E important cum ne striga copilul?

MissParker spune:

quote:

---

Originally posted by adinag
Eu cred ca orice copil are posibilitatea sa aiba multi prieteni, Adine, Mihaele, Felicii... Dar, mai ales in perioada copilariei, are nevoie de mama. Iar mama in primul rand trebuie sa fie mama, si abia apoi prietena!

---

Cat de bine ai sintetizat exact ceea ce simt si eu!!

Asta mi-a confirmat si terapeuta.

Ideea centrala, dupa ce i-am expus eu cum vad problema, este urmatoarea: un copil are nevoie de mama (copilul abuzat din mine stie, Doamne, cat de bine, treaba asta!), iar o mama trebuie sa fie in primul rand MAMA, cum spune si Adina.

Ori, atunci cand mama ii spune copilului s-o strige pe nume si asta devine o regula, se petrece urmatorul fenomen: copilului practic i se ia mama, iar acea "prietena" care i se promite in acest troc iluzoriu nu exista (relatia se denatureaza inevitabil), deci in final tot copilul este cel care pierde.

O mama care ii spune copilului "nu-mi mai spune mama, spune-mi Gina" este o mama care practic admite prin asta ca responsabilitatea enorma a rolului de mama ii este prea mult si atunci ea inconstient ar vrea sa redevina Gina, nu numai MAMA. Rolul de mama este si un privilegiu, dar mai mult este o datorie si o raspundere enorma!!

Multumesc la toate fetele pentru raspunsuri

Felicia 16+ viitoare mami de - David

Poze cu noi si vacantele noastre

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

marcellinna spune:

Felicia,te-am inteles si sunt convinsa ca ai fi poate ultima persoana care ti-ai constrange copilul sa aiba atitudini,hai sa le zic ipocrite ca nu-mi vine acum alt cuvant in minte.


Orice problema vei avea,daca nu vei gasi un raspuns, cauta in sufletul tau ,priveste-ti copilul in ochi si raspunsul il vei afla acolo.
Sunt sigura ca-l vei gasi!

Iti doresc sarcina si nastere usoara!!!!

Adria_ spune:

Citind ce ati scris, dupa cateva zile mi-am dat seama ca eu nici macar pe nume nu-i pot spune mamei mele. Pentru mine mama a fost bunica mea care m-a crescut pana la prox. 3 ani. Consider ca a gresit ca m-a facut sa-i spun mama, fiindca nu mi-a lasat sansa sa-i spun mama mamei mele. Asa ca fiti atente si la bunici sau alte "mame" bine-intentionate, sa nu zica copilului vostru de ex. Hai la mama!
Eu nu-i spun ncicum, ma doare lucrul asta, si cu toate astea simt ca am o dependenta bolnava fata de ea. De fapt am reusit sa-i zic o data, mama si am si simtit-o, insa ... atat.
Culmea e ca acum bunica a devenit buni pentru fetita mea, si eu nici ei nu-i mai zic mama, ci tot buni.
Sunt asa, legata ombilical de o mama careia nu-i pot zice mama.

Poate n-are legatura cu subiectul, insa am simtit nevoia sa spun ca un copil, ca sa se dezvolte sanatos din toate punctele de vedere are nevoie de mama si cu numele de mama si cu prezenta.
Adriana

iula78 spune:

Eu abia astept sa-mi spuna "mama". Nici nu concep sa ma strige pe nume, mi se pare un lucru "impersonal", artificial. Ar insemna sa schimb in mod stupid o relatie de filiatie in una de prietenie. Copilul are nevoie in mod sigur de mama, pe care s-o simta ca atare. Apoi o mama nu poate fi prietena copilului? Nu voi accepta orice pare a fi "modern", ci ceea ce-i sanatos pt relatia mea cu fiul meu.

iula78 spune:

Mi-a venit in minte ceva legat oarecum de subiect - voi va strigati soacra "mama"/"mama-soacra"? Eu sunt casatorita de aproape doi ani si nu pot, nici nu cred ca voi putea vreodata, s-o strig pe soacra-mea "mama", chit ca-i o femeie extraordinara. Maica-mea va fi singura pe care o voi apela astfel. Culmea e ca eu comunic si ma inteleg mult mai bine cu soacra-mea decat cu mama (sper sa nu fie rozul de inceput). Insa de mama ma leaga f mult ideea ca ea m-a purtat in burta, ca ea m-a nascut si m-a crescut cum a stiut ea mai bine.

ooana spune:

cred ca modul in care le spunem parintilor depinde de multe alte circumstante

sa vorbim la exemplu concret...eu
nu tin minte sa ii fi spus mamei "mama"...poate ca parintii mei fiind studenti atunci cand m-au avut pe mine...si erau colegii lor prin preajma mai tot timpul, am ajuns sa le spun pe nume
niciodata nimeni nu mi-a impus cum sa le spun...si poate asa am ales eu...
...dar cu toate astea cand vorbesc cu alte persoane, vorbesc depre "mama"
...iar mama imi este cea mai apropiata persoana, cea mai buna prietena si mama in acelasi timp!

p_onu spune:

da, foarte interesant subiectul...incitant!
Cred ca inconstient, felul in care apelam o persoana, reflecta relatia pe care o avem cu el, mai exact rolul pe care simtim ca il are in raport cu noi.

Fiul meu are un an si 2 luni si-mi spune "Mami" "Meme" sau "Mimi".Imi place foarte mult asta, mi se pare ca e natural...
Acum , partea haioasa, asa cum mai spuneau si altele, e ca si lui Tati ii spune "Mami" uneori. De fapt, am constatat ca pentru el, "Mami" e o persoana cu ajutorul caruia el isi poate satisface nevoile, careia ii cere cand are nevoie ...astfel ca, uneori spune asa..."Tati! ( si arata spre ceva, apoi...) Mami! (adresandu-i-se in mod clar tot lui!)".
E tare haois! Privind asta, inteleg ce sunt pentru el acum, adica ce rol am...ma face sa devin mai constienta de nevoile lui fata de mine...

Probabil ca mai tarziu va incerca sa ne spuna si pe nume, cand va deveni constient ca noi avem relatii si cu altii si ca jucam si alte roluri, sunt convinsa...incercand sa experimenteze (ca doar asa invata sa se raporteze la tot in jur, inclusiv la persoane)

oricum, indiverent cum mi se va adresa, consider ca e foarte important ca relatia dintre noi sa fie si sa ramana cea de mama-fiu, adica vreau sa am rolul unei persoane care il creste si il initiaza in a se descoperi pe sine si lumea din jur si a-si gasi locul in lume. ASta presupune ca actiunile mele vor varia in timp, de la persoana care ingrijeste, la persoana care informeaza, care raspunde la intrebari, care valorizeaza sau limiteaza, care apreciaza si sustine, care certa si sfatuieste, care asculta si observa, care se bucura sa-i vada actiunile sau care se ingrijoreza...insa rorlul meu va fi tot acela, de MAMA (de sugar, de copil mic, de scolar, de puber, de adolescent, de tanar...)

M-a furat valul si am inceput sa visez, dar asa mi-ar place sa se intample...

cu Octavian

kover spune:

la inceput a fost:MAMA,pe urma MAMI,de un timp spune Mamica.si cel mic dupa el.e minunat.orice varianta.nu stiu ce va fi cind vor creste dar sper sa ma strige intotdeauna:[b]mama[/b].mamica de Robert(23.11.2004) si Kristian(01.09.2006)http://s266.photobucket.com/albums/ii248/botcarola/

XIO spune:

Anormal si nesanatos sa spuna copilul pe nume parintilor?

Se poate , in cazul asta relatiile mele si ale prietenului meu cu familia sunt anormale si nesanatoase
Eu ii spun mamei mele pe nume , tatalui meu ii spun "tata" . In familia prietenului meu este la fel.
Singura diferenta care e si amuzanta este ca atunci cand m-am nascut bunica-mea s-a lasat de servici si a stat acasa sa ma creasca , mama trebuind sa munceasca. Fiind mai mult cu bunica ei ii spun mama
Bunicul e Bubu .
Distractia prin casa este cand strig eu "mamaaaaa" si mama-mea care e langa mine incepe sa faca misto .

Nu este nesanatos si cu atat mai putin anormal , este pur si simplu o chestiune de alegere , obisnuinta . Pot sa-i spun mamei si "oglinda" sau "arpagic" , ca relatiile sunt aceleasi si sentimentele aceleasi.





http://www.flickr.com/photos/13005458@N00/

Andrada spune:

quote:

---

Originally posted by XIO



Nu este nesanatos si cu atat mai putin anormal




http://www.flickr.com/photos/13005458@N00/

---

Deci faptul ca ai fost crescuta de bunica n-are nimic de-a face cu acela ca ei ii spui mama, ca mamei tale ii spui pe nume si ca aici pe site din 2 in doua posturi amintesti de tatal tau (caruia ii spui pe nume) si nu de mama.


E si anormal si nesanatos momentul in care un copil incepe sa te strige "arpagic" si pentru mine ar fi important sa aflu cum am trecut dintr-o familie normala in familia allium.
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu