E important cum ne striga copilul?
Raspunsuri - Pagina 3
l_carmen2003 spune:
quote:
Originally posted by Tonnia
Da, relatia copil-parinte e atat de speciala incat chiar nu conteaza modul de adresare, nu e de esenta relatiei.
Mi se pare foarte rigid modul in care ganditi.
Si de-a dreptul superficial mi se pare a interzice copilului sa va strige pe nume atunci cand incearca. Cred ca e vorba de incredere in ultima instanta, pe de o parte increderea lui in voi, pe de alta a voastra in relatia voastra.
Antonia
Parca fusese pe undeva clar amintit prin regulamentul forumului ca fiecare isi expune parerea dar nu face atacuri la persoana. Cum si cat de rigid gandesc eu e teaba mea si nu am nevoie sa ma judece altii, cu atat mai mult cu cat era o simpla expunere de pareri si inca facuta civilizat...
De cele mai multe ori apar astfel de admonestari aruncate ca raspunsuri... si discutiile degenereza. Chiar nu putem fi atenti in exprimare? Si mai ales politicosi?
marcellinna spune:
quote:
Initial creeata de MissParker
Ce dovada mai buna ca nu intotdeauna solutia ideala este sa faci contrariul a ceea ce au facut parintii tai?
Am reusit sa citesc acum toate postarile .
Am ales acest citat .
Felicia poate iti aduci aminte de niste dialoguri intre noi doua.
Eu am facut multe de foarte multe ori in relatia cu copilul meu, exact contrariul din ceea ce au facut parintii mei cu mine ,nu din dorinta de a-i pedepsi in oarece fel pe parintii mei ci pt ca atunci cand am nascut-o pe fetita mea ii promisesem ca voi fi un parinte bun si-i voi asculta sufletul.
Asta include si faptul ca nu i-am impus sa mi se adreseze cu "dumneavoastra" asa cum parintii/bunicii mei mi-au pretins intotdeauna.
Faptul ca ea in primii 3 ani ne-a chemat pe nume,nu a reprezentat pt mine nicio problema.Am aflat si de ce o face cu toate ca eram convinsa ca nu o face din oarece lipsa de afectivitate.Din fericire s-a confirmat ceea ce stiam,adica nu era vorba despre lipsa de afectivitate din partea noastra,pur si simplu era felul ei de a se exprima.
Nu am socotit treaba asta ca pe un soi de "egalitate ",despre care se vorbea in una din postari, a ei cu mine ci mai degraba ca pe o capacitate a mea de a cobori la nivelul ei ,de a-i asculta sufletul si a pricepe modul in care gandeste,a o lasa libera sa hotarasca ea daca si cand o sa-si schimbe modul de adresare si a-i respecta modul de exprimare .
Daca altora nu le-a placut acest aspect,e problema lor.Eu stiu ca ca intre noi a fost si exista un raport de incredere minunat si in ziua de azi.
Cand vorbea despre noi,vorbea despre mami si tati,cand ni se adresa ne spunea pe nume.
Asta repet pana la varsta de 3 ani.Dupa ce am dat-o la camin ne-a chemat doar mami si tati.
Nu cred ca am gresit,nu m-am simtit niciodata lezata nici atunci si nici acum pt faptul ca fata mea la epoca respectiva ma chema pe nume.
Peste foarte putin timp va implini 18 ani si stiu ca in ciuda faptului ca in primi trei ani m-a chemat pe nume,eu am fost intotdeauna pt ea MAMA si am avut EU mereu acest rang,nu l-am impartit cu nimeni si nici l-am obtinut pt ca l-am impus.
Relatia cu fata mea,doar una am,e exact asa cum mi-am dorit-o,nu a dezamagit niciodata pe nimeni si chiar daca unii sunt sceptici,permiteti-mi sa va doresc o relatie de incredere reciproca asa cum o am eu cu copilul meu.
Repet ,nu vorbesc la scurt timp de cand copilul meu a incetat sa-mi mai spuna pe nume ,au trecut 18 ani de cand pt ea sunt MAMA si cu toata lipsa de modestie de care poate voi fi acuzata a facut-o dintotdeauna cu majuscule chiar daca in primi trei ani ma chema pe nume .
MissParker spune:
lorelaim, multumesc mult pt. urari 
. Chiar daca m-ar striga copilul "mami Feli" tot mi-ar fi cumva ciudat, de parca ar avea si "mami Carla" sau "mami Ioana"... Nu stiu, asta simt eu acum. Poate mai tarziu, in noua realitate, se vor schimba sentimentele.
Sybille, exact asa vad si eu lucrurile, ca e ceva natural sa ne spuna mami si tati, ca doar nu-i impunem noi la un an si ceva chestia asta, nu? Tocmai de aceea am avut senzatia ca nenatural este cand parintii le spun copilului sa-i strige pe nume. Si cu siguranta este cu totul altceva atunci cand copilul incepe de la sine intr-o anumita perioada sa-si strige parintii (si) pe nume, indiferent din ce motive. Daca se va intampla asta, am sa vad atunci cum reactionez.
alinutza00, exact asa simt si eu, ca nu i-as putea interzice sa ma strige pe nume daca ar incepe el din senin, dar mi s-ar parea f. ciudat si de aceea as vrea sa stiu de ce...
Cristina_C, asa imi doresc si eu!!
musetto , tocmai de asta incerc si eu sa-mi clarific sentimentele, fiindca nici eu nu-mi pot imagina un apelativ mai frumos pe lumea asta decat "mama"... Cu bunicii e asa: al meu o sa aiba o bunica-surogat (fosta mea soacra) si o va striga oricum Oma (caci ea nu stie decat germana). Cred ca multi bunici (mai mult femeile) refuza din vanitate sa fie strigate "mamaie", de aceea le sugereaza copiilor sa le spuna pe nume. Mi se pare chiar si mai nenatural si mai ciudat decat cu parintii... Ca dovada ca tot adultii au o problema, fiindca altfel in mod normal ar trebui sa considere normale apelativele mamaie si tataie...
mamagiuliei , junioara ta e bestiala!
Mia. si patou - parca-l vad si pe Davidutul nostru spunandu-i sotului meu "mama", ca si el e mamos si dragastos de nu mai poate... Am ras copios imaginandu-mi copiii vostri cum isi striga taticul cu "mama"... Cred ca pentru ei "mama" a devenit un fel de apelativ generic pentru "persoana care-mi indeplineste toate dorintele si imi sta la dispozitie oricand". Sexul propriu-zis sau persoana propriu-zisa nici nu-i mai intereseaza pe ei 
Ingrid S, Hannen, cam asa gandesc si simt si eu. Va multumesc pt. confirmare.
daniela_b, ca de obicei mi-ai mai deschis alta perspectiva frumoasa cand ai spus nu m-ar mira ca daca un copil nu va spune "mama" ci "Lumi", acel copil sa nu aiba capacitatea de-a fi miscat de ceea ce inseamna "mama" pentru alti copii.
Nu are legatura directa, dar imi amintesc - cu o usoara greata - ca eu de exemplu am cautat f. devreme modalitati de a o striga pe mama in orice fel, numai nu "mama". Pentru ca nu o simteam ca pe o mama, la bataile si raceala si rautatea cu care ma trata. Prin adolescenta incepusem sa-i zic "Michiduta" (!), iar pt. ca ea mi-a interzis, i-am spus "Michi" si apoi "Miachi"... Dar you get the point...
marcellina, tu esti acea exceptie care-mi da de gandit si pentru care dealtfel am si deschis subiectul, ca sa vad pareri cat mai variate si mai ales argumentele/experientele respective. Am inteles totusi ca a fost o chestie temporara, cauzata de logica ei, cum ca si voi ii spuneati ei pe nume si deci a vrut sa o faca si ea. Ei, iar aici se afla pentru mine linia aia al naibii de subtire intre ideea de "falsa egalitate" (care ar fi in principiu inofensiva) si ideea de "respect impus", linie pe care nu vreau s-o trec cu nici un chip. Cred ca mai trebuie sa fac sapaturi in subconstient, sa vad unde gasesc o explicatie care sa ma multumeasca 100%. In orice caz, e clar ca nu mi-ar place ca al meu copil sa inceapa de la 3-4-5 ani sa-mi spuna pe nume si apoi sa nu-mi mai spuna niciodata mama...
eloise , de acord cu tine. Bogdan de exemplu ma numeste "mamicuta lui David" si deja asta imi umple sufletul de bucurie!! Iar noi doi nu ne vom adresa niciodata unul celuilalt cu "mami" si "tati", pentru simplul motiv ca fiecare din noi are deja parinti...
smaranditza , miercuri am sedinta la terapie si voi dezbate subiectul, sa vedem ca revelatii voi mai avea despre motivele pentru care simt asa cum simt.
Vic, mi-a placut cum ai scris: Copiii ne spun mama/tata pentru ca astea sunt primele sunete pe care le invata. Cand gangurelile se transforma in sunete, devin mama, dada, baba, tata. In orice limba. Chiar am constatat ca in primii ani de viata toti copii spun mama / mami exact la fel, indiferent de limba pe care o vorbesc. Tocmai de aceea si mie mi se pare varianta naturala, fireasca.
l_carmen2003, tu cum ai procedat exact cand baietelul tau a vrut sa se intereseze daca poate sa va spuna pe nume? Cum anume i-ai aratat dezacordul tau? Si cum i-ai explicat - astfel incat el a inteles - ca e mai frumos sa-ti spuna mama?
Tonnia, sunt de acord ca esenta relatiei parinte-copil nu rezida in modul de adresare. Tocmai de aceea vreau sa descopar de ce m-ar deranja sa-mi spuna copilul pe nume, ca si cum mi-ar fi coleg de servici... Nu reusesc sa identific daca e vorba de rigiditate sau superficialitate, cum spui tu, mai ales ca in general eu ma consider un om flexibil, tolerant si profund, dar o sa incerc sa raman focusata pe ce simt, ca sa-mi dau seama.
pisi ella , tu ai dreptate ca daca-ti zice copilul pe nume se denatureaza relatia si devine una de "prietenie", dar pe mine prietena mea cea mai buna m-a intrebat "Si ce e in neregula cu o relatie de prietenie intre mama si copil??". Poftim de raspunde! Nu pot decat sa zic ca asa simt eu, ca nu asta ar defini o relatie de "prietenie" intre o mama si un copil, dar nu pot argumenta mai departe. Cred ca relatia mama-copil trebuie sa implice si prietenie, dar in rest e mult mai complexa, nu?
Mai astept cu nerabdare pareri.
Felicia 
16+ cu 
- David
Poze cu noi si vacantele noastre
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
eloise spune:
quote:
Originally posted by Mia.
fetita(are doar 18 luni) a inceput sa ne zica la amindoi(mie si lui taica-su) "mama", e f haioasa cum il striga pe ta-su "mama" de cite ori il vede!
Mia, si Vladut al meu (15 luni) il striga pe taica-su "mama"
. Cand lipseste il cauta prin casa si-l striga "mama, mama?"; cand vine acasa il intampina cu un "mamaaaa!" plin de bucuria revederii. E atat de simpatic! Pur si simplu nu vrea, sau nu poate (pentru ca inca nu rosteste decat foarte putine cuvinte si are o problema cu multe consoane -printre care si "t"-, ca toti copiii mici de altfel) Eu ii spun pe silabe "Spune ta-ta, taaa-taaaa" Si el "MAAMAAAA" Eu: "Ta-ta", el "ma-maaa" si asa mai departe. E un deliciu pentru prietenii nostri care se amuza copios, iar pentru noi un motiv de bucurie sa ne stim chemati cu acelasi cuvant. Ne-am spus noi ca asta inseamna ca el ne vede egali, ne iubeste in aceeasi masura. E drept ca si taica-su e extrem de afectuos si implicat.Felicia, astept si au sa aflu raspunsul terapeutei. Ai ales un nume frumos pentru baietelul tau
!I'm reading a book. You know... it's like forums, just a little shorter.
Andra si
Vladut (14.10.2006) puiul meu creste...
~*~My dear old pics~*~
~*~New old pics~*~
l_carmen2003 spune:
quote:
Originally posted by MissParker
l_carmen2003, tu cum ai procedat exact cand baietelul tau a vrut sa se intereseze daca poate sa va spuna pe nume? Cum anume i-ai aratat dezacordul tau? Si cum i-ai explicat - astfel incat el a inteles - ca e mai frumos sa-ti spuna mama?
[purple]pisi ella , tu ai dreptate ca daca-ti zice copilul pe nume se denatureaza relatia si devine una de "prietenie", dar pe mine prietena mea cea mai buna m-a intrebat "Si ce e in neregula cu o relatie de prietenie intre mama si copil??". Poftim de raspunde! Nu pot decat sa zic ca asa simt eu, ca nu asta ar defini o relatie de "prietenie" intre o mama si un copil, dar nu pot argumenta mai departe. Cred ca relatia mama-copil trebuie sa implice si prietenie, dar in rest e mult mai complexa, nu?
Mai astept cu nerabdare pareri.
ont=Stencil]
[/h5]
I-am spus ca asa ma cheama pe mine, asa imi spun prietenii si parintii dar pentru el eu sunt si voi fi intotdeauna "mami" si ca il rog sa imi spuna asa. A intrebat daca m-a suparat si i-am raspuns ca nu ma pot supara pe el... dar ca mami e una singura pentru fiecare om pe cand "Carmen"... va intalni zeci de "Carmen" dar numai eu sunt mami. Niciodata nu mi-a mai spus decat mami... am avut discutia asta fix pe data de 14 iulie 2007... adica acum 6 luni... pacat ca de atunci nu am mai notat mare lucru de...de prin septembrie 2007, nu am mai avut timp...
pisi_ella spune:
Exact, MIssParker, relatia mama-copil este cu mult mai complexa decat o relatie de prietenie. Inafara de asta, o relatie de prietenie implica EGALITATE, si nu are cum sa existe egalitate intre copil si parintii lui, oricat ne-am crede de moderni in educatia copilului
_Ella,
Emma & Matei
Emma-Andreea, minunea mea....
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?ARCHIVE=true&TOPIC_ID=11054
Povestea nasterii lui Matei ;)
http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=58237
Deschide bratele spre schimbare, dar nu-ti pierde din valorile tale.
hcclara spune:
Draga Felicia, tocami citisem postarea ta la subiectul celalalt despre cum ne strigam sotul, si ma gandeam vai ce a trecut timpul...parca ieri ne spuneai ca a iesit testul pozitiv, si acum stiti deja ca va fi un baietel ...Felicitari si sarcina usoara in continuare! Iar numele e tare frumos!!!
Revenind acum la subiect, cand eram mica mi-a povestit maica-mea, si eu avusesem asa o faza cand am inceput sa-i strig pe nume, asta fiindca ii auzeam pe cei din jur ca ii striga asa...insa nu a tinut mult!!! Eu mai am o sora, ea e cu 9 ani mai mica decat mica, eu le spun parintilor "mami" si "tati", iar ea intotdeauna a zis "mama" si "tata"...M-a intrebat odata eu de ce nu zic "tata" si "mama" , ei, bine nu pot...parca mami si tati suna mai dulce!!!
fianna spune:
Foarte interesat subiectul, nu m-am gadit iciodata serios la treaba asta.
Eu sunt unul din copii crescuti de Vicki si Tania. Nu-mi amintesc insa ca atunci cand eram mica sa-mi fi pus intrebarea de ce unii spun mama si tata si eu cu sora mea le spunem pe nume. Cred ca ni se parea interesant. Am renuntat sa le mai spunem asa cand eu aveam cam 13 ani si sora mea 11. Am renuntat pt ca nou venita in familie, inca o surioara adica, le spunea mama si tata. Nu stiu cum de tocmai o fetita de 2 ani a dat tonul dar uite ca de atunci spunem cu totii mama si tata. Crescand am intrebat si eu de curiozitate, ce era cu folosirea numelor si raspunsul a fost ca " venise tata cu idei vestice" si cred ca era vorba exact de construirea relatiei de prietenie parinte-copil. Nu mai stiu daca ne impusese sau nu si nu a contat absolut deloc chiar daca le spuneam pe nume ei tot parintii nostri erau. Atunci mi-a convenit situatia dar acum nu mi-as dori sa fii continuat sa le spun pe nume.
In orice caz, eu de abia astept sa-mi aud puiul cum imi zice MAMA. Poate-s egoista dar pentru sufletul meu sper sa nu treaca de la mama la alina.
fianna cu www.flickr.com/photos/14295400@N03/sets/72157603680539275/" target="_blank">printisorul Matei
(01.08.07)
Vic spune:
Noi ii invatam ca suntem mama si tata, inca de cand sunt foarte mici. Le spunem "hai la mama", "mami schimba scutecul", "Mami iti da papa", etc. Cand ei incep sa gangureasca "mamama", noi le spunem cu fericire in glas si in suflet "da, mama, aici e mama", chiar daca ei inca nu au facut legatura intre sunet si persoana. Noi intarim aceasta legatura si ii invatam.
In primii ani de viata, ei nu au nevoie de ceea ce noi numim prietenie, relatia parinte-copil e aparte, e mai mult decat atat, e diferita. La un an, la 3, la 7, copiii au nevoie sa se stie iubiti, protejati si ajutati de parinti. Pentru copil tu esti mare, puternic, atotstiutor (chiar daca de multe ori protesteaza cand incerci sa-i inveti ceva, si vin a doua zi si-ti spun ca au invatat acel lucru la gradinita, si nu de la tine), in stare sa muti muntii pentru ei daca e nevoie.
Relatia de prietenie e importanta mai tarziu, cand copiii incep sa se transforme in adolescenti, dar acea relatie va fi acolo indiferent de cum te striga. E important cum il cresti, daca stie ca ai incredere in el/ea, daca stie ca poate vorbi deschis fara sa sari in sus, indiferent ce-ti spune. Atunci deja stie ca nu mai esti cel mai puternic si atot stiutor om dim lume, dar stie ca poate avea incredere, ca il ajuti, ca-i dai un sfat, ca esti acolo pentru el. Atunci vor sa se simta egali. Iar mai tarziu, noi, parintii, imbatranim, si rolurile se schimba.
monaz. spune:
e absolut acaparator subiectul tau, dovada ca m-a determinat sa scriu si eu la topic. evident,ca orice parinte care sta si rumega in umbra evenimentele si trairile ce il coplesesc, am inceput si eu la un moment dat sa imi pun problema aceasta. intrebarea de la care am pornit a fost urmatoarea: cum se face ca micutii nostri, invariabil, rostesc printre primele cuvinte "mama" sau "tata"? evident ca inca de la nastere, ne adresam lor in fel si chip si ei participa indirect la monologurile noastre (pe care noi ca parinti le-am vrea sa fie dialoguri), sau sa zicem frinturi de conversatie. cum se face ca ei selecteaza din toata avalansa de cuvinte noi cu care ii invadam zilnic, "mama" sau "tata"? si am stat si m-am gindit. desigur, e simplu. orice propozitie am rosti, se inchieie sau incepe cu mama/tata...eu personal asta am constatat la mine. ex sunt variate: te saruta mama! ce-i mami?!acum pune mama pampersul! hai la mama! bravo mama!
a da!! aici era...eu cel putin m-am autonumit mama inca din primele momente de viata ale bebelusului. si iata cum se desprinde acest repetitiv "mama" din totalitatea de cuvinte rostite in fiecare zi . plus ca sunt niste silabe care se repeta in sine. simple, usoare, calde...placute la auz. e firesc sa se intipareasca in mintea lor aceste cuvinte.
si acum sa raspund si la intrebare. da, pt mine e important, dar nu definitor. am observat ca pina pe la 3 ani, copiii mei ne-au spus in mod natural mama/tata. apoi au realizat ca acestea sunt de fapt niste apelari. de ex, cind intr-o discutie mi-a spus baietelul meu ca pe mine ma cheama Mama, am zimbit si i-am precizat ca de fapt eu am un nume , ca si el, inca de cind ma nascusem. si dn acel moment, mai ales cind ne auzea strigindu-ne prin casa eu si sotul meu ,pe nume, a incercat si el indraznet sa ne numeasca. am tresarit prima data, suna atot de nefiresc pt mine numele meu rostit de glasul acela cristalin! nu m-a deranjat, dar m-a surprins. ceva parea in neregula, dar in acelasi timp simteam o bucurie ascunsa. dragul meu copilas, stie cum ma cheama, ma identifica! a sesizat imediat emotia mea.m-a intrebat de ce? am incercat sa ii explic ca e dragut ca mi-a aratat ca stie numele meu, dar ca as prefera sa imi spuna "mama". pai de ce? tati iti spune pe nume? nimeni nu iti spune mama in afara de mine...exact! dindu-mi acest punct de plecare, mi-a fost mai simplu sa ii spun ca tocmai, acesta e privilegiul lui de a ma numi mama si ca nimeni pe lumea asta, in afara de surioara lui (prea micuta la acel moment) nu va putea sa ma cheme asa. am incercat sa nu ii impun, dar stui sigur ca in ciuda triumfului ascuns de care spuneam mai sus, ca ma identifica copilul, stiindu-mi numele, ca as fi suferit daca m-ar fi strigat pe nume.
ei bine, cam pe la aceeasi virsta, fetita mea a avut aceeasi preocupare, de descoperire , ca parintii ei mai au un nume , pe linga cel rostit de ea si fratiorul ei de atita vreme.
uneori se mai joaca, cind unul, cind altul , mai ales cind de ex sotul meu ma striga din alta camera , atunci repeta si ei:Monica, te striga D...! dar stiu cu certitudine ca e o joaca simpatica si ca eu sau tatal lor, vom ramine pt totdeauna in sufletul lor simplu: mama si tata.
a, da...acum fiul meu se apropie de 7 ani. si il aud perorind uneori , chiar daca nu e intrebat: de ce "mami"? mie imi place sa spun "mama", e mai frumos! de altfel, stiu ca se spune mama si ca mami e ca un alint. si pe mine ma enerveaza cind mi se zice Vladut. ce atita Vladut! eu sunt Vlad! e drapt, tot eu m-am autointitulat "mami", de aici el a preluat cuvintul. de la mine adica...dar stii de ce imi ziceam "mami"? pt ca , in momentul cind ma adresam lui, in mod inconstient imi modificam modularea vocii si (nu, nu pt a ma raporta la virsta lui micuta, ci pt ca incercam inconstient sa imi pun toata dragostea in cuvinte) incercam sa aleg cuvinte blinde, calde, si mai calde, de fapt il alintam pe el ...si ca vb de asta. tot el a remarcat de ceva vreme ca eu spun de ex: ma auzi ,mami, sau nu? mami, ti-am zis sa fii cuminte! etc...si mi-a atras atentia ca eu cind ma adresez lui, ar trebui sa zic : ma auzi, Vlad? etc.
eu toata viata mea le-am spus alor mei mama/tata. si ma enerva la culme cind auzeam alti copii pisicindu-se cu mami si tati. si zau ca suna atot de fals pt mine cind incercam sa zic mami, ma blocam de la prima silaba si nu mai iesea nimic...si nimeni nu mi-a impus nimic. si ii adoram. sora mea cea mica, mult prea mica fata de mine , le-a spus mereu mami/tati. fara impuneri,fara presiuni. natural.
pustoaica mea de 4 ani acum e o speculanta, cind vrea ceva numai "mami"/"tati" e...altfel o aud cum striga cristalin dupa noi mama! tata! si nu i-a spus nimeni ca sunt formule de alint...stie ea...cum stie atitea lucruri in mod instinctiv..
numai bine
Mona