de ce ...?

asi spune:

Aissa de acord cu tine.Chiar ca pare o poveste copiata din revistele pe care le citesti in tren sa treaca mai repede timpul.

Suflet ranit totusi de ce ai postat la adoptii?Vrei sa testezi reactiile unor mame sau ce?Aici nu judeca nimeni pe nimeni si nu cred ca vre-o mamica cu un copil adoptat nu ii e cat de putin recunoscatoare femeii care l-a abandonat.Prin abandonul unor femei mai mult sau mai putin constiente de ceeea ce fac alte femei isi gasesc ingerasul mult dorit.




Mami de Razvan(07 martie 2004)
Cand Dumnezeu inchide o usa , intotdeauna deschide o fereastra.

aissa spune:

Copilul are toate drepturile sa isi cunoasca originile. Perfect de acord. Ma bucur ca oricine pe lume se intereseaza de copilul meu, dar nu sa vina sa mi-l bulverseze. Dar odata ce am luat-o noi, odata ce am niste acte care spun ca eu sunt mama ei am si eu niste drepturi, printre care se numara acela de a decide eu cum e mai bine sa afle adevarul. Si repet, nu mi se pare deloc sanatos (vedeti drama de la acest subiectul cu tanara Ioana care a decis sa renunte la parintii adoptivi si sa plece la familia naturala) sa se ia legatura cu un copil atata vreme cat el nu poate inca sa judece corect... Daca va dori sa isi cunoasca familia, daca va dori sa plece atunci cand va putea ea decide asta, ok, ii voi da toate datele si actele pe care le am. Daca mama ar lua insa legatura cu noi sa o vada inainte de majorat eu una nu i-as permite. I-as da poate detalii, i-as spune ca e ok, dar indiferent de conditii atata vreme cat a rezistat o singura noapte sa puna capul pe perna fara sa stie daca al ei copil a mancat, e spalat, e linistit si doarme nu are drepturi asupra lui.
Si nu va suparati, daca aceasta poveste se petrecea acum 30 de ani poate credeam ca d-ra in cauza nu a avut de ales. Dar acum nici 3 ani?? La 16 ani nu judeca, mai ales ca sarcina era din viol??? Repet, mi-e greu sa cred o data ca nu a stiut ca o sarcina nu e o gluma, mai ales ca ea era abandonata. Daca a decis sa tina sarcina nu ar fi trebuit sa o perturbe nimeni de la decizia de a tine copilul. Si apoi de ce se astepta sa o ajute familia cu copilul daca aceeasi familie o abandonase pe ea???
Sa nu uitam ca e un forum si nu trebuie sa fim unii de acord cu altii. Eu doar spun ce cred eu si ce as face eu. Si prefer sa par slaba, egoista si patimasa decat sa imbrac cuvintele in hainute frumoase si sa sadesc floricele pe imas. Realitatea e cruda, copiii astia vor avea o adolescenta mai grea decat a altora chiar si prin prisma ideii ca au mai multe familii si parerea mea e ca trebuie sa evitam cat de mult se poate "socurile".
Raman de parere ca cineva a dorit sa anime discutia la adoptii.

carmens spune:

quote:

---

Originally posted by Elise


La urma urmei, ce m-ar costa sa o las sa vada copilul?
Sa vada ca e fericita, ca e sanatoasa, grasuna si frumoasa si o iubim ca pe okii din cap - si sa nu-si faca probleme?


Elise & BBLisa

---

Ce m-ar costa ? Poate linistea familiei . Niciodata nu poti sti ce reactii poate avea " naturala" atunci cand va vedea copilul. Poate va dori daor sa-l vada odata si apoi sa-si vada de viata ei linistita sau poate va vrea sa se implice. Ce vei face atunci ?
Cum vei explica copilului prezenta ei ?

Exact cum spunea si Cristina, eu sunt egoista, ma gandesc doar binele si linistea familiei mele si nu mi-as dori ca al meu copil ( pentru ca este al meu ) sa fie pus in situatia sa aleaga inainte de a fi pregatit. Stiu ca isi va cauta familia pentru ca noi am decis sa-i spunem adevarul, chiar am inceput acum la 3 ani si jumatate, dar o va face cand va fi pregatit si nu cand considera "naturala" ca e bine.

Off: Elyda, Manuelita se referea la postul initial al lui Suflet_ranit, nu la postul tau.

Sa ne lumineze Dumnezeu mintile ca sa putem face tot ce e mai bine pentru copii nostri, pentru ca de fapt ei sunt cei mai importanti.

aissa spune:

Tin sa precizez ca din postarea intiala, ultima parte in special, mi s-a parut o inversunare care nu ar fi de bun augur pentru noua familie (presupunand ca fetita e adoptata). Adica nu inteleg ca ar vrea sa o vada pur si simplu pe fetita ci sa o si revendice. Ca doar de aia asteapta sa termine scoala si sa intre la facultate.

PS: sunt mama de fetita de 3 ani asa ca reflexiv am intrat in pozitie de aparare.
ps2: "asa ii trebuie da i-a placut sa se futa..." - cred ca se putea evita un astfel de limbaj. Stim ca asa se vorbeste in maternitati, dar nu trebuie reprodus intocmai. Aceasta fraza intareste insa suportul lacrimogen si dramatismul situatiei.

Fomalhauti spune:

Draga "suflet ranit", in primul rand imi pare rau ca ti-ai dat un asemenea nume. Inteleg ca ai 19 ani. Ai trecut prin multe, prin mult prea multe pana la varsta asta. Dar as vrea sa te gandesti ca mai ai inainte mai bine de 50 de ani de viata (medie, dar ar putea fi 70!). Nu-mi place numele "suflet ranit" fiindca eu cred ca ai putea sa schimbi asta. Acum e momentul sa o faci! Inteleg ca iti termini scoala, vrei sa inveti mai departe...Poate ca sa-ti rezolvi problemele, "sufletul ranit", ai nevoie de un psiholog. Incearca sa treci peste tot ce ti s-a intamplat pana acum....

Revenind la fetita. Intereseaza-te cat mai repede daca a fost adoptata sau nu. Daca nu a fost adoptata are mare nevoie de tine, nici nu mai trebuie sa astepti...

Dar daca a fost adoptata....Ei, bine, atunci incearca sa nu-i faci rau. Copiii de 3 ani sunt...speciali (toti copiii sunt speciali...). Inteleg multe si nu inteleg. Hai sa incerc sa fiu mai clara. Copiii de 3 ani par sa inteleaga o multime de lucruri, dar nu inteleg altele. E posibil ca fetita sa nu stie ca este adoptata. Sa nu i se fi spus. E posibil sa i se fi spus sub o anume forma, dar oricum nu a inteles. Ea are o mama. E mama ei, cea pe care o stie dintotdeauna, cea care o ia in brate atunci cand se loveste sau cand o doare ceva, cea care ii da de mancare cand ii e foame, cea care o apara atunci cand alt copil ii ia jucaria. Nu ii poti spune ca mama ei nu e mama. Nu ii poti spune ca tu esti mama. Nu numai ca nu ar intelege, dar ar fi o mare trauma pentru fetita. Ar fi una din acele traume care ar face-o mai tarziu sa-si spuna "suflet ranit".

Daca fetita a fost adoptata, eu cred ca ii este bine. Inteleg ca nu o vei putea uita niciodata, asa cum nu vei putea uita nici copilaria ta si intamplarile oribile din trecut, dar acum este momentul sa-ti construiesti o viata a ta, mai buna. Parintii adoptivi ai fetitei vor avea cu siguranta grija sa-i construiasca si ei o viata buna. Ai grija de tine acum si scrie-ne cat mai curand pe forum ca "fost suflet ranit", ca studenta, sotie, mamica a altui copil...

iepumic spune:

suflet ranit, de ce nu ripostezi??? Daca povestea ta este adevarata, incearca sa te aperi...si sa ceri ajutorul de care, cu siguranta, ai mare nevoie. Daca nu....este preferabil sa nu agiti spiritele si asa destul de framantate ale mamicilor adoptive. Gandeste-te ca aceste persoane sunt niste oameni extraordinari care trec prin multe incercari pentru a putea oferi unui copil care nu este al lor o sansa la o viata si o familie normale. Parintii adoptivi nu sunt personajele negative ci mai degraba zanele bune din viata copilului tau. Nu uita asta.


Iepumic
Noi pozici cu Iepi-Mici
CONCEDIU 2007

All's Well That Ends Well.

Andrada spune:

quote:

---

Originally posted by Elise

Si ceea ce simt este ca relatia mea cu ea nu e periclitata de nimeni. Nu sint la concurentza cu nimeni. Din partea mea, ar putea sa aiba 200 de mame - daca am iubi-o toate la fel, sau ar iubi-o restul de 199 mai mult decit mine chiar, cu atit mai bine. Copilul n-ar avea nimic de pierdut din asta, ar avea numai de castigat. Asta imi si doresc pentru ea. Sa o iubeasca toata lumea.

Ar trebui sa ma straduiesc sa o tin pe naturala la distantza?
Sa ii bag in cap copilei ca mama-sa n-a vrut sa o vada chiar daca vrea?
De ce - doar ca sa ma asigur ca ma considera pe mine mama, nu pe ea?
Da' imi contesta cineva rolul?!
Si, daca n-ar simti ca eu sint mama-sa, chiar pot sa ii impun asta? Si chiar e asa de important?

Elise & BBLisa

---

Astea sint balarii de padure iarna, nu?
Conteaza cine e mama si cum se raporteaza copilul la ea. E o relatie unica care nu sporeste daca e multiplicata de o bona, sau bunici sau mama naturala.
A

PS ma intreb daca vreun parinte care a adoptat poate gindi ca tine?

Elise spune:

Andrada,

tu poti sa consideri ca eu sint tata.
Natural.
Nu care a adoptat.

Oricum mi-as pierde timpul raspunzindu-ti.

Elise & BBLisa

aissa spune:

Andrada pt curaj. Recunosc ca m-am tinut toata ziua in frau sa nu zic ceva de genul asta (ca sigur nu-mi iesea asa elegant).
Elise scuza-ma pentru ce voi spune acum si promit ca dupa asta tac (pe moment desigur): te urmaresc de mult si citind multe din postarile tale ma intreb daca esti reala. Rar cineva atat de aproape de ideal si care sa fi patit atatea, care sa fie atat de open minded, de pionier in gandire si atitudine....

Iepumic nu cred ca ar avea de ce sa se apere "suflet ranit" ca nu stiu daca cineva a atacat-o aici. Scriind la noi la adoptii era clar ca, in caz ca e o poveste reala, vrea sa vada ce cred parintii adoptivi. Inca rumeg titlul ca nu realizez ce vrea sa afle cu "de ce". Noi am spus fiecare ce avem in cap in ipoteza in care ne-ar bate la usa naturala cu o astfel de istorie. Si ca sa fie clar, tocmai am bazait ceva mai devreme pe Halmark e un serial cu o judecatoare la tribunalul de copii, uit cum se numeste (Judge Amy parca). In episodul de azi fratele ei, care adoptase un baietel, a trebuit sa renunte la copil pt ca s-a trezit tatal sa-l revendice ca se impacase intre timp cu mama naturala si au decis ca vor si copilul si ma rog, un viciu de procedura, tatal nefiind anuntat de copil avea pesemne acest drept deci au anulat adoptia. Numai vizualizarea acestui episod m-a facut sa plang in hohote, daca mi s-ar intampla asa ceva....

Elise spune:

aissa,

sint cit se poate de reala.
Si de departe de ideal.

As accepta sa vada copilul. Si ar putea sa-l vada de cite ori vrea. Eu sint mama copilului. Ea poate sa fie oricine altcineva, nu-mi pasa.
Si, da, as fi de acord sa indrageasca copilul.
N-as fi de acord sa-l bulverseze. Nici sa-i faca rau.
Ca o iubeste, foarte bine. Si pentru ea, si pentru copil.
A facut-o.
E dreptul ei sa o iubeasca.
Un drept pe care nici n-as putea, nici n-as vrea sa-l iau nimanui.
Mi s-ar parea ciudat sa o urasca, nu sa o iubeasca.
Mi s-ar parea ciudat sa-i fie indiferenta.
Eu personal nu pricep cum i-ar putea fi indiferenta.
Asa ca sa o iubeasca ar fi natural, poate sa o iubeasca mult si bine.
Chiar m-as bucura.
M-as bucura sincer ca bblisa mea cind ar creste sa nu aiba imaginea cruda a unui copil nedorit, "scapat" de vreo nenorocita fara suflet.
Ar intelege mai curind si ar rani-o mai putin ideea ca naturala e o tanti care i-a adus cindva o jucarie.
Si care a stiut ca nu paote avea grija de ea, dar ar fi fost fericita sa o poata creste.
Ce ii spun eu copilului si cind ii spun este problema mea.
O putem discuta, daca vrea.
Dar peste mine clar nu trece nici mama naturalei.

Ca vrea sa isi linisteasca angoasele - voila, o poate face.
Faptul ca "m-ar parasi" bebela pe mine cind va fi mare - mi se rupe.
Daca ar fi mai fericita la ea, ar fi normal sa se duca acolo unde e mai fericita.
Asa ar putea fi mai fericita peste mari si tari - oricum n-ar fi linga mine, care ar fi diferentza?
Ca "m-a tradat"? Copilul tau nu poate sa te tradeze, e al tau, l-ai crescut, tot ce stie stie de la tine - ti-ai pus amprenta asupra intregii ei vieti , o sa ramii mama ei si va ramine fata ta ORICUM.

De asta nu inteleg de ce "naturala" ar trebui sa fie considerata "pericolul nr. 1", venit sa disturbe linistea familiei .
Cel putin, de ce trebuie sa fie considerata un pericol cit timp nu si-a manifestat nici o intentie sa faca vreun rau copilului sau sa se amestece. De ce trebuie sa fie neaparat vreo cuidata malefica, venita sa santajeze, sa ceara bani, sa nenoroceasca copilul, samd - de ce trebuie din start sa consideri ca are planuri ascunse? De ce nu accepti ca poate vizualizeaza copilul ca fiind dezbracat si nemincat si chinuit pe undeva - si vrea sa scape de imaginea asta?

Daca nu ma insel, discutia a pornit de la faptul ca nu vroia decit sa o vada.
Atit.
Restul sint speculatii.
Tu, ca femeie, poti, cu mina pe inima, sa consideri just sa ii interzici sa vada ce a nascut?
Iarta-ma, eu nu as putea.
Nici ca pedeapsa... ca nimic.

Faptul ca a nascut-o ea e decis de cineva mai presus de mine. Acelasi care a decis ca asta e copilul meu.



Elise & BBLisa