cum poti sa-ti revii

mama mea a murit. de atunci nu imi mai revin.
eu locuiesc la 600km de casa parinteasca.
ma gandesc zilnic la ea.retraiesc secvente de la inmormantarte, de pe drumul spre casa. apar brusc pt o fractune de secunda si apoi dispar, dar "ma doare sufletul",parca ma lovesc.
imi vine sa plang tot timpul.
la inceput sotul meu a fost foarte intelegator dar si-a pierdut rabdarea si acum nu mai suporta sa ma vada plangand.
daca merg la biserica plang tot timpul slujbei.
oare am inebunit? o sa imi mai revin?

roxanal spune:

Daniela,
imi pare rau pentru pierderea suferita...
de inebunit n-ai inebunit, poate doar de durere, insa omul e construit sa uite, o sa mai dureze ceva, insa viata este de asa natura ca suntem facuti sa uitam..nu in mod negativ...este normal sati plangi mama, este in firea lucrurilor...mai trece o zi, mai trece o zi...bunica mea a murit de multi ani si tot o mai plang, si tot ma gandesc la ea si o mai plang...iti doresc doar sa ai putere sa treci cat mai rapid peste asta..si sa-ti amintesti de ea numai cu bune

violeta69 spune:

daniela,condoleante...
nu stiu daca trece vreodata durerea pierderi unui parinte si mai ales durerea pierderi mamei....
e normal sa plangi si plangi atata timp cat simti nevoia,cu masura insa...
durerea o sa se estompeze in timp,dar nu vei uita niciodata!
asta e viata,nu putem sa ramanem vesnic aici...ca daca ar fi pututcineva(vorba uni coleg de-al meu)as fi fost furioasa de ce ala a trit vesnic si celalalt nu?!....
la toti ne vine randul mai devreme sau mai tarziu...
e greu sa supravietuiesti dupa pierderea cuiva drag,dar alta cale nu exista....
incearca sa te gandesti mai putin la momentele de atunci, nu stiu daca e bine sau nu....insa eu asa am facut...cand imi veneau in minte momentele de atunci le alungam departe...exact ca un strutz care-si baga capul in nisip ca sa evite pericolul...asa am facut si eu mi-am ascuns durerea.....am alungat gadurile undeva intr-un colt al amintirilor....
acum le scot de acolo numai pe cele frumoase...cele dureroase inca nu am curajul sa le privesc in fata pt ca dor....
nu stiu cand nu vor mai durea...dar alta solutie nu am...
sotul tau nu intelege pt. ca el nu a trecut probabil pe acelasi drum....
si daca ar intelege,vrea sa te incurajeze...ma gandesc....
nu pune la suflet ce gandeste el.....vorbeste cu cine te intelege despre durerea asta....
a,si inca ceva....eu m-am gandit mereu ca mama mea e undeva deparete,e bine,e fericita,nu mai sufera,nu o mai doare...iar eu nu am cand sa ma duc sa o vad,nu am timp.....
ma gandesc ca e undeva......si e undeva...sus in rai la DD!!!
si ea vegheaza asupra mea si ma iubeste asa cum si eu o iubesc pe ea....asa gandeste despre mama ta!!





Vio,mamica de viitor "avionar"
*GRUPUL FETELOR FANTASTICE*

Tot ce se intampla, se intampla intotdeauna cu un motiv!

daniela6 spune:

tu ai putut sa te uiti la fotografii? eu nu pot
nu pot sa ma uit nici la diverse lucruri aduse din casa parinteasca. cred ca o sa le duc inapoi.
am facut curat in biblioteca si am gasit felicitari trimise de mama cu ani in urma de ziua mea....
cred ca daca nu erau copilasii de la scoala ....eram de mult la spitalul de nebuni

cristiama spune:

Daniela,

Mama mea a murit de cateva luni. La inceput plangeam continuu, apoi numai seara, acum deja las loc si amintirilor frumoase.

Stiu draga de tine, ca doare, doare foarte tare, dar sa stii ca trece.
Incearca sa retraiesti momente frumoase, eu cand imi vin amintiri din spital, pt mine acolo a fost trauma ca am stat cu ea in noptea dinainte sa moara, ma gandesc la o excursie pe care am facut-o impreuna, la padure la cules ciuperci, a fost o zi asa de frumoasa si luminoasa atunci!

Si ma mia ajuta sa stiu ca a avut o viata frumoasa, ca ea a fost o femeie frumoasa si vreau sa ma gandesc la ea ca la ceva bun in viata mea.

adi_dalma spune:

Daniela... condoleante.
Durerea va mai dura ceva timp. Toata viata...cred ca vei avea aceeasi senzatie de 'curent rece' atunci cand iti vei aminti de ea.Nu o poti uita si golul ramane acelasi.

Trebuie sa sti ca nu a fost vina ta . Nu poti controla viata sau moartea cuiva. Banuiesc ca te doare ca nu ai fost mai aproape de ea, ca nu ai facut totul pt ca ea sa fie in viata.
Trebuie cumva sa-ti accepti neputinta si faptul ca de acum inainte trebuie sa mergi inainte cu familia ta; ai dreptul sa razi cu familia ta de acum.
Se pare ca asta e viata. Nashpa dar adevarat.

tlaura spune:

Au trecut 22 de ani de la moartea mamei mele, dar eu nici acum nu pot sa privesc vreo fotografie, sa vorbesc sau sa imi amintesc de ea, fara sa plang; cateodata plang de parca zici ca atunci a murit! Imi este atat de dor de ea, as da din viata mea sa o mai vad o dat! Gata ca am inceput !

Edit: Sincere condoleante! Stiu cum e!

wonderful spune:

Draga mea, imi pare tare rau de durerea ta.Si totusi timpul,nu vindeca,dar atenueaza,oblojeste ranile.Parintii mei si-au pierdut copilul cel mai mare;sora mea avea numai 39 ani cand a murit pe neasteptate de anevrism.durere mai cumplita decat de a-ti ingropa propriul copil chiar ca nu este.Stiu ca atunci am facut eu o cadere nerv. care ,desi luam tratament,nu mi-a mai trecut decat prin diverse ocupatii,invatam pt. ex. de definitivat.Treptat intervine ratiunea,aveam un copil de crescut si in plus trebuie sa avem mintea sanatoasa pt. noi.Incearca vit.B12 dar f. mult depinde de tine.

Lemoni spune:

In primul rand sincere condoleante.
Nu am trecut prin asa ceva si numai gandul ma infioara , am asistat insa la inmormantarea unei colege de a fiului meu care murise saraca intr-un stupid acident de masina avea numai 16 ani , ii priveam parintii si nu intelegeam, ca nu se vedea nici o lacrima pe fatza lor ,iar eu una ma topeam si nici nu o cunosteam pe fata personal apoi am inteles ca aici gandesc mult mai diferit decit noi.Probabil ca ii ajuta mai mult sa gandeasca ca a plecat pt ca dumnezeu a vrut langa el un inger.
Cate cuvinte frumoase spuneau , am fost tare impresionata de cat de tari erau acei oameni.

violeta69 spune:

Lemoni,chestia asta ca erau tari in momentul imormantarii e doar o aparenta...
in momentele acelea nu poti realiza tragedia,esti ca adormit...esti zombi....
atunci nu realizezi ce e cu tine,unde esti,daca esti tu?
ai senzatia ca esti "bagat" in povestea asta,ca nu e a ta...

sa fii sigura ca dupa aceea cand incep sa constientize

Vio,mamica de viitor "avionar"
*GRUPUL FETELOR FANTASTICE*

Tot ce se intampla, se intampla intotdeauna cu un motiv!

Porumbita spune:

lemoni sa nu te insele aparentele... esti tare in momentele alea pt ca nu ai de ales... pentru ca poate nu e altcineva care se ocupe de toate detaliile.. pt ca tu iti doresti sa duci onorabil la bun sf tot ceea ce tine de ultimul drum al persoanei iubite pe care o ingropi... insa nu vrei sa stii cum te prabusesti dupa... si nu vrei sa stii ce efort de vointa iti trebuie sa continui sa functionezi...
da, in timp incepi sa te obisnuiesti; de uitat insa nu uiti si de durut tot doare de cate ori it aminteti...