Cand femeia munceste prea mult...

Dragele mele,
desi nu scriu des, va citesc mult, si mi se pare ca sunteti un grup de oameni tare faini - pacat ca abstracti, din cauza netului care ne stapaneste viata...
Dar hai sa va spun despre problema mea, problema pentru care am nevoie de pareri, experiente, sfaturi.
Si eu si sotul meu avem aceeasi meserie, solicitanta (desi bugetara). Trebuie sa muncim nu numai in orele de program, ci si acasa, asta fiind natura muncii noastre. Fie ca acasa citesti legat de munca, fie ca ai de scris sau de pregatit prezentari. "Cariera" mea este un pic mai complexa decat a lui, insemnand si activitate universitara. Ca sa nu cadem intr-un cliseu, trebuie sa va spun de la inceput ca el m-a sustinut in toti cei 5 ani de cand suntem casatoriti la maximum: nu s-a plans vreodata ca am dat an de an noi si noi examene, ca am fost stresata de ele (si ca urmare nu foarte "facile a vivre" in unele perioade). Evident ca avem si weekenduri mai libere, si vacante, si seri libere (dar foarte putine...).
Problema este ca imi pare ca ajung sa muncesc din ce in ce mai mult, pentru ca sefii cer mereu celor care muncesc bine, pentru ca sunt ambitioasa, pentru ca nu stiu sa spun nu, felurite probleme din astea. In plus, ma omoara traficul bucurestean (minim 1 ora in fiecare directie cu masina).
Si el munceste mult, dar este mult mai calm in legatura cu totul (ardelean, deh...), nu se asa coplesit de evenimente niciodata. Eu dupa ce ca muncesc mult, am inceput sa ma si plang, sa oftez din rarunchi de atata treaba. Nu ma pot nici plange ca imi cere cineva sa fac mancare si treaba in casa. Avem menajera, cand vrem sa gatim ceva sau sa facem treaba muncim egal amandoi.
In tot contextul asta, simt ca incepe sa isi doreasca sa fiu mai libera, mai disponibila, mai relaxata macar (genul timp calitativ daca nu cantitativ). Iar eu ma tem ca sunt workoholica, altfel nu imi explic cum am ajuns sa muncesc in halul asta si sa nici macar sa nu mi se para anormal din punct de vedere al codului muncii
E cineva printre voi care a trecut sau trece prin asta? Cum faceti sa fiti macar fresh si relaxate cand nu munciti? Cum faceti sa il faceti sa se simta iubit si important in ecuatia casniciei? (mai e de spus ca deocamdata nu avem copii, desi vrem, dar inca nu ne-au iesit. Eu incep sa cred ca e tot stresul de vina, si cum stiti toate aspirantele, e si un pic de cerc vicios, te deprimi si din cazua asta si tot asa!)

Hai ca ma opresc si astept dragelor parerile si povestile voastre!

puppe spune:

Draga pisucmic, prin situatia ta am trecut si eu, pana nu demult. M-a tinut vreun an de zile, in care am ajuns sa am discutii cu sotul meu (cea mai intelegatoare si mai pacifista persoana de pe pamant), si stii ce m-a oprit? Faptul ca am constientizat ca sunt workaholica, faptul ca mi-am pus la modul cel mai serios intrebarea ce conteaza cel mai mult, jobul sau familia mea, si mai ales faptul ca am constatat ca nimeni nu-ti ridica statuie daca muncesti pana pici jos, in schimb momentele pe care nu le mai petreci cu familia ajung sa-ti arda sufletul. Nu vreau sa fiu patetica, nu pledez pentru "hai sa ne facem ca muncim", sunt o perfectionista si ma implic si acum in prea multe activitati la lucru si uneori ma trezesc coplesita de ceea ce trebuia sa fac si n-am mai avut timp....
DAR: familia e cea mai importanta intotdeauna. Si sotul meu munceste pana seara, dar cand vine acasa il intampin acum cu zambete si pupici, nu cu mutre acre si vaicareli ca "mama, cat am avut azi de lucru si cat mai am si maine!". E adevarat ca nu pot intotdeauna sa-mi las problemele de serviciu la usa cand intru, dar macar am incetat sa le iau si in pat, si la masa, si in week end, si...peste tot.
Cum am facut? Mai intai, am refuzat sa mai fac ore suplimentare. Muncesc 8 ore (nu am timp de baut cafele, barfe, verificat mail-uri etc), dar la maxim ora 17 pun punct. Si-asa se fac deja 9 ore...
Nu am menajera, nu mai am parinti, soacra mea (din fericire!) sta la tara, asa ca si sarcinile casnice tot mie imi revin, dar nu ma plang, sotul meu nu e genul care sa pofteasca in fiecare zi 3 feluri de mancare si casa farmacie. Ma descurc cum pot, si vad ca pot, si culmea sunt mai impacata acum decat atunci cand ajungeam de la lucru la 9 seara, franta, si sotul venea la 10 si nu mai aveam energie nici sa vorbesc cu el. Am marele noroc sa fie un om extraordinar, altul poate imi punea bagajele la usa demult.
E adevarat ca eu imi petrec majoritatea timpului "liber" de acasa cu fiica-mea (are 4 ani), dar sunt si vacantele ei de la gradi, cand pur si simplu ma rasfat cand ajung acasa. Stau pe canapea, ascult muzica, sau dansez spaland vasele, fac parada modei sa vad ce haine imi mai vin bine si cum pot sa le asortez in alte feluri decat cele dinainte, "scobesc" pe net dupa te miri ce prostii de moment, ii trimit SMS-uri erotice lu' sotu', fac mancare "surpriza" si mai ales IMI INCHID TELEFONUL DE SERVICIU!!!
Am scris destul de mult si ma tem ca nu am reusit sa ma fac prea bine inteleasa. O concluzie: jobul se termina la ora H. La ora H+1, trebuie sa fiu la fel de buna si in familie ca si la lucru. In cazul meu, de vreo 4 luni reusesc cu brio. Si culmea, si la lucru constat ca imi ies mult mai usor toate, fara sa ma mai stresez ca inainte.

Elise spune:

partea cu "nu am timp de verificat mailuri" mi se pare cea mai tare , o sa ma duc si eu maine cu ideea asta, sa vad daca o apreciaza cineva...

Eu, din pacate, fac parte din categoria care nu-si poate inchide telefonul de serviciu. Si nici nu pot sa rup usa la ora 5. Desi am bebe acasa, si mi-e dor de ea tot timpul in care n-o am in fatza okilor, uneori si cind o am.

Pe de alta parte, un job suficient de comod cit sa nu prea conteze daca am telefonul deschis si daca mi-am citit sau nu corespondentza m-ar plictisi ingrozitor. Am ajuns la concluzia ca, stupid, da' ma motiveaza chiar mai mult decit banii faptul ca restul echipei depinde (si) de mine - si ca, daca ii las pe toti cu fundul in balta indiferent de problema, asta nu ma afecteaza numai pe mine dpdv profesional - ci si pe ei. Si sint oameni care la rindul lor au investit timp si efort in ce fac.

In concluzie, incerc sa profit la maxim de fiecare moment liber, dar, daca e neaparata nevoie sa mai stau o ora in plus, doua, sau sa plec pe undeva, pot sa inteleg si asta. Si, la rindul lor, si ceilalti pot sa inteleaga ca lui bb ii ies caninii (parca astia numai noaptea ies!!!! ) si imi ia mai mult sa imi beau cafeaua de dimineatza. Incerc sa fac in asa fel incit concesiile sa fie reciproce. Sa nu le fac surprize, da' nici eu sa n-am parte de vreuna.

Elise & BBLisa

cristiama spune:

Fetelor,

Eu lucrez la o firma de consultanta de-aia cu nume sonor, unde a sta muult la servici e o religie, unde nu apuci oricum sa-ti termini treaba niciodata pt ca vin altele si altele.

Cum am facut sa plec la 6 seara mai mereu: am stabilit prioritati:
Servicul e una, trebuie sa am si viata de familie, am dus vre-o jumate de an batalii, DAR acum toata lumea stie ca eu plec la 6.

Sefa mea ma suna intr-o vreme f des seara: nu-i reaspund niciodata imediat. De obicei cand o sun inapoi dupa 1-2 ore s-a rez problema, oricum nu mai e nimic urgent!
Acum nu ma mai suna!
A inteles TOATA lumea ca EU am viata personala. In masura in care marea majoritate a colegilor mei nu au.

Ophelya spune:

quote:

---

Initial creeata de pisucmic
pentru ca nu stiu sa spun nu

---

pune si tu in balanata ce faci pentru serviciu si ce iti este cu adevarat folositor pentru cariera ta, si la restul spune nu.

de asemenea cum de ajungi sa lucrezi si sa citesti si acasa?
de ce nu ai timp la serviciu? din cauza ca e prea mult voul de munca sau din cauza ca stai la discutii cu colegii sau studentii care vin la tine si te intrerup din munca?
Pune pe birou sau la usa biroului daca esti singura in birou, un afis micut care sa nu ofenseze "ocupat, nu deranjati".
sa nu te intrerupa nimeni din munca.

pisucmic spune:

Multumesc pentru povesti si idei. Vad ca nu sunt singura in situatia asta!
Draguta sugestia cu "ocupat", din pacate am o meserie in care prin definitie nu poti fi ocupat. Sunt medic, am pacienti, studenti, rezidenti, e mult de munca la serviciu. Si lucru greu de explicat non-medicilor, este o profesie care te obliga sa citesti si inveti permanent (inclusiv acasa), iar daca mai esti si universitar, ai o gramada de obligatii suplimentare importante exact ptr cariera. E de fapt o dubla cariera: de medic si academica. Asta este baiul
Dar sper sa reusesc povestea asta cu prioritizarea. Si mai ales cu a incerca sa nu te lasi acaparat de munca, sefi etc, ptr ca familia e mai importanta decat orice...
Mai astept si alte povesti incurajatoare, ptr ca asa cum va vad, si parca va si cunosc deja, sunt sigura ca sunteti tare multe in situatia mea ca volum de munca!

Ophelya spune:

Orice job care nu este de rutina te obliga sa fii la punct cu ultimele noutati, si sa nu uiti ceea ce deja stii dar nu folosesti pe moment.

pacienti, studenti, rezidenti sint obiectul muncii tale si tot ei sint cei care nu te lasa sa iti faci treaba

succes!

Adiereamarii spune:

Draga mea pisucmic,
Eu cred ca te inteleg perfect.Sunt tot medic,am lucrat ca medic 10 ani,iar acum lucrez ca purtator de cuvant in domeniul medical.E adevarat ca nu locuiesc in Bucuresti,unde e mult mai agitata viata,dar am un program incarcat.Trebuie sa fiu pusa la punct cu ultimele informatii,raspund jurnalistilor la telefon si seara,si mai si consult din fostii pacienti.Timp liber nu prea am,dar apuc sa recuperez in weekend.Nu am copii,deocamdata,desi imi doresc.Cu toate astea,am fost plecata pentru a-mi incerca norocul in tarile calde(Dubai).Ei bine,nu am reusit si 4 luni am stat in casa(nu am lucrat).Te rog sa ma crezi ca mi-a lipsit enorm agitatia pe care o am la locul meu de munca,alergatura zilnica,absolut tot.Am realizat ca sunt o persoana activa,care nu se poate complace itr-o viata de relaxare permanenta.mi-era dor pana si de telefoanele jurnalistilor.Acum stiu ca tot ceea ce fac imi place,altfel nu as rezista intre atatea telefoane,informatii,nu as putea fara ele.Probabil si la tine e la fel.Noi,medicii,suntem facuti sa invatam toata viata,vorba artistului,,nici o zi fara o linie,, si e greu de inteles de ce nu avem timp liber.Nu poti lasa creierul sa se odihneasca,pentru ca te plafonezi.Dar sigur iti spun,daca ai avea o perioada de stat fara munca ta,departe de pacienti,rezidenti,nu ti-ar place.Stiu ca pentru viata personala ramane putin timp,dar sunt sigura ca cel de langa tine intelege si faptul ca si-a luat si medic,nu numai sotie.e greu de explicat cam ce inseamna sa ai un medic acasa,dar daca intelege ce sacrificii facem e totul in regula.Iti doresc sa ai multe bucurii in tot ceea ce faci.

Ophelya spune:

quote:

---

Originally posted by Adiereamarii
Noi,medicii,suntem facuti sa invatam toata viata,vorba artistului,,nici o zi fara o linie,, si e greu de inteles de ce nu avem timp liber.

---

Toti oamenii invata toata viata.

Si mai sint categorii de oamenii care prin jobullor sint soliciti si in afara serviciului sau chemati de urgenta la munca.
Sint femeii care o duc din avion in avion fara nici a alerta in avans, si fac fata si la job si in familie.

Depinde de tine cit de bine stii despre cum sa iti organizezi timpul si sa iti setezi prioritatile.

Poate daca nu iti gasesti timp deloc de familia ta, de sotul tau alta sa fie cauza.

Sefa mea zicea mereu ca nu are timp nici sa ii gatesca lui, ca asa de prinsa e cu serviciul, si pina la urma tot ea a spus ca de cind a nascut nu vrea sa il mai vada!.
Ascundrea ei in munca avea alte cauze.