Reinscriere la medicul de familie
Bun, sa o iau de la inceput:
Pana in anul 2004, am locuit in orasul Cluj-Napoca, avand buletin de Cluj, cu adresa stabila acolo. Eram inscrisa la o doctorita de familie din Piata Mihai Viteazul, chiar de langa CNAS. Acolo erau inscrisi si bunicii mei.
In septembrie 2004 am plecat din Cluj la parintii mei, in judetul Bistrita-Nasaud, unde am ramas pana in mai 2007. Nu am renuntat la buletinul de Cluj, avand intentia sa ma intorc in orasul respectiv. Pe perioada cat am fost plecata, unul din bunicii mei, la o vizita la medic, i-a spus doctoritei ca eu m-am mutat din Cluj si ca nu mai am de gand sa revin, motiv pentru care, fara a ma consulta, fara a ma intreba nimic, doctorita respectiva m-a scos de pe listele de pacienti.
Am aflat acest lucru din intamplare, cand am fost la dansa in aprilie 2007, pentru a-i cere sfatul in privinta anumitor analize pe care vroiam sa mi le fac. Bineinteles ca mi s-a parut ciudat ca a luat asa o decizie fara sa-mi ceara parerea, dar ma rog, treaba era facuta, asa ca nu-mi ramanea decat sa ma reinscriu. Am intrebat ce trebuie sa fac pentru aceasta si ea mi-a spus ca am nevoie de o adeverinta de serviciu, care sa fie vizata de CNAS si in care sa se specifice ca lucrez de la data de (...) si ca am toate obligatiile de sanatate platite.
Am obtinut aceasta adeverinta si m-am prezentat la CNAS Cluj. Ei, situatia de acolo este un exemplu de "cum sa stresezi mai bine oamenii din postura ta de functionar incompetent".
Mai intai, am mers la Informatii, unde am intrebat daca imi ajunge o copie dupa buletin si adeverinta de serviciu. Tanti de acolo mi-a spus ca nu, imi trebuie si cartea de munca. Buuunn, ma duc la biroul propriu-zis, unde era o coada imensa, si ma pun pe citit cele cateva foi cu informatii afisate pe pereti. Acolo scria ca nu-mi trebuie nicio carte de munca, daca am lucrat fara intreruperi timp de 60 luni. Bun, stau eu doua ceasuri si ceva la coada si ajung in birou. Unde se uita o functionara la mine si zice, dupa ce ma cauta pe calculator: "Vad ca sunteti angajata din 2003. In ce an ati terminat facultatea?" "In 2002". "Si din 2002 pana in 2003 ce ati facut?" "Mi-am cautat de lucru". "Pai trebuie sa platiti asigurari pe perioada 2002-2003, cam 800.000 lei". "Bine, nu stiam". "Unde va este copia dupa diploma de licenta" "Nu am, nu stiam ca trebuie". "Pai n-ati citit afara?" "Nu am vazut asa ceva afara, am intrebat la poarta, nu mi-a zis nimic de diploma". "Apai dumneata esti fata cu facultate, esti mai destepta decat aia de la poarta, du-te dupa diploma".
Diploma era, bine mersi, la mama acasa, in BN. Bineinteles ca pe afisele de afara, de pe pereti, nu scria de copie dupa actele de studiu decat pentru tinerii sub 26 ani, eu aveam, atunci, aproape 29...
Buuunnn, am plecat si am revenit in septembrie, ca doar n-oi face drumul BN - Cluj-Napoca iar, numai asa, de dragul lor. Ei, cand am revenit, adeverinta de serviciu eliberata in aprilie nu mai era buna, trebuia una recenta, asa ca, fuga dupa ea.
Fac eu rost de adeverinta recenta si ma pun iar la coada. Mai stau vreo doua ore, ajung inauntru, ma primeste aceeasi functionara. Se uita la acte si zice: "Va trebuie certificat de la Finante, cu veniturile impozabile pe ultimii 5 ani". "De cand?" "De la 1 august, asa e legea". "Certificatul asta are rolul sa reduca perioada de plata a asiguratului la 6 luni, sa nu plateasca asa de mult". "Aha, deci, daca pe un an era 800.000..." "Ce 800.000, suma asta nu va ajunge nici pentru 6 luni". "E mai mult sau mai putin?" "Mai mult, e vreo 2 milioane si ceva, sa va pregatiti cu bani"...
Acum, dupa toate astea, eu vreau sa stiu asa:
Care sunt afurisitele alea de legi - cea cu certificatul fiscal si cea in care se stipuleaza procentul pe luna care trebuie platit de asigurat pe perioadele nelucrate - si de ce imi spune o data 800.000 pe un an si apoi 2 milioane si ceva pe 6 luni? Vi se pare ca asta este reducere? Daca stie cineva de unde sa iau legile alea, il / o rog sa ma ajute, sa citesc negru pe alb si sa stiu ce sa le zic, cand ma duc a treia oara la coada...
Ce vreau sa va mai spun este ca doamnele de acolo sunt, dupa parerea mea, niste nemernice si niste puturoase. In cele doua dati cat am stat la coada, am vazut fel de fel de cazuri - ma refer la oameni cu probleme, tinuti acolo cu orele chiar si pentru o simpla informatie, ca, daca aveai curajul sa intrebi ceva, urlau la tine "citeste pe pereti!!!", cand pe pereti nu scrie totul si sunt greseli chiar si in ceea ce scrie... Mereu ieseau oameni din birou, respinsi pentru ca le lipseste nu stiu ce hartie, oameni care erau acolo a nu stiu cata oara, o doamna a zis ca de 2 saptamani vine zilnic, mai era si o fata insarcinata, cu sarcina avansata, trimisa la Baia-Mare dupa o hartie care nici nu-i trebuia, in final, pe un domn l-au scos afara ca cica sa le aduca o discheta...