sunteti capabili sa iertati?

Raspunsuri - Pagina 3

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Devika spune:

Bine v-am gasit
Ma gandesc ca intre a cere scuze si a ierta sunt multi pasi,diferiti de context si de gravitatea faptei celui care ne-a gresit sau fata de care am gresit. Nu toti putem uita sau ierta orice. Eu una incerc sa imi dau seama cand gresesc si sa imi cer scuze sau iertare, depinde de situatie.
Insa ce ne facem oare cu situatiile in care nu ne dam seama ca am gresit sau ca am facut ceva ce celalalt nu poate scuza/ierta? Insa da, incerc sa imi cer scuze si sa iert greseli, pentru ca nu imi plac relatiile conflictuale...si mai ales situatiia de a vrea tu sa fii iertat si celalalt sa nu iti accepte scuzele.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Andries spune:

mi-a fost foarte greu sa-mi cer scuze de la copilul meu de 3 ani juma' atunci cand i-am altoit o palma discutabil de meritata si el plangea si se tinea dupa mine "mami cere-ti scuze, cere-ti scuze, nu trebuia sa ma bati, n-am vrut sa fac cutare lucru" eram si eu obosita si nervoasa si... mi-am cerut scuze din toata inima pentru ca pe copil nu poti sa-l minti. Era o obligatie de suflet. Eu credeam ca am dreptate, dar copilul avea o alta perceptie asupra adevarului, asa ca am preferat sa-mi modific eu perceptia mea.

Obligatie fata de ceilalti sa-mi cer scuze cand de fapt nu am gresit? Nu exista. Aici nu modific nimic.



Andries

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Oliv75 spune:

kokiy, nu intamplator am scris "neiertator si absurd", astfel din start am omis cazurile extreme (violente etc) in care iertarea este un lucru prea intim si depinde exclusiv de cel care e victima; nici nu se mai pune problema absurditatii in astfel de situatii. Nimeni nu poate sa judece reactiile celui ce sufera (daca-si iarta sau nu agresorul). Deci ma refeream la cazurile normale, in care unii sunt mai catari decat altii, iar cei incapatanti n-o sa recunoasca-n veci ca sunt asa, atat timp cat exista "motive intemiate"

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns april spune:

Sa iert DA, sa uit...cam greu, acuma depinde si cat de grav e. Pt fleacuri nu-mi fac pb, insa pb grave nu le prea uit, desi uneori as cam vrea.
Cu scuzatul mai greu...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns andrath spune:

Nu iert si nu uit.
Dar trec peste....

Andreea si Tefanu' nazdravanu'(8.12.2005)
www.flickr.com/photos/andrath/1202034620/" target="_blank">Stefan

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ardeiash spune:

exista lucruri peste care si eu trec cu greu... nu uit.. insa cred ca trebuie sa iertam...

s-auzim numai de bine! si

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns stefaniya spune:

Eu le fac pe amandoua,imi cer scuze,si mai si iert pt ca si altii ma iarta la randul lor.Toti gresim si ajungem sa fim iertati,de ce nu am face-o si noi!
In special pe net e usor a isca o discutie,nu toti avem acel dar de a ne face intelesi,fara a lasa dubii.Si da,orgoliul e cel care nu ne lasa sa ne cerem iertare.Ne e teama de a nu pare slabi in fata celuilalt.Uneori e chiar bine sa nu-ti ceri iertare,depinde de persoana cum poate intelege ca tu iti ceri iertare.



CARL IUBITUL 05.04.07 si mami Stefaniya

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns cafera spune:

Sunt iertatoare...totusi, exista o persoana care mi-a facut mult rau voit. Actiunile ei, le-am dat uitarii. Nu demult insa, a vrut sa-mi demonstreze cat de "mult ma iubeste". Brusc, mi-au revenit toate relele pe care mi le-a facut. Se pare ca erau intr-un sertar prafuit. M-au durut atat de tare acele amintiri...incat ma rog sa mai pot ierta, dar...

Mamica celor doua printese, Ilinca (26.07.2007) si Alexia (27.06.2000)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns anky spune:

Si eu sint iertatoare insa nu uit.Defapt cred ca e imposibil sa uitam.

Anca,mami de doi nazdravani

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ardeiash spune:

quote:
Originally posted by Andries

mi-a fost foarte greu sa-mi cer scuze de la copilul meu de 3 ani juma' atunci cand i-am altoit o palma discutabil de meritata si el plangea si se tinea dupa mine "mami cere-ti scuze, cere-ti scuze, nu trebuia sa ma bati, n-am vrut sa fac cutare lucru" eram si eu obosita si nervoasa si... mi-am cerut scuze din toata inima pentru ca pe copil nu poti sa-l minti. Era o obligatie de suflet. Eu credeam ca am dreptate, dar copilul avea o alta perceptie asupra adevarului, asa ca am preferat sa-mi modific eu perceptia mea.

Obligatie fata de ceilalti sa-mi cer scuze cand de fapt nu am gresit? Nu exista. Aici nu modific nimic.



Andries



ce dulce esti.. asa e .. e tare dureros cand stii ca ai gresit fata de copii..

s-auzim numai de bine! si

Mergi la inceput