este nevoie de divort???
Ma aflu intr-o situatie mai dificila. Sunt casatorita si locuim cu parintii
mei caci ei au nevoie de ajutorul meu si in alt loc nu avem unde caci nu ne
permitem sa ne cumparam ceva al nostru. Sotul meu nu a agreat de la inceput
idea de a sta la parintii mei dar acum este deja prea exagerat si ne certam
tot timpul din cauza unor banalitati. Nu stiu ce sa mai fac, am ajuns in
situatia in care ma gandesc la divort...nu stiu dar este foarte greu...
Va rog ajutati-ma cu niste sfaturi
Claudia
Raspunsuri
petruta spune:
E greu sa dai sfaturi, asa "de pe margine " fiind.
Chiar este nevoie de divort ?????
Nemultumirile mari sunt in general fundalul ( ex: a nu avea propria locuinta), banalitatile, cum le spui tu, intretin atmosfera tensionata. Nu este usor sa locuiesti cu parintii, nici ai tai nici ai lui. Vezi: alte subiecte legate de soacre etc. Iar parintii vor avea nevoie de tine mereu, cum cred ca si parintii lui au.
Ati incetat sa mai comunicati ? Sa discutati, ce va framinta, ce va nemultumeste, nu" banalitati" ? Poate ca ar fi bine sa discuti si cu parintii tai, poate ca sotul tau se simte un strain in acea casa, si nici ceilalti nu-si dau osteneala sa-l apropie .
Hai ca-i greu sa spui cuiva ce sa faca, cind nici nu stii de fapt ce se intimpla cu voi.
Mai gindeste-te !
Imi cer scuze, daca am intrecut masura.
Iti doresc numai bine, calm, si multa intelepciune !
Petruta & bb Mihai
http://community.webshots.com/user/gabrielmil
lilach spune:
Mutati-va urgent de acolo,daca tii la sotul tau si va intelegeti altfel.
Oricit de greu este nu e bine sa stati cu parintii.
Ti-o spun din experienta proprie.
"Un sfirsit e un inceput..."
ella& laura,andrei,andra
cristina73 spune:
Si eu sunt de parere sa te muti undeva impreuna doar cu sotul tau, si sa vezi daca certurile si neintelegerile continua. Si noi de cite ori stateam mai mult de 2 saptamini la mama mea sau la parintii lui incepeam sa ne certam din te miri ce si in general era o atmosfera destul de incordata.Din cite am inteles se pare ca e greu sa va mutati singuri in alta parte si parintii au nevoie de ajutorul tau...dar gindeste-te ce e mai important pentru tine.Aveti copii?
numai bine
cristina73
mcrmiki spune:
Parerea mea este ca trebuie sa stai de vorba cu el si ca trebuie sa va mutati singuri. Nu crezi ca ar fi mai bine pt. amandoi daca ati sta singuri? In afara ca nu aveti apartament mai este si alt impediment pt. a sta singuri. Pana la urma si sa stati in chirie, doar sa va intelegeti. Va doresc multa rabdare si intelepciune.
Miha & Bogdan
Eleni spune:
Claudia, in primul rand trebuie sa privesti ceea ce scrie noi ca pe niste experiente exterioare tie, si nu ca pe niste sfaturi. Doar tu si sotul tau sunteti in masura sa va sfatuiti. Nimeni altcineva. Nici macar parintii. Avea cineva pe site, Sofie parca, un logo care mie imi place la nebunie: "pe toti sa ii asculti, dar din mintea ta sa nu iesi". l-am citat din memorie ca mi-a fost lene sa il caut.
Si eu locuiesc impreuna cu parintii, dar cu ai sotului. Si stiu ca indiferent cu ce parinti stai, NU E BINE! Nu conteaza ai cui sunt, intotdeauna intervin neintelegeri.
Si imi dau seama ca si daca am fi stat cu parintii mei, tot ar fi aparut divergente.
Nu vorbesc despre situatia mea ca sa ma "aud vorbind". Ci pentru ca si eu as fi fost exact in aceeasi situatie daca nu am fi fost amadoi sufient de intelepti si de uniti in dragostea noastra.
E usor sa iti spun "pleaca de acolo! Muta-te!" in conditiile in care chiria te omoara si nu sunt multi care si-o permit. Nu mai vorbesc de o casa proprie. Dar toate la timpul lor. Ideea este ca tu trebuie sa hotarasti care e familia ta: el sau parintii tai. Sunt sigura ca ii iubesti, si ca au nevoie de ajutor, dar parintii au tendinta sa "profite" uneori de pe urma copiilor lor in detrimentul familiilor proprii ale acestora. Ai dreptul sa te superi si sa te gandesti ca poate ma bag aiurea in viata ta, dar de vreme ce ne-ai cerut ajutorul, eu una imi asum riscurile propriei opinii.
Nu ai spus nimic despre parintii lui, poate ca si ei au nevoie de ajutor. Sau poate ca sotul tau are impresia ca pe ai lui ii neglijati.
Tie ti-e greu sa intelegi punctul lui de vedere. Eu sunt oarecum in situatia lui: sunt un "afiliat" intr-o familie deja constituita, in casa lor. Si prin urmare, indiferent de cat de frumos se poarta parintii sotului cu mine, indiferent cat de mult respect le arat, tot am momente in care ma enerveaza prin simpla lor prezenta, desi e casa lor si nu am nici un drept sa ma supar. Mi se pare ca se baga in viata noastra, dar uneori e imposibil sa nu te bagi, cand stai atat de mult timp impreuna intr-un apartament.
Nu ii dau dreptate lui. Sa nu crezi asta. Dar incerc sa iti explic de unde vine "exagerarea lui".
Nu te gandi la divort decat daca nu il mai iubesti. Atata vreme cat va iubiti, considera-l pe el familia ta si stati de vorba. Intotdeauna exista o solutie, dar nu e mereu cea mai usor de gasit.
Curaj, succes si dragoste,
lilib72 spune:
Eu nu doresc decat sa-ti spun parerea mea, nu sa-ti dau sfaturi.
Este adevarat ca intotdeauna este foarte greu cand sunt mai multe familii intr-o casa, eu o mai aduc pe mama mea pe la mine sa mai stea cu copilul si dupa o zi doua deja incepe stresul, asa ca nici nu ma mai gandesc cum ar fi sa stau cu ea.
Daca as fi in locul tau nu m-as grabi cu divortul, daca divortezi ramai cu parintii si daca ar fi sa te recasatoresti si nici atunci nu ai avea casa tot cu parintii o sa locuiesti sau eventual cu parintii lui asa ca ajungi in aceeasi situatie.
Asa cum spune si lilach, daca va iubiti si voi doi va intelegeti faceti efortul si mutati-va in alta parte, nimic nu este asa de greu daca va iubiti cu adevarat.
Sa auzim de bine.
Lilib
danis spune:
eu cred ca (daca nu sunt si alte lucruri), te gandesti prea usor la divort; este foarte adevarat ca o astfel de situatie este greu de suportat pentru toti cei implicati, iar de schimbat, probabil ca e imposibil in acest moment sau in viitorul apropiat; daca aveti si copii, convietuirea este cu atat mai dificila; eu am avut norocul sa nu locuiesc nici cu parintii nici cu socrii, dar dupa ce s-a nascut fetita noastra si am reluat serviciul, mama a venit de la buzau la noi, la bucuresti, sa stea cu ea; si tot ne-a fost foarte greu tuturor, desi mama ne-a ajutat tot timpul si a incercat sa nu se bage in viata noastra;
revenind la problema ta, poate ar trebui sa discutati cu totii despre aceasta situatie si sa incercati sa gasiti solutii pentru a o ameliora; cautati sa vedeti ce anume il supara pe fiecare si sa le rezolvati pe acelea, ca sa nu ajungeti sa ve certati pe alte nimicuri, din cauza frustrarilor acumulate; poate o delimitare clara a treburilor in casa si a cheltuielilor: cine ce plateste, cine ce consuma, cum se impart cheltuielile, cine ce treburi face si cand etc.
daca parintii se baga in viata voastra ar trebui pusi la punct fara scandal, dar pusi la punct, iar daca sunt parintii tai, asta e rolul tau; trebuie sa inteleaga ca sotul tau este alegerea ta si daca tu esti multumita ei nu au de ce sa comenteze; ca face si el parte din familie si are si el dreptul sa se simta acasa unde locuieste, chiar daca nu e casa lui (la urma urmei, situatia putea fi inversa si puteai sa suferi tu);
mai spune-ne ce anume merge rau, ca nu ai dat prea multe detalii
claudia77 spune:
Va multumesc tuturor pentru raspunsurile voastre, chiar nu credeam ca o sa-mi raspunda cineva si din acest motiv nu am dat prea multe detalii. Sa stiti ca si eu m-am gandit sau chiar mi-au fost etalate de catre sotul meu ca solutii concrete sa ne mutam singuri dar aici intervin alte situatii, sa vi le spun pe rand.
Parintii mei (mai ales mama), nu l-a agreat de la inceput pe sotul meu si ne-a pus foarte multe piedici, dar pana la urma ne-am casatorit. Motivul eu am studii superioare si sunt contabila iar el este un "biet muncitor care nu este de nasul meu". Dupa parerea parintilor trebuia sa-mi i-au unul cu facultate caci ei se fac de ras cu mine, ca evita sa vorbeasca despre "ginere" ca ii rade toata lumea. In fine acesta este motivul principal pentru care mama de cate ori are ocazia ii tranteste replici care nu si-ar avea locul si multe altele. In plus eu l-am convins pe sotul meu sa stam la noi caci mama este foarte bolnava si nu se poate descurca cu treaba iar tatal meu este mai mult plecat de acasa. Daca am pus problema sa stam la socri mama mea a fost cea care a facut crize de nervi si mi-a aruncat o gramada de replici, ca de ex: "soacra-ta este mai buna te duci sa o ingrijesti pe ea??" si multe altele.....etc
In fine, pe urma situatia a decurs normal, dar cea mai afectata cred ca sunt eu caci atunci cand sotul meu este la servici imi tot turuie intruna ca: nu este bun, ca este incult, ca este ......(tot ce poate zice cineva despre un om pe care nu il poate suferii)...cand vine sotul meu acasa incepe (nu tot timpul) sa mai zica si el ca mama este ...................................
De multe ori nici nu stiu ce sa mai fac. La mama i-am explicat ca daca il jigneste pe el ma jigneste pe mine dar ea imi tot spune ca nu vreau sa-i inteleg suferinta ei ca nu il poate vedea, ca ii este rusine cu el, etc
Sa nu intelegeti ca sotul meu este un papa lapte sau ca este asa cum zice mama mea, eu ma inteleg super cu el (cand nu este nervos pe situatie), si nu este deloc incult ci din contra poate purta orice discutie si sincer parerea mea este ca multi termina o facultate si nu are cultura lui. Ca nu si-a terminat facultatea este o parte din vina lui, dar nu i-a placut si oricum faptul este consumat.
Nu vreau sa va plictisesc dar vreau sa ma intelegeti ca sunt intre ciocan si nicovala, il iubesc pe sotul meu dar nu am curaj sa o las si pe mama mea care are nevoie de mine.Oare gresesc asa de mult ca vreau sa o ajut?????
ruxij spune:
Da, gresesti foarte mult. Nu te supara pe mine, dar trebuie sa fim realisti si cred ca itzi dai si tu seama ca mama ta nu va trai vesnic si nu e corect ca tu sa itzi distrugi viatza. Trebuie sa o ajutzi, dar nu sa stai cu ea. O vizitezi, ii faci cumparaturi, o ajutzi la treaba, vii pe la ea, dar te intorci acasa la tine. Cand ea nu va mai fi, gandeste-te, ai vrea sa ramai singura pe lume, fara o familie a ta. Familia ta e sotzul tau, parintzii sunt importantzi, dar sunt pe planul doi.
Si eu te-as sfatui, ca si celelalte fete, sa va mutatzi. Mama ta va protesta, dar ii va trece, pentru ca are nevoie de tine, cum spui. Se va obisnui cu situatzia. Nu e corect sa profite de tine si sa itzi strice viatza.
Pana la urma hotararea este a ta, tu decizi ce e mai important pentru tine.
Mult curaj si numai bine!
Lia
danis spune:
vezi tu, e chestie de prioritati, de ce crezi tu ca este mai important pentru familia ta; mie nu mi se pare corect ce face mama ta, nu vreau sa-ti spun mai mult ca te-as supara si pe tine (ti-e mama, totusi); tu stii ce trebuie sa faci; ce vreau sa-ti spun totusi este ceea ce cred eu: a face copii nu este o afacere de genul "fac copilul, il hranesc, il imbrac, il scolesc, iar el face numai ce vreau eu si ma ingrijeste la batranete"; imi doresc sa am puterea si intelepciunea de a nu impune fetitei mele (deocamdata, am numai o fetita) sa traiasca asa cum vreau eu si sa ma "creasca" la batranete numai din "gratitudine" (ce gratitudine o fi si asta ...); imi doresc sa am puterea sa-mi las copilul sa-si aleaga drumul si viata pe care le doreste, chiar daca stiu ca greseste si chiar daca intr-o zi se va cai; sper sa gasesti solutia care sa-i impace pe toti, sau care sa-ti aduca macar tie linistea ...