furiile de la 3 ani si nu numai

Buna fetelor!

Am si eu o fetita: 3 ani si 5 luni. De cele mai multe ori nu am probleme cu ea, iar in afara casei se comporta in general foarte bine. Este buna cu alti copii, am invatat-o sa fie darnica si buna.

Intotdeauna am pus-o la punct insa inca de cand era mica (de ex. cand a vrut sa se tavaleasca pe jos, pe la 2 ani, ca nu vroiam sa faca ce vrea ea, am lasat-o in mijlocul drumului si am plecat - s-a potolit). La fel si in momentul in care trebuia sa se joace cu alti copii. In general nu am probleme si ma asculta fara sa comenteze cand ii spuneam ceva.

I-am dat incredere in ea si acum parca a dat in partea cealalta, a devenit obraznica un pic. Dupa cum v-am spus, nu are probleme cu increderea, este temperamentala si isi exteriorizeza sentimentele...si destul de zgomotos. Este extrem de incapatanata si ii place stabilitatea. Furiile nu ma ingrijoreaza, stiu sa o temperez pentru moment. Problema este urmatoarea:

Cateodata ii cumpar cate ceva / ii fac cate ceva care isi doreste foarte mult. In acel moment incepe sa urle si sa faca foarte urat, ca nu vrea, ca sa il duc inapoi, ca nu ii place, ca e urat...etc. I-am spus ca le iau si le duc altui copil, in 10-15 minute isi revine si imi spune ca a glumit, ca de fapt isi doreste lucrul respectiv. Ma simt frustrata ca dau cateodata o gramada de bani si ea se comporta asa. Prima data a fost cand i-am luat bicicleta de ziua ei. Abia asteptam sa ii vad reactia de bucurie si ea a inceput sa urle si sa faca scandal. Atunci m-am suparat si o perioada nu am mai vrut sa ii cumpar nimic, am zis ca este din cauza ca prea ii oferit tot ce isi doreste. De ziua ei a inceput sa planga cand a venit tortul si ii cantau copii, zicea mereu c vrea acasa.

Nu stiu care este cauza acestor comportamente care ma ingrijoreaza mai mult decat furiile si "fitele" de copil de 3 ani. Oare sa fie lipsa de inteligenta emotionala? Nu stie cum sa se poarte cand are sentimente prea puternice? Nu stie cum sa le gestioneze? Voi ce ziceti? A mai patit cinev asa?

Multumesc!

Madutza si Mariuca (17 Mai 2004)
http://pg.photos.yahoo.com/ph/padme_ami2003/my_photos

madutza spune:

Am uitat sa va spun ca in general este lider in grupurile de copii, ea da tonul la joaca si ii antreneaza si pe cei cu cativa ani mai mari. Este sociabila insa ii este rusine de barbati (ceva normal cred). Furiile constau in incapatanari si chiar dupa ce trece "faza" nu cedeaza. De ex azi nu a vrut sa doarma la parnz si a iesit cu scandal mare. Pana la urma i-am spus ca intre 2 si 5 sta la ea in pat si nu ma intereseaza ce face, dar este perioada de odihna si nu o mai baga nimeni in seama pana la 5. Zis si facut...A stat pe mrginea patului in fund, cu picioarele atarnand si a adormit in pozitia asta, dupa care a lasat capul pe perna din cauza gravitatiei. Cand s-a trezit si a venit la noi somnoroasa o intreb: Ce ai facut in camera ta Ana? Ea: Am stat in fund. Eu: Si ai dormit? Ea: Nu. Desi eu fusesem si o invelisem cand dormea....Incapatanata!!!

Madutza si Mariuca (17 Mai 2004)
http://pg.photos.yahoo.com/ph/padme_ami2003/my_photos

marcellinna spune:

Sa-ti traiasca fetita!
Nu stiu sa-ti spun multe ca sa-ti raspund la intrebari.
Ma gandesc ca poate vrea sa controleze ea totul,sa stie exact la ce sa se astepte si poate e genul de om(in miniatura) caruia nu-i plac surprizele neasteptate.
La faza cu bicicleta de exemplu.Cu siguranta tu ai vrut sa-i faci o surpriza stiind ca isi doreste o bicicleta.Dar ea nu a fost acolo atunci cand ati cumparat-o si poate ea ar fi vrut sa fie o bicicleta aleasa de ea...chiar daca poate modelul in definitiv ar fi coincis cu cel ales de tine.

Are trei ani si o personalitate foarte puternica.
Incearca sa ii explici foarte subtil ca surprizele daruite din suflet merita sa le aprecieze din partea oricui ar fi.
De exemplu,spune-i ca ai vrea sa deseneze o floare ,ca pe usa frigiderului vostru ar sta bine.Intr-una din zile astea ai vrea sa-ti deseneze o floare (sau mai usor deseneaza tu o floare pe care ea sa o coloreze),ca o surpriza pentru tine.
Spune-i apoi ca floarea este frumoasa MAI ALES pt ca a facut-o ea si sti ca este surpriza ei pt tine.

corinadana spune:

Asa cum da tonul la copii tot asa vrea sa faca cu tine...

Si cu cadourile poti s o intrebi pe ea ce si ar dori. Poate ca nici nu i trebuia bicicleta aia; copiii nu stiu sa se prefaca sa faca pe plac celor ce le ofera cadouri.

Si cand mai face fitze cu ce i cumperi, cand iti zice sa duci inapoi ia l si du l! Poate vede ca nu i de gluma si alta data nu mai zice...

Cu incapatanarea iti trebuie muuulta rabdare. Nu cedeaza asa usor si din pacate uneori se accentueaza cu varsta. Mai maricei incep sa faca eforturi sa cedeze acestor incapatanari.

Don't throw with stones if you live in a glass house.

corina mama Ralucai

http://community.webshots.com/user/corinaraluca

madutza spune:

La faza cu bicicleta ne ruga de mult timp sa ii luam, isi dorea asta.

Poate fi din cauza dorintei de a controla totul, intr-adevar are o personalitate f. puternica si inca de foarte mica a trebuit sa o tin un pic in frau.

Madutza si Mariuca (17 Mai 2004)
http://pg.photos.yahoo.com/ph/padme_ami2003/my_photos

corinadana spune:

Ei atunci asteapt o pana si doreste altceva, cumpara i si daca incepe ca nu mai vrea ob respectiv ia l si du l! dar du l. Poate apoi vede ca nu i de glumit.

Don't throw with stones if you live in a glass house.

corina mama Ralucai

http://community.webshots.com/user/corinaraluca

simali spune:

Am trecut si eu prin cateva faze paradoxale - tot cam pe la 3 ani si ceva:
- ma ruga frumos sa-l dau afara din casa; venea de la gradinita si se oprea in hol. Apoi incepea sa-mi spuna ca vra sa fie alungat afara din casa. Nu-l amenintatse nimeni de una ca asta, pur si simplu nu stiu de unde-i venise ideea. Timp de 1-2 ore ma toca la cap sa-l dau afara... Daca totusi spuneam "daca vrei tu sa pleci, uite usa, dar eu nu te dau afara" incepea sa planga disperat "nu, nu, am glumit". Apoi la nici 3 secunde incepea din nou "dar te rog sa ma dai afara".
- apoi a fost o perioada in care-mi cerea sa-l dau altei mamici; ca el nu mai vrea sa fie baiatul meu si vrea alta mamica. Jur ca in viata mea nici nu mi-a trecut prin cap sa-l amenint ca-l dau altcuiva pentru ca stiu cat de traumatizanta poate fi o astfel de amenintare pentru un copil. Dar a tinut-o si cu asta cam 4-5 luni... Pana cand intr-o zi mi-au cedat nervii, am oprit masina si l-am intrebat " vrei alta mamica? Bine? Bruneta aia de la semafor e destul de buna?". Iar a inceput sa tipe si sa-mi spuna "am glumit".
- apoi a vrut sa-l arunce pe Paulica (ursul lui favorit) la tomberonul de gunoi. I-am explicat de zeci de ori (tot asa, luni de zile) ca nimeni nu arunca la cos ceea ce iubeste, ca oamenii au grija de ceea ce iubesc. Dar el pana nu l-a aruncat intr-o balta cu noroi din spatele blocului nu s-a lasat. Atunci eu am luat ursul de jos pe la spatele lui, si l-am pus in portbagaj. Acasa a inceput sa planga ca vrea ursul. Ia-m spus ca-mi pare rau, dar ursul nu mai este acolo, probabil l-au luat gunoierii. Nu a mai comentat despre urs dar, cateva luni mai tarziu, mi-a spus ca el este vinovat de tot ceea ce a "patit" Paulica. Si eu m-am gandit ca asa o vinovatie este prea mult pentru un copil atat de mic, am scos ursul si i l-am dat.

De fiecare data "fazele" i-au trecut intr-un singur mod:
- Mami te iubeste enorm; nici daca plangi 1000 de ani, nici daca esti cel mai obraznic copil din lume, nu ma vei face sa te dau afara sau sa te dau altei persoane, pentru ca tu esti tot ce am eu mai de pret pe lumea asta. Si asta repetat in timpul fiecarei "crize". Numai ca mi-a luat ceva timp pana mi-am dat seama cum trebuie sa reactionez.

Reactiile fetitei tale, madutza, mi-au amintit putin de "fazele" baiatului meu la aceeasi varsta. Eu cred ca este tot o tentativa de a-ti pune la incercare sentimentele pe fundamentul unei usoare incapacitati a copilului de a-si gestiona sentimentele puernice. Bucuria unei noi biciclete este atat de descumpanitoare pentru ea, incat devine furioasa; vede ca tu te infurii sau esti descumpanita, sau socata de reactia ei si se sperie si mai tare, pentru ca-si da seama ca a produs in cei din jur emotii puternice, negative, indreptate impotriva ei. Si atunci o tine "ca Ivan cu fluierul" cu frustrarea si nemultumirea ca sa vada ce urmeaza sa faceti, pana unde va merge frustrarea voastra impotriva ei.

Cred ca si la voi ar putea sa functioneze urmatoarea schema:
- cand copilul ractioneaza pe dos voi (familia) trebuie sa va tineti firea si sa nu va mai aratati socati;
- apoi, cu calm, va duceti la ea si-i spuneti ca nu-i nimic, daca nu-i place bicicleta voi nu va suparati, o sa cautati alt cadou, care-i place, bicicleta o punem bine, pentru alta data. Sa inteleaga ca NU ESTE OBLIGATA SA REACTIONEZE INTR-UN ANUMIT FEL. Ca este OK sa aiba alta opinie.
- apoi luati-o in brate si asigurati-o de toata dragostea voastra, de faptul ca voi o iubiti chiar si atunci cand este furioasa, obraznica, neascultatoare, etc.

Eu cred ca sentimentele firesti, de bucurie, ii vor reveni atunci cand se va simti in siguranta cu dragostea voastra si cand se va convinge ca nu este obligata sa simta ceva anume intr-un anumit moment.


alice

Tonnia spune:

Asta cred si eu ca i se intampla, exact ce spune Simali asa de frumos!

abbi spune:

quote:

---

Originally posted by simali

Am trecut si eu prin cateva faze paradoxale - tot cam pe la 3 ani si ceva:
- ma ruga frumos sa-l dau afara din casa; venea de la gradinita si se oprea in hol. Apoi incepea sa-mi spuna ca vra sa fie alungat afara din casa. Nu-l amenintatse nimeni de una ca asta, pur si simplu nu stiu de unde-i venise ideea. Timp de 1-2 ore ma toca la cap sa-l dau afara... Daca totusi spuneam "daca vrei tu sa pleci, uite usa, dar eu nu te dau afara" incepea sa planga disperat "nu, nu, am glumit". Apoi la nici 3 secunde incepea din nou "dar te rog sa ma dai afara".
- apoi a fost o perioada in care-mi cerea sa-l dau altei mamici; ca el nu mai vrea sa fie baiatul meu si vrea alta mamica. Jur ca in viata mea nici nu mi-a trecut prin cap sa-l amenint ca-l dau altcuiva pentru ca stiu cat de traumatizanta poate fi o astfel de amenintare pentru un copil. Dar a tinut-o si cu asta cam 4-5 luni... Pana cand intr-o zi mi-au cedat nervii, am oprit masina si l-am intrebat " vrei alta mamica? Bine? Bruneta aia de la semafor e destul de buna?". Iar a inceput sa tipe si sa-mi spuna "am glumit".
- apoi a vrut sa-l arunce pe Paulica (ursul lui favorit) la tomberonul de gunoi. I-am explicat de zeci de ori (tot asa, luni de zile) ca nimeni nu arunca la cos ceea ce iubeste, ca oamenii au grija de ceea ce iubesc. Dar el pana nu l-a aruncat intr-o balta cu noroi din spatele blocului nu s-a lasat. Atunci eu am luat ursul de jos pe la spatele lui, si l-am pus in portbagaj. Acasa a inceput sa planga ca vrea ursul. Ia-m spus ca-mi pare rau, dar ursul nu mai este acolo, probabil l-au luat gunoierii. Nu a mai comentat despre urs dar, cateva luni mai tarziu, mi-a spus ca el este vinovat de tot ceea ce a "patit" Paulica. Si eu m-am gandit ca asa o vinovatie este prea mult pentru un copil atat de mic, am scos ursul si i l-am dat.

De fiecare data "fazele" i-au trecut intr-un singur mod:
- Mami te iubeste enorm; nici daca plangi 1000 de ani, nici daca esti cel mai obraznic copil din lume, nu ma vei face sa te dau afara sau sa te dau altei persoane, pentru ca tu esti tot ce am eu mai de pret pe lumea asta. Si asta repetat in timpul fiecarei "crize". Numai ca mi-a luat ceva timp pana mi-am dat seama cum trebuie sa reactionez.

Reactiile fetitei tale, madutza, mi-au amintit putin de "fazele" baiatului meu la aceeasi varsta. Eu cred ca este tot o tentativa de a-ti pune la incercare sentimentele pe fundamentul unei usoare incapacitati a copilului de a-si gestiona sentimentele puernice. Bucuria unei noi biciclete este atat de descumpanitoare pentru ea, incat devine furioasa; vede ca tu te infurii sau esti descumpanita, sau socata de reactia ei si se sperie si mai tare, pentru ca-si da seama ca a produs in cei din jur emotii puternice, negative, indreptate impotriva ei. Si atunci o tine "ca Ivan cu fluierul" cu frustrarea si nemultumirea ca sa vada ce urmeaza sa faceti, pana unde va merge frustrarea voastra impotriva ei.

Cred ca si la voi ar putea sa functioneze urmatoarea schema:
- cand copilul ractioneaza pe dos voi (familia) trebuie sa va tineti firea si sa nu va mai aratati socati;
- apoi, cu calm, va duceti la ea si-i spuneti ca nu-i nimic, daca nu-i place bicicleta voi nu va suparati, o sa cautati alt cadou, care-i place, bicicleta o punem bine, pentru alta data. Sa inteleaga ca NU ESTE OBLIGATA SA REACTIONEZE INTR-UN ANUMIT FEL. Ca este OK sa aiba alta opinie.
- apoi luati-o in brate si asigurati-o de toata dragostea voastra, de faptul ca voi o iubiti chiar si atunci cand este furioasa, obraznica, neascultatoare, etc.

Eu cred ca sentimentele firesti, de bucurie, ii vor reveni atunci cand se va simti in siguranta cu dragostea voastra si cand se va convinge ca nu este obligata sa simta ceva anume intr-un anumit moment.


alice

---