DOAMNE...cat m-am putut insela!!!
Raspunsuri - Pagina 3
ra_mi_ella spune:
Andrusca, daca poti citeste putin povestea mea f. pe scurt, apoi trage concluziile. M-am casatorit in 1993 cu un om extraordinar.Nu bea, nu fuma, nu m-ar fi atins cu o vorba. Era barbatul ideal. Muncea si avea grija de mine. Toate astea au durat 7 ani. Nu simteam ca traiesc. Intr-o zi a inceput sa aiba manifestari ciudate. Nu putea fi vorba de alta femeie, stiu sigur asta acum. Si totusi...La inceput a spart un geam, ne certam, dar credeam ca sunt lucruri care se mai intampla intr-o casnicie.Spunea ca il doare capul din cand in cand, ca are ameteli. Eu, fiind profesoara la acea data am plecat intr-o tabara cu copii, dar inainte am avut norocul sa il fi vazut un bun prieten de-al meu care era student la medicina. Verdictul a fost clar> AI MARE GRIJA, SOTUL TAU DEZVOLTA O BOALA PSIHICA F PERICULOASA.Avea doar 30 ani, cum era posibil? Nu mi-a spus diagnosticul ci doar simptomele. Am inceput sa studiz si cand am descoperit ce boala avea mi-am dat seama ca el nu ratase nici un simptom, le avea pe toate. Am decis sa raman langa el, pentru a-l ajuta. Intre timp nascusem un copil, dupa 7 ani de asteptari. Ce a urmat e greu de descris. Am stat cu copilul de 2 luni timp de 4 saptamani langa patul lui si ma rugam sa-si revina. PENTRU CE? pentru ca dupa ce a scapat din asta la un anumit moment dat a refuzat tratamentul. Si a inceput calvarul nostru. L-am salvat de la sinucidere de doua ori si drept multumire a incercat sa ne omoare si pe mine si pe copil. Si nu odata.Ajunsesem sa ne stie toata politia,. a avjuns sa fie judecat pentru sechestrare de persoane, viol, lovire, calomnie, insulta, tentativa de omor, deranjarea linistii publice si multe altele. Ca sa mai fiu in viata acum doua ierni, mi-am luat copilul in brate, o geanta cu haine si am plecat. Casa pe care am parasit-o era a mea si o aveam inainte de a ma casatori cu el.Nu am mai pus piciorul acolo nici pana in ziua de azi. S-a terminat divortul, f greu.Acum fac o noua facultate, mi-am luat alt servici, dar imi face pb si in ziua de azi. crezi ca ma ajuta cu ceva politia? Nimic. Mai grav e ca acum dupa aproape doi ani copilul a inceput sa traiasca teroarea prin care a trecut cand era mic. Ma lupt din toate puterile sa vad ce mai pot indrepta, dar va fi f greu. CONCLUZIA: pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti. Eu mi-am piedut casa, serviciul, sanatatea, prietenii, sanatatea copilului si multe altele. A meritat vre-o clipa sacrificiul pe care l-am facut?NU, NU. NU.
te pup dulce. Ai grija ce faci. Nu pune in primejdie dezvoltatrea copiilor tai. Nu merita
andrusca13 spune:
lorelei2008 Am cautat in urma mult, dar nu stiu daca unele scapari sa le pun pe seama bolii. De prin primavara a fost intr-adevar mai interiorizat, nu mai comunica la fel de bine... dar nimic din toate astea nu m-au pus pe ganduri, imi aduc aminte ca prin luna martie chiar imi spunea ca este foarte deprimat dar si-a revenit repede. Insa problemele adevarate au inceput dupa ce am fost in tara in concediu, ba chiar si in concediu, dar nu de o intensitate asa de mare. Ele au inceput sa se agraveze pe zi ce trecea, de la intrebarile "ce am de ascuns" a ajuns la "eu stiu sigur ca ai fost" si chiar si cu cine credea ca am fost imi spunea. Dupa aceea spunea ca toata lumea ii vrea raul, ca eu il otravesc etc.
Acum este in spital, face tratament. Astazi am vorbit cu el, eu credeam ca-si mai revenise dar se pare ca nu este asa, mi-am dat seama din ce am vorbit cu el ca inca mai crede acele lucruri oribile despre mine si chiar si ca delireaza. S-ar putea sa fie si efectul tratamentului, nu stiu daca sa mai sper ca se va face bine... sau poate acest tratament este de durata.
Tot ce vreau este sa se faca bine si dupa aceea voi vedea daca pot sa-l iert pentru tot ce mi-a facut si daca putem merge mai departe. Acum nu simt decat frica, nu am uitat inca prin ce umilinte, batai si injurii am trecut. Mi-e frica de ce ma asteapta cand ma intorc in tara, nu stiu cum o sa ma descurc singura cu doi copii. De angajat nu ma pot angaja ca abia am nascut si chiar nu stiu cine ma va angaja in situatia in care sunt acum.
Pe de o parte il vreau langa noi, dar numai daca isi da seama si realizeaza cat rau ne-a facut, pe de alta parte imi este teama sa stau langa el, imi este teama ca o va lua de la capat cu aberatiile si cu toate cele... Dar acum cred ca cel mai important lucru este sa realizeze ca are probleme psihice si sa accepte pentru ca altfel nu se va vindeca. Fetita intreaba mereu de tati si chiar nu stiu ce sa-i mai spun, il iubeste foarte mult. Intr-una din zilele in care el ma injura si ma facea c... l-a auzit Mariuca si i-a spus "tati las-o in pace pe mami ca mami nu a facut nimic rau" sau "tati, nu o mai lovi pe mami ca o doare rau" iar mie imi spunea "mami te rog spune-i lui tati ca tu nu ai facut nimic rau si te rog sa nu va mai certati".
Imi este foarte greu si nu ma mai pot abtine din plans, plang toata ziua si vorbesc singura pentru ca aici nu am prieteni si nu am cu cine vorbi. Simt ca parca o iau si eu razna, de multe ori m-am intrebat unde am gresit si poate ca am gresit si eu mult permitandu-i sa faca toate astea. Poate daca imi faceam bagajul si plecam de prima data de cand a inceput sa-mi spuna ca m-am culcat cu x si y poate nu se ajungea asa departe, dar eu am stat sa-l fac sa inteleaga ca nimic din ce spune nu-i adevarat, am tot sperat ca termina cu asemenea aberatii, dar nu a fost asa... iar fetita noastra a trebuit sa suporte toate aceste mizerii, sa auda mereu si mereu cum tati ma huiduia prin casa. Ce sa zic, sunt in stare de soc chiar si acum, ma rog la Dumnezeu sa ma intareasca ca sa-mi pot creste copii. Va multumesc ca sunteti alaturi de mine!
Andreea si puiutii
andrusca13 spune:
ra_mi_ella m-au ingrozit cele spuse de tine, un adevarat cosmar. Dar pana la urma care a fost diagnosticul? As vrea foarte mult sa ma informez si eu despre aceste boli dar nu stiu unde sa caut. Ma poti ajuta, te rog? Cat timp a durat tratamentul? Si sotul meu are tot 30 de ani si la fel spun si eu ca este imposibil la aceasta varsta sa ai asa ceva, dar vad ca mai sunt si altii si asta ma sperie foarte tare, sunt chiar disperata pentru ca vad ca el nu accepta ca este bolnav si spune ca e bine. Doamne ajuta!
Andreea
A_Iulia spune:
Daca e in spital - mergi, vorbeste cu doctorii, povesteste-le ce ai spus si aici - poate fi necesar in evaluarea corecta a diagnosticului.
Cand afli diagnosticul, poti sa gasesti pe net tot felul de informatii necesare tie.
Eu cred ca e foarte important pentru tine sa ceri parerea unui medic: ce se intampla, ce sanse de recuperare sunt, in cat timp eventual - macar sa-ti faci o idee despre ce te-ar putea astepta.
Adina + Olivia Q1.04
catrinik spune:
Buna Andrusca
sfatul meu ar fi sa vezi intr-adevar de ce boala sufera, care e pronosticul, sa incerci sa te informezi mai mult si abia apoi sa incerci sa iei o decizie.
Poate intr-adevar ar fi mina intinsa de care are el nevoie acum. Sau dimpotriva sa nu se amelioreze nimic si totul sa se termine.
In orice caz nu cred ca poti lua o hotarire corecta in situatia actuala.
In doresc multa liniste.
lorelei2008 spune:
Draga Andreea,
Sa stii ca doua din simptomele pe care le-ai descris, si anume, faza cu "ce-ai de ascuns" si apoi faptul ca il apuca ceva straniu in concediu sau dupa concediu, s-au petrecut intocmai, trase la xerox si in cazul meu.
Nu demult, imi amintesc ca a dat buzna in camera mea, s-a dus direct la poseta mea si a inceput sa urle ca un turbat ca "ce-mi ascunzi?!".
Iar cele mai mari patanii le-am trait in asa zisul "concediu" sau imediat dupa.
Daca iti mai amintesti ceva, chiar detalii care par nesemnificative, te rog sa mi le comunici si mie, am nevoie si eu la randul meu sa ma lipezesc in legatura cu ceea ce a fost.
Parca o durere e mai usor de suportat daca ai macar cateva raspunsuri la acele "de ce-uri" amare.
Ai grija de tine!
giulia71 spune:
Trebuie sa fie foarte greu prin ce treci...si ma rog sa treci/sa treceti cu bine prin aceasta grea incercare!
In primul rand si cred ca deja ai inceput s-o faci, descarca-te de ura pe care o porti asupra sotzului tau.
Gandeste-te ca , comportamentul lui din ultima perioada a fost " umbrit" de simptomele acestei boli.
Nu el a ales sa se imbolnaveasca, e doar o victima a acestei boli! Eu as numi boala psihica cea mai parsiva dintre toate cate exista, pentru ca alege la intamplare, nu se vede, nu doare, ci... distruge suflete si vieti si ale celui bolnav dar si ale familiei...
Este numai decizia ta de a ramane langa sotul tau sau de a-l parasi.
Un doctor bun ti-ar spune ca fiecare om este unic si ca atare va reactiona "unic" la tratament, adica, unii reactioneaza foarte bine, iar dupa stabilizare isi pot duce o viata foarte aproape de normalitate, iar altii din cauza biochimiei creierului dar si a faptului ca nu vor sub nicio forma cooperarea cu doctorul, refuza tratamentul, boala devine greu de stapanit si atunci apar dramele.
Iti repet, aici depinde foarte mult de persoana in cauza.
Din pacate, in unele dintre aceste boli si din pacate "cele grele", pacientul nu sufera, crede ca este perfect normal si crede precum un om normal in ideile delirante pe care le are, vezi faza cu "ce ai de ascuns?".
Cred ca aici va fi de "lucrat" in cazul sotzului tau si asta in mod special din partea psihiatrului, sa-l convinga ca are o problema si care tratata il va ajuta sa duca o viata normala.
Daca va intelege acest lucru, cu siguranta, lucrurile vor intra in normalitate.
Acum depinde de tine, de cat esti tu dispusa sa mergi inainte alaturi de un un om cu un astfel de stigmat, e urat ce spun , stiu, dar din pacate , la noi asa stau lucrurile
.
Unii din pacate, chiar la auzul cuvintelor "depresiv" sau anxios" isi dau coate si spun "e dus, saracu'!", iar lucrurile nu sunt nici pe departe asa..
Ei bine, in afara, lucrurile nu mai stau asa, boala psihica indiferent daca e mai usoara sau mai grava , e mai bine inteleasa de oameni si nu asa mult stigmatizata.
Asa ca,acum, incearca sa iei o decizie dupa o discutie cu dr lui, dupa pronosticul pe care ti-l va da medicul.
Si in primul rand, ai grija de puiuti:)
Numai bine va doresc!
Bedrosmart spune:
Draga Andrusca, Adina Iulia (si alte fete) te-au sfatuit bine.
Medicii iti vor putea spune de ce boala sufera sotul tau, care este prognosticul ei, daca exista sanse de vindecare sau de ameliorare si abia atunci vei putea, de pe o parte, revizui tot ce s-a intamplat intre voi in ultimele luni de chin si, pe de alta parte, ce ai de facut in viitor. Cred insa ca o hotarare definitiva vei putea lua dupa ce va mai trece o perioada, ca sa te lamuresti ce si cum.
Din pacate, trebuie s-o contrazic pe Giulia. Este adevarat ca bolnavul psihic care sufera de psihoze nu-si da seama ca e bolnav, dar asta nu inseamna ca nu sufera. Ba dimpotriva, suferinta lui e cumplita, el chiar crede cu tarie in absurditatile create de mintea lui bolnava, are halucinatii, idei delirante etc. Chiar si depresivul (care realizeaza ca e bolnav) sufera groaznic. Pai cat de adanca credeti ca trebuie sa-ti fie suferinta (chiar daca cei din jur nu intelege DIN CE MOTIV suferi) ca sa vrei sa te sinucizi? Boala psihica, in orice forma a ei, este una dintre cele mai grele suferinte care poate lovi un om.
Asa ca, draga Andrusca, iti tin pumnii sa treceti cu bine, tu si copiii, prin aceasta perioada grea din viata ta si a tatalui lor. Daca se confirma faptul ca el sufera de o grava boala psihica (iar diagnosticul asta nu are nici o legatura cu varsta), nu poti face altceva decat sa-l compatimesti, sa-l privesti cu multa, multa mila, caci e un suflet care a patimit si va patimi multe, chiar daca prin asta te-a facut si pe tine sa suferi enorm.
In final, un singur sfat imi permit, pe care l-as da oricarei mame: orice ar fi, gandeste-te la binele copiilor tai.
Bedrosmart 
lui Dori (09.09.2006)
andrusca13 spune:
Fetelor va multumesc din suflet pentru raspunsuri. Intr-adevar cred ca la el este mai complicat pentru ca nu realizeaza ce se intampla si nu accepta ca este bolnav. Ieri am vorbit cu el la telefon si-mi spunea ce el este bine si ca nu stie de ii dau atatea medicamente pentru ca se simte foarte rau de la ele. Mi-am dat seama ca delireaza, mi-a zis niste lucruri... offff. In schimb memoria o are foarte buna, isi aduce aminte tot chiar si numerele de telefon. Nu am aflat diagnosticul pentru ca inca nu i-au pus este prea devreme. Acum am inceput sa ma informez despre bolile psihice si sunt ingrozita, ma gandesc ca nu si copii sa sufere la randul lor chiar daca la el nu este ceva ereditar. Simt ca ma prabusesc, parca a cazut cerul pe mine nu mai pot manca, dormi, simt ca ma sufoc etc. Acum ma tem si pentru sanatatea copiilor, asta imi mai trebuia!
Andreea
ra_mi_ella spune:
Andrusca, ai grija de tine si de copii, te rog. Vorbesc ca un om care a trecut prin ce treci tu acum. Sunt doi ani de la divort. Crezi ca am scapat de el? Nici gand. Ma urmareste pe strada, la servici, oriunde merg.Ma tem ca intr-o zi o sa faca o criza si nu stiu de ce e in stare. Dr. mea care il cunoate f bine imi spune mereu sa am grija, sa nu ma injunghie pe strada. Saptamana trecuta m-a urmarit intr-o seara cand asteptam troleul sa ma duc acasa de la servici. am incremenit cand l-am vazut in spatele meu. M-ai intrebat de diagnostic.Ttumora benigna a cu cu mari sanse sa devina maligna deoarece nu mai face nici un tratament de 6 ani,paranoia, mari tulburari de personalitate. Mi-a atras atentia ca spuneai ca sotul tau are o memorie f buna. Fostul meu sot are o memorie incredibila de cand cu boala asta. Tine minte lucruri de care eu abia imi amintesc. Cu mare fidelitate isi aminteste mii de detalii.Si numai la rau ii e gandul. Nu se mai trateaza de multi ani, pentru considera ca nu e bolnav. Am intelesca toti pacientii cu pb. psihice ii considera pe cei din jur bolnavi, numai ei nu au nimic.
Ai grija, draga mea.Viata e mai importanta decat orice, mai ales ca tb. sa traiesti pentru copii.
Va pup dulce.