E important cum ne striga copilul?

Zilele trecute vorbeam cu prietena mea cea mai buna (care intotdeauna imi da un feedback extraordinar) si-i povesteam ca vorbisem la telefon cu o prietena mai veche din Romania, care acum are o fetita de 3 ani. Prietena asta imi spusese ca fetita ei nu-i spune decat rar "mama"/"mami" si ca de cele mai multe ori o striga pe nume ("Lumi"), probabil (ma gandesc eu) fiindca ea sta cu sotul si fetita in apartamentul parintilor ei, pe unde se vantura f. multa lume (are 2 frati, si ei casatoriti si cu copii) si probabil fetita ii aude pe toti adultii cum o numesc pe mama ei "Lumi", asa incat a preluat si ea repede chestia asta. Dealtfel si Lumi, vorbind cu mine la telefon si venind aia mica s-o intrebe de joaca, a trimis-o la sotul ei cu cuvintele "du-te la Gigi" si nu "du-te la tati"...

Ei, ajungand eu cu povestirea aici, am realizat brusc ca mie de exemplu nu mi-ar place ca al meu copil sa ma strige "Felicia". Prietena mea cea mai buna m-a intrebat daca cred ca dorinta asta (de a fi strigata de copil numai "mama") poate fi de natura egoista din partea mea.

Sincer, eu cred ca nu (dar asta nu inseamna ca nu voi dezbate subiectul la terapie cat de curand ). Cred ca m-ar deranja oarecum denaturarea relatiei in cazul cand copilul meu mi-ar spune pe nume, as simti ca e ceva nenatural. In fond, pentru el nu voi fi Felicia (cum sunt pentru toti ceilalti), ci mama, el in primul rand in calitatea asta ma va cunoaste, nu?

Am vorbit aseara si cu sotul pe tema asta si el imi impartaseste punctul de vedere, in sensul ca nici el nu se vede in vreo situatie in care copilul sa-l strige pe nume, si lui i s-ar parea ciudat. El se teme doar ca punctul asta de vedere sa nu aiba ceva cu vreo dorinta (poate inconstienta) a noastra de a primi respect din partea copilului, dar eu exclud acest aspect, fiindca eu personal nu simt nici o legatura intre cuvantul "mama" si notiunea de "respect", ba chiar reactionez alergic atunci cand unii oameni/parinti vor sa impuna respectul doar pe "merite" biologice, eu consider ca un copil merita cel putin la fel de mult respect ca si parintele.

Uneia din nepoatele mele de exemplu i-am propus de cand avea 4 ani sa ma strige pe nume, retrospectiv imi dau seama ca pe vremea aia ma simteam eu insami sufleteste un copil si am crezut ca asta ne va apropia; in nici un caz nu ma vedeam "tanti Felicia", cum imi numeam eu in copilarie matusile.

Acum, cand e vorba de copilul meu, eu simt pur si simplu ca o situatie in care copilul m-ar striga pe nume nu ar corespunde cu realitatea si ar fi ciudat. Eu personal cred ca in mod normal nici un copil nu se apuca sa-si strige parintii pe nume daca ei nu i-ar sugera oarecum copilului sa-i strige pe nume, ba chiar cred ca asta fac unii parinti care sunt putin imaturi emotional si isi doresc in mod inconstient o relatie de "egalitate" cu copilul (idee complet paralela cu realitatea) sau eventual (si mai tragic) vor sa fie strigati pe nume (cum ii strigau propriii lor parinti) si sa transfere asupra copilului raspunderea de a fi iubiti de copil asa cum nu au facut-o parintii lor. Cred ca de asta e vorba pentru mine, asta m-ar deranja pe mine. Poate sunt confuza, dar la ora asta nu pot sa pun mai bine in cuvinte ce simt.

Imi amintesc ce-mi povestea un amic mai in varsta, psihiatru (D-zeu sa-l ierte) acum cativa ani. El fusese tare chinuit si abuzat de parintii lui, care printre altele il obligasera sa le vorbeasca cu "dvs." si-i impusesera prin bataie "respect"... Ei bine, el avusese doua fete, carora le spusese inca de mici sa-l strige "Adi" in loc de "tata". Cand fetele au ajuns pe la 20 de ani, i-au reprosat ca relatia lor fusese ciudata si anormala, ca "toti ceilalti copii aveau o mami si un tati, iar noi aveam o Mia si un Adi"...

Ce dovada mai buna ca nu intotdeauna solutia ideala este sa faci contrariul a ceea ce au facut parintii tai?

El spunea ca mult mai tarziu a realizat ca ar fi trebuit sa le permita fetelor sa-i spuna cum voiau ele, insa greseala lui a fost ca EL isi dorise (sperase) ca daca ele il striga pe numele mic asta sa-i apropie mai mult... si n-a fost asa.


In orice caz, pentru mine tema este importanta, simt ca mai e acolo ceva de descoperit, inca nu mi-am putut cimenta foarte bine argumentele, mai bine zis simt ca lipseste o bucata de puzzle, de aceea am ramas totusi cu un mic semn de intrebare si sper ca din raspunsurile voastre (cum priviti voi personal aceste chestiuni) sa-mi limpezesc si eu mai mult gandurile si sentimentele.

Astept cu nerabdare pareri, impresii, experiente.

Felicia 15+ cu

Poze cu noi si vacantele noastre

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

lorelaim spune:

Felicia - prunca mea ma striga "mami Lole" :-) iar noi pe ea "baby Gaby" :-) Chiar astazi mi-a spus razand ca daca ea ar fii mama si eu copilul atunci eu ar trebui sa-i spun ei "mami Gaby" si ea mie "baby Lole" :-) Atunci cand am ramas insacinata sotzul meu a inceput sa-mi spuna "mami-drag" si eu, fara sa ma gandesc, i-am raspuns "tati-drag"... si asa am ramas si in zii de azi... Probabil ca lucrurile se vor schimba cand vom deveni bunici :-)... da' mai e pana atunci... Gabisor are numai 3 ani si 6 luni :-)
Sarcina usoara in continuare!

Lorelai
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."

Chuny spune:

Felicia, iti voi spune parerea mea personala.

Cred ca relatia copilului cu mama si tata e unica. Nu cred ca e vorba de egoism pt ca acest lucru nu e impus de parinti, el vine natural. Sa nu uitam ca printre primele cuvinte rostite de un bebe gasim MAMA si TATA. Nu vad de ce acest lucru s-ar schimba pe parcursul anilor.

Experienta mea personala, de asemenea, imi intareste aceasta convingere. La 4 ani cand am inceput sa locuiesc cu maica-mea, mi-a interzis sa o numesc MAMA si ani buni m-a prezentat la ceilalti ca fiind sora ei. E exact ce am citit mai sus: neasumarea rolului de parinte si imaturitate.

Desigur ca asta e o extrema. Daca copilul isi manifesta dorinta de a spune pe nume parintilor, iar acestia nu au nimic impotriva, atunci e ok. In ceea ce ma priveste stiu ca ma topesc cand Vladimir imi spune MAMA si e clar ca imi doresc sa ma cheme asa intotdeauna.

Nasterea ariciului junior Pozele mele Poze cu noi si Vladimir