Educatia acasa (homeschooling)
Raspunsuri - Pagina 32
adana. spune:
crism, poate imi poti raspunde tu la ultima intrebare. la voi in ce consta contactul cu ceilalti? aveti un grup? virtual sau real?
voi unde sunteti in sua?
crism spune:
adana,
Noi tocmai ne am mutat acum 3 luni din KS. Cat am trait acolo am facut parte din 2 grupuri reale. :)
Un homechool coop care se intalnea odata la saptamana si in care impreuna cu alte mame ofeream copiilor clase diferite, ca sport, arta, muzica, home ec(cooking, gardening, sewing, knitting), field trips. Celalalt grup(cluster group ii ziceam) se intalnea tot o data la saptamana, dar acolo copii faceau crafts si invatau vesete din Biblie si field trips. La sfaristul anului aveam serbari si petreceri cu amandoua grupurile. Vara, Connor mergea la baseball.
De cand ne am mutat in KY nu am avut inca posibilitatea de a ma incadra intr-un grup aici, cu toate ca la biserica care mergem sunt multe familii care practica acasa. Asa ca doar i-am lasat la o prietena care a organizat acasa art pentru cateva familii si la care ii las pe copii sa se duca. Connor face chitara o data la saptamana iar Elena este la balet/step dance o data pe saptamana.
Atata deocamda pana vine vara si incep sporturile. :)
Sper ca ti-am raspuns la intrebare. :)
http://ksmommy.wordpress.com/
Cristina, mamica lui Connor(7), Elena(4) si Zeke(18 luni)
adana. spune:
multumesc mult.
m-ar mai interesa cum anume gasesti astfel de grupuri si orientare si cum intri in ele. acum poate ca e mai usor in cazul tau, cand grupurile sunt unele religioase...
crism spune:
le poti gasi prin google.com si pui homeschool groups in ***** , asta unde locuiesti tu. Si apoi incepi si suni sau trimiti emailuri si intrebi daca grupul este deschis, ce fel de grup este, ce guidelines au, etc. :)
http://ksmommy.wordpress.com/
Cristina, mamica lui Connor(7), Elena(4) si Zeke(18 luni)
amoga spune:
quote:
Originally posted by adana.
amoga, imi poti spune cum gestionati voi frustrarile?
Stiu si eu ce sa spun? Nu avem o "formula magica" pe care s-o aplicam de fiecare data cind apar, hmmm, divergente de opinii :-). Singura chestie constanta e ca incercam sa evitam confruntarile; si-mi pare ca-n buna masura reusim.
O treaba care am observat ca are efect e ca incercam sa nu intervenim decit daca chiar e necesar. Asta are doua avantaje: pe de o parte nu se acumuleaza asa multa frustrare (cum s-ar acumula daca la fiecare doua minute am zice "fa asa si pe dincolo"), pe de alta parte atunci cind chiar insistam pare sa aiba mai multa "greutate".
Bunaoara, in dispute de genu' "nu adidasii, vreau papuceii albastri" chiar nu ma intereseaza deloc cine "cistiga" si las la latitudinea copilului alegerea. La chestii de genul "cre' c-ar trebui sa-ti iei vestuta pe tine ca e cam frig aci", daca intimpin opozitie o las balta un timp si revin (daca va mai fi cazul, caci uneori e ceruta vestuta inainte sa o mai propun a doua oara); si tot revin pina se rezolva cumva (eventual cu intrat in casa, desi nu-mi place varianta asta...).
La ce nu prea am solutie sunt situatiile in care nu pot amina, ci trebuie sa intervin pe loc. De genul disputelor pe cite o jucarie cu gasca de pe alee. Clar se lasa cu paruiala si muscaturi intre copii, asa ca parintii sar una-doua sa-i separe indiferent cine pare sa aiba dreptate si cine nu. Iar episoadele astea, de regula, se termina cu toti copiii plingind (fie pentru ca au fost deja loviti / zgiriiati / muscati, fie pentru ca-i cearta parintii, fie pentru ca nu au obtinut ob'ectu' disputei).
O chestie la care mi-ar place sa apelez mai rar pe viitor sunt micile conditionari de tot felu' (gen: "ahhh, vrei s-aduc creta din casa? ok, da' mai intii iei vestuta..."). De functionat functioneaza, da' de cind citesc de prin "Unconditional Parenting" imi pare tot mai mult ca merita investit efortul pentru gasirea altor rezolvari. (Si clar am zis adio la "time-out policy", aka "du-te-n camera ta!", de cind cu lectura de care zic. Nu c-am fi folosit-o prea des pin-acum, insa era pe lista in caz de escaladari... Din cite pot sa-mi dau seama, e o metoda populara in "day care"-ul din vecini.)
O alta treaba care cred ca ajuta e oferirea de explicatii ("Cred ca-i mai bine sa lasi cutitu' jos, ca te poti taia si faci buba..."). Cel putin de pe la vreo doi ani in sus (ca-nainte imi pare ca nu prea se inregistrau explicatiile). Chiar daca nu neaparat accepta o explicatie sau alta imediat, in mod cert retine buna parte din ele si e mai precauta sau chiar mi le ofera inapoi cind ma vede pe mine ca vreau sa fac ceva similar :-).
Da' nu-s chiar sigur ca raspund la intrebare ("frustration management") si nici nu-mi pare ca ofer niste sfaturi originale (le-ai fi putut gasi sigur in diverse carti si/sau de la o buna parte din parinti), asa ca nu mai insist.
A.M.
adana. spune:
amoga, multumesc ca mi-ai aratat un pic din felul in care faceti voi lucrurile, chiar daca nu-s cele despre care adusesem eu vorba. ziceam ca am povestit cum stam noi la capitolul frustrari dar la genul asta de frustrari ma refeream:
quote:
Originally posted by .
ma intrebam de ce oare nu-i face deliei placere sa rezolve puzzle. nu era musai sa-i placa. dar ma intrebam. si ma mai intrebam de ce este atat de frustrata atunci cand ceva nu ii iese din prima. de ce face atat de urat. si de ce cand nu are voie isi ia tot calmul din lume si face lucruri mult mai complicate decat cele la care renunta una-doua in prezenta noastra? si a venit si un destul de probabil raspuns.
despre puzzle. din cand in cand isi exprima dorinta de a rezolva. si imi cerea ajutorul. si intr-o zi m-am apucat sa-i zic ca este mai bine daca incepe cu colturile. si ii explicam cum. si m-am surprins brusc explicand pe tonul cu care ai mei "ma ajutau la lectii". era un ton ca cel pe care-l ai cand explici a suta oara cum se face un lucru si celalt nu intelege si asta te afecteaza direct si personal. numai ca ei il foloseau de la prima explicatie. iar eu cu delia m-am surprins facand la fel. dar m-am surprins acum, cine stie de cata vreme fac asta? la fel la joaca m-am surprins incurajand prea mult ceva. de parca vroiam ca copila mea sa presteze bine. nu m-as fi prins daca nu ma inregistram. si am incetat. dar intrebarea este: cate astfel de lucruri as putea face?
despre chestia cu frustrarea pentru moment abordez o solutie care nu-i cea mai buna, dar imi da timp. o las sa se lamenteze si daca chiar ma solicita, incerc pe cat posibil sa aman. vine mama si te ajuta, dar nu pot chiar acum, am putina treaba. dupa ce termin vin la tine. si in general reuseste pana atunci.
deci la cele in care copilul vrea sa faca ceva si nu-i iese si urla. si mai ales nu-i iese si urla cand este unul din parinti prin preajma, in special mama.
cred ca am avut mult tendinta, cam pana pe la 2 ani, sa raspund fix atunci cand simteam la ea o neliniste si sa imi cam ofer ajutorul. cred ca nu e cea mai buna solutie, chiar daca-s altele mai proaste.dar nu stiu daca asta este principala problema.
acum e posibil ca pur si simplu fata ta sa reactioneze altfel atunci cand ceva nu-i iese.
ce legatura are cu subiectul? pentru mine are una mare. daca m-as apuca sa o invat lucruri felul in care abordez sau cel putin am abordat incercarile ei de a rezolva probleme nu prea imi vin in ajutor, dimpotriva.
este despre cum unii parinti nu pot face homeschooling, cel putin in "forma" actuala.
va spun sincer ca eu ma astept (a se citi mi-a placea)sa citesc aici despre cum transforma parintii care au ales HS viata de zi cu zi in ocazii de invatare. ceva gen: mi-a venit o idee, mi s-a servit de la sine o situatie, asta am facut cu ele si va spun si voua.
probabil ca ai sa-mi spui ca lucrurile vin de la sine. eu zic ca vin de la sine cand nu mai sunt impiedicate de un anumit mod de a gandi lucrurile de care suntem plini din scoala si din modul de educatie (bazata pe pedeapsa si recompensa) primita si acasa care omoara curiozitatea nativa.
si modul asta se insinueaza in maniera care ne par tare blande. copilul face ceva si se bucura foarte tare (pentru sine). apoi venim noi si incepem: bravo, spune si la tata, si la bunica, ... si usor usor acel lucru care era o preformanta, un varf atins, se transforma in reprezentatie, in circ. si in loc sa priveasca spre urmatorul varf si sa porneasca spre el incepe ca o maimutica sa repete iar si iar spectacolul ca sa-l vada si matusa, si bunica, si pisica.
cumva pervertim ceva ce copilul face pentru ca poate in ceva ce copilul face pentru ca place. si e aiurea si neproductiv. pentru ca va intalni multa lume careia ii va fi pe plac sa stea in banca lui si cuminte si fara sa dea nici o bataie de cap. de cele mai multe ori in familie.
ce mi-a placut la ce am citit azi din "punished by rewards" (adica fix ce am apucat sa citesc azi) a fost despre cum laudam:
"Discu#355;iile despre cum s#259; ne „descurc#259;m” cu copii sunt un caz important (case in point); ca reflec#355;ie, asta pare s#259; fie un verb cam ciudat de întrebuin#355;at în contextul unei rela#355;ii cu o alt#259; fiin#355;#259; uman#259;. În mod similar, când spune „bravo feti#355;#259; cuminte” ca r#259;spuns la felul în care s-a comportat copilul, cea mai potrivit#259; replic#259; din partea lui pare s#259; fie „ham-ham”. ", apoi despre cum punandu-ne in situatia celui recompensat s-ar putea sa intelegem mai bine caracterul ofensator al recompenselor - este dat cazul vecinului pe care dupa ce l-am ajutat sa care mobila ne da 5 dolari. si-i interesant sa ne gandim de ce ne-a ofensat asta si probabil ca atunci vom descoperi cum ofensam zi de zi pe copii.
"Noi sus#355;inem c#259; reînt#259;rim oamenii pentru a înv#259;#355;a lucruri pe care este nevoie s#259; le înve#355;e. Dar un scriitor, dup#259; ce a bifat obiectivele specifice ale programului de modificare comportamental#259;, întreba: „In al cui interes este ca un prizonier, un elev sau un pacient s#259; se plâng#259; mai pu#355;in, s#259; fie mai amabil, submisiv #351;i dornic s#259; munceasc#259;?” cine beneficieaz#259; cu adev#259;rat când un copil este t#259;cut(/cuminte) #351;i st#259; la locul lui?"
adana. spune:
vad ca nu merg diacriticele. am modificat cele doua pasaje citate din punished by rewards. si ca sa fiu mai explicita, sunt de la capitolul 2, "It is right to reward", subcapitolul "Treating People Like Pets ":
Discutiile despre cum sa ne „descurcam” cu copii sunt un caz important (case in point); ca reflectie, asta pare sa fie un verb cam ciudat de intrebuintat in contextul unei relatii cu o alta fiinta umana. In mod similar, cand spune „bravo fetita cuminte” ca raspuns la felul in care s-a comportat copilul, cea mai potrivita replica din partea lui pare sa fie „ham-ham”. In ceea ce priveste politicile referitoare la locul de munca sau la public, ne exprimam in mod obisnuit despre folosirea morcovilor si betelor. Si sunt multe lucruri asupa carora trebuie sa reflectam si in acest caz. Inainte ca aceste cuvinte sa fie folosite ca reprezentari generice ale mitei si amenintarii, ceea ce ce afla de fapt intre morcov si bat era, desigur, un magar.
[...]in practica, recompensele sunt in mod tipic justificate ca fiind in interesul indivizilor ce le primesc. Noi sustinem ca reintarim oamenii pentru a invata lucruri pe care este nevoie sa le invete. Dar un scriitor, dupa ce a bifat obiectivele specifice ale programului de modificare comportamentala, intreba: „In al cui interes este ca un prizonier, un elev sau un pacient sa se planga mai putin, sa fie mai amabil, submisiv si dornic sa munceasca?” cine beneficieaza cu adevarat cand un copil este tacut(/cuminte) si sta la locul lui?
amoga spune:
quote:
Originally posted by adana.
deci la cele in care copilul vrea sa faca ceva si nu-i iese si urla. si mai ales nu-i iese si urla cand este unul din parinti prin preajma, in special mama.
Pot doar sa-mi dau cu presupul ca, probabil, fata ta simte o presiune suplimentara atunci cind are pe unul din parinti in preajma. Ceva de genul "trebuie sa arat ca pot face asta!", iar atunci cind se-mpotmoleste din oaresice motiv recurge la urlete in loc de rabdare (cum zici ca face atunci cind e singura).
Daca asa o fi, atunci eu unu' cred ca trebuie doar sa ai rabdare cu ea si sa-i dai de inteles ca a gresi (e.g. nu pune piesa corecta la un puzzle) e mai degraba normal decit motiv de panica. Ba chiar i-as dovedi ca nici eu nu mi-s perfect si ca fac greseli. (Cind fac puzzle cu fii-mea chiar mai iau cite o piesa si o pun aiurea zicind, mai mult pentru mine, chestii de genu': "oare aici o fi?... hmmm... cre' ca... hmm... cre' ca nu... oare acolo o fi?... hmm..."; si tot asa, si nu neaparat sfirsesc prin a-i gasi locul potrivit.)
quote:
Originally posted by adana.
acum e posibil ca pur si simplu fata ta sa reactioneze altfel atunci cand ceva nu-i iese.
Cu siguranta ca sunt diferente intre modul cum reactioneaza un copil sau altul intr-o situatie sau alta. Si la fel de sigur e ca rabdarea e "medicamentul" cu care e bine sa-i tratam pe fiecare dintre ei. :-)
Nu pica in capcana de a te impacienta in momentul in care vezi ca copilul tau nu se comporta la fel cu al altuia. Si ce daca? Copilul tau e unic in felul lui -- cred ca fiecare copil merita apreciat si iubit pentru felul lui unic de a fi, si prea putin pentru cum se raporteaza la un etalon oarecare. (De fapt, nici nu cred ca exista "copilul ideal", altul decit cel pe care fiecare din noi il avem :-).)
Si nu-ti face griji, nu conteaza daca un copil invata sa citeasca sau sa numere sau cine-stie-ce la trei ani sau la zece ani -- pe cind se aproprie de maturitate (adica la adolescenta) nu exista diferente majore intre ei la capitolul inteligenta.
quote:
Originally posted by adana.
este despre cum unii parinti nu pot face homeschooling, cel putin in "forma" actuala.
Si care ar fi aceasta "forma actuala" a homeschooling-ului? Ca eu nu stiu sa existe vreuna.
Nu exista o reteta despre cum trebuie facuta scolirea acasa. Exista, ce-i drept, diverse propuneri cu tot felul de variante (si esti libera sa alegi una, sau o combinatie, dintre ele daca-ti pare ca ti se potriveste), de la "programe scolare alternative" pina la "radical unschooling".
Eu unul mai degraba as zice ca HS e "free form", in sensul ca esti liber sa-i dai ce forma consideri de cuviinta. (Si asta e, de fapt, atuul major fata de educatia institutionalizata, unde toti copii sunt supusi unei singure forme: programa oficiala curenta.)
quote:
Originally posted by adana.
va spun sincer ca eu ma astept (a se citi mi-a placea)sa citesc aici despre cum transforma parintii care au ales HS viata de zi cu zi in ocazii de invatare. ceva gen: mi-a venit o idee, mi s-a servit de la sine o situatie, asta am facut cu ele si va spun si voua.
Va trebui sa te inscrii pe liste de discutii despre HS pentru asa ceva. Eu stiu de vreo citeva in limba engleza, dar datorita traficului mare de mesaje nu le urmaresc decit foarte sporadic.
(Apropo de limba engleza -- pe mine m-a ajutat sa urmaresc programe TV cu subtitrarile la vedere; ajuta la asocierea sunetelor cu forma scrisa.)
A.M.
crism spune:
quote:
va spun sincer ca eu ma astept (a se citi mi-a placea)sa citesc aici despre cum transforma parintii care au ales HS viata de zi cu zi in ocazii de invatare. ceva gen: mi-a venit o idee, mi s-a servit de la sine o situatie, asta am facut cu ele si va spun si voua.
Viata de zi cu zi a unei mame(familii)care practica homeschoolul este foarte ocupata, precum poate se lasa de inteles. Nu m-ar deranja sa raspund la intrebari, dar ca sa tin jurnal in fiecare zi este practic imposibil. :)
In schimb, ce merge pentru mine este programul. Am program pentru copii, pentru mine, am meniu saptamanal pe care il folosesc si cu trei copii asta m-a ajutat pe mine. Ii ajuta si pe copii pentru ca stiu la ce astept de la ei in fiecare zi. In rest programul este flexibil, sunt din fire laid back.
trebuie sa fug!!
http://ksmommy.wordpress.com/
Cristina, mamica lui Connor(7), Elena(4) si Zeke(18 luni)
adana. spune:
foarte pe scurt si mai revin
amoga, cand spuneam de "forma actuala" ma refeream la mine ca parinte care inca nu stiu sa sustin fara sa pretind (ca sa zic asa, exagerand un pic, in scop didactic).
chestia cu invatat asa engleza ma ajuta si pe mine, ma uit cu delia la desene sau singura, cand doarme ea. atunci ma simt mai relaxata, ca parca nu mi-e foarte bine sa o pun sa se uite la tv. adica simt cumva ca eu i-am deschis apetitul.
cristina, multumesc, eu ma gandeam la ceva de genul: mi-a venit o idee faina despre cum sa explic o chestie (numerele, sau circuitul apei in natura sau...), hai sa va zic si voua.