Albumul mamelor si tatilor singuri (2)
Raspunsuri - Pagina 6
anca_nicolae spune:
Buna tuturor!
Azi scriu pt toti dintre voi, dar especially pt val77, din 2 motive:
- "asteapta cu nerabdare urm meu mesaj" [si asteptarea lunga nu e buna :))]
- copiii ei par a fi nascuti excat de ziua mea, 20 martie... alt an, un pic mai tinerei :).
Azi vreau sa postez aici cateva versuri scrise cu ceva timp in urma si care acum, regasindu-le, m-am mirat cat de "prevestitoare" au putut ele sa fie atunci pentru viata mea de anul acesta..., cand, de ziua de nastere a baiatului pe care l-am iubit eu mult de tot, i-am oferit, pe langa o carte [Arcul de Triumf] si un CD cu melodii selectate dupa gustul meu, un semn de carte facut de mine...
"Am primit un dar frumos,
am primit un semn de carte;
il privesc indelung, si ma gandesc
la ziua in care il voi pune intr-o carte.
Va fi o carte despre stiinta, razboi sau dragoste?
Nu stiu.
Stiu insa ca voi putea
sa mai citesc, inca o data,
povestea de unde am ramas.
Interesanta aceasta varianta,
pe care ti-o da
un semn de carte.
Sa mai citesti inca o data,
povestea de unde ai ramas,
inseamna sa mai poti trai o data,
viata de unde a ramas;
caci citind, traiesti aceasta poveste,
cu gandul doar.
Daca pot sa mai traiesc o data, povestea mea,
atunci,
doar cu un semn de carte,
voi putea, peste ani,
sa mai traiesc inca o data,
poate chiar viata mea.
Si atunci, te voi vedea din nou,
peste ani,
si voi putea din nou sa zambesc unor ochi,
care atent ma priveau,
candva.
Dar povestea e doar a mea,
si semnul de carte tot al meu este, doar.
Cum vei putea tu oare,
fara semn de carte,
sa ma privesti iar si iar,
cu atata dragoste,
peste ani?"
anca
.
catale spune:
Anca, 
Si ca sa-ti raspund la ce intrebai mai inainte, nu mai pot duce finaluri triste si nu mai vreau... Asa ca prefer un el stabil.
Sa ai o sarcina usoara.
anca_nicolae spune:
Pentru delectare, despre ce si cat iubim, am postat o poveste la subiectul "Povesti cu talc".
O seara buna, plec la balaceala la aqua-gym,
anca
.
val77 spune:
anca
alina023 spune:
Intreb si eu...asa... Nu mai sunt parinti singuri pe DC sau lipsa de timp este atat de acuta incat nu mai au timp sa si scrie pe la jurnal?
Va citeam si va admir pentru puterea de care dati dovada.
Alina, mami de Ana Antonia 
(06 Dec 2007) si Luca nazdravanul 
(14 Feb 2003)
Poze botez Ana 02.03.2008
poze Luca nazdravan 
poze Ana mica 
Povestea nasterii Anei 
roxanasburg spune:
super tare ca citesc aici felicitari la toata lumea si va anunt ca eu sunt sotul roxanei si o sa fim mai mereu pe aici , seara buna si ne auzim .
Diana_b spune:
Sunt convinsa ca mai sunt parinti singuri pe aici, dar probabil e nevoie de o anumita perioada dupa ce faci pasul, ca sa te acomodezi cat de cat cu noul statut. Si probabil si lipsa de timp este un factor decisiv. So, pentru ca am putin timp liber, continui eu.
Sunt mamica singura de vreo 2 luni jumatate. Nu ca nu as fi fost singura si inainte, in doi.
Casnicia noastra a durat 19 ani, dar deja de cativa ani nu mai mergea nimic cum trebuie. Si am tot amanat inevitabilul, pentru ca nu concepeam ca baietelul nostru sa nu aiba o familie compusa din mami si tati. Pana la urma, exact pentru el am divortat. Deja simteam ca o iau razna, certurile erau la ordinea zilei, multe din ele in fata copilului. Si am hotarat la un moment dat ca copilul meu are nevoie de o mama sanatoasa la cap, calma si care sa se poata concentra in intregime pe cresterea lui, nu sa-si imparta nervii in toate directiile.
N-o sa scriu aici motivele pentru care am divortat. In orice caz, divortul a fost din culpa comuna, fara motivare (n-am vrut ca mai tarziu sa citeasca copilul prin hotararea de divort diverse mascari). Am facut si partajul odata cu divortul si totul s-a terminat la o singura infatisare. Am avut norocul ca in acel moment, sotul sa fie de acord cu ce am propus eu, desi ulterior s-a razgandit, dar nu mai avea ce face.
Una peste alta, acum suntem mult mai calmi, am suficienti nervi si stapanire de sine ca daca baietelul meu face nazbatii sau crize de nervi, sa-i explic indelung si pe intelesul lui de ce nu e bine sa faca asa ceva. Si intelege. Si s-a mai linistit si el. Si e mult mai calm si intelegator. Nu zic ca nu face pozne si ca nu e bomba atomica, dar nu mai face crize de nervi. Si facea urat de tot.
I-am spus acum 2 saptamani ca mami si tati nu se mai inteleg, ca se cearta tot timpul si atunci am decis sa stam in casute separate. L-a pufnit plansul putin, i-am explicat ca mami si tati il iubesc foarte mult si ca el in continuare v-a avea si mami si tati, dar uite, ca se mai intampla la oamenii mari ca la un moment dat sa nu se mai inteleaga, dar ca ei vor ramane prieteni in continuare ca sa-l creasca pe el. Si dupa aia iar a inceput sa planga si a zis ca daca tati sta in alta casuta, acum o sa faca un alt copil. I-am zis ca tati intotdeauna o sa fie taticul lui. Dar daca o sa faca un alt copil, acel copil o sa fie fratiorul lui (e innebunit dupa copiii mici). Atunci s-a inseninat si a zis: Pai sa-i spunem lui tati sa faca un alt copil!!!
I-am zis ca e in regula daca este suparat, dar ca poate si sa nu fie suparat, ca el si mami sunt o echipa si impreuna suntem puternici si putem face tot ce vrem. Si secretul nostru este ca de fapt noi suntem echipa Power Rangers deghizati in mamica si copil ca sa nu-si dea nimeni seama cine suntem. Dar nu trebuie sa stie nimeni asta, asa ca ... sssst 
Acum suntem foarte apropiati unul de celalalt, imi spune mereu ca fac cea mai buna mancare, ca sunt cea mai frumoasa mamica, ca e mama pe care si-a dorit-o intotdeauna ... Noroc ca am si eu un laudator 
A mai fost si tati de 3-4 ori pe aici si s-a jucat cu el f frumos, asa ca vede ca prea mare lucru nu s-a schimbat. Plus ca i-am dat exemple de alti prieteni de-ai lui ai caror parinti sunt divortati, asa ca acum cred ca este cat de cat impacat cu situatia. Imi mai pune din cand in cand intrebari despre divort, dar discutam calm ca despre o situatie care se intampla la unii oameni mari.
Momentan ma simt in stare sa mut muntii din loc pentru baietelul meu, desi mi s-a prezis ca n-o sa ma descurc. Ei uite, ca ma descurc si chiar f bine. Nu zic ca nu am momente in care sunt deprimata, dar e suficient sa ma uit la ingerasul meu si iar simt cum prind puteri.
Una peste alta, consider ca e cea mai buna hotarare pe care puteam s-o iau pt puiul meu si pt mine.
Diana si Mircea (2.01.2004)
anca_nicolae spune:
Buna Diana b,
am citit ce ai povestit, se vede clar ca ti-ai regasit tonul calm din interiorul tau, si asta este f bine. Nu stiu dc ai citit povestea mea sau ale altora de pe acest forum, insa iti spun ca in mod sigur te vei descurca, doar pentru sanatate sa ne rugam sa avem. Observ ca Mircea este nascut in 2004... eu exact din 2004 sunt cingura cu 2 copii, iar acum sunt in luna a 7-a cu bebe nr 3. Si sa fii foarte convinsa ca decat 2 parinti macinati in interior de certuri si fara posibilitate de concentrare pe nevoile spirituale si educative ale copilului, mai bine un singur parinte, armonios cu propriul sine.
Ideea de casnicie pastrata cu ORICE chip este ff gresita, cum ai scris si tu, poti fi singur in 2. Asa, in cazul tau si a multor altora, copilul poate beneficia, pe rand, de AMBII parinti, fiecare mai linistit in interior, chiar fara a locui non-stop in acelasi apartament.
Diana, momenetle de deprimare pe acre este normal sa le ai sunt legate mai mult de tristetea ta de femeie, sigur ca ai dori sa ai langa tine pe cineva sa te iubeasca si cu care sa simti ca iti impletesti sufetul ca 2 liane in jurul aceluiasi copac. Nu trebuie sa te sperie aceste momente, pt ca oricum, nici inainte femeia din tine nu mai era fericita, doar ca nu aveai timp de tristete si deprimare fiind ocupata sa te certi... Poate va veni acea vreme de iubire, deocamdata e ff important sa nu pui la indoiala nici o clipa decizia ta ca ar fi buna; este f buna. Si daca, peste timp, vei gasi o comunicare sufleteasca cu cineva, un alt barbat, sau poate chiar fostul sot [rara se mai intanpla si asa] va fi un cadou minunat de la viata. Deocamda, ti-ai facut singura un cadou, oferindu-ti SANSA sa fii o mama linistita si puternica. Si chiar vesela!!!
Multa sanatate si noroc!
Diana_b spune:
anca
Intradevar, am citit toate povestile din album. Ma gandeam de mult la divort si am tot citit povestile de aici sa vad daca nu cumva exagerez eu. Din pacate nu exageram, am citit povesti in care s-a ajuns la divort pentru mult mai putin.
Sunt deprimata si pentru ca s-a dus pe apa sambetei o casnicie care credeam ca va dura toata viata. 19 ani nu-s de ici de colo. Si pentru ca nu am putut sa ma bazez pe omul de langa mine, ca n-am putut sa construim ceva impreuna.
Despre o noua relatie ce sa zic, momentan sunt tentata sa zic ca nu-mi mai trebuie barbati vreo 100 de ani de acum incolo. Pe de alta parte, evident ca mi-ar place sa intalnesc pe cineva pe care sa ma pot baza, pe care sa-l iubesc si sa ma iubeasca, cu care sa trag impreuna la caruta, ca sa zic asa. Numai ca dupa 20 de ani in care am trait cu acelasi barbat, cred ca mi-ar fi si frica sa ma intalnesc cu altcineva 
Mdeh, om trai si om vedea. Pana una alta, am langa mine pe cel mai important barbatel din viata mea 
Diana si Mircea (2.01.2004)
Insider spune:
Cred ca fac parte dintr-un grup cu o problema clasica :)
Casnicie 9 ani. Ne doream foarte mult o casa a noastra si cum doar eu lucram nu prea era posibil. In cautari de solutii a gasit o varianta de plecat in Italia. Se cautau asistente medicale dar nu a mai avut rabdare. A zis ca pleaca asa si ii voi trimite eu actele dupa ca sa nu piarda postul. Asa cum am avut incredere in ea tot timpul am avut si atunci. Ceva normal intr-o familie normala. Eu la momentul acela habar nu aveam cate cupluri au avut de suferit din cauza Italiei :). Am ramas cu juniorul acasa. Pentru ca a zis ca nu poate veni in Ro din cauza serviciului am zis ca mergem noi incolo. Zis si facut la un an si o luna am plecat in Italia cu surle si trambite. Cand am ajuns acolo ... rece. La 2 zile am inceput sa miros. Sa dormi cu spatele la copil dupa ce nu l-ai vazut un an de zile mi se parea absurd. In prima noapte nu as fi inchis un ochi cred numai sa ma uit la el cum doarme. Si cand am intrebat-o ce se intampla STUPOARE ! Mi-a zis ca nu vrea sa ma mai vada nici pe mine nici pe el. De fata cu Florin ! In viata mea nu am lovit o femeie pana atunci dar nu stiu ce s-a intamplat. Nu am putut sa imi reprim durerea si revolta. Sentimentul de aparare pentru copilul meu s-a declansat instantaneu. Si sentimentul de revolta impotriva asa zisilor parinti. Inteleg daca ai o problema cu mine dar cu EL ??? Mi-a venit in minte imaginea aceea cu copii gasiti abandonati in containere. I-am dat 2 palme pe care le regret si astazi. A doua zi am vorbit cu ea din nou si mi-a confirmat ca avea pe cineva si i-am propus o solutie imposibil de acceptat pentru orice barbat din lumea asta de dragul lui Florin. Sa se duca sa se intalneasca cu cine doreste numai sa continue sa fie mama pentru copil pentru ca si eu am crescut fara mama si stiam ce va urma pentru el. Mi-a zis ca nu se poate si ca hotararea ei este luata deja. Nu ne mai doreste in viata ei. A treia zi am plecat spre Roma am schimbat biletele de avion si ne-am intors in tara. Cel mai negru concediu din viata mea. Dupa o luna de gandire in tara am inceput divortul. Situatia era cu atat mai grea cu cat stateam cu soacra :). Acum Florin Andrei este campionul lui tati. Am reusit sa cumpar un apartament micut si l-am facut asa cum trebuie pentru mine si copil. Imi dau seama ca am facut mai mult in 2 ani de la divort decat am facut in 9 ani de casnicie. Ultima data ne-am intalnit cu ea in Decembrie si nu m-am putut abtine sa nu ii reprosez ca nu ii da macar un telefon lui Florin la ziua lui sau la Craciun sau ... L-a sunat de cateva ori si iar a luat pauza :) Se pare ca ma lupt cu morile de vant. Nu faceti confuzii, in nici un caz nu m-am mai impaca cu ea. Dar vreau ca si baiatul meu sa stie cine e mama sa naturala si sa relationeze cu ea. Ce nu inteleg este cum unii renunta atat de usor la cele mai mari bucurii din viata. Rasul lui zglobiu, fata lui cand se stramba, cum se joaca, cum mananca, cum doarme, Doamne cum poti renunta la asa ceva ??? Dar uite ca sunt si specimene de acestea.
Nu voi spune ca e usor. Dimpotriva e greu. Dar satisfactiile, multumirea sufleteasca nu pot sa le compar cu nimic. Pana acum multumim lui Dumnezeu. Si sunt sigur ca planurile Lui pentru noi nu s-au epuizat :)
Aveti grija de voi !
P.S. Poze in curand :)