Depresia cauzata de infertilitate

Idaira spune:

Da... inca odata imi dau seama cit sintem de fragile,atit la nivel mental cit si fizic. Ma bucur ca a reusit sa invinga infertilitatea,victoria lasa intotdeauna un gust placut! De fapt,cui ii place sa piarda,sa fie un invins?!


www.comadronas.org/galeria/index.php?action=showpic&cat=4&pic=110" target="_blank">Cautind o bucatica de viata

"E mult mai usoara dezintegrarea unui atom decat a unei prejudecati"-
Albert Einstein

unducthable spune:

quote:

---

Originally posted by ioana_p76

Idaira multumesc!
Sper ca va fi de folos traducerea mea pentru fetele care nu stiu indeajuns engleza, ma bucur ca am putut fi de ajutor. Si mie mi-a folosit sa traduc aceasta scrisoare ca am meditat mai mult la ce scrie acolo, si m-am regasit foarte bine.
Din pacate nu pot sa zic ca am norocul tau, Unducthable, de parinti asa de intelegatori si care nu te-au facut sa te simti prost din cauza infertilitatii si a faptului ca esti neinteleasa, la mine din pacate asa e, nu m-au inteles, insa nici eu nu am mai incercat sa-i fac sa inteleaga ceva pentru ca , pur si simplu, unii NU POT, indiferent ca-ti sunt parinti, rude, prieteni, indiferent ca tin la tine sau nu, dar am incetat sa mai sper ca ma vor intelege vreodata.
Chiar as vrea sa le dau sa citeasca scrisoarea de mai sus, dar nu cred ca i-ar misca cu nimic.Sau poate, pentru putina vreme, ar sta sa mediteze un pic, dar vor uita asa de repede..
Dar nici nu mai am pretentii..


Ioana -the new me!
animalutele mele iubite

www.petitiononline.com/legemame/petition.html" target="_blank">SEMNEAZA SI TU petitia pentru legea mamelor!

---

Buna draga mea, am avut parte si de evenimente la care nu ma asteptam , o verisoara proaspat mamica ..., fiind suparata ca nu i-am adus un cadou SCUMP fetitzei ei , s-a uitat dispretuitor la mine si mi-a zis : "stii de ce nu ai tu copii ?" am lasat ochii mari si "DE CE ??"
PENTRU CA ESTI O FEMEIE REA , DE-AIA !

verisoara cu care am petrecut copilaria ... , am vazut invidia si prostia cate ravagii fac ... ,
acesta e doar un exemplu

deaceea am zis ca a timpul sa alegem drastic si sa ne inconjuram cu oameni de caracter , si ceilalti , sa ii lasam in pace , Dumnezeu e sus si ne da tuturor dupa cum considera ..., cu totii vom intelege mai devreme sau mai tarziu, totul, Dumnezeu ne va explica pana la sfarsit de ce a fost asa .

Diana

A FI MARE NU-I MIRARE, A FI OM E LUCRU MARE .

poze cu noi
http://www.dianabostan.evonet.ro/nunta.asp

cami_antonia spune:

buna seara fetele.....

vreau si eu sa scriu cateva cuvinte....

cred ca depresia ne apuca pe fiecare dintre noi care avem reale probleme de a ramane gravidute asa de azi pe maine.....

cred ca este o treapta spre maturitate mentala si fizica

cred ca ne ajuta sa fim mult msai rabdatoare cu viitorii nostrii copii......

cred ca ne ajuta sa ii iubim mult mai mult decat altii....care isi injura c opii sau ii pun la munca sau ii obliga sa faca lucruri care nu ii privesc personal....

cred ca depresia e o treaba pe care trebuie sa o luam ca atare dar sa stim cand sa iesim din ea....sa stim cand sa ne oprim....

cred ca rugaciunea si credinta ne poate ajuta sa depasim aceste momente grele din interiorul depresiei .... asa ca nu uitati sa mai treceti pe la biserica din cand in cand....sa cautati o vorba blanda, buna si cu mult har Dumnezeiesc.....

va pup pe toate si astept pareri....
cami

cami30 spune:

34 de ani peste doua saptamani, laparo pentru trompe cu neosalpingostomie partiala bilaterala, FSH mare, un papanicolau cu celule discariotice ( precanceroase) repetat care a iesit normal ulterior, vreo doua cauterizari , stimulari.
Nu e un palmares foarte "bogat" fata de alte fete insa e suficient sa pot trece si eu pe la capitolul depresie.
Ce efect au avut toate acestea asupra mea? E straniu insa la mine s-a intamplat invers fata de alte fete. Daca la inceput, cand am pornit investigatiile eram doritoare si nerabdatoare sa ajung la un final fericit, am sfarsit intr-o confuzie totala, amestec de renuntare, depresie, frustrare. Si pentru a nu da vina pe mine, incerc in continuare sa ma mint ca imi mai doresc un copil, cand de fapt sunt convinsa ca nu-l voi mai avea niciodata.
Nu fac suficiente eforturi. Imi gasesc scuze in n-am timp, in n-am bani, in prioritatile fiecarei luni, in faptul ca sotul e ocupat mereu si parca nu i-ar pasa, in afirmatia soacrei mele cum ca "lasa mama ca e mai bine fara", in indiferenta mamei. Parca m-as razbuna pe mine insami. Intr-o zi dau telefoane, in alta fac analize, in a treia merg la un medic si in a patra renunt. Si o tot tzin asa de 3 ani, fara speranta vreunei finalitati fericite.
Ma gandesc ca poate e mai bine asa, ca de fapt nu m-as descurca oricum singura, ca socrii mei au deja o nepotzica superba, ca sotzul meu e ocupat 7zile pe saptamana ca nimanui nu-i pasa oricum de mine si de eventualul meu copil.
Maine as vrea sa am incredere intr-un nou doctor, dar ieri insa m-a dezamagit cumplit un altul si nu stiu ce sa mai fac si daca sa mai fac ceva.
Imi lipsesc increderea si hotararea. Simt ca am nevoie de impulsul acela care sa ma motiveze in actiunile mele.
Fetele povesteau aici despre oameni care te intreaba mereu de ce nu faci un copil. Eu am invatat sa spun adevarul si asta m-a ajutat enorm sa ma obisnuiesc cu situatia. "Am trompele defecte" este raspunsul meu si lumea uneori nu intreaba pentru ca probabil n-au habar de mecanismul reproducerii. Ce ma doare uneori este, poate ,ignoranta oamenilor.. unii nu au habar cum le functioneaza organismul si asta ma face sa cred ca traiesc instinctiv, ca animalele.
Uneori sunt sfatuita sa merg la "Sovata", sau "la mare" sau sa ma duc la biserica. Primesc cele mai cretine sfaturi pentru tratamentul infertilitatii pentru ca oamenii nu pricep, nu au habar care este de fapt rolul trompelor. In plus, imi vine sa urlu la afirmatia "cine are sa-i traiasca, cine nu, sa nu-si doreasca"- afirmatie ce apartine unor sfatuitoare-mamici. Am ajuns sa raspund oamenilor ca nu fac copii pentru ca nu vreau, cu asta cel putin scap de "doctorii" de ocazie.
Sotul meu ma acuza ca nu ma zbat suficient de lene, din comoditate si din egoism. Eu dau vina pe el pentru neimplicare si pe taria lui psihica ce nu ma lasa sa-mi plang neputinta pe umarul lui.

Intru pe forum, ma uit la voi si imi vine sa mor ca nu am determinarea voastra, curajul si puterea voastra de a lupta, ca ma impiedic mereu de lucruri care sunt uneori atat de neinsemnate. Am nevoie de un doctor care sa imi vorbeasca, in care sa am incredere, caruia sa-i pese si de mine si care sa nu ma trateze ca pe o alta vaca dintr-o cireada de vaci care stau la usa lui pentru monta.. Sincer, asa ma simt de cate ori am contacte cu medicii ginecologi, chiar daca suna grotesc.

Asta este povestea mea si am simtit nevoia sa o impart cu voi.



cami

cami_antonia spune:

cami

esti tiza mea....fii binevenita....vadca ai totusi foarte multe mesaje scrise pe acest forum ceea ce inseamna ca nu esti lenesa sau ignoranta....inseamna ca te preocupa dorinta,.....doar poate ca nu ai un sprijin asa cum trebuie sa fie in sotul tau....eu iti spun un singur lucru inainte de a incepe fiecare sa-ti de-a sfaturi medicale....pe care eu nu am competenta in a le da....singurul nostru sprijin ca femei cu anumite probleme sa le zicem este ADumnezeu.,.....trebuie sa te gandesti mereu ca daca sotul tau nu are cheful necesar sa te asculte in legatura cu aceasta problema....ar trebui sa te rogi...

sa nu crezi ca trebuie sa fii fanatica,.....trebuie sa te rogi in primul rand pentru ca toti cei din familia ta sa te inbteleaga si sa aibe rabdare si mintea necesara in ati da un sfat frumos.....in al doilea rand ca sotul tau sa inteleaga ca nu te simti bine daca nu ai un real sprijin in persoana lui.....si apoi pentru ca Dumnezeu sa-ti dea puterea de a rabda....pana cand minunea se va intampla.....

sa nu crezi ca esti singura care a trecut poate prin asa ceva....si eu am prietene care atunci cand le povestesc de foliculi de ovulatie....de trompe...etc....habar nu au nimic....nu inteleg nimic si au un card de copiii acasa....tocmai pt ca i-au avut usor sunt atat de ignorante.....si oamenii cu bani sunt ignoranti in privinta producerii lor....etc....e legea firii...

noi suntem multe aici cu probleme si te rog sa intrii si pe tema rugaciune colectiva pt a avea un copil....acolo vei vedea cate suntem....cate ne rugam....si cate minuni frumoase se intampla....luna trecuta 4 fete au ramas insarcinate....si cu ajutorul lui Dumnezeu vom vedea mai departe.....

trebuie sa fii foarte increzatoare in sansa ta....si sa te gandesti ca niciodata nu esti cu adevarat singura.....mereu Dumnezeu ne ajuta si ne sta in preajma daca ii cerem ajutorul...

si eu am momente in care pic....moral....izbucnesc in plans....apoi imi dau seama ca trebuie sa fiu puternica si ca poate sunt pusa la incercare....in credinta mea....si merg mai departe....si eu am 4 ani de incercari.....si cu toate astea stiu ca minunea se va intampla....

ai grija de tine
multa rugaciune si credinta...
sa-mi mai scrii....tizo...
mi-a parut bine de cunostinta
DOAMNE AJUTA!

cami30 spune:

Draga Cami nu pot decat sa iti multumesc pentru cuvintele frumoase. Cred ca sprijinul moral al cuiva face uneori cat zece rugaciuni.

Din pacate iti trebuie si putere pentru a fi credincios, pentru a te ruga iar eu nu am nici macar atat. A crede ar insemna sa sper iar eu m-am calit intr-o lume in care nu m-am rugat sa nu fiu mancata de lup ci ori am luptat ori am fugit de el.
Multumesc mult mult pentru cuvinte..

cami

anadomnica spune:

cami30 subscriu si eu la sfaturile si incurajarile cami_antoniei cu o completare izvorata din necredinta mea. Pt. ca nici eu nu am avut credinta puternica la inceput, am citit o carte scrisa se pare de un sfant care ma indemna sa ma rog la inceput chiar fara sa cred pe deplin... chiar asa imprastiat cum pot, sa starui totusi in rugaciune. Si am staruit... mai mult cu cuvintele, pt. ca gandul zbura si nu prea aveam credinta. Asta a fost samanta. De acolo a incotit totul, si chiar daca si eu ma lupt de 4 ani cu infertilitatea, pacea este cu mine si la fel ca predecesoarea mea, stiu ca minunea va veni la mine. Am putina credinta, am dobandit-o in ciuda lumii inconjuratoare atat de materiale.
de la mine si mult curaj, si lupta, lupta, pt ca la final cununa victoriei va fi la tine. Lupta pt. ca suntem alaturi de tine, lupta pt. ca te incurajam, lupta pt. ca noua ne pasa de lupta ta chiar daca nu ai gasit medicul potrivit, lupta ca in locul medicului noi vom fi cele care te vom sfatui cat vom fi in stare si vei avea o arma puternica la tine cand te vei duce sa pui intrebari medicului.
Multu curaj si multi pupici de la mine

Acush vine bebe mult dorit!
http://tt.lilypie.com/MZWVm7.png

andriushca spune:

cami30, povestea ta e aproape identica cu a mea, incepand de la varsta (eu fac 34 la vara), trecand prin socrii pe care nu-i mai intereseaza soarta noastra pt. ca au deja o nepoata care le ocupa tot timpul si sfarsind cu "aceasta lehamite" de a mai face ceva, de a mai lupta pentru a avea copilul mult dorit altadata.... te inteleg atat de bine, de ar iesi ceva constuctiv din asta...
eu alternez intre perioade in care nu mai am nicio speranta si nici chef, parca, sa ma mai agit, si perioade de exaltare stupida, in care fac planuri, etc.
acum sunt intr-o perioada in care imi fac dantura, cica in ideea de a ma pune la punct inainte de a ma reapuca serios de proiectul bebe..!
iti doresc rabdare si intelepciune .... de ce spun intelepciune, hm, undeva la un subiect am scris mai de mult ca ne trebuie intelepciunea de a accepta ca poate unora dintre noi destinul sau, poate vreti sa-l numiti altfel, DD, a pus deoparte alt drum, alta poveste ... una in care familia nu e formata din mama , tata si copilul, asa cum ne-am obisnuit sa gandim de cand ne stim ...
poate ne trb intelepciunea de a accepta ca nu vom fi niciodata mame, ca nu vom avea niciodata copilul nostru... spuneam ca am scris despre asta la alt subiect si atunci au sarit multe sa-mi spuna sa vorbesc in numele meu, s-au simtit jignite sau poate au fost doar speriate de aceasta perspectiva.... ca si cum cineva ti-ar pune in fata o oglinda si te-ar pune sa te uiti in ea. si acolo ai vedea doar o viata pustie...
dar eu nu am intentionat sa supar pe nimeni, doar am spus ce si cum simt uneori...
eu nu mai dau sfaturi nimanui, cu atat mai putin tie, cami30, nici nu pot sa te ajut, atata timp cat nu pot ma ajut pe mine.... sa-ti spun sa ai credinta, cum spunea cineva? atat timp cat eu nu mai am demult sau poate nici n-am avut vreodata?
asa ca doar iti impartasesc si va impartasesc si voua o alta varianta de "depresie cauzata de infertilitate", in ideea ca poate reuseste sa ne aline constatarea ca nu suntem niste ciudate si mai sunt persoane care trec prin stari asemanatoare cu ale noastre...

va doresc mult bine!

anadomnica spune:

cami30 - revin cu motivele de a continua lupta si pt. a nu te lasa doborata de indiferenta din jurul tau. In primul rand sa stii ca tu esti o fiinta mult iubita de Dumnezeu si sa nu te indoiesti de asta chiar daca nu simti acum dragostea Lui. Domnul te iubeste si nu poti sti care e motivul pentru care te incearca in viata, insa iti spun sigur ca este ceva bun pt. tine in toata aceasta lupta. Nu te uita la cei din jur, ei poate nu stiu sa te iubeasca asa cum meriti, asa cum Domnul te iubeste si trebuie sa-i ierti pentru asta si sa-i iubesti tu si mai mult pentru ca... "daruind vei dobandi". Lupta cu infertilitatea pentru tine in primul rand! ... si nu uita sa ierti!
In afara de asta, vezi ce multe suntem aici care ducem aceeasi lupta ca si tine, vezi ce multe suntem gata sa-ti oferim un umar sa plangi, un zambet de incurajare si multi, multi . Eu de cand am venit aici am mai multa forta si curaj, daruiesc mai multe incurajari ma rog mai mult si nu doar pt. mine ca pana acum ci pentru toate fetele... si sa stii ca asta multa bucurie picura in sufletul meu, chiar daca sarcina intarzie pt. moment sa apara.

Acush vine bebe mult dorit!
http://tt.lilypie.com/MZWVm7.png

jasmine30 spune:

Este foarte adevarat ce spune anadomnica, intr-adevar cand citesti atatea subiecte aici, iti dai seama cat de multe suntem cele care ne confruntam cu infertilitatea... Dar eu sunt convinsa ca pentru fiecare dintre noi exista un plan. De ce ni se intampla noua? Pentru ca numai astfel ne putem desavarsi ca indivizi, numai printr-o suferinta atat de mare putem sa intelegem ce este viata si poate cum ar trebui sa o traim. Dumnezeu are un plan cu fiecare din noi indiferent daca noi credem acest lucru sau nu...Rabdarea, intelegerea ca sunt lucruri la care nu avem dreptul sa intervenim, lucruri ca viata sau moartea sunt cateva din marile castiguri ce le-am putea dobandi din aceasta grea si uneori neinteleasa lupta cu fertilitatea. Trebuie sa ne obisnuim astfel ca unele din noi poate nu vor fi mame de prunci niciodata, dar asta ne va face sa ne dorim si mai mult sa adoptam... E un scop in orice facem...