De ce adoptam copii ?

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 3

cons spune:

Buna dimineata!
Bine punctat Asi.
De cand ma stiu am visat sa am o familie, iar familia sa fie formata din mine, sotul meu si unul sau mai multi copii.
Ei bine, nimic nu m-a facut sa ma razgandesc, nimic nu m-a oprit sa-mi indeplinesc acest vis.
Am infiat baietelul meu pentru ca imi doream cu ardoare sa am un copil, am infiat acest baietel pentru ca am vrut sa-mi indeplinesc visul, am acest baietel pentru ca Dumnezeu a considerat ca acel mic bebelus sa fie fiul meu pentru vecie.

Nu mai stiu, poate v-am spus, demult acum aproape 9 ani, am intalnit un baietel de cateva zile parasit de mama lui. Era intr-un salon in care era internata nepotica mea de aproape un anisor. Am vazut o mogaldeata micuta care incerca sa suga dintr-un biberon dar nu putea. Una din asistente n-a mai avut rabdare cu el, i-a pus biberonul in gura si a plecat. Saracutul, parca-l vad si acum..........Plang.
M-a cuprins asa o mila de el incat am vrut sa-l iau acasa. Dar.......atunci nu ma gandeam la asa ceva si nu eram pregatita sufleteste pentru a-l lua. Aceasta mila ma va insoti toata viata pentru acel baietel, dar probabil Dumnezeu a vrut sa ajunga la cineva care sa-l fi luat din dragoste nu din mila.

Aceste sentimente nu au fost nici pe departe asemanatoare cu sentimentele pe care le-am avut atunci cand l-am vazut pe Lau meu.
Cand l-am vazut pe Lau am reactionat ca o mama care deabea nascuse. L-am luat in brate, l-am mangaiat, i-am atins obrajori, manutele, degetelele, piciorusele, urechiutele sa vad daca totul este in regula, sa vad daca din ,,nastere" are ceva. Lucruri pe care ulterior, mi-am adus aminte, ca le-a facut mama mea - dupa cum ne-a povestit mie si surorilor mele, ori de cate ori a nascut, atunci cand sistenta i-a pus copiii (fetitele) ei pentru prima data in brate.
Atunci n-am avut nici un sentiment de mila pentru copil, au fost sentimente de dragoste si iubire.
Au fost insa si sentimente de neliniste si neputinta pentru ca nu am putut sa-mi iau baietelul acasa atunci, pe loc.

M-am lungit si nu vreau sa va plictisesc.
Va iubesc fetelor! Uneori, evadez in lumea aceasta, in lumea de pe acest forum, pentru ca stiu ca aici exista persoane care inteleg si stiu pe propia lor piele ca dragostea noastra de mama nu e cu nimic mai prejos decat a altor mame.
Si pentru ca mi-am baut cafeau in fata calculatorului va dau si voua una

gabi_99 spune:

ideea e ca sincer, shi noi am pus cumva in prim plan ceea ce dorim noi....avem dragoste de daruit, vrem sa fim iubitzi de un copilas,vrem sa avem familie in adevaratul sens al cuvintului....bineintzeles ca toate acestea se vor rasfringe intr-un mod fericit shi asupra copilului...
ma gindeam acum ca practic imi este shi frica sa imi imaginez un copilash...mi-i frica sa supar pe cineva ( de ex. pe DD ) sa spun ca imi doresc neaparat fetitza sau baietzel, mikutz sau marishor...sincer...copilashul nostru nascut sau nenascut, mare sau mik...ashteapta sa ne gaseasca dupa nishte planuri scrise de altcineva...pina atunci, incerc sa imi conserv oarecum energiile, ca de sindromul depresiei post-adoptzie ( cel pe care misha71 l-a descris atita de bine recent Sint convinsa 10000% ca exista depresia post-adoptie si cred ca mi-am furat-o - zice misha71 ) cred ca nu scapam multe dintre noi, avind in vedere ca suma emotziilor traite pina a avea copilul acasa depasheshte mult limita maxima admisibila...adica, daca punem toate emotziile traite din pricina procedurilor shi a cautarilor shi adaugam ceea care este de altfel cea mai tare emotzie ...acea a intilnirii copilashului, acomodarea shi toate cele care urmeaza....ce sa mai zicem...cum sa nu dai in depresie? cind in sinea noastra sintem perfecztionishti, vrem k totul sa mearga struna, postura de parintzi ne consuma resursele pentru ca pe linga fericire shi bucurie fara seaman, sentimentul responsabilitatzii este cred copleshitor...fac shi io analize la rece...ca deocamdata nici macar atestat nu avem....dar vom fi in fiecare din ipostazele date de etapele ce vor urma....Doamne ajuta sa fie bine! shi am convingerea asta....
pentru mamici shi aspirante...

gabi

simi75 spune:

o intrebare , pe care sincer eu mi-am pus-o , am incercat sa gasesc raspuns si impreuna cu sotul meu , si am ajuns la o concluzie simpla:adoptam pt ca vrem sa fim parinti.Simplu, parinti care sa isi iubesca copilul, si care sa ii ofere tot ce are mai bun.

Karina70 spune:

Din categoria "asa nu". Cautam altceva si am gasit asta...
http://www.ziaruldeiasi.ro/regional/vaslui/adoptie-contra-cost~ni5ng9
Mi se pare incredibil ca noi ne facem atatea probleme si ne punem atatea intrebari si uite ce se intampla in Romania

Bellaiza spune:

Mi-am dorit sa fiu mamica. Intre noi fie spus, mi-am dorit sa daruiesc iubirea pe care mama a impartit-o fetelor ei, nepotilor ramasi fara parinti, nepoatelor, tuturor copiilor cu care intra in contact.
Cand eram copil, am vazut un film despre adoptie.Am intrebat-o pe mama daca ea ar adopta un copil.Mi-a raspuns fara ezitare: categoric. I-am spus ca ma bucur ca gandim la fel. Atunci cred eu ca Dumnezeu m-a auzit...
A mai fost ceva pe langa faptul ca ne gandeam sa adoptam un sufletel: anul trecut am fost suspecta de cancer ovarian. Au fost sase saptamani grele in care nu am avut ce sa facem decat sa ne rugam...saptamani in care si eu si sotul meu mai mult ca oricand am simtit cata iluzie este in acest ,,al meu". Ma uitam la tot ceea ce credeam ca era al meu si mi se parea atat de dureros de strain...Cand, in sfarsit, dupa operatie, am aflat ca aveam...doar endometrioza...nimeni si nimic nu ne-a mai putut opri din drumul nostru. Dumnezeu fusese ca intotdeauna langa noi si nu uitase ca suntem ai Lui. Am avut nevoie de iubirea Lui, iar acum eram pregatiti sa o daruim si noi pe-a noastra.
Am depus dosarul pentru adoptie pe 6.08.2008, de Schimbarea la fata...
Azi suntem cu adevarat fericiti!

cons spune:

Bellaiza,
frumoase ganduri si frumoase cuvinte ai folosit.
Bine ai venit printre noi si asteptam sa te cunoastem mai bine.

nicholetea spune:

Eu am nascut un pui frumos, si mi se pare un lucru extraordinar sa adopti un copil, eu am doi prieteni foarte buni ce au fost adoptati, unul del a 14 ani, sa nascut intr-o familie plina de probleme si violenta, dupa adoptie destinul i sa schimbat radical si acum este profesor universitar, adoptand un copil ii poti schimba destinul

gabriela42 spune:

minunat articol.adoptam din dragoste,dintr-o nemarginita dorinta de-a oferi din bunatate ca raspuns la binele daruit de dumnezeu.eu m-am hotari dupa aproape 6 ani de incercari diverse,i-am spus sotului meu dorint iar el sincer mi-a spus ca nu este pregatit.e asa am lasat lucrurile cred ca mai bine de jumatate de an.nu am mai zis nimic,am continuat incercarile de a avea un mic natural dar nimic.am renuntat sa mai sper ca va veni pe cale naturala barza.mi-am zis trebuie s-o invit,si na sotul meu i-mi aminteste ca am zis sa...cind am inteles ca si el doreste acest lucru m-am mai nascut odata.atita bucurie mi-a adus ca l-am iubit de inca 10 ori mai mult.si m-a luat viata,munceam mult,mai vorbeam cu cineva despre mic mai probleme...si intr-o zi dupa o vacanta de inainte de paste ma duc la coafor sii zic coafezei sa ma tunda scurt.a fost uluita nu ma inteles (de obicei cin o femeie schimba coafura simte nevoia sa schimbe ceva in viata ei,e eu am simtit ca se va schimba).am uluit pe toata lumea cu noua freza de 20 de ani eu avind dublu si dupa paste l-am intilnit pe micutul nostru.asa dintr-o vorba buna blina cu o persoana de pe strada,,vai doamna ce nepotel superb aveti,,si ea mi- spus ca-i maternala siii asa a vrut marele si bunul nostru dumnezeu ca numai la el este puterea si vointa.acum dorim o surioara ,micul si tati.eu imi doresc dar si sper sa-mi treaca sunt inca afectata de cei 3 ani de maxim stres cit a durat tot ritualul .noi eram maturi dar micul crestea si am stat cu semnul?daca mama naturala il va cere cum ii vom spune lui ca trebuie sa mearga la...eu mi-am dorit 4 copilasi sper ca domnul sa-mi daruiasca macar doi.am depus cerere de doi capilasi la dpc.unul l-am gasit singuri iar pt fetita vom alerga tot singuri.sunt 4 ani de asteptare sa mai sper ceva de la dpc?avem 2 teme o micuta de 2 si una de 3 de vizitat.sper sa-mi dea dumnezeu putere si pt micuta.doar din dragoste adoptam!mare gresala legea proasta a adoptiei!domnul fie cu toti!impreuna putem fi mai buni

gabi_99 spune:

gabriela42- sa va ajute DD sa va implinitzi familia asha cum va doritzi....ai experientza de viazta shi asta se vede din sfaturile pe care le dai....

gabi