar enorm, plang, ma simt rau cand vad ca in jurul meu sunt numai gravidute, dar cel mai greu imi este sa o iau de la capat. Inca treb sa astept pana sa incerc sa raman insarcinata din nou, dar ma gandesc cu groaza daca se intampla iar? Nu stiu cum sa imi mai recapat increderea in viitor...
toriceli spune:
jasmine30 ma voi rezuma sa iti raspund doar la cea de-a doua problema .Pentru prima nu imi gasesc cuvintele...
In privinta intervalului la care poti incerca sa concepi dupa un avort parerile sunt impartite. Exista medici care opineaza ca este necesar sa astepti cca. 3 luni , altii 6 luni iar o a treia categorie considera ca nu este nevoie sa astepti nici o perioada anume , organismul fiind cel care va stabili singur cind este pregatit pentru o noua sarcina.
Totusi , in conditiile in care ai pierdut deja 2 sarcini , cred ca inaite de a te decide sa obtii o a treia sarcina , ar fi indicat sa faci o serie de analize si sa incerci pe cit posibil sa depistezi cauza pentru care sarcina nu poate fi dusa la termen.
toriceli spune:
Diapapadia , Rodicutza aveti dreptate prepozitia "pentru" nu are ce cauta acolo.(a se citi cauza care genereaza in mod repetat...)
silvy24 spune:
Salutare fetelor,
Am o rugaminte. Ca si la celalalte topicuri, putem sa ne rezumam si aici la a discuta strict pe subiect? As vrea sa vorbim ca si la inceput despre starile noastre interioare, de depresiile noastre, de cum ne ajuta cei din jur etc.
Sper ca nu va suparati pe mine.
Va pup
Silvia.
silvy24 spune:
Vreau sa va povestesc ce mi s-a intamplat aseara.
Am un motanash care are 5 luni si sunt foarte atasata de el. Mai ales ca dorindu-mi atat de mult un copil, il iubesc ca pe copilul meu. Pentru ca inca nu il lasam pe afara si-a facut un obicei in a sta pe fereastra. Noi stam la etajul 1. Aveam incredere ca nu se poate intampla nimic pentru ca este un adevarat acrobat. Dar azi noapte am auzit un scrajelit de gherute si m-am uitat disperata la geam. Motanashu meu cazuse. Am inceput sa tip la barbata-miu sa se duca sa vada ce s-a intamplat cu el. In timpul asta m-a luat cu lesin, imaginandu-mi ca o sa vina cu el in brate...mort. Practic m-am scurs pe langa un perete si stateam pe jos. Mi s-a parut ca a trecut o vesnicie pana a venit barbata-miu si in acea vesnicie ma gandeam ca nu mai vreau nimic de la viata. Am simtit cat de ingrozitor e sa pierzi o fiinta grava. Poate ca cele care aveti animalutze ma intelegeti. Poate ca cele care nu aveti considerati ca exagerez.
Paxi nu murise dar nici nu era jos. L-am cautat o ora cu lanterna pe toata strada, in curtea noastra si in curtile de langa. Pana la urma l-am gasit plin de noroi si tremurand ca varga. Se ascunsese intr-un beci. L-am tinut 3 ore in brate pana sa nu mai tremure.
De ce v-am povestit acest lucru? Mi-am dat seama ca se poate si mai rau decat sa nu ti se indeplineasca o dorinta. Mi-am dat seama ca poti sa pierzi o fiinta pe care deja o ai. Sper ca nu gandesc prea negativist dar eu simt ca de multe ori nu apreciez destul pe cei de langa mine. Dupa zile intregi in care mi-am consumat toata energia gandindu-ma la cat de nasol e ca nu raman gravida, ma trezecs ca dintr-un vis si ma uit la cei din jur, cei pe care i-am ignorat.
Silvia.