Colega de clasa cu SD

Tonnia spune:

Ca sa putem comunica mai bine, ca sa fim de ajutor celor care au nevoie, trebuie sa incepem sa acceptam cu sinceritate diferentele dintre noi. Sa avem puterea sa spunem: al meu copil e hiperactiv, al meu e cam agresiv, al meu se uita stramb, al meu...
Ca sa fiu aproape de cineva trebuie sa fiu lasata in primul rand.
Nicio clipa nu m-as putea plange de chestiuni banale in fata unor oameni cu adevarat incercati, ar insemna sa fiu de o mitocanie rara. Dar mai pot oare sa povestesc ceva despre mine, despre viata mea, cel putin in fata unor apropiati, fara a ma plange, ci pur si simplu daca sunt intrebata, sa pot raspunde ce mai e in viata mea, fara sa compar nimic, fara sa ma raportez la nimeni si fara sa inventez?

Si eu mi-as dori o lume mai buna in care sa nu existe discriminare, niciun copil sau adult sa nu sufere de pe urma comportamentului celorlalti.

Felicitari, Paula!

anelis4u spune:

Buna,
am fost in Retezat si vreau sa va spun ca pentru mine a fost o mare lectie de viatza..
Tot timpul ,de cand sa nascut Mircea,mi-am spus si am incercat sa fac totul ca el sa fie fericit..Acum ma intreb daca voi reusi asta..
Am cunoscut acolo un baiat care m-a impresionat..Era un baiat inteligent,care din pacate nu isi gaseste locul nicaieri..
Ne dorim si luptam pentru o"viata normala",pentru aceasta"normalitate"chiar daca stim in sufletul nostru ca niciodata,oricat de destept va fi copilul,nu va avea parte de asa ceva..Paula la intrebat daca iese si l la un film cu vreo fata si el a raspuns ca cine sa se uite la el,ce sa faca?sa se uite cum se pupa cu altii?"mi-m lut un caine sa nu fiu singur si ma pup cu el".
Era nefericit pentru ca,ca intelect nu prea avea ce comunica cu cei ca el(SD)si in"normalitate"nu isi gasea locul..
Poate asta se intampla si cu fetitza respectiva daca e foarte dezghetata,poate asa isi manifesta ea frustrarea si neputintza la varsta asta...
Mircea nu a fost respins ,are prieteni multi care il accepta si il iubesc,dar eu sunt constienta ca e posibil ca asta sa nu dureze..pentru ca asa e natura vietii:prietenii la adolescenta e posibil sa inceapa sa le fie rusine cu el,si chiar daca nu,la maturitate fiecare va pleca pe drumul lui mult prea impoarat de grijile cotidiene pentru a mai pastra o legatura f.stransa cu prietenul cu SD..Sunt constienta si imi pare normal acest lucru..
Acolo in Retezat,am vazut mlta durere intradevar:fetitza cu SD cu note autiste,copii care la 9-12 ani deabia merg si poarta inca pampersi,adulti cu SD care necesita ajutor sa urce sau sa coboare scarile,etc.
Indiferent cum sunt,sunt ai nostri si fiecare dintre noi avem un loc sub soare..
Sanatate multa..

Mircea(02.07.2002) si Anne

POZE
POVESTEA NOASTRA
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=9c26bf2cb852e748ad50f" target="_blank">Mircea
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=9c7152888cafc1187f281" target="_blank">DownSindrom.RO

Lacrimi pentru Paul

A_Iulia spune:

Anelis, la asta ma gandeam si eu. Cu cat li se va spune mai mult ca sunt altfel, cu cat li se va inocula in cap ideea ca ei nu pot interactiona cu copiii normali si ca trebuie fie protejati, fie tratati diferentiat, fie favorizati - cu atat le va fi mai greu sa fie integrati printre ceilalti copii.

Parerea mea ramane ca trebuie sa le oferiti mereu increderea in ei si in puterile lor. Si atitudinea celorlalti poate veni de la sine.

Si revenind la povestea initiala, cu fetita agresiva - ma gandesc ca nu-i face nimeni nici un bine acestei fetite daca i se aproba agresivitatea. Speciali sau nu, ma gandesc ca ei trag niste concluzii cu privire la normele de comportament, la fel ca cei obisnuiti.

Antonia, o prietenie se mentine doar daca exista suport din ambele parti. Sunt perfect de acord cu tine. O relatie in care doar unul ofera si celalalt primeste e clar sortita esecului, si tine doar de rabdarea celui ce ofera.

Adina + Olivia Q1.04

Tonnia spune:

Adina, mi-ai provocat o revelatie, ai dreptate, aveam impresia tampita ca nu mai depinde de mine, ba da, de ce n-as avea eu rabdare? Cred ca am avut o peroada mai plina, sunt cam obosita, dar rabdare pot sa am. O sa fac sa depinda tot de mine, asa e si firesc!

columbiana spune:

quote:

---

Originally posted by Adina Iulia

Ana, ma refeream la atitudinea noastra fata de copiii speciali - cu cat le vom sublinia ca au o problema, chiar si minora, cu atat nu vor putea fi egali cu copiii normali.

Nu ma pricep foarte bine la fiecare afectiune in parte. Aveam impresia (corecatati-ma daca gresesc) ca cei cu SD sunt perfect integrabili, si nu au nevoie de conditii speciale (rampe, si ce mai zici tu).

In plus, subiectul pornise de la ideea de agresivitate a unui copil special - si intrebarea cum reactionam relativ la acest lucru. Reactionam normal? Reactionam partinitor?

Mai mult decat atat, ma gandesc ca poate si unor copii speciali le este greu sa se integreze. Oare se doreste sa intre intr-un mediu competitiv pentru ei le face chiar bine? Parerea mea este ca o mama nu poate evalua acest lucru, ci doar specialistii.

De exemplu am auzit de programe speciale, in strainatate, pentru unii copii. Cu lectii de calarie, inot, notiuni predate dupa aptitudinile lor, rampe construite in casa de catre stat ca suport. Chiar cunosc o familie care a plecat din Romania pentru a-i putea asigura copilului o viata. Aici era imposibil.

Cred ca majoritatea dintre noi poate macar sa banuiasca ce e in sufletul unei mame cand copilul nu e la fel cu ceilalti. Ce nu stiu eu inca este cum v-ati dori sa fie atitudinea noastra si a copiilor nostri. Mereu ne simtim ca "tabara cealalta", fara sentimente si probleme. Cred ca mai util ar fi sa gasim o modalitate de dialog, prin care sa putem afla ce si cum trebuie reactionat in cazuri diferite (cum ar fi cel pe baza caruia s-a deschis subiectul).



Adina + Olivia Q1.04

---

Adina Iulia,

intr-o lume ideala topicul asta s-ar fi intitulat colega de clasa agresiva si in nici un caz colega de clasa cu SD; deja titlul o infiereaza, nu mai vedem copilul care are o problema de agresivitate (care in fond din ce-a postat ulterior autoarea am inteles ca nici nu e de fapt atit de agresiva, comparativ cu multi alti copii fara handicap ce sunt agresivi in general);
in locul postarilor de genul <sa-i izolam>, ar fi fost postari de genul < cum sa-i ajutam, cum se pot integra copii respectivi fara a provoca rau celorlalti>
cum vezi idealul meu nu e foarte sus, cere doar putina deschidere si toleranta spre celalalt.....
tot intr-o lume ideala noi si copii nostrii normali nu i-am privi ca pe ciudati in parcuri, pe strada, sau oriunde intrebindu-ne in sinea noastra daca prezenta lor ne va ataca/deranja odraslele si cum am face sa plecam cit mai departe de ei....(nu-mi spune ca sunt si exceptii, stiu, dar din pacate majoritatea inca se manifesta in felul asta, exemplu si pe forum)
pentru copii respectivi: copii cu handicap fizic, autisti, cu SD, etc izolarea este cel mai mare dusman si arma sigura sa-i distrugi, sa le iei orice sansa la o viata ce macar tinde spre normal
exista un spirit al imitatiei, o tendinta de a imita colectivul, o dorinta de a se integra foarte mare in ei, si aici apare diferentierea: daca grupul unde sunt e un grup de copii cu handicap, uneori mai sever, copilul acela va invata sa existe/traiasca cu handicap, imitind comportamente violente uneorisi adaptind comportamente mai deviate si mai grave decit inainte de a-l duce in colectiv; intr-o clasa normala el va intelege treptat sa se comporte cit mai normal...de aceea de obicei se integreaza unul-doi maxim copii cu handicap intr-o clasa normala, pentru ca influenta sa vina de la majoritari spre ei si nu invers.

e ca atunci cind ne luptam sa traim intr-un cartier decent si nu intr-unul unde copilul ii vede pe ceilalti pe strada drogindu-se sau mai stiu eu ce....
dar intr-o clasa normala unde este tratat normal cu ceva toleranta in plus si inteles ca pasii lui spre dezvoltare sunt cu ceva mai mici si mai in urma copilului normal; dar asta preseupune un acompaniator de obicei, si n-am vazut pe nimeni pe topic intrebindu-se de ce fetita asta nu-l are, sau care sunt modalitatile prin care educatoarea respectiva ar solicita ajutor pentru integrarea si nu pentru indepartarea fetei (cu exceptia autoarei topicului si a citorva parinti cu copii cu handicap)

in postarea anterioara iti raspunsesem privind din punct de vedere general, al societatii vizavi de copii respectivi,si nu al clasei/colegilor/scolii; din punctul de vedere al celor apropiati din jur ai dreptate....


http://www.floriinro.ro/


Loue à bon prix cet espace de signature, merci de me contacter en MP.

ardeiash spune:

of , viata este atat de nedreapta! si despre asta vorbeam eu . despre gravitatea si durata bolilor.
cred ca de fapt nici nu ar trebui sa mai comparam durerile si bolile intre ele. daca al meu are diaree sau e racit, este cu siguranta un copil ce sufera mult . daca al tau are hidrocefalie si nu poate iesi in lume pentru ca are capul cat banitza si nu are un carucior cu care sa se deplaseze, cu siguranta este un copil care sufera mult, mult prea mult pentru sufletelul lui nevinovat . am vazut astfel de copii si am plans si plang pentru ei si familiile lor , pentru cosmarul pe care-l traiesc... si tot ceea ce implica asta.

viata este o jungla si fiecare din noi am aterizat sau am fost parasutati in locuri mai mult sau mai putin incercate.

cred ca trebuie sa pornim de la premiza ca suntem egali in sanse .. desi nu este adevarat deloc. copilul meu are o sansa in plus.. al tau nu are niciuna sau mai are o sansa... samd. insa toleranti trebuie sa fim ! sa atacam intrun fel sau in altul pe cei care deja au necazuri si nu mai fac fata este deja prea mult. in loc sa ne concentram pe cum sa-i aducem pe linia de plutire ne chinuim sa-i facem pe cei care nu au niicio problema sa priveasca normalul din viata noastra cea de toate zilele!

cred ca energia celor cu probleme trebuie sa se canalizeze pe problemele lor .. nu ale celorlalti! si nu spun asta din egoismul persoanei respective..

[ comparatiile cred ca le putem face numai luind in calcul copii care au aceiasi afectiune .. fiecare are sanse diferite. exemplu oarecum off topic : teodora

e clar ca nu se pot compara nici bolile intre ele, nici copiii si nici sansele primite ! ]

preotul meu ma-ntreba:
copilul tua e fericit? da
copilul tau e sanatos? da

atunci multumeste-i lui Dumnezeu pentru ce ti-a dat! poarta-ti crucea cu demnitate si gandeste-te la ceilalti copii care sunt bolnavi , nu pot merge sau nu pot vorbi, sau nu pot vedea ..



s-auzim numai de bine! si

ardeiash spune:

am cunoscut o psiholoaga ff tanara insa cu un suflet de exceptie.

exista in romania putini oameni ca ea, care iubesc copiii , care iubesc copiii cu probleme si care mai vor sa -i si ajute. putini , insa exista.

imi povestea ca a cunoscut o familie ce avea un copil paralizat complet si din pacate nici creierul nu-i functiona prea bine. era o leguma... crescuse si era adolescent si toata lumea le spunea sa-l abandoneze ca nu vor reusi sa faca nimic din el.. atata le-au inoculat medicii in cap ca este o leguma si ca oricum nimic nu simte .. incat il stergea (spala) cu apa rece ..
pana intro zi cand o kinetoterapeuta ingrozita le-a spus " e un suflet de om , cum adica il spalati cu apa rece?

au inceput sa-l spele cu apa calda .. si pentru prima oara copilul a zambit! si parintii s-au considerat fericiti: uite , asta e un inceput!

deci nu putem vorbi aici despre raceli, muci si diaree,,,

imi cer scuze pentru acest exemplu .. insa pe mine m-a marcat cumplit! nu am inteles de ce unii trebuie sa-si poarte crucea astfel, si nici nu voi putea intelege vreodata!

si-mi cer scuze pentru deviatia aproape completa de la subiect... insa de mult vroiam sa povestesc!


s-auzim numai de bine! si

A_Iulia spune:

Ana,
Sincera sa fiu, citind subiectul de la inceput, eu nu am avut senzatia ca intrebarea Roxanei ar fi fost nepotrivita. Pur si simplu eu am inteles ca nelamurirea ei era legata de faptul daca sa se comporte normal cu fetita agresiva (si anume izolare), sau, avand in vedere ca e speciala, daca trebuie sa se comporte altfel si sa-si invete fetita ei ca acea colega este speciala.

Si ma gandesc ca a facut referire la SD ca sa-i poata raspunde cineva care cat de cat se pricepe ce inseamna SD si ce comportament ar fi potrivit.

Probabil ca sensibilitatea voastra legata de acest subiect, avand in vedere cate genuri de reactie ati intampinat, este perfect explicabila.

Dar e pacat sa considerati ca toata lumea e animata de reavointa. Sunt oameni in jur care chiar vor sa afle parerea voastra despre cum ar trebui ei sa se comporte.Poate ei chiar nu stiu ce sa faca. Trebuie sa intelegeti ca tipul de reactie atrasa din partea unui strain depinde in mare masura si de voi.

Voi aveti o munca enorma: in afara de a-i oferi conditiile cele mai favorabile copilului de dezvoltare, trebuie sa duceti si o munca de educare a celorlalti ce interactioneaza cu copilul.
Dar asta se poate face cu multa rabdare, atitudine deschisa, toleranta si din partea voastra.
Stiti bine ca acuzele la adresa cuiva nu aduc nimic pozitiv.

In rest, sunt perfect de acord cu ce zici tu.

Vroiam de fapt sa mai intreb ceva: daca tot suntem "integrati" si facem piste pentru biciclisti - ok, nimic rau in asta, nu s-au prevazut si niste fonduri pentru integrarea copiilor cu nevoi speciale? Stie cineva ceva?



Adina + Olivia Q1.04