I se spunea Miscotel

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

I se spunea Miscotel | Autor: Donia

L-am invocat in noaptea de Revelion 2005-2006 si cateva luni mai tarziu am aflat ca ne-a auzit si ca a decis sa vina. Nu stiam daca va fi fata sau baiat, insa stiam ca era un copil mult dorit atat de parinti, cat si de surioara lui, Roxana. Ea ne spusese de mult timp ca isi doreste un fratior sau o surioara, iar cand i-am spus ca vom avea un bebe s-a uitat la mine pierita, a coborat ochii mari spre burtica, s-a uitat din nou la mine si ca prin vis m-a intrebat: “Adevarat?” Adevarat, mami, adevarat, tati, adevarat, Roxana, vom avea un bebe!!! Uitati, de abia ce am facut testul...
Acum, fie vorba intre noi, eu stiam. Ca si la prima sarcina, stiam ca sunt gravida inainte sa fac testul, asa cum am stiut mai apoi ca totul va fi bine si ca voi avea un copil sanatos.
De aceea, nu mica mi-a fost surpriza cand am aflat ca avem suspiciuni de spina bifida! Am intrat in panica, am plans o noapte intreaga si am plecat dis-de-dimineata la alte teste. Noile teste au insemnat de fapt o ecografie foarte amanuntita si apoi o intalnire cu medicul genetician care, imediat ce am intrat pe usa, ne-a spus ca totul e bine. Ce usurare! Asta a insemnat ca ne puteam intoarce acasa sa ne traim sarcina cu bucurie. Ca eu nu am dus sarcina singura, ci impreuna cu taticul si Roxana, asa cum ii sade bine unei familii unite.
Timpul trecea, burta crestea (avea si bebe o contributie, dar si zecile de kilograme de cirese pe care le-am mancat), greturile au disparut cu timpul si a venit vremea picioarelor umflate. Bebe incepuse sa miste binisor, se foia si miscotea. Pe langa tumbele si suturile obisnuite, mai avea un gen de miscari molcome, un fel de rasfat tihnit, ca atunci cand te afunzi mai bine in asternutul cald… Si pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume, a venit ideea de Miscotel. I se potrivea atat de bine incat la un moment dat m-am temut ca asa o sa-i ramana numele.
Data probabila a nasterii oscila in preajma zilei de Craciun, ba 24, ba 26 decembrie. Oricum, medicul a decis ca va fi 15 decembrie, deoarece urma sa am cezariana. Nu numai ca imi doream asta, intrucat si prima nastere tot prin cezariana se finalizase, dupa un travaliu lung, dar si medicul imi spusese ca al doilea copil are in medie cam o jumatate de kilogram mai mult decat primul. Iar Roxana cantarise 4300 g! Nu e de mirare ca am acceptat cu bucurie cezariana, deci.
Cam cu o saptamana inainte de data internarii am fost la spital sa fac cateva analize si formalitati pentru pregatirea admisiei mele. Ma uitam avida in toate partile ca sa imi dau seama ce inseamna o nastere in décor canadian. Bradul din sala de asteptare m-a facut sa ma simt ca in statiune, toata lumea era calma, asa ca m-am mai linistit inca un pic in privinta nasterii.
Bagajul de spital nu progresa deloc, tot citeam pe forum cum lumea isi pregatea sacosele si imi propuneam si eu, constiincioasa, sa trec la fapte. Ce intentii bune aveam, nu? Laudabil! Dar mai degraba imi ardea de impodobit bradul, ceea ce am si facut in buna dispozitie generala. A doua zi dupa asta am reusit sa pregatesc patutul lui bebe si din larghetea inimii mele i-am facut si lui un bagajel in care am pus cateva salopete, scutece de finet, pampersi si ce mai era pe lista, nu prea multe. Dupa masa de seara urma sa mai mergem la cumparaturi iar a doua zi urma sa imi fac si eu, in fine, bagajul. Nu de alta, dar o zi mai tarziu eram programata pentru cezariana. Insa copilul meu cel hotarat a decis sa vina pe lume mai devreme, si anume chiar dupa ce mi-am facut siesta si ma ridicasem in capul oaselor cu gandul de a porni la cumparaturi. Ce copil bun, cum a lasat-o el pe mamica sa se odihneasca!
Si totusi… Surpriza mai mare decat atunci cand mi s-a rupt apa nici ca am avut vreodata! Cum asa??? Eu aveam programare pentru 15 decembrie iar azi era doar 13. Am fost pacalita, sa mi se dea banii inapoi! Si teama vietii mele… nu eram spalata pe cap!!! Cum o sa nasc eu nespalata pe cap? La dus! M-am bagat in dus de unde strigam la sot de unde sa ia lucrurile pentru bagajul meu. Sertarul de sus de la comoda din stanga! Sertarul din stanga din baie! Dulapiorul din dreapta din baie! Raftul 3 in mijloc!
Uf! Gata? Gata! Sa intru pe forum sa anunt fetele? Nu mai e timp… lichidul amniotic a terminat de curs dar deja au inceput contractiile… hai jos sa o anuntam pe Roxana si sa fugim la spital. Am coborat scarile leganandu-ma “Si-avea mersu’ leganatu’...“ si inghitindu-mi gemetele i-am spus Roxanei ca mergem la spital pentru ca Miscotel s-a hotarat sa vina mai devreme, in ciuda tuturor calendarelor din casa pe care Roxana scrisese, pentru ziua de 15, “fratiorul meu iese afara!”. Insa Roxana s-a bucurat oricum, si era atat de incantata ca in doar cateva ore o sa iaba un fratior. Am mai zabovit doar pentru cateva poze “Inainte cu o ora” si apoi am iesit din casa.
La spital m-am asezat mandra intr-un scaun pe rotile, ca doar vazusem eu in toate filmele americane cum se procedeaza… Pentru inca vreo cateva ore mai aveam rolul principal, dupa care urma sa predau (inca o data) stafeta. Asa ca mi-am pus in cap sa exploatez statutul de vedeta careia i se permite totul. Am fost transportata la etaj, mi s-au deschis usile, am fost ajutata sa urc in pat si sa ma schimb, dupa care moasa m-a examinat ca sa dea de urma unei picaturi de lichid amniotic… nici picatura, totul era dus asa ca a chemat medicul ca sa vada in ce stadiu ma aflu. Pana sa vina medicul am zis sa-mi incerc norocul si intrucat era cam 10 seara am intrebat-o pe moasa daca nu as putea astepta cu nasterea pana dupa 12 noaptea, ca sa fie nascut copilul meu in 14 decembrie in loc de 13. Nu sunt superstitioasa, dar m-am gandit ca nu cumva sa fie Miscotel superstitios la un moment dat, deci de ce sa nu incerc? Vedetele astea… ntz, ntz… I-am spus moasei ca mama mea murise cu 13 ani in urma intr-o zi de 13 (poveste reala, dar spusa acum ca sa dea greutate...) si ca as prefera sa astept pana in 14, daca medicul crede ca se poate. In loc sa ma ia de o aripa si sa ma azvarle afara din spital, moasa m-a luat foarte in serios! Si era plina de intelegere si compasiune! Asa ca i-a spus si medicului povestea mea, iar acesta m-a luat si el in serios. Hellooooo! Oameni buni, vin din Romania (chiar din Transilvania, de fapt), asa ca puteti sa ma si bruscati putin, chiar deloc chinuri ale nasterii? Nici fizic, nici psihic? Nu, nici urma de iritare pe oamenii stia… bine-i sa fii vedeta! Miscotele, taci c-am nimerit bine… auch! Domnule doctor, mai usor, de-abia ce m-am relaxat, iar matale ma faci sa ma doara? Noroc cu tanti moasa care ma mangaie cu caldura pe mana, asa mai rezist si eu consultatiei. Consultatie care s-a terminat foarte rapid, iar verdictul doctorului a fost: nu avem timp sa asteptam, operam acum.
M-au dus cu patul in sala de operatie, iar pe tatic l-au luat la costumat. La mine a urmat anestezia, apoi m-am intins pe masa de operatie si m-am reintalnit cu sotul care arata mai mult a doctor… dar ce doctor chipes… si emotionat… si dragastos… pup, pup… a venit momentul, dragostea mea, mai e putin si il vedem! Dar hai sa fiu cu ochii in patru ca nu cumva oamenii astia sa ma opereze fara ca anestezia sa isi fi facut efectul. Doctorul a testat efectul anesteticului si am simtit o intepatura, asa ca i-am spus: Am simtit”. Dupa un moment de gandire i-am strigat: “AM SIMTIT!” ca nu cumva sa nu ma fi auzit prima oara si sa inceapa operatiunea cu mine plina de simtire. Peste inca vreo 5 minute m-au testat din nou si le-am dat unda verde… e drept ca in pozitia aia ma cam si sufocam, deci pe langa dorul de bebe mai atarna in balanta si dorul de capacitatea mea pulmonara… sunt o sentimentala, nu?
Asadar oamenii au inceput sa munceasca prin burta mea, nu simteam durere, dar simteam o intruziune, mi se parea ca dureaza prea mult… in timpul asta mai discutam cu sotul, dar ma tot intrebam de ce dureaza atata? Plictisitoare cezariana asta, lumea calma, vreau actiune… Pana cand mi-au spus: Acum scoatem bebelusul, cineva m-a apasat cu putere pe burta si apoi au ridicat mogaldeata deasupra paravanului… am apucat sa vad ceva rotunjor care mijea ochii in directia mea… ce frumos esti puisor, o gramajoara iubita pe care vreau s-o tin la piept, e o bucatica din mine… nu-l luaaati! Dar l-au luat pentru primele ingrijiri, iar eu am ramas tintuita si neputincioasa pe masa! In schimb taticul (venise, in fine, si vremea lui!) s-a dus acolo sa supravegheze odorul si plansetele lui, pe care le auzeam si care ba ma nelinsteau (cineva sa-l ajute!), ba ma linisteau (gata, s-a nascut, e sanatos, te ia mama imediat in brate)…
Dupa ce am iesit din sala de operatie am trecut in sala de recuperare unde in cateva minute am inceput sa tremur…. Era atat de fri-iii-iig… moasa care a fost langa mine inca de la inceput mi-a adus o patura electrica, intr-un minut am simtit ca incep sa ma relaxez, imi era somn, dar aveam treaba… unde mi-e puiul? Moasa l-a adus pe Miscotel, rozaliu si grasunel, am aflat ca avea 53 cm si 4300 g, la fel ca surioara lui mai mare! Noroc ca a venit cu 4 saptamani mai devreme decat ea, altfel batea peste 5 kg, sunt sigura.
Am stat si ne-am iubit putin… ce copil minunat ai facut dragostea mea, inca un copil minunat… ma rasfatau soaptele sotului si ma simteam tare bine, un baietel grozav in brate, o fetita grozava acasa, un barbat minunat langa mine… ce imi mai puteam dori?
Mi se inchideau ochii, parte din cauza ca era tarziu in noapte, parte din cauza calmantelor, asa ca moasa l-a luat pe Christian Gabriel (tot Miscotel in inimile noastre) si m-a dus pe mine in alt salon unde am dormit putin. Apoi a urmat partea cu alaptatul, ridicatul din pat, lacrimi de bucurie si de mirare, de teama sau neputinta… ceea ce mai continua inca si in zilele noastre, dupa cum e cazul… Si totul e amestecat cu o MARE doza de dragoste, tandra sau cu zburdalnica, tot dupa cum e cazul...

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

marani spune:

Minunat!

Ajutati-o pe Sonia

marynik spune:

Felicitari , frumoasa poveste

Ps: ai un mare talent la scris

O vesnica aspiranta
Lupta pentru bebe

valen spune:

coplesitor evenimentul, excelenta relatarea; felicitari pt. primul anisor al lui Christian!!!www.flickr.com/photos/10388560@N04/?saved=1" target="_blank">Ines Nicole si Sarah Marie

Denisam spune:

F.frumoasa povestea-mi-au datlacrimile caci exact asa am nascut-o pe Emma!
Sa va traiasca perechea frumoasa!

Denisa 'de Emma Andreea (17 Ian.2006)si Mark Alex(5 Iulie 2007)

dianocica spune:

prima poveste la care nu am plans. esti minunata. ai o familie minunata. sunteti..perfecti! la multi ani inca o data lui cristinel.

diana si david 03.12.06

Alaptatul Help-line. Pentru un copil fericit si increzator www.euro.who.int/document/WS_115_2000FE.pdf?language=english" target="_blank">OMS recomanda

maru spune:

si uite, facurati anul!
La multi ani!
sa fiti fericiti si sanatosi!

Doamne'ajuta!

POZE

asiza spune:

MINUNAT!

Inca o data Christian si multi pupici pentru Roxana!

Oana cu www.youngnutrition.net/member/tickers/64637/ticker1.png" target="_blank"> Denis (19 dec 2006)
Slideshow

Life is short...buy pink shoes!

Sabina spune:

La multi ani Miscotel!
Donia, foarte frumos ai povestit, sa fiti sanatosi toti 4, s-aveti parte doar de bucurii!!

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Sabina, www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=33789&whichpage=1" target="_blank">Sofia Galagia si bb Gheo