"Zece intamplari ciudate si-o...MINUNE"

Bun gasit mamici sau tatici singuri,
Desi de mult timp citesc pe acest site abia azi mi-am luat inima-n dinti si m-am hotarat sa scriu si eu. Am scris mai intai la forumul mamicilor de Septembrie-Octombrie 2007 caci acolo ma incadrez si eu si acum scriu si aici la mamici si tatici singuri caci...ma incadrez si aici din pacate.
Am sa fac un foarte lung copy-paste la povestea care am scris-o deja pe celalalt forum...caci povestea e lunga si m-a lasat cu sufletul chinuit si o mare epuizare emotionala din care pana la urma o sa iasa o minune dragalasa, Ana Martina.

HaveF8 33+ Ana Martina

HaveF8 spune:

It's a long story!
Acum sunt in Statele Unite in New York unde "m-am refugiat", am fugit de povestea de acasa. Nici nu stiu daca am facut bine sa fug sau ar fi trebuit sa raman.
Demult (pe la 22 de ani, acum am 33) in urma unor investigatii medicale mi s-a spus ca am trompele infundate si ca nu voi putea avea copii decat in urma unei interventii chirurgicale. Probabil ca unele dintre voi care au trecut prin asa ceva stiu prin ce semntimente trebuie sa fi trecut atunci. Am plans mult si m-am rugat la Dumnezeu cu lacrimi in ochi sa pot avea copii. Dupa ani...pe la 26 de ani (timp in care nu m-am protejat niciodata stiind ca oricum nu pot ramane insarcinata...si nici nu am ramas) am cunoscut pe X. Dar dupa 7 luni de cand ne-am inceput relatia care promitea sa fie de durata si el parea omul ideal...am primit oferta unui loc de munca ptr 9 luni in USA. Era planul perfect. Eu plecam strangeam ceva bani si cand ma intorceam ne casatoream si depuneam actele ptr Canada. Si cu cateva zile inainte de a pleca, la analizele medicale care trebuiau facute...surprize...testul de sarcina iesise pozitiv. (eu am avut intotdeauna un CM foarte dereglat si deci nu imi puteam da seama cand si daca intarzia)
Am aflat ca eram insarcinata...fara nici o interventie chirurgicala, fara nimic. Tocmai terminasem un tratament de 3 luni cu anticonceptionale ptntru niste chisturi pe ovare. Am decis atunci...ca era mai bine sa ne construim viitorul si apoi sa facem copii (caci se pare ca trompele mele nu mai erau infundate si deci se putea...). Si am ajuns pe masa ginecologului... Am plecat pentru 9 luni, timp in care relatia mea cu X a continuat si el era alesul. In mintea mea, fara sa gandesc prea mult mi-am spus ca daca el a fost cel cu care am ramas insarcinata, atunci asa mi-a fost sortit. Si dupa o relatie de 7 luni impreuna si 9 luni despartiti, am venit acasa si ne-am casatorit (in 2001). Totul era perfect, minunat, el isi gasise un job bun in Bucuresti (lucreaza in IT, un baiat f destept si priceput in ce face). Cand sa incepem sa facem dosarul ptr Canada...i-au fost furate actele (autobuzele bucurestene...si sigur nu numai in cele din Buc se intampla asa) si deci...apuca-te si declara-le furate, depune acte ptr altele etc etc. In sfarsit...am decis ca pana se finalizeaza acest proces de facut alte acte si depus...eu sa plec intr-un alt contract (care de data asta era doar de 4 luni) sa ma strang ceva bani ptr buna-starea noastra viitoare in Canada. Am plecat...si totul mergea prea bine (de multe ori ma gandeam ca totul e prea frumos si mi se intampla numai lucruri minunate si-mi era teama ca intr-o zi va trebui sa se intample si ceva rau). Dupa vreo luna am reusit sa-i gasesc si sotului meu un loc de munca impreuna cu mine in domeniul lui IT. In mai putin de 2 luni era si el in USA dar intr-o locatie diferita si tocmai cand primisem si eu acceptul de transfer...RAUL s-a intamplat. Descopeream ca la 27 de ani aveam cancer la san...fara sa am pe nimeni in familie cu aceasta boala...
Offf, citesc ce am scris si mi s-a pus un nod in gat si lacrimi in ochi cand imi aduc aminte. Una dintre voi spunea ca banuieste ce s-a intamplat in continuare....hmmm
Nu am mai apucat sa fiu transferata unde era el. Am plecat in Miami (eram asigurata medical de compania la care lucram) unde am facut operatia (lumpectomie - sau numai zona cu tumoarea)si am urmat chimioterapia si sedintele de radioterapie...7 luni de zile in care numai eu stiu prin ce am trecut. Cu el ma vedeam o data pe saptamana...nu i s-a permis sa plece de la munca si nici nu voiam. Eram suparata pe situatie, eram suparata gandindu-ma la cum se simt acasa parintii mei (mama care e o prapastioasa) si sa stii ca ai un copil bolnav si e deaparte si nu poti face nimic sa-l ajuti...Imi era frica, slabisem mult, ai mei acasa la fel, el la fel....
Dupa ce am terminat tratametele am plecat acasa. Ajunsese si el cu cateva saptamani inaintea mea...
Totul incepuse sa intre pe fagasul normal...parul meu crestea la loc (desi nu fusese such a big deal sa-mi cada parul... ma enerva tare cand auzeam pe alte paciente plangandu-se de par...parca aia era problema cea mai grava)eram pozitiva si chiar ne-am hotarat sa plecam iarasi de data asta impreuna. Eram iar in USA lucram impreuna...ne era bine, castigam bani frumosi. El intre timp fusese promovat la pozitie de top ( am spus ca era f priceput si-i lasa in urma pe toti americanii). Am mai facut cateva contracte (aveam amandoi contracte de 4 luni cu 2 luni vacanta)...intre timp ne-am cumparat apartament si masina..plecam in excursii, ne era bine. Eu asteptam sa treaca cei 5 ani cand, daca nu mai e nici o recurenta...poti fi declarat vindecat de boala. Dar....
Dar...da dupa 3 ani...a reaparut la acelasi san. De data asta compania m-a trimis acasa in tara sa ma tratez. Daca la inceput nu prea mi-a convenit...cred ca a fost mai bine. Am ajuns pe mainile doctorului Blidaru (dragul de el ca e un om deosebit) si am trecut iarasi prin operatie (de data asta mastectomie si dupa cum zice doctorul, de la inceput n-a fosat facuta operatie cum trebuie...cea din Florida), chimioterapie si radioterapie.
Realatia mea cu el devenise mai tensionata...niste discutii si acuzatii tampite, o mama soacra f suspicioasa, el nu-i placea pe ai mei (si nu stiu nici acum de ce). In sfarsit...de aici incepeau problemele noastre. El in felul lui ma iubea, dar devenea un om f dificil (ca orice IT-ist), bagat in calculator mult prea mult timp caci eu deja ma saturasem sa ma aud pe mine cicalindu-l la cap. El a continuat sa plece la munca (castiga f mult si aici in Ro nu ar fi gasit un job nici pe sfert la fel de bine platit), eu nu am mai rausit sa plec (probabil cei de la companie preferau angajati fara riscuri)...si desi eram un angajat bun...nu am mai primit permisiunea de la departamentu medical sa ma intorc. Oricum eram ok cu ideea ca el sa plece (indiferent de conditia mea medicala) caci ma gandesc acum ca daca am fi stat acasa impreuna non stop...casnicia noastra n-ar fi rezistat nici macar 2 ani. Cat a fost el plecat in timp ce-mi faceam tratamentele m-am apucat sa renovez apartamentul...era o chestie care-mi placea si care-mi lua gandurile de la alte probleme. Am pus mult suflet in casa aia. Era caminul nostru si desi am cumparat apartamentul bun de locuit in el...eu am vrut sa-l fac pe gustul meu...si oricum mai erau si alte chestii care trebuiau re- (-facute, -parate) in el. Daca alti prieteni m-au laudat ptr ce am rausit sa fac singura ca femeie (nu am renovat casa singura ci m-am angajat de una singura la asa treaba)in situatia in care la 3 sapt imi luam doza de chimioterapie, el cand a venit...nu prea a avut cuvinte de lauda, maica-sa ..ca la ce a trebuit sa cheltui banii sa renovez aprt...in sfarsit...comentarii...In sfarsit...hai ca lungesc povestea asta....dar mai este...inca nu am ajuns la ce e mai important.
Venea in vacanta...relatia noastra se strica din ce in ce mai tare...desi nu e zgarcit, cheltuie banii cu f multa usurinta...avea momente cand imi scotea ochii ca stau acasa pe banii lui...cand mai cumparam ceva ptr casa (tin miste ca mi-a facut o faza de fata cu alti prieteni cand am cumparat niste glastre pentru flori sa le pun in balcon), deci chestii care erau neimportante el facea mare caz din ele si de cele mai multe ori de fata cu altii. Eu ma simteam atat de rau caci parca eu nu mai aveam loc de munca din cauza mea. Nu stiu cred ca cel mai tare-l deranja ca el muncea si eu stateam degeaba si-i f... banii pe prostii (asta era expresia lui)si ieseam afara cu prietenii nostri (alte cupluri). Nu stiu ce l-a inrait asa de tare dar de fiecare data in fiacre vacanta cand venea situatia se inrautatea din ce in ce mai tare. Ma vorbea de rau la prieteni, rude...nu i-a mai tacut gura despre faptul ca am renovat apartamentul si nu era nevoie (un aprt cu tapet roz pe pereti si instalatia de la centrala care nu mai ducea o iarna....cred ca era nevoie). Avea tot mai multe accese de rautate fata de mine de fata cu altii, care si ei observau comportamentul lui.
In grupul nostru de prieteni era si Y, un baiat pe care l-am admirat ca prieten de cand l-am cunoscut. Un tip care mi se parea f bine crescut, f educat...f f f. El suferea la randul lui in urma unei relatii cu o tipa f ciudata. Comunicam mult si f bine cu Y....fara vreun gand la altceva. El nu stia de problemele mele cu sotul meu...doar din ce observa cand eram toti afara...
Vorbeam mult cu Y si in timp...admiratia ptr el se transforma incet incet in atractie...(eu simteam acelasi lucru din partea lui) dar nici prin gand nu-mi trecea ca vreodata ar fi dus la mai mult de atat. Si nici pe el nu l-as fi crezut in stare sa faca vreun pas vreodata in directia asta. Era doar ceva in aer si asa credeam ca va si ramane. Ma gandesc uneori ca intr-o viata de om e imposibil ca o data macar sa nu fii atras de altcineva decat de propriul partener...dar ramane doar la stadiul de atractie si atat. Si ma mai gandeam ca daca relatia mea cu sotul ar fi mers asa cum isi doreste orice femeie...o relatie armonioasa in care te respecti si lasi de la tine ca sa iasa totul bine la sfarsitul zilei...nu cred ca gandurile mele ar fi alunecat la altcineva, nu cred ca as fi ajuns aici. Pana intr-o zi cand...
Pana intr-o zi cand, el, Y, mi-a destainuit ca este atras de mine de f mult timp, si eu care in urma cu vreo cateva zile avusesem o cearta cu X (pe net ca era plecat)si eram f dezamagita si cu moralul la pamant ( am uitat sa zic ca in certurile noastre pomeneam de f multe ori divortul)si...atunci am cedat si i-am marturisit si eu ca de fapt si mie-mi era drag de el...si abia atunci afla si el toate problemele mele cu X. Am vorbit despre situatia creata. Peste cateva zile, dupa multe framantari si discutii cu una dintre prietenele mele m-a sfatuit...go for it! Si atunci am decis ca daca fac pasul asta...atunci casnicia mea era la final si urma sa-i spun cand venea acasa (intr-o luna venea acasa). Relatia cu Y era un vis...da, ca la fiecare inceput de relatie cand totul e roz. Intre timp el incerca s-o domoleasca pe fosta care cand a vazut ca el a pus capat simulacrului de ralatie care o aveau...au apucat-o orgoliile si nu-i dadea pace.
Offf lunga mai e poveste asta....ori e lunga ori o fac eu lunga?
Nu v-ati plictisit de detalii?
in sfarsit....eram super indragostiti. Ne intelegeam de minunte..dicutam cate-n luna si-n stele (lucru care cu X...nu prea mai avea timp si ptr mine la cat era de ocupat la calculatorul ala)
visam impreuna cu ochii deschisi la viitorul nostru, la copiii care-i vom avea. Am uitat sa spun. Eu dupa ce m-am imbolnavit, nu am mai fost asa sigura ca-mi mai doresc copii. Eram ca in povestea cu drobul de sare. Ma gandeam la cum s-a simtit mama si tata cand eram bolnava si daca se merita sa faci copii si Doamne fereste sa-i pierzi cumva...dupa boala sau cine mai stie cum....nu mai eram sigura ca se merita sa ai copii. Si nici sotul meu nu era convins ca ar fi vrut copii deja aveam 32 de ani eu si 31 el. El deja incepuse sa ma acuze ca nu-s in stare de nimic dar sa am si grija de copii. Deci nici nu ma mai vedeam avand copii si nici el nu ma incuraja....pe cand cu Y totul se schimbase. Ma visam cu el, sorimta de a avea copii reinviase, frica imi trecuse...el isi dorea f mult ca aiba o fetitza. Imi spunea ca ar fi vrut sa ma fi cunoscut acum 5 ani si acum la cei 32 de ani care-i are sa fi fost si el ca alti colegi de-ai lui, casatorit cu copii. Offf totul e in minte inca atat de real...
Ne visam plaimbandu-ne fetitza cu caruciorul prin oras...(va dati seama aveam un om lnaga mine care chiar imi permitea sa o facea si el sa visez cu ochii deschisi, sa facem planuri de viitor) X imi inchidea gura imediat....ca cica noi nu stim ce facem peste 5 minute dar sa mai si visezi la prostii.
Eu in urma tratamentelor care le-am facut si in urma discutiei cu doctorul...nu mai eram sigura ca ovarele mele mai functionau normal (la cata chimioterapie am luat) si doctorul mi-a spus ca atunci cand ma voi decide sa fac copii o sa ma trimita la un medic specialist sa fac investigatii etc. Si-i spuneam lui Y ca ma simt aiurea stiind ca e posibil ca eu sa nu mai pot avea copii si ma simt vinovat stiind ca el isi doreste si poate eu n-o sa-i pot face fetitza care si-o doreste atat de mult. Si ce coincidenta ca amandoi aveam in minte acelsi nume daca vreodata am fi avut o fetitza. ANA (ne-am amuzat pe tema asta si ne-am bucurat in acelasi timp ca ne-am potrivit atat de bine si la numele viitoarei noaste copile).
Totul era minunat. Urma partea urata cand X venea acasa si trebuia sa-i spun. Nu as fi putut sa merg pe 2 cai, sa las sa moara ralatia asta si s-o continui pe cealalta. F greu am reusit sa ajung la un moment prielnic sa-i spun....A fost urat! Hmmmm m-am oprit din scris ceva timp si mi-au fugit gandurile la luna decembrie cand s-au intamplat toate. A fost o perioada f grea, el se ruga de mine sa ma intorc acasa...caci ma mutasem la mama, ca se va schimba ca sa reluam totul ca stie ca e si el vinovat etc etc. Dar pe 31 Dec cu cateva ore inainte de noul an...pentru ca dupa toate tratamnetele facute, ciclul meu menstrual revenise cat de cat la normal acum intarziase. Era intarziat de mai multe zile dar eu negeam ca as putea fi insarcinata. Tocmai terminasem un alt tratament cu un antiinflamator f puternic pentru un chist de 6 cm pe un ovar care daca nu dadea inapoi urma sa fac operatie, la ultimele analize unde mi se recomandase sa fac si o dozare hormonala sa vad ce-s cu chisturile astea care-mi tot apar, imi iesise prolactina marita si deci stiu ca poate inhiba ovulatia, si dupa tot istoricul meu si cu protectia de rigoare in zilele in care credeam ca este ovulatia....s-a intamplat minunea. In ziua de revelion aflam ca eram insarcinata. Eram fericita dar trista in acelasi timp. Dupa ce ca-i dadusem lui X o veste atat de urata acum mai urma si cireasa de pe tort. Y era si el naucit de intorsatura evenimentelor dar era cu mine, imi era alaturi.
Toata povestea a devenit curand publica si toti prietenii si apropiatii au aflat...si a devenit din ce in ce mai urata. Cu X deja depusesem actele de divort ca sa nu zic ce era la gura lui...iar Y in urma a tot ce se intamplase...l-au apucat remuscarile si vinovatia fata de toata lumea...fata de X, fata de fosta (care cand a aflat ca era vorba de mine...cu si mai multa ardoare a napustit asupra lui si i-a sucit mintile nu stiu cum) El e dintr-o familie instarita in oras si toti i-au bagat in cap ca am ramas insarcinata intentionat ca sa-l "leg" de mine...si tot felul de suspiciuni care au dus...la faptul ca el mi-a cerut sa fac avort. Intr-adevar evenimentul asta nu a venit intr-o situatie normala...in care noi doi sa fi avut o relatie de durata sa ne cunoastem si mai bine ci s-a intamplat din prima luna in niste circumstante cu totul nepotrivite va dati seama. Si pe deasupra nu trecuse nici suficient timp de la terminarea ultimului tratament(aprox 1 an jumate). Am avut niste momente ingrozitoare, Y oscila, eu am decis pana la urma sa fac avort (pentru el nu ca asa-mi doream cu adevarat...imi era oarecum teama ca sa nu iasa copilul cu cine stie ce malformatie). Urma sa fac avortul la Buc (dupa ce am fost cu Y la o doctoritza care se ocupase in ultimii 4 ani de f multe cazuri de sarcina dupa cancer la san). Dar NU....cu 2 zile inaintea programarii la avort m-am hotarat sa nu-l mai fac....
Si de aici....Cu X am terminat divortul in Aprilie iar Y s-a retras din viata mea(si a fetitzai noastre ANA)...nici acum nu pot sa cred asta dupa toate discutiile si planurile noastre.
Nu mai stiu nimic de el, stie ca am venit la NY (sora mea traieste aici), nu m-a mai cautat...inca nu pot sa cred ca e adevarat. Sora-mea are o fetitza de 1 an jumate si e o dragalasenie de copil si ma uit la ea si ma joc cu ea si mi se pune un nod in gat cand ma gandesc ca eram la un pas de a face avort. Acum cred ca as fi fost la spitalul de nebuni dupa ce as fi vazut fericirea care se citesete pe fata sora-mi si a sotului ei cand se joaca si se bucura de fetitza lor. Intr-o seara i se zarea un piciorus printre gratiile patutului si era atat de dragalsa talpishoara aia de bebelush ca am plans instantaneu. Offff mai am 6-7 saptamani si cu ajutorul lui DD o sa am si eu fetitza mea sanatoasa si frumoasa si care o sa fie bucuria si fericirea si primavara lu' mami.
Va multumesc ca "m-ati citit"
Still HaveF8



HaveF8 33+ Ana Martina

A_Iulia spune:

Draga mea,
Bine ai venit pe-aici!
Intr-adevar, povestea ta e plina de invataminte.
Desi totul putea fi atat de previzibil...nu stiu de ce nu ma mira deloc cursul evenimentelor.
Eu iti urez nastere usoara si bebelus sanatos!

Adina + Olivia 04.03.2004

Gabbriela spune:

wow... nu am cuvinte, iti doresc din suflet sa ai o sarcina usoara in cele 7 saptamani ramase, o nastere rapida si un bb super super sanatos si dragalas. Viata lunga si senina alaturi de Ana a ta

Sanatate si numai bine

---

Nicole mami lui www.babiesonline.com/babies/j/julianleonardo/" target="_blank">Julian

www.freewebs.com/gabbriela_nicole/" target="_blank">
Never discourage anyone...who continually makes progress, no matter how slow. - Plato

didi spune:

Intr-adevar, ai trait cat altii intr-o viata.
Sarcina usoara in continuare, sa te bucuri de
copilasul tau, ca nimic nu e mai frumos intr-o
viata de om. Multa, multa sanatate!
pupici
didi si cata

didi si cata

Lauraa spune:

Bine ai venit pe DC, sunt sigura ca fetita o sa iti lumineze viata
mai mult decat au facut-o x si y impreuna!
Srcina usoara in continuare si neaparat sa ne tii la curent cu nasterea, sa te putem felicita!


Laura cu
LARA (10.05.04)& LOUISA(20.04.07)

Nur tote Fische schwimmen mit dem Strom

Ameera spune:

Este intr-adevar impresionanta povestea ta!
Iti doresc sarcina usoara in continuare si o fetita sanatoasa, sa va bucurati una de alta si sa aveti parte de toata fericirea pe care o meritati!

"Only when the last tree has died and the last river been poisoned and the last fish been caught will we realise we cannot eat money."(Cree Indian Proverb)

MissParker spune:

Draga HaveF8, pastreaza-ti in continuare credinta si puterea si inima curata si mergi pe drumul tau, caci destinul a fost cel ce ti-a oferit aceasta posibilitate, sa ai un copil, sa primesti in viata ta un suflet nevinovat si pur caruia sa-i poti oferi iubire si fericire!! Da, e o minune

M-a impresionat tare mult povestea ta, mai ales deznodamantul! Sa ai parte de o viata frumoasa si implinita cu bb-ul tau, nu uita ca un sufletel de copil valoreaza mai mult decat toti masculii egocentrici de pe glob.

si bine-ai venit pe DC!

Felicia

Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************
Adevar > Autonomie > Identitate

Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil !!!

Idaira spune:

Felicitari pt ca esti o invingatoare! Ai luat o decizie tare inteleapta de a pastra copilasul!!! Bravo,mamico!!! Sa fiti sanatoase amandoua si sa va bucurati de viata!!!!

pisimuky spune:

Felicitari pentru alegerea pe care ai facut-o in cele din urma ! Iti doresc o nastere usoara si o fetita sanatoasa si frumoasa care sa-ti insenineze viata !

Mamica de nazdravan Rares si Mihnea




Good things last forever.

mexxa spune:

O poveste impresionanta!
Iti doresc nastere usoara si sa fii fericita.
Este cel mai frumos lucru sa aduci pe lume un copil....Dumnezeu sa va de-a sanatate!!

^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^
, mamica de Sebastian-Mihai ( 10.09.2006 )